[ Page principale | Commentaires | La Bible ]

 

LEVITICUL

 

SAU A TREIA CARTE A LUI MOISE

 

(Ezechiel 20.11.           Deuteronom 33.10.)

 

Arderile de tot.

 

1

 

1.           Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din cortul īntīlnirii, şi a zis:

2.           "Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:

              Cīnd cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l aducă din vite, fie din cireadă fie din turmă.

3.           Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa cortului īntīlnirii, īnaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.

4.           Să-şi pună mīna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.

5.           Să junghie viţelul īnaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sīngele, şi să-l stropească de jur īmprejur pe altarul dela uşa cortului īntīlnirii.

6.           Să jupoaie viţelul adus ca ardere de tot, şi să-l taie īn bucăţi.

7.           Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar şi să pună lemne pe foc.

8.           Preoţii, fiii lui Aaron, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar.

9.           Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

10.         Dacă darul lui va fi o ardere de tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte bărbătească fără cusur.

11.         Să-l junghie īn partea de miazănoapte a altarului, īnaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să-i stropească sīngele pe altar de jur īmprejur.

12.         El să-l taie īn bucăţi; şi preotul să le pună, īmpreună cu capul şi grăsimea, pe lemnele din focul de pe altar.

13.         Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele, şi preotul să le aducă pe toate, şi să le ardă pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

 

Arderea de tot din păsări.

 

14.         Dacă darul adus de el Domnului va fi o ardere de tot din păsări, să-l aducă din turturele sau din pui de porumbel.

15.         Preotul să aducă pasărea pe altar; să-i despice capul cu unghia, şi s'o ardă pe altar, iar sīngele să i se scurgă pe un perete al altarului.

16.         Să scoată guşa cu penele ei, şi s'o arunce līngă altar, spre răsărit, īn locul unde se strīnge cenuşa.

17.         Să-i frīngă aripile, fără să le deslipească; şi preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

 

Jertfele de mīncare.

 

2

 

1.           Cīnd va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mīncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea, şi să adauge şi tămīie.

2.           S'o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii, stropită cu untdelemn, īmpreună cu toată tămīia, şi s'o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte. Acesta este un dar de mīncare de un miros plăcut Domnului.

3.           Ce va rămīnea din darul acesta de mīncare, să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru prea sfīnt īntre jertfele de mīncare, mistuite de foc īnaintea Domnului.

4.           Dacă vei aduce ca jertfă de mīncare un dar din ceea ce se coace īn cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din floare de făină, frămīntate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn.

5.           Dacă darul tău, adus ca jertfă de mīncare, va fi o turtă coaptă īn tigae, să fie făcută din floarea făinii, nedospită şi frămīntată cu untdelemn.

6.           S'o frīngi īn bucăţi, şi să torni untdelemn pe ea; acesta este un dar adus ca jertfă de mīncare.

7.           Dacă darul tău adus ca jertfă de mīncare va fi o turtă coaptă pe grătar, să fie făcută din floarea făinii, frămīntată cu untdelemn.

8.           Darul de mīncare făcut din aceste lucruri să-l aduci Domnului; şi anume, să fie dat preotului, care-l va aduce pe altar.

9.           Preotul va lua din darul de mīncare partea care trebuie adusă ca aducere aminte, şi o va arde pe altar. Acesta este un dar adus ca jertfă de mīncare, de un miros plăcut Domnului.

10.         Ce va rămīnea din darul acesta de mīncare, să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru prea sfīnt īntre darurile mistuite de  foc īnaintea Domnului.

 

 

11.         Niciunul din darurile, pe cari le veţi aduce ca jertfă de mīncare īnaintea Domnului, să nu fie făcut cu aluat; căci nu trebuie să ardeţi nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mīncare mistuită de foc īnaintea Domnului.

12.         Ca jertfă de mīncare din cele dintīi roade, veţi putea să le aduceţi Domnului; dar ca dar de mīncare de un miros plăcut, să nu fie aduse pe altar.

13.         Toate darurile tale de mīncare să le sărezi cu sare; să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mīncare sarea, care este semnul legămīntului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mīncare să aduci sare.

 

Pīrga.

 

14.         Dacă vei aduce Domnului un dar ca jertfă de mīncare din cele dintīi roade, să aduci ca dar de mīncare din cele dintīi roade ale tale, spice coapte de curīnd, prăjite la foc şi boabe noi pisate.

15.         Să torni untdelemn pe ele, şi să adaugi şi tămīie; acesta este un dar de mīncare.

16.         Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate şi din untdelemn, cu toată tămīia. Acesta este un dar adus ca jertfă de mīncare, mistuită de foc īnaintea Domnului.

 

Jertfele de mulţămire.

 

3

 

1.           Cīnd cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mulţămire:

              Dacă īl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s'o aducă fără cusur, īnaintea Domnului.

2.           Să pună mīna pe capul dobitocului, să-l junghie la uşa cortului īntīlnirii; şi preoţii, fiii lui Aaron, să stropească sīngele pe altar de jur īmprejur.

3.           Din această jertfă de mulţămire, să aducă drept jertfă mistuită de foc īnaintea Domnului: grăsimea care acopere măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de măruntae;

4.           cei doi rărunchi, şi grăsimea de pe ei şi de pe coapse, şi prapurul de pe ficat, pe care-l va deslipi delīngă rărunchi.

5.           Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii de tot care va fi pe lemnele de pe foc. Aceasta este o jertfă mistuită de de foc, de un miros plăcut Domnului.

6.           Dacă darul pe care-l aduce ca jertfă de mulţămire Domnului, va fi din turmă, fie parte bărbătească fie parte femeiască, s'o aducă fără cusur.

7.           Dacă va aduce jertfă un miel, să-l aducă īnaintea Domnului.

8.           Să-şi pună mīna pe capul dobitocului, şi să-l junghie īnaintea cortului īntīlnirii; fiii lui Aaron să-i stropească sīngele pe altar dejur īmprejur.

9.           Din această jertfă de mulţămire, să aducă o jertfă mistuită de foc īnaintea Domnului, şi anume: grăsimea, coada īntreagă, pe care o va desface dela osul spinării, grăsimea care acopere măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de măruntaie,

10.         cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va deslipi de līngă rărunchi.

11.         Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mīncarea unei jertfe mistuite de foc īnaintea Domnului.

12.         Dacă darul lui va fi o capră, s'o aducă īnaintea Domnului.

13.         Să-şi pună mīna pe capul vitei, şi s'o junghie īnaintea cortului īntīlnirii; şi fiii lui Aaron să-i stropească sīngele pe altar dejur īmprejur.

14.         Apoi din ea, să aducă drept jertfă mistuită de foc īnaintea Domnului: grăsimea care acopere măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele,

15.         cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va deslipi de līngă rărunchi.

16.         Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mīncarea unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Toată grăsimea este a Domnului.

17.         Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, īn toate locurile unde veţi locui: cu nici un chip să nu mīncaţi nici grăsime, nici sīnge."

 

Jertfele pentru ispăşire.

 

4

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           "Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune:

              "Cīnd va păcătui cineva fără voie īmpotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcīnd lucruri cari nu trebuiesc făcute; şi anume:

3.           Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut.

4.           Să aducă viţelul la uşa cortului īntīlnirii, īnaintea Domnului, să-şi pună mīna pe capul viţelului, şi să-l junghie īnaintea Domnului.

5.           Preotul, care a primit ungerea, să ia din sīngele viţelului, şi să-l aducă īn cortul īntīlnirii:

6.           să-şi moaie degetul īn sīnge, şi să stropească de şapte ori īnaintea Domnului, īn faţa perdelei dinlăuntru a sfīntului locaş.

7.           Apoi preotul să ungă cu sīnge coarnele altarului pentru tămīia mirositoare, care este īnaintea Domnului īn cortul īntīlnirii; iar tot celalt sīnge al viţelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot, care este la uşa cortului īntīlnirii.

8.           Să ia toată grăsimea viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume: grăsimea care acopere măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele,

9.           cei doi rărunchi, şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va deslipi de līngă rărunchi. Preotul să ia aceste părţi,

10.         cum se iau de la viţelul adus ca jertfă de mulţămire, şi să le ardă pe altarul pentru arderile de tot.

11.         Dar pielea viţelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele şi balega lui,

12.         adică tot viţelul care a mai rămas, să-l scoată afară din tabără, īntr'un loc curat, unde se aruncă cenuşa, şi să-l ardă cu lemne pe foc; să fie ars pe grămada de cenuşă.

 

Cīnd toată adunarea a păcătuit.

 

13.         Dacă toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie şi fără să ştie, făcīnd īmpotriva uneia din poruncile Domnului lucruri cari nu trebuiesc făcute, şi făcīndu-se astfel vinovată,

14.         şi dacă păcatul săvīrşit s'a descoperit, adunarea să aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi anume să-l aducă īnaintea cortului īntīlnirii.

15.         Bătrīnii adunării să-şi pună mīnile pe capul viţelului īnaintea Domnului, şi să junghie viţelul īnaintea Domnului.

16.         Preotul care a primit ungerea, să aducă din sīngele viţelului īn cortul īntīlnirii;

17.         să-şi moaie degetul īn sīnge, şi să stropească cu el de şapte ori īnaintea Domnului, īn faţa perdelei dinlăuntru.

18.         Să ungă cu sīngele acesta coarnele altarului care este īnaintea Domnului īn cortul īntīlnirii; şi să verse tot sīngele care a mai rămas la picioarele altarului pentru arderile de tot, care este la uşa cortului īntīlnirii.

19.         Toată grăsimea viţelului s'o ia şi s'o ardă pe altar.

20.         Cu viţelul acesta să facă īntocmai cum a făcut cu viţelul adus ca jertfă de ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispăşire pentru ei, şi li se va ierta.

21.         Viţelul rămas, să-l scoată apoi afară din tabără, şi să-l ardă ca şi pe viţelul dintīi. Aceasta este o jertfă de ispăşire pentru adunare.

 

Cīnd păcătuieşte o căpetenie.

 

22.         Dacă o căpetenie a păcătuit, făcīnd fără voie īmpotriva uneia din poruncile Domnului, Dumnezeului său, lucruri cari nu trebuiesc făcute şi s'a făcut astfel vinovat,

23.         şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un ţap fără cusur!

24.         Să-şi pună mīna pe capul ţapului, şi să-l junghie īn locul unde se junghie arderile de tot īnaintea Domnului. Aceasta este o jertfă de ispăşire.

25.         Preotul să ia cu degetul din sīngele jertfei de ispăşire, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar celalt sīnge să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot.

26.         Toată grăsimea s'o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulţămire. Astfel va face preotul pentru căpetenia aceea ispăşirea păcatului lui, şi i se va ierta.

27.         Dacă cineva din poporul de rīnd a păcătuit fără voie, făcīnd īmpotriva uneia din poruncile Domnului lucruri cari nu trebuiesc făcute şi s'a făcut astfel vinovat,

28.         şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut.

29.         Să-şi pună mīna pe capul jertfei de ispăşire, şi s'o junghie īn locul unde se junghie arderile de tot.

30.         Preotul să ia cu degetul din sīngele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celalt sīnge să-l verse la picioarele altarului.

31.         Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţămire, şi s'o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta.

32.         Dacă va aduce ca jertfă de ispăşire un miel, să aducă o parte femeiască fără cusur.

33.         Să-şi pună mīna pe capul jertfei, şi s'o junghie ca jertfă de ispăşire īn locul unde se junghie arderile de tot.

34.         Preotul să ia cu degetul din sīngele jertfei, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celalt sīnge să-l verse la picioarele altarului.

35.         Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă de mulţămire, şi s'o ardă pe altar, peste jertfele mistuite de foc īnaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a săvīrşit, şi i se va ierta.

 

Tot jertfele pentru ispăşirea păcatelor.

 

5

 

1.           Cīnd cineva, fiind pus subt jurămīnt ca martor, va păcătui, nespunīnd ce a văzut sau ce ştie, şi va cădea astfel subt vină,

2.           sau cīnd cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei tīrītoare necurate, şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel vinovat;

3.           sau cīnd cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, şi va băga de seamă mai tīrziu, şi se va face astfel vinovat;

4.           sau cīnd cineva, vorbind cu uşurinţă, jură că are să facă ceva rău sau bine, şi nebăgīnd de seamă la īnceput, bagă de seamă mai tīrziu, şi se va face astfel vinovat:

5.           Cīnd cineva, deci, se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul.

6.           Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui.

7.           Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispăşire, iar celalt ca ardere de tot.

8.           Să le aducă preotului, care va jertfi īntīi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispăşire. Preotul să-i frīngă cu unghia capul dela grumaz, fără să-l despartă;

9.           să stropească un perete al altarului cu sīngele jertfei de ispăşire, iar celalt sīnge să-l stoarcă la picioarele altarului: aceasta este o jertfă de ispăşire.

10.         Cealaltă pasăre s'o pregătească drept ardere de tot, după rīnduielile aşezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a făcut, şi i se va ierta.

11.         Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr'o efă de floarea făinii, şi anume ca dar de ispăşire; să nu pună untdelemn pe ea, şi să n'adauge nici tămīie, căci este un dar de ispăşire.

12.         S'o aducă la preot, şi preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, şi s'o ardă pe altar, ca şi pe darurile de mīncare mistuite de foc īnaintea Domnului: acesta este un dar de ispăşire.

13.         Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea păcatului pe care l-a făcut faţă de unul din aceste lucruri, şi i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămīnea din darul acesta, să fie a preotului, ca şi la darul de mīncare."

 

Jertfele pentru vină.

 

14.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

15.         "Cīnd cineva va face o nelegiuire şi va păcătui fără voie faţă de lucrurile īnchinate Domnului, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbece fără cusur din turmă, după preţuirea ta, īn sicli de argint, după siclul sfīntului locaş.

16.         Să mai adaoge a cincea parte la preţul lucrului, cu care a īnşelat sfīntul locaş, şi să-l īncredinţeze preotului. Şi preotul să facă ispăşire pentru el cu berbecele adus ca jertfă pentru vină, şi i se va ierta.

17.         Cīnd va păcătui cineva făcīnd, fără să ştie, īmpotriva uneia din poruncile Domnului, lucruri cari nu trebuiesc făcute, şi se va face vinovat, purtīndu-şi astfel vina,

18.         să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbece fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea greşelii pe care a făcut-o fără să ştie; şi i se va ierta.

19.         Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat faţă de Domnul."

 

6

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           "Cīnd va păcătui cineva şi va săvīrşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru īncredinţat lui, sau dat īn păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va īnşela pe aproapele lui,

3.           tăgăduind că a găsit un lucru perdut, sau făcīnd un jurămīnt strīmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul şi păcătuieşte;

4.           cīnd va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea īnapoi lucrul luat cu sila sau luat prin īnşelăciune, sau īncredinţat lui, sau lucrul perdut pe care l-a găsit,

5.           sau lucru pentru care a făcut un jurămīnt strīmb - ori care ar fi - să-l dea īnapoi īntreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui, şi să-l dea īn mīna stăpīnului lui, chiar īn ziua cīnd īşi va aduce jertfa lui pentru vină.

6.           Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbece fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să-l dea preotului.

7.           Şi preotul va face pentru el ispăşirea īnaintea Domnului, şi i se va ierta, ori care ar fi greşeala, de care se va fi făcut vinovat."

 

Legea arderii de tot.

 

8.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

9.           "Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi, şi zi:

              "Iată legea arderii de tot. Arderea de tot să rămīnă pe vatra altarului toată noaptea pīnă dimineaţa, şi īn felul acesta focul să ardă pe altar.

10.         Preotul să se īmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu ismenele, să ia cenuşa făcută de focul, care va mistui arderea de tot de pe altar, şi s'o verse līngă altar.

11.         Apoi să se desbrace de veşmintele lui şi să se īmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, īntr'un loc curat.

12.         Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: īn fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţămire.

13.         Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

 

Legea darului de mīncare.

 

14.         "Iată legea darului adus ca jertfă de mīncare. Fiii lui Aaron s'o aducă īnaintea Domnului, īnaintea altarului.

15.         Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămīia adăugată la darul de mīncare, şi s'o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros plăcut Domnului.

16.         Aaron şi fiii lui să mănīnce ce va mai rămīnea din darul de mīncare; s'o mănīnce fără aluat, īntr'un loc sfīnt, īn curtea cortului īntīlnirii.

17.         Să n'o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o Eu din darurile Mele de mīncare mistuite de foc. Ea este un lucru prea sfīnt, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină.

18.         Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănīnce din ea. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, cu privire la darurile de mīncare mistuite de foc īnaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit."

 

Darul de mīncare al preotului.

 

19.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

20.         "Iată darul pe care īl vor face Domnului Aaron şi fiii lui, īn ziua cīnd vor primi ungerea: a zecea parte dintr'o efă de floarea făinii, ca dar de mīncare vecinic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara.

21.         Să fie pregătită īn tigaie cu untdelemn, şi s'o aduci prăjită; s'o aduci coaptă şi tăiată īn bucăţi, ca un dar de mīncare de un miros plăcut Domnului.

22.         Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns īn locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mīncare. Aceasta este o lege vecinică īnaintea Domnului: să fie arsă īntreagă.

23.         Orice dar de mīncare al unui preot să fie ars īn īntregime: să nu se mănīnce."

 

Legea jertfei de ispăşire.

 

24.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

25.         "Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi zi:

              "Iată legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată īnaintea Domnului īn locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru prea sfīnt.

26.         Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s'o mănīnce; şi anume să fie mīncată īntr'un loc sfīnt, īn curtea cortului īntīlnirii.

27.         Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sīnge din ea pe vre un veşmīnt, locul stropit cu sīnge să fie spălat īntr'un loc sfīnt.

28.         Vasul de pămīnt īn care se va fierbe, să se spargă; dacă s'a fiert īntr'un vas de aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă.

29.         Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănīnce din ea: ea este un lucru prea sfīnt.

30.         Dar să nu se mănīnce nici o jertfă de ispăşire din al cărei sīnge se va aduce īn cortul īntīlnirii pentru facerea ispăşirii īn sfīntul locaş: ci aceea să fie arsă īn foc.

 

Legea jertfei pentru vină.

 

7

 

1.           Iată legea jertfei pentru vină: ea este un lucru prea sfīnt.

2.           Īn locul unde se junghie arderea de tot, să se junghie şi vita care slujeşte ca jertfă pentru vină. Sīngele ei să se stropească pe altar dejur īmprejur.

3.           Să i se aducă toată grăsimea, coada, grăsimea care acopere măruntaiele,

4.           cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, care va fi deslipit de līngă rărunchi.

5.           Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc īnaintea Domnului. Aceasta este o jertfă pentru vină.

6.           Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănīnce din ea; şi anume s'o mănīnce īntr'un loc sfīnt, căci este un lucru prea sfīnt.

7.           Cu jertfa pentru vină este ca şi cu jertfa de ispăşire; aceeaş lege este pentru amīndouă aceste jertfe: vita jertfită va fi a preotului care va face ispăşirea.

8.           Preotul care va aduce arderea de tot a cuiva, să aibă pentru el pielea arderii de tot pe care a adus-o.

9.           Orice jertfă de mīncare, coaptă īn cuptor, gătită pe grătar sau īn tigaie, să fie a preotului care a adus-o.

10.         Iar orice jertfă de mīncare, frămīntată cu untdelemn şi uscată, să fie a tuturor fiilor lui Aaron, a unuia ca şi a celuilalt.

 

Legea jertfei de mulţămire.

 

11.         Iată legea jertfei de mulţămire, care se va aduce Domnului.

12.         Dacă cineva o aduce ca jertfă de laudă, să aducă, īmpreună cu jertfa de mulţămire, nişte turte nedospite, frămīntate cu untdelemn, nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn, şi nişte turte din floarea de făină, prăjite şi frămīntate cu untdelemn.

13.         Pe līngă aceste turte, să aducă şi pīne dospită pentru darul lui de mīncare, īmpreună cu jertfa lui de laudă şi de mulţămire.

14.         Din toate acele daruri să aducă Domnului cīte o bucată, ca dar ridicat; ea să fie a preotului care stropeşte sīngele jertfei de mulţămire.

15.         Carnea jertfei de laudă şi de mulţămire să fie mīncată chiar īn ziua īn care este adusă; să nu se lase nimic din ea pīnă dimineaţa.

16.         Dacă aduce cineva o jertfă pentru īmplinirea unei juruinţe, sau ca dar de bună voie, jertfa să fie mīncată chiar īn ziua cīnd o va aduce; iar ce va rămīnea din ea, să se mănīnce a doua zi.

17.         Ce va mai rămīnea din carnea vitei pănă a treia zi, să fie ars īn foc.

18.         Dacă s'ar īntīmpla să mănīnce cineva a treia zi din carnea jertfei lui de mulţămire, jertfa lui nu va fi primită, şi nu se va ţinea īn seamă celui ce a adus-o: ci va fi un lucru urīcios, şi oricine va mīnca din ea īşi va purta vina.

19.         Nici carnea care s'a atins de ceva necurat nu trebuie mīncată: ci trebuie arsă īn foc. Orice om curat poate să mănīnce carne;

20.         dar acela care, găsindu-se īn stare de necurăţenie, va mīnca din carnea jertfei de mulţămire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său.

21.         Şi cine se va atinge de ceva necurat, fie de vreo spurcăciune omenească, fie de un dobitoc necurat, fie de o altă spurcăciune, şi va mīnca din carnea jertfei de mulţămire care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său.“

 

Să nu mănīnce grăsimea şi sīngele.

 

22.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

23.         „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune:

              «Să nu mīncaţi grăsime de bou, de miel sau de capră.

24.         Grăsimea unui dobitoc mort sau sfīşiat de fiară va putea să fie īntrebuinţată la orice alt ceva, numai să n'o mīncaţi.

25.         Căci cine va mīnca din grăsimea dobitoacelor din cari se aduc Domnului jertfe mistuite de foc, va fi nimicit din poporul său.

26.         Să nu mīncaţi sīnge, nici de pasăre, nici de vită, īn toate locurile īn cari veţi locui.

27.         Cine va mīnca vreun fel de sīnge, va fi nimicit din poporul său!“

 

Darul de mulţămire.

 

28.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

29.         „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:

              «Cine va aduce Domnului jertfa lui de mulţămire, să aducă Domnului darul lui, luat din jertfa lui de mulţămire.

30.         Să aducă cu mīnile lui ceea ce trebuie mistuit de foc īnaintea Domnului; şi anume să aducă grăsimea cu pieptul, pieptul ca să-l legene īntr'o parte şi īntr'alta, ca dar legănat īnaintea Domnului.

31.         Preotul să ardă grăsimea pe altar, iar pieptul să fie al lui Aaron şi al fiilor lui.

32.         Din jertfele voastre de mulţămire, să daţi preotului şi spata dreaptă, aducīnd-o ca dar luat prin ridicare.

33.         Spata aceea dreaptă să fie partea aceluia dintre fiii lui Aaron, care va aduce sīngele şi grăsimea jertfei de mulţămire.

34.         Căci Eu iau din jertfele de mulţămire, aduse de copiii lui Israel, pieptul care va fi legănat īntr'o parte şi īntr'alta, ca dar legănat, şi spata, care va fi adusă ca dar luat prin ridicare, şi le dau preotului Aaron şi fiilor lui, printr'o lege vecinică, pe care o vor păzi totdeauna copiii lui Israel.

35.         Acesta este dreptul, pe care li-l va da ungerea lui Aaron şi a fiilor lui asupra jertfelor mistuite de foc īnaintea Domnului, din ziua cīnd vor fi īnfăţişaţi ca să fie īn slujba Mea ca preoţi.

36.         Iată ce porunceşte Domnul să le dea copiii lui Israel din ziua ungerii lor; aceasta va fi o lege vecinică printre urmaşii lor.“

37.         Aceasta este legea arderii de tot, a darului de mīncare, a jertfei de ispăşire, a jertfei pentru vină, a īnchinării īn slujba Domnului, şi a jertfei de mulţămire.

38.         Domnul a dat-o lui Moise pe muntele Sinai, īn ziua cīnd a poruncit copiilor lui Israel să-şi aducă darurile īnaintea Domnului, īn pustia Sinai.

 

Sfinţirea lui Aaron şi a fiilor lui.

 

8

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           „Ia pe Aaron şi pe fiii lui īmpreună cu el, veşmintele, untdelemnul pentru ungere, viţelul pentru jertfa de ispăşire, cei doi berbeci şi coşul cu azimile,

3.           şi cheamă toată adunarea la uşa cortului īntīlnirii.“

4.           Moise a făcut cum īi poruncise Domnul; şi adunarea s'a strīns la uşa cortului īntīlnirii.

5.           Moise a zis adunării: „Iată ce a poruncit Domnul să se facă.“

6.           Moise a adus pe Aaron şi pe fiii lui, şi i-a spălat cu apă.

7.           A pus tunica pe Aaron, l-a īncins cu brīul, l-a īmbrăcat cu mantia, şi a pus pe el efodul, pe care l-a strīns cu brīul efodului cu care l-a īmbrăcat.

8.           I-a pus pieptarul, şi a pus īn pieptar Urim şi Tumim.

9.           I-a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a aşezat placa de aur, cununa īmpărătească sfīntă, cum poruncise lui Moise Domnul.

10.         Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns sfīntul locaş şi toate lucrurile, cari erau īn el, şi le-a sfinţit.

11.         A stropit cu el altarul de şapte ori, şi a uns altarul şi toate uneltele lui, şi ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfinţească.

12.         Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron, şi l-a uns, ca să-l sfinţească.

13.         Moise a adus şi pe fiii lui Aaron; i-a īmbrăcat cu tunicile, i-a īncins cu brīiele, şi le-a legat scufiile, cum poruncise lui Moise Domnul.

 

Viţelul ispăşitor şi arderea de tot.

 

14.         A apropiat apoi viţelul adus ca jertfă de ispăşire; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mīnile pe capul viţelului adus ca jertfă de ispăşire.

15.         Moise l-a junghiat, a luat sīnge, şi a uns cu degetul coarnele altarului de jur īmprejur, şi a curăţit altarul; celalt sīnge l-a turnat la picioarele altarului, şi l-a sfinţit astfel, făcīnd ispăşire pentru el.

16.         A luat apoi toată grăsimea care acopere măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor, şi le-a ars pe altar.

17.         Iar cealaltă parte care a mai rămas din viţel şi anume: pielea, carnea şi balega, le-a ars īn foc, afară din tabără, cum poruncise lui Moise Domnul.

18.         A apropiat apoi berbecele pentru arderea de tot; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mīnile pe capul berbecelui.

19.         Moise l-a junghiat, şi a stropit sīngele pe altar de jur īmprejur.

20.         A tăiat berbecele īn bucăţi, şi a ars capul, bucăţile şi grăsimea.

21.         A spălat cu apă măruntaiele şi picioarele, şi a ars tot berbecele pe altar: aceasta a fost arderea de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.

 

Sfinţirea īn slujba preoţiei.

 

22.         A adus apoi celalt berbece, adică berbecele pentru īnchinarea īn slujba Domnului; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mīnile pe capul berbecelui.

23.         Moise a junghiat berbecele, a luat din sīngele lui, şi a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mīnii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept.

24.         A adus pe fiii lui Aaron, a pus sīnge pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare al mīnii drepte şi pe degetul cel mare dela piciorul lor cel drept, iar sīngele rămas l-a stropit pe altar de jur īmprejur.

25.         A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acopere măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor, şi spata dreaptă;

26.         a luat de asemenea din coşul cu azimi, pus īnaintea Domnului, o turtă fără aluat, o turtă de pīne făcută cu untdelemn şi o plăcintă, şi le-a pus pe grăsime şi pe spata dreaptă.

27.         Toate aceste lucruri le-a pus īn mīnile lui Aaron şi īn mīnile fiilor săi, şi le-a legănat īntr'o parte şi īntr'alta, ca dar legănat īnaintea Domnului.

28.         Apoi Moise le-a luat din mīnile lor, şi le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta a fost jertfa de īnchinare īn slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

29.         Moise a luat pieptul berbecelui de īnchinare īn slujba Domnului şi l-a legănat īntr'o parte şi īntr'alta ca dar legănat īnaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise Domnul.

30.         Moise a luat din untdelemnul pentru ungere şi din sīngele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor; şi a sfinţit astfel pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor īmpreună cu el.

31.         Moise a zis lui Aaron şi fiilor lui: „Fierbeţi carnea la uşa cortului īntīlnirii; acolo s'o mīncaţi, īmpreună cu pīnea care este īn coş pentru jertfa de īnchinare īn slujba Domnului, cum am poruncit, zicīnd: «Aaron şi fiii lui s'o mănīnce.»

32.         Iar partea care va mai rămīnea din carne şi din pīne, s'o ardeţi īn foc.

33.         Timp de şapte zile, să nu ieşiţi de loc din uşa cortului īntīlnirii, pīnă se vor īmplini zilele pentru īnchinarea voastră īn slujba Domnului; căci şapte zile se vor īntrebuinţa pentru īnchinarea voastră īn slujba Domnului.

34.         Ce s'a făcut azi, Domnul a poruncit să se facă şi deacum īncolo ca ispăşire pentru voi.

35.         Să rămīneţi dar şapte zile la uşa cortului īntīlnirii, zi şi noapte, şi să păziţi poruncile Domnului, ca să nu muriţi; căci aşa mi s'a poruncit.“

36.         Aaron şi fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise.

 

Jertfele lui Aaron şi fiilor lui.

 

9

 

1.           Īn ziua a opta, Moise a chemat pe Aaron şi pe fiii lui, şi pe bătrīnii lui Israel.

2.           Şi a zis lui Aaron: „Ia un viţel pentru jertfa de ispăşire, şi un berbece pentru arderea de tot, amīndoi fără cusur, şi adu-i īnaintea Domnului.

3.           Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: «Luaţi un ţap, pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel de un an şi fără cusur, pentru arderea de tot;

4.           un taur şi un berbece, pentru jertfa de mulţămire, ca să-i jertfiţi īnaintea Domnului, şi un dar de mīncare, frămīntat cu untdelemn. Căci azi vi se va arăta Domnul.“

5.           Ei au adus īnaintea cortului īntīlnirii tot ce poruncise Moise; şi toată adunarea s'a apropiat, şi a stătut īnaintea Domnului.

6.           Moise a zis: „Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului.“

7.           Moise a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot, şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit Domnul.“

8.           Aaron s'a apropiat de altar, şi a junghiat viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.

9.           Fiii lui Aaron i-au adus sīngele la el; el şi-a muiat degetul īn sīnge, a uns coarnele altarului, iar celalt sīnge l-a turnat la picioarele altarului.

10.         A ars pe altar grăsimea, rărunchii, şi prapurul ficatului dela viţelul pentru jertfa de ispăşire, cum poruncise lui Moise Domnul.

11.         Iar carnea şi pielea le-a ars īn foc afară din tabără.

12.         A junghiat apoi arderea de tot. Fiii lui Aaron i-au adus sīngele la el, şi el l-a stropit pe altar dejur īmprejur.

13.         I-au adus şi arderea de tot tăiată īn bucăţi, cu cap cu tot, şi le-a ars pe altar.

14.         A spălat măruntaiele şi picioarele, şi le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot.

15.         Īn urmă, a adus jertfa pentru popor. A luat ţapul pentru jertfa de ispăşire a poporului, l-a junghiat, şi l-a adus jertfă de ispăşire, ca şi pe cea dintīi jertfă.

16.         A adus apoi arderea de tot, şi a jertfit-o, după rīnduielile aşezate.

17.         A adus şi jertfa de mīncare, a umplut un pumn din ea, şi a ars-o pe altar, afară de arderea de tot de dimineaţă.

18.         A junghiat apoi taurul şi berbecele, ca jertfă de mulţămire pentru popor. Fiii lui Aaron au adus sīngele la el, şi el a stropit pe altar de jur īmprejur.

19.         I-au adus apoi grăsimea taurului şi a berbecelui, coada, grăsimea care acopere măruntaiele, rărunchii, şi prapurul ficatului;

20.         au pus grăsimile acestea deasupra piepturilor, şi el a ars grăsimile pe altar.

21.         Aaron a legănat īntr'o parte şi īntr'alta, ca dar legănat īnaintea Domnului, piepturile şi spata dreaptă, cum poruncise lui Moise Domnul.

 

Foc din cer.

 

22.         Aaron şi-a ridicat mīnile spre popor, şi l-a binecuvīntat. Apoi, dupăce a adus jertfa de ispăşire, ardereadetot şi jertfa de mulţămire, s'a pogorīt.

23.         Moise şi Aaron au intrat īn cortul īntīlnirii. Cīnd au ieşit din el, au binecuvīntat poporul. Şi slava Domnului s'a arătat īntregului popor.

24.         Un foc a eşit dinaintea Domnului, şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie, şi s'au aruncat cu faţa la pămīnt.

 

Doi fii ai lui Aaron arşi.

 

10

 

1.           Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc īn ea, şi au pus tămīie pe foc; şi au adus astfel īnaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise.

2.           Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit īnaintea Domnului.

3.           Moise a zis lui Aaron: „Aceasta este ce a spus Domnul, cīnd a zis: «Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit īn faţa īntregului popor.“ Aaron a tăcut.

4.           Şi Moise a chemat pe Mişael şi Elţafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, şi le-a zis: „Apropiaţi-vă, scoateţi pe fraţii voştri din sfīntul locaş, şi duceţi-i afară din tabără.“

5.           Ei s'au apropiat, şi i-au scos afară din tabără, īmbrăcaţi īn tunicile lor, cum zisese Moise.

6.           Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, fiii lui Aaron: „Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi, şi să Se mīnie Domnul īmpotriva īntregei adunări. Lăsaţi pe fraţii voştri, pe toată casa lui Israel, să plīngă arderea care a venit dela Domnul.

7.           Voi să nu ieşiţi din uşa cortului īntīlnirii, ca să nu muriţi; căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi.“ Ei au făcut cum zisese Moise.

 

Părţile cuvenite lui Aaron şi fiilor lui.

 

8.           Domnul a vorbit lui Aaron, şi a zis:

9.           „Tu şi fiii tăi īmpreună cu tine, să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, cīnd veţi intra īn cortul īntīlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege vecinică printre urmaşii voştri,

10.         ca să puteţi deosebi ce este sfīnt de ce nu este sfīnt, ce este necurat de ce nu este curat,

11.         şi să puteţi īnvăţa pe copiii lui Israel toate legile, pe cari li le-a dat Domnul prin Moise.“

12.         Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, cei doi fii cari mai rămăseseră lui Aaron: „Luaţi partea din darul de mīncare rămasă din jertfele mistuite de foc īnaintea Domnului, şi mīncaţi-o fără aluat līngă altar: căci este un lucru prea sfīnt.

13.         S'o mīncaţi īntr'un loc sfīnt; acesta este dreptul tău şi dreptul fiilor tăi, ca parte din darurile de mīncare mistuite de foc īnaintea Domnului; căci aşa mi-a fost poruncit.

14.         Să mīncaţi de asemenea īntr'un loc curat, tu, fiii tăi şi fiicele tale īmpreună cu tine, pieptul care a fost legănat īntr'o parte şi alta, şi spata care a fost adusă ca jertfă prin ridicare; căci ele vă sīnt date, ca un drept cuvenit ţie şi ca un drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de mulţămire ale copiilor lui Israel.

15.         Īmpreună cu grăsimile rīnduite să fie mistuite de foc, ei vor aduce spata adusă ca jertfă prin ridicare, şi pieptul care se leagănă īntr'o parte şi alta īnaintea Domnului; ele vor fi ale tale şi ale fiilor tăi īmpreună cu tine, printr'o lege vecinică, aşa cum a poruncit Domnul.“

16.         Moise a căutat ţapul adus ca jertfă de ispăşire; şi iată că fusese ars. Atunci s'a mīniat pe Eleazar şi Itamar, fiii cari mai rămăseseră lui Aaron, şi a zis:

17.         „Pentru ce n'aţi mīncat jertfa de ispăşire īntr'un loc sfīnt? Ea este un lucru prea sfīnt; şi Domnul v'a dat-o, ca să purtaţi nelegiuirea adunării, şi să faceţi ispăşire pentru ea īnaintea Domnului.

18.         Iată că sīngele jertfei n'a fost dus īnlăuntrul sfīntului locaş; trebuiaţi s'o mīncaţi īn sfīntul locaş, cum am poruncit.“

19.         Aaron a răspuns lui Moise: „Iată, ei şi-au adus azi jertfa de ispăşire şi arderea lor de tot īnaintea Domnului; şi, după cele ce mi s'au īntīmplat, dacă aş fi mīncat azi jertfa de ispăşire, ar fi fost bine oare īnaintea Domnului?“

20.         Moise a auzit şi a fost mulţămit cu aceste cuvinte.

 

Dobitoacele curate şi necurate.

 

11

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi le-a zis:

2.           „Vorbiţi copiilor lui Israel, şi spuneţi-le:

              «Iată dobitoacele pe cari le veţi mīnca dintre toate dobitoacele depe pămīnt.

3.           Să mīncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă.

4.           Dar să nu mīncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai unghia despicată. Astfel, să nu mīncaţi cămila, care rumegă, dar n'are unghia despicată: s'o priviţi ca necurată.

5.           Să nu mīncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat.

6.           Să nu mīncaţi iepurele, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat.

7.           Să nu mīncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat.

8.           Să nu mīncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le priviţi ca necurate.

9.           Iată vieţuitoarele, pe cari să le mīncaţi dintre toate cele ce sīnt īn ape. Să mīncaţi din toate cele ce au aripi (īnotătoare) şi solzi, şi cari sīnt īn ape, fie īn mări, fie īn rīuri.

10.         Dar să priviţi ca o urīciune pe toate cele ce n'au aripi şi solzi, din tot ce mişună īn ape şi tot ce trăieşte īn ape, fie īn mări, fie īn rīuri.

11.         Să le priviţi ca o urīciune, să nu mīncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urīciune.

12.         Să priviţi ca o urīciune pe toate cele cari n'au aripi şi solzi īn ape.

13.         Iată dintre păsări, cele pe cari le veţi privi ca o urīciune, şi din cari să nu mīncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;

14.         şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui;

15.         corbul şi toate soiurile lui;

16.         struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui;

17.         huhurezul, heretele şi cocostīrcul;

18.         lebăda, pelicanul şi corbul de mare;

19.         barza, bītlanul, şi ce este din neamul lui, pupăza şi liliacul.

20.         Să priviţi ca o urīciune orice tīrītoare care sboară şi umblă pe patru picioare.

21.         Dar, dintre toate tīrītoarele cari sboară şi umblă pe patru picioare, să mīncaţi pe cele ce au fluerul picioarelor dinapoi mai lung, ca să poată sări pe pămīnt.

22.         Iată pe cari să le mīncaţi: lăcusta, lăcusta solam, lăcusta hargol şi lăcusta hagab, după soiurile lor.

23.         Pe toate celelalte tīrītoare cari sboară şi cari au patru picioare să le priviţi ca o urīciune.

24.         Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pīnă seara,

25.         şi oricine va purta trupurile lor moarte, să-şi spele hainele, şi va fi necurat pīnă seara.

26.         Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n'are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.

27.         Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare, cari umblă pe labele lor: ori cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pīnă seara;

28.         şi ori cine le va purta trupurile moarte, īşi va spăla hainele şi va fi necurat pīnă seara. Să le priviţi ca necurate.

29.         Iată, din vietăţile cari se tīrăsc pe pămīnt, cele pe cari le veţi privi ca necurate: cīrtiţa, şoarecele şi şopīrla, după soiurile lor;

30.         ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul.

31.         Să le priviţi ca necurate dintre toate tīrītoarele: oricine se va atinge de ele moarte, va fi necurat pīnă seara.

32.         Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se īntrebuinţează la ceva; să fie pus īn apă, şi va rămīnea necurat pīnă seara; după aceea va fi curat.

33.         Tot ce se va găsi īntr'un vas de pămīnt īn care va cădea ceva din aceste trupuri moarte, va fi necurat, şi veţi sparge vasul.

34.         Orice lucru de mīncare, pe care va cădea ceva din apa aceasta, va fi necurat; şi orice băutură care se īntrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul īn care se va găsi, va fi necurată.

35.         Orice lucru, pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărīme: vor fi necurate, şi le veţi privi ca necurate.

36.         Numai izvoarele şi fīntīnile, cari alcătuiesc grămezi de ape, vor rămīnea curate; dar cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat.

37.         Dacă se īntīmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămīnţă care trebuie sămănată, ea va rămīnea curată.

38.         Dar dacă se pusese apă pe sămīnţă, şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.

39.         Dacă moare una din vitele cari vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort, va fi necurat pīnă seara;

40.         cine va mīnca din trupul ei mort, īşi va spăla hainele şi va fi necurat pīnă seara; şi cine va purta trupul ei mort, īşi va spăla hainele şi va fi necurat pīnă seara.

41.         Pe orice tīrītoare care se tīrăşte pe pămīnt, s'o priviţi ca necurată; să nu se mănīnce.

42.         Din toate tīrītoarele cari se tīrăsc pe pămīnt, din toate cele ce se tīrăsc pe pīntece, să nu mīncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare; ci să le priviţi ca o urīciune.

43.         Să nu vă faceţi urīcioşi prin toate aceste tīrītoare cari se tīrăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele.

44.         Căci Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu sīnt sfīnt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste tīrītoare cari se tīrăsc pe pămīnt.

45.         Căci Eu sīnt Domnul, care v'am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sīnt sfīnt.

46.         Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele cari se mişcă īn ape, şi toate vietăţile cari se tīrăsc pe pămīnt,

47.         ca să faceţi deosebire īntre ce este necurat şi ce este curat, īntre dobitocul care se mănīncă şi dobitocul care nu se mănīncă.“

 

Curăţirea femeilor după naştere.

 

12

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:

              «Cīnd o femeie va rămīnea īnsărcinată, şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca īn vremea sorocului ei.

3.           Īn ziua a opta, copilul să fie tăiat īmprejur.

4.           Femeia să mai rămīnă īncă treizeci şi trei de zile, ca să se cureţe de sīngele ei; să nu se atingă de nici un lucru sfīnt, şi să nu se ducă la sfīntul locaş, pīnă nu se vor īmplini zilele curăţirii ei.

5.           Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămīni, ca pe vremea cīnd i-a venit sorocul; şi să rămīnă şase zeci şi şase de zile ca să se curăţească de sīngele ei.

6.           Cīnd se vor īmplini zilele curăţirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa cortului īntīlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot, şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire.

7.           Preotul să le jertfească īnaintea Domnului, şi să facă ispăşire pentru ea; şi astfel, ea va fi curăţită de curgerea sīngelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naşte un băiat sau o fată.

8.           Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea de tot, altul pentru jertfa de ispăşire. Preotul să facă ispăşire pentru ea, şi va fi curată.“

 

Lepra de oameni.

 

13

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:

2.           „Cīnd un om va avea pe pielea trupului o umflătură, o pecingine, sau o pată albă, care va semăna cu o rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus la preotul Aaron, sau la unul din fiii lui, cari sīnt preoţi.

3.           Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului. Dacă părul din rană s'a făcut alb, şi dacă rana se arată mai adīncă decīt pielea trupului, este o rană de lepră: preotul care va face cercetarea, să declare pe omul acela necurat.

4.           Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă, care nu se arată mai adīncă decīt pielea, şi dacă părul nu s'a făcut alb, preotul să īnchidă şapte zile pe cel cu rana.

5.           A şaptea zi preotul să-l cerceteze iarăş. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s'a īntins pe piele, preotul să-l īnchidă a doua oară īncă şapte zile.

6.           Preotul să-l cerceteze a doua oară īn ziua a şaptea. Dacă rana a mai scăzut şi nu s'a īntins pe piele, preotul va spune că omul acesta este curat: este o pecingine; el să-şi spele hainele, şi va fi curat.

7.           Dar dacă pecinginea s'a īntins pe piele, dupăce s'a arătat el preotului şi după ce acesta l-a declarat curat, să se mai supună īncă odată cercetării preotului.

8.           Preotul īl va cerceta. Dacă pecinginea s'a īntins pe piele, preotul īl va declara necurat: este lepră.

9.           Cīnd se va arăta o rană de lepră pe un om, să-l aducă la preot.

10.         Preotul să-l cerceteze. Şi dacă are pe piele o umflătură albă, dacă umflătura aceasta a făcut ca părul să albească, şi īn umflătură este şi o urmă de carne vie,

11.         atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră īnvechită: preotul să-l declare necurat; să nu-l īnchidă, căci este necurat.

12.         Dacă lepra va face o spuzeală pe piele, şi va acoperi toată pielea celui cu rana, din cap pīnă īn picioare, pretutindeni pe unde-şi va arunca preotul privirile,

13.         preotul să-l cerceteze; şi dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana: fiindcă s'a făcut toată albă, el este curat.

14.         Dar īn ziua cīnd se va vedea īn el carne vie, va fi necurat;

15.         cīnd preotul va vedea carnea vie, să-l declare necurat: carnea vie este necurată, este lepră.

16.         Dacă se schimbă carnea vie şi se face albă, să se ducă la preot;

17.         preotul să-l cerceteze, şi dacă rana s'a făcut albă, preotul să declare curat pe cel cu rana: el este curat.

18.         Cīnd un om va avea pe pielea trupului său o bubă care a fost tămăduită,

19.         şi pe locul unde era buba se va arăta o umflătură albă sau o pată de un alb roşietic, omul acela să se arate preotului.

20.         Preotul să-l cerceteze. Dacă pata pare mai adīncă decīt pielea, şi dacă părul s'a făcut alb, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră, care a dat īn bubă.

21.         Dacă preotul vede că nu este păr alb īn pată, că ea nu este mai adīncă decīt pielea, şi că a mai scăzut, să īnchidă pe omul acela şapte zile.

22.         Dacă s'a īntins pata pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.

23.         Dar dacă pata a rămas pe loc şi nu s'a īntins, este semnul rănii uscate unde a fost buba; preotul să-l declare curat.

24.         Cīnd un om va avea pe pielea trupului o arsură pricinuită de foc, şi se va arăta pe urma arsurii o pată albă sau de un alb roşietic,

25.         preotul să-l cerceteze. Dacă părul din pată s'a făcut alb, şi ea pare mai adīncă decīt pielea, este lepră, care a dat īn arsură; preotul să declare pe omul acela necurat: este o rană de lepră.

26.         Dacă preotul vede că nu este păr alb īn pată, că ea nu este mai adīncă decīt pielea, şi că a mai scăzut, să īnchidă pe omul acela şapte zile.

27.         Preotul să-l cerceteze a şaptea zi. Şi dacă pata s'a īntins pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.

28.         Dar dacă pata a rămas pe loc, nu s'a īntins pe piele, şi a mai scăzut, este o rană pricinuită de umflătura arsurii; preotul să-l declare curat, căci este semnul rănii vindecate a arsurii.

29.         Cīnd un bărbat sau o femeie va avea o rană pe cap sau la barbă,

30.         preotul să cerceteze rana. Dacă pare mai adīncă decīt pielea şi are păr gălbui şi subţire, preotul să declare pe omul acela necurat: este rīie de cap, este lepră de cap sau de barbă.

31.         Dacă preotul vede că rana rīiei nu pare mai adīncă decīt pielea, şi n'are păr negru, să īnchidă şapte zile pe cel cu rana de rīie la cap.

32.         Preotul să cerceteze rana a şaptea zi. Dacă rīia nu s'a īntins, dacă n'are păr gălbui, şi dacă nu pare mai adīncă decīt pielea,

33.         cel cu rīia la cap să se radă, dar să nu radă locul unde este rīia; şi preotul să-l īnchidă a doua oară şapte zile.

34.         Preotul să cerceteze rīia a şaptea zi. Dacă rīia nu s'a īntins pe piele, şi nu pare mai adīncă decīt pielea, preotul să-l declare curat; el să-şi spele hainele, şi va fi curat.

35.         Dar dacă rīia s'a īntins pe piele, dupăce a fost declarat curat,

36.         preotul să-l cerceteze. Şi dacă rīia s'a īntins pe piele, preotul n'are să mai caute să vadă dacă are păr galbui: este necurat.

37.         Dacă i se pare că rīia a stătut pe loc, şi că din ea a crescut păr negru, rīia este vindecată: este curat, şi preotul să-l declare curat.

38.         Cīnd un bărbat sau o femeie va avea pete pe pielea trupului, şi anume pete albe,

39.         preotul să-l cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui sīnt pete de un alb gălbui, acestea nu sīnt decīt nişte pete cari au făcut spuzeală pe piele: este curat.

40.         Cīnd unui om īi va cădea părul de pe cap, este pleşuv: este curat.

41.         Dacă i-a căzut părul de pe cap numai īn partea dinainte, este pleşuv īn partea dinainte: este curat.

42.         Dar dacă īn partea pleşuvă dinainte sau dinapoi este o rană de un alb roşietic, este lepră, care a făcut spuzeală īn partea pleşuvă dinainte sau dinapoi.

43.         Preotul să-l cerceteze. Dacă īn partea pleşuvă dinapoi sau dinainte este o umflătură de rană de un alb roşietic, asemănătoare cu lepra de pe pielea trupului,

44.         este lepros, este necurat: preotul să-l declare necurat; rana lui este pe cap.

45.         Leprosul, atins de această rană, să-şi poarte hainele sfīşiate, şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba, şi să strige: «Necurat! Necurat!»

46.         Cītă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat. Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.

 

Semnele leprei de pe haine.

 

47.         Cīnd se va arăta o rană de lepră pe o haină, fie haină de līnă, fie haină de in,

48.         īn urzeală sau īn bătătură de in sau de līnă, pe o piele sau pe vreun lucru de piele,

49.         şi rana va fi verzuie sau roşietică pe haină sau pe piele, īn urzeală sau īn bătătură, sau pe vreun lucru de piele, este o rană de lepră, şi trebuie arătată preotului.

50.         Preotul să cerceteze rana, şi să īnchidă şapte zile lucrul cu rana.

51.         Să cerceteze a şaptea zi rana. Dacă rana s'a īntins pe haină, īn urzeală sau īn bătătură, pe piele sau pe lucrul acela de piele, este o rană de lepră īnvechită: lucrul acela este necurat.

52.         Să ardă haina, urzeala sau bătătura de līnă sau de in, sau lucrul de piele pe care se găseşte rana, căci este o lepră īnvechită: să fie ars īn foc.

53.         Dar dacă preotul vede că rana nu s'a īntins pe haină, pe urzeală sau pe bătătură, sau pe lucrul acela de piele,

54.         să poruncească să se spele partea atinsă de rană, şi să-l īnchidă a doua oară şapte zile.

55.         Preotul să cerceteze rana, după ce se va spăla. Şi dacă rana nu şi-a schimbat īnfăţişarea şi nu s'a īntins, lucrul acela este necurat: să fie ars īn foc, căci o parte din faţă sau din dos a fost roasă.

56.         Dacă preotul vede că rana a mai scăzut, după ce a fost spălată, s'o rupă din haină sau din piele, din urzeală sau din bătătură.

57.         Şi dacă se mai iveşte pe haină, īn urzeală sau īn bătătură, sau pe lucrul de piele, īnseamnă că este o spuzeală de lepră: lucrul atins de rană să fie ars īn foc.

58.         Haina, urzeala sau bătătura, sau vreun lucru de piele, care a fost spălat, şi unde a pierit rana, să se mai spele a doua oară, şi va fi curat.

59.         Aceasta este legea privitoare la rana leprei, cīnd loveşte hainele de līnă sau de in, urzeala sau bătătura, sau un lucru oarecare de piele, şi după care vor fi declarate curate sau necurate.“

 

Curăţirea leprei de pe om.

 

14

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           „Iată care va fi legea cu privire la cel lepros, īn ziua curăţirii lui. Să-l aducă īnaintea preotului.

3.           Preotul să iasă afară din tabără, şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei,

4.           preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţit, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cărmīz şi isop.

5.           Preotul să poruncească să se junghie una din aceste păsări īntr'un vas de pămīnt, īn apă curgătoare.

6.           Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cărmīzul şi isopul, şi să le moaie, īmpreună cu pasărea cea vie, īn sīngele păsării junghiate īn apa curgătoare.

7.           Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţit de lepră. Apoi să-l declare curat, şi să dea drumul păsării celei vii pe cīmp.

8.           Cel ce se curăţeşte, trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul, şi să se scalde īn apă; şi va fi curat. Īn urmă va putea să intre īn tabără, dar să rămīnă şapte zile afară din cort.

9.           Īn ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprīncenele: tot părul să şi-l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul īn apă, şi va fi curat.

10.         A opta zi, să ia doi miei fără cusur, şi o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr'o efă de floarea făinii, ca dar de mīncare frămīntat cu untdelemn, şi un log (pahar) de untdelemn.

11.         Preotul care face curăţirea să aducă īnaintea Domnului pe omul care se curăţeşte şi toate lucrurile acestea, la uşa cortului īntīlnirii.

12.         Preotul să ia unul din miei, şi să-l aducă jertfă pentru vină, īmpreună cu logul de untdelemn; să le legene īntr'o parte şi īntr'alta īnaintea Domnului, ca dar legănat.

13.         Să junghie mielul īn locul unde se junghie jertfele de ispăşire şi arderile de tot, adică īn locul sfīnt; căci, la jertfa pentru vină, ca şi la jertfa de ispăşire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru prea sfīnt.

14.         Preotul să ia din sīngele jertfei de ispăşire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare dela mīna dreaptă a lui, şi pe degetul cel mare dela piciorul drept.

15.         Preotul să ia untdelemn din log, şi să toarne īn palma mīnii stīngi.

16.         Preotul să-şi moaie degetul mīnii drepte īn untdelemnul din palma mīnii stīngi, şi să stropească din untdelemn de şapte ori cu degetul īnaintea Domnului.

17.         Din untdelemnul care-i mai rămīne īn mīnă, preotul să pună pe (moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mīnii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sīngelui dela jertfa pentru vină.

18.         Iar untdelemnul care-i mai rămīne īn mīnă, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăţeşte; şi preotul să facă ispăşire pentru el īnaintea Domnului.

19.         Apoi preotul să aducă jertfa de ispăşire; şi să facă ispăşire pentru cel ce se curăţeşte de īntinăciunea lui. Īn urmă să junghie arderea de tot.

20.         Preotul să aducă pe altar arderea de tot şi darul de mīncare; şi să facă ispăşire pentru omul acesta, şi va fi curat.

21.         Dacă este sărac şi nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină, după ce a fost legănat īntr'o parte şi īntr'alta, ca dar legănat, şi să facă ispăşire pentru el. Să ia o zecime din floarea făinii, frămīntată cu untdelemn, pentru darul de mīncare, şi un log de untdelemn.

22.         Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbel, după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispăşire, celalt ca ardere de tot.

23.         Īn ziua a opta, să aducă pentru curăţirea lui toate aceste lucruri la preot, la uşa cortului īntīlnirii, īnaintea Domnului.

24.         Preotul să ia mielul pentru jertfa de vină, şi logul cu untdelemn; şi să le legene īntr'o parte şi īntr'alta, ca dar legănat, īnaintea Domnului.

25.         Să junghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sīngele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mīnii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept.

26.         Preotul să toarne untdelemn īn palma mīnii stīngi.

27.         Preotul să stropească de şapte ori cu degetul de la mīna dreaptă īnaintea Domnului din untdelemnul care este īn mīna stīngă a lui.

28.         Iar din untdelemnul din mīna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mīnii drepte, şi pe degetul cel mare al piciorului drept, īn locul unde a pus din sīngele jertfei pentru vină.

29.         Ce mai rămīne din untdelemn īn mīnă, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăţeşte, ca să facă ispăşire pentru el īnaintea Domnului.

30.         Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea,

31.         unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, īmpreună cu darul de mīncare; şi preotul să facă ispăşire īnaintea Domnului pentru cel ce se curăţeşte.

32.         Aceasta este legea pentru curăţirea celui ce are o rană de lepră, şi nu poate să aducă tot ce este rīnduit pentru curăţirea lui.“

 

Curăţirea leprei de pe case.

 

33.         Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:

34.         „După ce veţi intra īn ţara Canaanului, pe care v'o dau īn stăpīnire, dacă voi trimete o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care o veţi stăpīni,

35.         cel cu casa să se ducă să spună preotului, şi să zică: «Mi se pare că este ceva ca o rană īn casa mea.»

36.         Preotul, īnainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşerte casa, ca nu cumva tot ce este īn ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze casa.

37.         Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei sīnt nişte gropişoare verzui sau roşietice, părīnd mai adīnci decīt zidul,

38.         să iasă din casă, şi, cīnd va ajunge la uşă, să pună să īncuie casa şapte zile.

39.         Īn ziua a şaptea, preotul să se īntoarcă īn ea. Şi dacă va vedea că rana s'a īntins pe zidurile casei

40.         să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană, şi să le arunce afară din cetate īntr'un loc necurat.

41.         Să pună să răzăluiască toată partea din lăuntru a casei, şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din cetate, īntr'un loc necurat.

42.         Să ia alte pietre şi să le pună īn locul celor dintīi; şi să se ia altă tencuială ca să se tencuiască din nou casa.

43.         Dacă rana se va īntoarce şi va izbucni din nou īn casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzăluit şi tencuit din nou casa,

44.         preotul să se īntoarcă īn ea. Şi dacă vede că rana s'a īntins īn casă, este o lepră īnvechită īn casă: casa este necurată.

45.         Să dărīme casa, lemnele, şi toată tencuiala casei; şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, īntr'un loc necurat.

46.         Cine va intra īn casă īn tot timpul cīnd era īnchisă, va fi necurat pīnă seara.

47.         Cine se va culca īn casă, să-şi spele hainele. Cine va mīnca īn casă, deasemenea să-şi spele hainele.

48.         Dacă preotul, care s'a īntors īn casă, vede că rana nu s'a īntins, dupăce a fost tencuită din nou casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată.

49.         Pentru curăţirea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cărmīz şi isop.

50.         Să junghie una din păsări īntr'un vas de pămīnt, īntr'o apă curgătoare.

51.         Să ia lemnul de cedru, isopul, cărmīzul şi pasărea cea vie; să le moaie īn sīngele păsării junghiate şi īn apa curgătoare, şi să stropească de şapte ori casa.

52.         Să cureţe casa cu sīngele pasării, cu apa curgătoare, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul şi cărmīzul.

53.         Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe cīmp. Să facă astfel ispăşire pentru casă, şi ea va fi curată.

54.         Aceasta este legea pentru orice rană de lepră şi pentru rīia de cap,

55.         pentru lepra de pe haine şi de pe case,

56.         pentru umflături, pentru pecingini şi pentru pete:

57.         ea arată cīnd un lucru este necurat, şi cīnd este curat. Aceasta este legea pentru lepră.“

 

Necurăţiile brăbatului.

 

15

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:

2.           „Vorbiţi copiilor lui Israel, şi spuneţi-le:

              «Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar faptul acesta este necurat.

3.           Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o opreşte, este necurat.

4.           Orice pat īn care se va culca, va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea, va fi necurat.

5.           Cine se va atinge de patul lui, să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi va fi necurat pīnă seara.

6.           Cine va şedea pe lucrul pe care a şezut el, să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi să fie necurat pīnă seara.

7.           Cine se va atinge de trupul lui, să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi va fi necurat pīnă seara.

8.           Dacă omul acela scuipă pe un om curat, acesta să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi va fi necurat pīnă seara.

9.           Ori ce şea pe care va călări el, va fi necurată.

10.         Cine se va atinge de vreun lucru care a fost subt el, va fi necurat pīnă seara; şi cine va ridica lucrul acela, să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi va fi necurat pīnă seara.

11.         Cine va fi atins de cel cu scurgerea, şi nu-şi va spăla mīnile īn apă, să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi va fi necurat pīnă seara.

12.         Orice vas de pămīnt care va fi atins de el, să fie spart, şi orice vas de lemn să fie spălat īn apă.

13.         După ce va fi curăţit de scurgerea lui, omul acela să numere şapte zile pentru curăţirea lui; să-şi spele hainele, să-şi scalde trupul īn apă curgătoare, şi va fi curat.

14.         Īn ziua a opta, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, să se ducă īnaintea Domnului, la uşa cortului īntīlnirii, şi să-i dea preotului.

15.         Preotul să-i aducă, unul ca jertfă de ispăşire, şi celalt ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru el īnaintea Domnului, pentru scurgerea lui.

16.         Omul care va avea o scurgere a seminţei īn somn să-şi scalde tot trupul īn apă, şi va fi necurat pīnă seara.

17.         Orice haină şi ori ce piele cari vor fi atinse de scurgerea lui, vor fi spălate cu apă, şi vor fi necurate pīnă seara.

18.         Dacă o femeie s'a culcat cu un astfel de om, să se scalde amīndoi īn apă, şi vor fi necuraţi pīnă seara.

 

Necurăţia femeii.

 

19.         Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sīnge din trupul ei, să rămīnă şapte zile īn necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea, va fi necurat pīnă seara.

20.         Orice pat īn care se va culca ea īn timpul necurăţiei ei, va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea ea, va fi necurat.

21.         Oricine se va atinge de patul ei, să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi va fi necurat pīnă seara.

22.         Oricine se va atinge de un lucru pe care a şezut ea, să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi va fi necurat pīnă seara.

23.         Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a şezut ea, cine se va atinge de lucrul acela, va fi necurat pīnă seara.

24.         Dacă se culcă cineva cu ea, şi vine peste el necurăţia femeii aceleia, el va fi necurat timp de şapte zile, şi orice pat īn care se va culca, va fi necurat.

25.         Femeia care va avea o scurgere de sīnge timp de mai multe zile, afară de soroacele ei obicinuite, sau a cărei scurgere va ţinea mai mult ca deobicei, va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea cīnd īi vine sorocul.

26.         Orice pat īn care se va culca īn timpul cīt va ţinea scurgerea aceasta, va fi ca şi patul din timpul cīnd ea este la scurgerea dela soroc; şi orice lucru pe care va şedea, va fi necurat ca atunci cīnd este ea la scurgerea dela soroc.

27.         Oricine se va atinge de ele, va fi necurat; să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi va fi necurat pīnă seara.

28.         După ce va fi curăţită de scurgerea ei, să numere şapte zile, şi apoi va fi curată.

29.         A opta zi, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, şi să-i ducă preotului, la uşa cortului īntīlnirii.

30.         Preotul să aducă unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru ea īnaintea Domnului, pentru scurgerea care o făcea necurată.

31.         Aşa să depărtaţi pe copiii lui Israel de necurăţiile lor, ca să nu moară din pricina necurăţiilor lor, dacă pīngăresc cortul Meu, care este īn mijlocul lor.

32.         Aceasta este legea pentru cel ce are o scurgere sau este īntinat printr'o lepădare de sămīnţă īn somn,

33.         pentru cea care este la curgerea dela soroc, pentru bărbatul sau femeia care are o scurgere, şi pentru bărbatul care se culcă cu o femeie necurată.“

 

Legea pentru sărbătoarea de peste an a ispăşirii.

 

16

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, după moartea celor doi fii ai lui Aaron, morţi cīnd s'au īnfăţişat īnaintea Domnului.

2.           Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte fratelui tău Aaron, şi spune-i să nu intre īn tot timpul īn sfīntul locaş, dincolo de perdeaua din lăuntru, īnaintea capacului ispăşirii, care este pe chivot, ca să nu moară; căci deasupra capacului ispăşirii Mă voi arăta īn nor.

3.           Iată cum să intre Aaron īn sfīntul locaş. Să ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbece pentru arderea de tot.

4.           Să se īmbrace cu tunica sfinţită de in, şi să-şi pună pe trup ismenele de in; să se īncingă cu brīul de in, şi să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea sīnt veşmintele sfinţite, cu cari se va īmbrăca el dupăce īşi va spăla trupul īn apă.

5.           Să ia, dela adunarea copiilor lui Israel, doi ţapi pentru jertfa de ispăşire, şi un berbece pentru arderea de tot.

6.           Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire, şi să facă ispăşire, pentru el şi pentru casa lui.

7.           Să ia cei doi ţapi, şi să-i pună īnaintea Domnului, la uşa cortului īntīlnirii.

8.           Aaron să arunce sorţi pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul, şi un sorţ pentru Azazel.

9.           Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul, şi să-l aducă jertfă de ispăşire.

10.         Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel, să fie pus viu īnaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul īn pustie pentru Azazel.

11.         Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire, şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui. Să-şi junghie viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.

12.         Să ia o cădelniţă plină cu cărbuni aprinşi de pe altarul dinaintea Domnului, şi doi pumni de tămīie mirositoare pisată mărunt; să ducă aceste lucruri dincolo de perdeaua dinlăuntru;

13.         să pună tămīia pe foc īnaintea Domnului, pentru ca norul de fum de tămīie să acopere capacul ispăşirii depe chivotul mărturiei, şi astfel nu va muri.

14.         Să ia din sīngele viţelului şi să stropească cu degetul pe partea dinainte a capacului ispăşirii spre răsărit; să stropească din sīnge de şapte ori cu degetul lui īnaintea capacului ispăşirii.

15.         Să junghie ţapul adus ca jertfă de ispăşire pentru popor, şi să-i ducă sīngele dincolo de perdeaua dinlăuntru. Cu sīngele acesta să facă īntocmai cum a făcut cu sīngele viţelului, să stropească cu el spre capacul ispăşirii şi īnaintea capacului ispăşirii.

16.         Astfel să facă ispăşire pentru sfīntul locaş, pentru necurăţiile copiilor lui Israel şi pentru toate călcările de lege, prin cari au păcătuit ei. Să facă la fel pentru cortul īntīlnirii, care este cu ei īn mijlocul necurăţiilor lor.

17.         Să nu fie nimeni īn cortul īntīlnirii cīnd va intra Aaron să facă ispăşirea īn sfīntul locaş, pīnă va ieşi din ei. Să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui, şi pentru toată adunarea lui Israel.

18.         După ce va ieşi, să se ducă la altarul care este īnaintea Domnului, şi să facă ispăşire pentru altar; să ia din sīngele viţelului şi ţapului, şi să pună pe coarnele altarului de jur īmprejur.

19.         Să stropească pe altar cu degetul lui de şapte ori din sīnge, şi astfel să-l curăţe şi să-l sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel.

 

Ţapul pentru Azazel.

 

20.         Cīnd va isprăvi de făcut ispăşirea pentru sfīntul locaş, pentru cortul īntīlnirii şi pentru altar, să aducă ţapul cel viu.

21.         Aaron să-şi pună amīndouă mīnile pe capul ţapului celui viu, şi să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu cari au păcătuit ei; să le pună pe capul ţapului, apoi să-l izgonească īn pustie, printr'un om care va avea īnsărcinarea aceasta.

22.         Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor īntr'un pămīnt pustiit; īn pustie, să-i dea drumul.

23.         Aaron să intre īn cortul īntīlnirii; să-şi lepede veşmintele de in, pe cari le īmbrăcase la intrarea īn sfīntul locaş, şi să le pună acolo.

24.         Să-şi spele trupul cu apă īntr'un loc sfīnt, şi să-şi ia din nou veşmintele. Apoi să iasă afară, să-şi aducă arderea lui de tot şi arderea de tot a poporului, şi să facă ispăşire pentru el şi pentru popor.

25.         Iar grăsimea jertfei de ispăşire s'o ardă pe altar.

26.         Cel ce va izgoni ţapul pentru Azazel, să-şi spele hainele, şi să-şi scalde trupul īn apă; după aceea, să intre iarăş īn tabără.

27.         Să scoată afară din tabără viţelul ispăşitor şi ţapul ispăşitor, al căror sīnge a fost dus īn sfīntul locaş pentru facerea ispăşirii, şi să le ardă īn foc pieile, carnea şi balega.

28.         Cel ce le va arde, să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul īn apă; după aceea, să intre iarăş īn tabără.

 

Sărbătoarea ispăşirii.

 

29.         Aceasta să vă fie o lege vecinică: īn luna a şaptea, īn a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nici o lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte īn mijlocul vostru.

30.         Căci īn ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să vă curăţiţi: veţi fi curăţiţi de toate păcatele voastre īnaintea Domnului.

31.         Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, īn care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege vecinică.

32.         Ispăşirea să fie făcută de preotul care a primit ungerea şi care a fost īnchinat īn slujba Domnului, ca să urmeze tatălui său īn slujba preoţiei; să se īmbrace cu veşmintele de in, cu veşmintele sfinţite.

33.         Să facă ispăşire pentru Locul prea sfīnt, să facă ispăşire pentru cortul īntīlnirii şi pentru altar, şi să facă ispăşire pentru preoţi şi pentru tot poporul adunării.

34.         Aceasta să fie pentru voi o lege vecinică: odată pe an să se facă ispăşire pentru copiii lui Israel, pentru păcatele lor.“ Aaron a făcut īntocmai cum poruncise lui Moise Domnul.

 

Locul pentru jertfe.

 

17

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi tuturor copiilor lui Israel, şi spune-le:

              «Iată ce a poruncit Domnul.

3.           Dacă cineva din casa lui Israel junghie īn tabără sau afară din tabără un bou, un miel sau o capră,

4.           şi nu-l aduce la uşa cortului īntīlnirii, ca să-l aducă dar Domnului īnaintea cortului Domnului, sīngele acesta va fi pus īn socoteala omului aceluia: a vărsat sīnge; omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său.

5.           De aceea copiii lui Israel, īn loc să-şi junghie jertfele pe cīmp, trebuie să le aducă la preot, īnaintea Domnului, la uşa cortului īntīlnirii, şi să le aducă Domnului ca jertfe de mulţămire.

6.           Preotul să le stropească sīngele pe altarul Domnului, la uşa cortului īntīlnirii; şi să ardă grăsimea, care va fi de un miros plăcut Domnului.

7.           Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu cari curvesc. Aceasta va fi o lege vecinică pentru ei şi pentru urmaşii lor.

8.           Să le spui dar: Dacă un om din casa lui Israel sau dintre străinii cari locuiesc īn mijlocul lor, aduce o ardere de tot sau vreo altă jertfă,

9.           şi n'o aduce la uşa cortului īntīlnirii, ca s'o aducă jertfă Domnului, omul acela să fie nimicit din poporul lui.

 

Să nu mănīnce sīnge.

 

10.         Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii cari locuiesc īn mijlocul lor, mănīncă sīnge de orice fel, Īmi voi īntoarce Faţa īmpotriva celui ce mănīncă sīngele, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său.

11.         Căci viaţa (Sau: sufletul.) trupului este īn sīnge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele noastre, căci prin viaţa din el face sīngele ispăşire.

12.         De aceea am zis copiilor lui Israel: «Nimeni dintre voi să nu mănīnce sīnge, şi nici străinul care locuieşte īn mijlocul vostru să nu mănīnce sīnge.

13.         Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din străinii cari locuiesc īn mijlocul lor vīnează o fiară sau o pasăre care se mănīncă, să-i verse sīngele şi să-l acopere cu ţărīnă.

14.         Căci viaţa oricărui trup stă īn sīngele lui, care este īn el. De aceea am zis copiilor lui Israel: «Să nu mīncaţi sīngele niciunui trup; căci viaţa oricărui trup este sīngele lui: oricine va mīnca din el, va fi nimicit.

15.         Oricine, fie băştinaş, fie străin, care va mīnca dintr'o fiară moartă sau sfīşiată, să-şi spele hainele, să se scalde īn apă, şi va fi necurat pīnă seara; apoi va fi curat.

16.         Dacă nu-şi spală hainele, şi nu-şi scaldă trupul, īşi va purta fărădelegea lui.“

 

Oprirea īnsoţirilor nelegiuite.

 

18

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: «Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

3.           Să nu faceţi ce se face īn ţara Egiptului unde aţi locuit, şi să nu faceţi ce se face īn ţara Canaanului unde vă duc Eu: să nu vă luaţi după obiceiurile lor.

4.           Să īmpliniţi poruncile Mele, şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

5.           Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va īmplini, va trăi prin ele. Eu sīnt Domnul!

6.           Nici unul din voi să nu se apropie de ruda lui de sīnge, ca să-i descopere goliciunea. Eu sīnt Domnul.

7.           Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Ţi-este mamă: să nu-i descoperi goliciunea.

8.           Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea tatălui tău.

9.           Să nu descoperi goliciunea sorei tale, fata tatălui tău, sau fata mamei tale, născută īn casă sau afară din casă.

10.         Să nu descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fetei tale. Căci este goliciunea ta.

11.         Să nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău. Ţi-este soră.

12.         Să nu descoperi goliciunea sorei tatălui tău. Este rudă de aproape cu tatăl tău.

13.         Să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale. Este rudă de aproape cu mama ta.

14.         Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău. Să nu te apropii de nevasta lui. Ţi-este mătuşă.

15.         Să nu descoperi goliciunea nurorei tale. Este nevasta fiului tău: să nu-i descoperi goliciunea.

16.         Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este goliciunea fratelui tău.

17.         Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fetei ei. Să nu iei pe fata fiului ei, nici pe fata fetei ei, ca să le descoperi goliciunea. Īţi sīnt rude de aproape: este o nelegiuire.

18.         Să nu iei pe sora nevestei tale, ca să-i faci īn necaz, descoperindu-i goliciunea alături de nevastă-ta, cīt timp ea este īncă īn viaţă.

19.         Să nu te apropii de o femeie īn timpul necurăţiei ei, cīnd este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea.

20.         Să nu te īmpreuni cu nevasta semenului tău, ca să te pīngăreşti cu ea.

21.         Să nu dai pe nici unul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh, şi să nu pīngăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sīnt Domnul.

22.         Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urīciune.

23.         Să nu te culci cu o vită, ca să te pīngăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie.

24.         Să nu vă spurcaţi cu nici unul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s'au spurcat neamurile pe cari le voi izgoni dinaintea voastră.

25.         Ţara a fost spurcată prin ele; Eu īi voi pedepsi fărădelegea, şi pămīntul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui.

26.         Păziţi dar legile şi poruncile Mele, şi nu faceţi niciuna din aceste spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte īn mijlocul vostru.

27.         Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta, cari au fost īnaintea voastră īn ea; şi astfel ţara a fost pīngărită.

28.         Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile cari erau īn ea īnaintea voastră.

29.         Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni, vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor.

30.         Păziţi poruncile Mele, şi nu faceţi niciunul din obiceiurile urīte cari se făceau īnaintea voastră, ca să nu vă spurcaţi cu ele. Eu sīnt Domnul Dumnezeul vostru.“

 

Felurite legi ca tīlcuire a poruncilor.

 

19

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           „Vorbeşte īntregei adunări a copiilor lui Israel, şi spune-le:

              Fiţi sfinţi, căci Eu sīnt sfīnt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru.

3.           Fiecare din voi să cinstească pe mamă-sa şi pe tatăl său, şi să păzească Sabatele Mele. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

4.           Să nu vă īntoarceţi spre idoli, şi să nu vă faceţi dumnezei turnaţi. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

 

Porunci privitoare la jertfa de mulţămire.

 

5.           Cīnd veţi aduce Domnului o jertfă de mulţămire, s'o aduceţi aşa ca să fie primită.

6.           Jertfa să fie mīncată īn ziua cīnd o veţi jertfi, sau a doua zi; ce va mai rămīnea pīnă a treia zi, să se ardă īn foc.

7.           Dacă va mīnca cineva din ea a treia zi, faptul acesta va fi un lucru urīt: jertfa nu va fi primită.

8.           Cine va mīnca din ea, īşi va purta vina păcatului său, căci necinsteşte ce a fost īnchinat Domnului: omul acela va fi nimicit din poporul lui.

9.           Cīnd veţi secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din cīmpul tău, şi să nu strīngi spicele rămase pe urma secerătorilor.

10.         Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules īn via ta, şi să nu strīngi boabele cari vor cădea din ei. Să le laşi săracului şi străinului. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

11.         Să nu furaţi, şi să nu minţiţi, nici să nu vă īnşelaţi unii pe alţii.

12.         Să nu juraţi strīmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău. Eu sīnt Domnul.

13.         Să nu asupreşti pe aproapele tău, şi să nu storci nimic dela el prin silă.

              Să nu opreşti pīnă a doua zi plata celui tocmit cu ziua.

14.         Să nu vorbeşti de rău pe un surd, şi să nu pui īnaintea unui orb nimic care să-l poată face să cadă; ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sīnt Domnul.

15.         Să nu faceţi nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului, şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.

16.         Să nu umbli cu bīrfeli īn poporul tău. Să nu te ridici īmpotriva vieţii aproapelui tău. Eu sīnt Domnul.

17.         Să nu urăşti pe fratele tău īn inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te īncarci cu un păcat din pricina lui.

18.         Să nu te răsbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine īnsuţi. Eu sīnt Domnul.

19.         Să păziţi legile Mele.

              Să nu īmpreuni vite de două soiuri deosebite; să nu sameni īn ogorul tău două feluri de seminţe; şi să nu porţi o haină ţesută din două feluri de fire.

20.         Cīnd un om se va culca cu o femeie, roabă logodită cu un alt bărbat, şi ea n'a fost răscumpărată de tot sau slobozită, să fie pedepsiţi amīndoi, dar nu pedepsiţi cu moartea, pentrucă ea nu era slobodă.

21.         El să aducă Domnului pentru vina lui, la uşa cortului īntīlnirii, un berbece ca jertfă pentru vină.

22.         Preotul să facă ispăşire pentru el īnaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a făcut, cu berbecele adus ca jertfă pentru vină; şi păcatul pe care l-a făcut, īi va fi iertat.

23.         Cīnd veţi intra īn ţară, şi veţi sădi tot felul de pomi roditori, roadele lor să le priviţi ca netăiate īmprejur; timp de trei ani să fie netăiate īmprejur pentru voi; să nu mīncaţi din ele.

24.         Īn al patrulea an, toate roadele să fie īnchinate Domnului, spre lauda Lui.

25.         Īn al cincilea an, să mīncaţi roadele, ca ele să vi se īnmulţească din ce īn ce mai mult: Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

26.         Să nu mīncaţi nimic cu sīnge. Să nu ghiciţi după vīrcolaci, nici după nori.

27.         Să nu vă tăiaţi rotund colţurile părului, şi să nu-ţi razi colţurile bărbii.

28.         Să nu vă faceţi tăieturi īn carne pentru un mort, şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sīnt Domnul.

29.         Să nu-ţi necinsteşti fata, dīnd-o să fie curvă, pentruca nu cumva ţara să ajungă un loc de curvie, şi să se umple de fărădelegi.

30.         Să păziţi Sabatele Mele, şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfīnt. Eu sīnt Domnul.

31.         Să nu vă duceţi la ceice cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i īntrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

32.         Să te scoli īnaintea perilor albi ,şi să cinsteşti pe bătrīn. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sīnt Domnul.

33.         Dacă un străin vine să locuiască īmpreună cu voi īn ţara voastră, să nu-l asupriţi.

34.         Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte īntre voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi īnşivă, căci şi voi aţi fost străini īn ţara Egiptului. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

35.         Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici īn măsurile de lungime, nici īn greutăţi, nici īn măsurile de īncăpere.

36.         Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe (Măsură pentru cereale = cam 20 litri.) drepte, şi hine drepte. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru, care v'am scos din ţara Egiptului.

37.         Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le īmpliniţi. Eu sīnt Domnul.“

 

Pedepse.

 

20

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           „Spune copiilor lui Israel:

              «Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii cari locuiesc īn Israel, dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre.

3.           Şi Eu Īmi voi īntoarce Faţa īmpotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentrucă a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat locaşul Meu cel sfīnt, şi a necinstit Numele Meu cel sfīnt.

4.           Dacă poporul ţării īnchide ochii faţă de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, şi nu-l omoară,

5.           Īmi voi īntoarce Eu Faţa īmpotriva omului aceluia şi īmpotriva familiei lui, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui, īmpreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh.

6.           Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Īmi voi īntoarce Faţa īmpotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.

7.           Voi, să vă sfinţiţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

8.           Să păziţi legile Mele, şi să le īmpliniţi. Eu sīnt Domnul, care vă sfinţesc.

9.           Dacă un om oarecare blastămă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sīngele lui să cadă asupra lui.

10.         Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.

11.         Dacă un om se culcă cu nevasta tatălui său, şi descopere astfel goliciunea tatălui său, omul acela şi femeia aceea să fie pedepsiţi cu moartea; sīngele lor să cadă asupra lor.

12.         Dacă un om se culcă cu noru-sa, amīndoi să fie pedepsiţi cu moartea; au făcut o amestecătură de sīnge: sīngele lor să cadă asupra lor.

13.         Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amīndoi au făcut un lucru scīrbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sīngele lor să cadă asupra lor.

14.         Dacă un om ia de nevastă pe fată şi pe mama ei, este o nelegiuire: să-i ardă īn foc, pe el şi pe ele, ca nelegiuirea aceasta să nu fie īn mijlocul vostru.

15.         Dacă un om se culcă cu o vită, să fie pedepsit cu moartea; şi vita s'o omorīţi.

16.         Dacă o femeie se apropie de o vită, ca să curvească cu ea, să ucizi şi pe femeie şi pe vită; să fie omorīte: sīngele lor să cadă asupra lor.

17.         Dacă un om ia pe soru-sa, fata tatălui său sau fata mamei lui, dacă īi vede goliciunea ei şi ea īi vede pe a lui, este o mişelie; să fie nimiciţi subt ochii copiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea sorei lui, īşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.

18.         Dacă un om se culcă cu o femeie care este la sorocul femeilor, şi-i descopere goliciunea, dacă-i descopere scurgerea, şi ea īşi descopere scurgerea sīngelui ei, amīndoi să fie nimiciţi din mijlocul poporului lor.

19.         Să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale, nici a sorei tatălui tău, căci īnseamnă să descoperi pe ruda ta de aproape: amīndoi aceştia īşi vor lua pedeapsa păcatului.

20.         Dacă un om se culcă cu mătuşă-sa, a descoperit goliciunea unchiului său; īşi vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii.

21.         Dacă un om ia pe nevasta fratelui său, este o necurăţie; a descoperit goliciunea fratelui său: nu vor avea copii.

22.         Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le īmpliniţi, pentruca ţara īn care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gura ei.

23.         Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe cari le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scīrbă de ele.

24.         V'am spus: «Voi le veţi stăpīni ţara; Eu vă voi da-o īn stăpīnire: este o ţară īn care curge lapte şi miere.» Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru, care v'am pus de o parte dintre popoare.

25.         Să faceţi deosebire īntre dobitoacele curate şi necurate, īntre păsările curate şi necurate, ca să nu vă spurcaţi prin dobitoacele, prin păsările, prin toate tīrītoarele de pe pămīnt, pe cari v'am īnvăţat să le deosebiţi ca necurate.

26.         Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sīnt sfīnt, Eu, Domnul; Eu v'am pus de o parte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei.

27.         Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se īndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sīngele lor să cadă asupra lor.“

 

Porunci privitoare la preoţi.

 

21

 

1.           Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le:

              «Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat;

2.           afară de rudele lui cele mai deaproape, de mama lui, de tatăl lui, de fiul lui, de fratele lui,

3.           şi de soru-sa care-i īncă fecioară, stă līngă el şi nu este măritată, afară de aceştia, să nu se atingă de niciun alt mort.

4.           Ca unul care este fruntaş īn poporul lui, să nu se facă necurat, atingīndu-se de un mort.

5.           Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv īn cap, pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii, şi să nu-şi facă tăieturi īn carne.

6.           Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor, şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mīncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi.

7.           Să nu-şi ia de nevastă o curvă sau o spurcată, nici o femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sīnt sfinţi pentru Dumnezeul lor.

8.           Să-l socoteşti ca sfīnt, căci el aduce mīncarea Dumnezeului tău; el să fie sfīnt pentru tine, căci Eu sīnt sfīnt, Eu, Domnul, care vă sfinţesc.

9.           Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei: să fie arsă īn foc.

 

Marele preot.

 

10.         Preotul care este mare preot īntre fraţii lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost īnchinat īn slujba Domnului şi īmbrăcat īn veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul, şi să nu-şi sfīşie veşmintele.

11.         Să nu se ducă la niciun mort; să nu se facă necurat, şi să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa.

12.         Să nu iasă din sfīntul locaş, şi să nu necinstească sfīntul locaş al Dumnezeului său; căci untdelemnul ungerii Dumnezeului său este o cunună pe el. Eu sīnt Domnul.

13.         Femeia pe care o va lua el de nevastă, să fie fecioară.

14.         Să nu ia nici o văduvă, nici o femeie despărţită de bărbat, nici o femeie spurcată sau curvă; ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său, să fie fecioară.

15.         Să nu-şi necinstească sămīnţa īn poporul lui; căci Eu sīnt Domnul, care-l sfinţesc.“

 

Īnsuşirile preotului.

 

16.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

17.         „Vorbeşte lui Aaron, şi spune-i:

              «Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mīncarea Dumnezeului lui.

18.         Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume nici un om orb, şchiop, cu nasul cīrn sau cu un mădular mai lung;

19.         nici un om cu piciorul frīnt sau cu mīna frīntă;

20.         nici un om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă īn ochi, care are rīie, pecingine sau boşit.

21.         Niciun om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mīncarea Dumnezeului lui.

22.         Din mīncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănīnce.

23.         Dar să nu se ducă la perdeaua dinlăuntru, şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sīnt Domnul, care īi sfinţesc.“

24.         Astfel a vorbit Moise lui Aaron şi fiilor săi, şi tuturor copiilor lui Israel.

 

Cīnd să mănīnce din jertfe.

 

22

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, cari Īmi sīnt īnchinate de copiii lui Israel, şi să nu necinstească Numele Meu cel sfīnt. Eu sīnt Domnul.

3.           Spune-le:

              „Orice om dintre urmaşii voştri şi din neamul vostru, care se va apropia de lucrurile sfinte pe cari le īnchină Domnului copiii lui Israel, şi care va avea pe el o necurăţie, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sīnt Domnul.

4.           Orice om din neamul lui Aaron, care va avea lepră sau scurgere de sămīnţă, să nu mănīnce din lucrurile sfinte pīnă nu va fi curat. Tot aşa şi cel ce se va atinge de cineva spurcat prin atingerea de vreun mort, de cel ce va avea o lepădare de sămīnţă īn somn,

5.           cel ce se va atinge de o tīrītoare şi se va spurca, sau un om atins de vreo necurăţie oarecare şi care se va fi făcut necurat prin ea.

6.           Cine se va atinge de aceste lucruri, va fi necurat pīnă seara; să nu mănīnce din lucrurile sfinte, decīt dupăce īşi va scălda trupul īn apă;

7.           după asfinţitul soarelui, va fi curat; şi īn urmă va mīnca din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui.

8.           Să nu mănīnce dintr'o vită moartă sau sfīşiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu sīnt Domnul.

9.           Să păzească poruncile Mele, ca să nu-şi ia pedeapsa pentru păcatul lor şi să nu moară, pentrucă au necinstit lucrurile sfinte. Eu sīnt Domnul, care īi sfinţesc.

 

Cine să nu mănīnce din lucrurile sfinte.

 

10.         Nici un străin să nu mănīnce din lucrurile sfinte; cel ce locuieşte la un preot ca oaspe, şi cel tocmit cu ziua, să nu mănīnce din lucrurile sfinte.

11.         Dar robul cumpărat de preot cu preţ de argint, va putea să mănīnce, tot aşa şi cel născut īn casa lui; ei să mănīnce din hrana lui.

12.         Fata unui preot, măritată după un străin, să nu mănīnce din lucrurile sfinte aduse jertfă prin ridicare.

13.         Dar fata unui preot, care va fi rămas văduvă sau despărţită de bărbat, fără să aibă copii, şi care se va īntoarce īn casa tatălui său, ca atunci cīnd era fată, va putea să mănīnce din hrana tatălui ei. Dar niciun străin să nu mănīnce din ea.

14.         Dacă un om mănīncă dintr'un lucru sfīnt, fără să bage de seamă, să dea preotului preţul lucrului sfīnt, adăugīnd īncă o cincime la el.

15.         Preoţii să nu necinstească lucrurile sfinte aduse de copiii lui Israel, pe cari le-au adus ei Domnului ca jertfă prin ridicare;

16.         ei vor face să apese astfel asupra lor păcatul de care s'ar face vinovaţi mīncīnd din lucrurile sfinte: căci Eu sīnt Domnul, care īi sfinţesc.“

 

Jertfele să fie fără cusur.

 

17.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

18.         „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi tuturor copiilor lui Israel, şi spune-le:

              «Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii din Israel, care va aduce o ardere de tot Domnului, fie pentru īmplinirea unei juruinţe, fie ca dar de bună voie,

19.         să ia o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentruca jertfa să fie primită.

20.         Să nu aduceţi niciuna care să aibă vreun cusur, căci n'ar fi primită.

21.         Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţămire, fie pentru īmplinirea unei juruinţe, fie ca dar de bună voie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n'aibă niciun cusur īn ea.

22.         Să n'aduceţi niciuna care să fie oarbă, slută, sau ciuntită, care să aibă bube, rīie sau pecingine; din acestea să n'aduceţi pe altar ca jertfă mistuită de foc īnaintea Domnului.

23.         Ca dar de bună voie vei putea să jertfeşti un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru īmplinirea unei juruinţe, nu va fi primit.

24.         Să n'aduceţi Domnului un dobitoc cu boaşele frīnte, stricate, smulse sau tăiate; să nu-l aduceţi ca jertfă īn ţara voastră.

25.         Nici să nu luaţi dela străin vreunul din aceste dobitoace, ca să-l aduceţi ca mīncare Dumnezeului vostru; căci sīnt sluţite, au metehne: şi n'ar fi primite.“

26.         Domnul a zis lui Moise:

27.         „Viţelul, mielul sau iedul, după naştere, să mai rămīnă şapte zile cu mamă-sa, şi apoi, dela a opta zi īnainte, va fi primit să fie adus Domnului ca jertfă mistuită de foc.

28.         Vaca, oaia sau capra, să n'o junghiaţi ca jertfă īn aceeaş zi cu fătul lor.

29.         Cīnd veţi aduce Domnului o jertfă de mulţămire, s'o aduceţi aşa ca să fie primită.

30.         Vita să se mănīnce īn aceeaş zi; să nu lăsaţi nimic din ea pīnă a doua zi dimineaţa. Eu sīnt Domnul.

31.         Să păziţi poruncile Mele, şi să le īmpliniţi. Eu sīnt Domnul.

32.         Să nu necinstiţi Numele Meu cel sfīnt, ca să fiu sfinţit īn mijlocul copiilor lui Israel. Eu sīnt Domnul, care vă sfinţesc,

33.         şi care v'am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sīnt Domnul.“

 

Sărbătorile. Sabatul.

 

23

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:

              «Iată sărbătorile Domnului, pe cari le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele:

3.           Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfīntă. Să nu faceţi nici o lucrare īn timpul ei: este Sabatul Domnului, īn toate locuinţele voastre.

 

Paştele.

 

4.           Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe cari le veţi vesti la vremile lor hotărīte.

5.           Īn luna īntīia, īn a patrusprezecea zi a lunii, īntre cele două seri, vor fi Paştele Domnului.

6.           Şi īn a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor īn cinstea Domnului; şapte zile să mīncaţi azimi.

7.           Īn ziua īntīia, să aveţi o adunare sfīntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.

8.           Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. Īn ziua a şaptea să fie o adunare sfīntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.“

9.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

10.         „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:

              «Cīnd veţi intra īn ţara pe care v'o dau, şi cīnd veţi secera sămănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pīrgă a secerişului vostru.

11.         El să legene snopul īntr'o parte şi īntr'alta īnaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene īntr'o parte şi īntr'alta, a doua zi după Sabat.

12.         Īn ziua cīnd veţi legăna snopul, să aduceţi, ca ardere de tot Domnului, un miel de un an fără cusur;

13.         să adăugaţi la el două zecimi de efă din floarea făinii, frămīntată cu untdelemn, ca dar de mīncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului; şi să aduceţi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.

14.         Să nu mīncaţi nici pīne, nici spice prăjite sau pisate, pīnă īn ziua aceasta, cīnd veţi aduce un dar de mīncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, īn toate locurile īn cari veţi locui.

 

Rusaliile.

 

15.         De a doua zi după Sabat, din ziua cīnd veţi aduce snopul ca să fie legănat īntr'o parte şi īntr'alta, să număraţi şapte săptămīni īntregi.

16.         Să număraţi cincizeci de zile pīnă īn ziua care vine după al şaptelea Sabat; şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mīncare.

17.         Să aduceţi din locuinţele voastre două pīni, ca să fie legănate īntr'o parte şi īntr'alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii, şi coapte cu aluat: acestea sīnt cele dintīi roade pentru Domnul.

18.         Afară de aceste pīni, să aduceţi ca ardere de tot Domnului şapte miei de un an fără cusur, un viţel şi doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de mīncare şi jertfa de băutură obicinuite, ca dar de mīncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului.

19.         Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, şi doi miei de un an ca jertfă de mulţămire.

20.         Preotul să legene aceste dobitoace īntr'o parte şi īntr'alta ca dar legănat īnaintea Domnului, īmpreună cu pīnea adusă ca pīrgă şi cu cei doi miei: ele să fie īnchinate Domnului, şi să fie ale preotului.

21.         Īn aceeaş zi, să vestiţi sărbătoarea, şi să aveţi o adunare sfīntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, īn toate locurile īn cari veţi locui.

22.         Cīnd veţi secera sămănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din cīmpul tău, şi să nu strīngi ce rămīne de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.“

 

Anul nou.

 

23.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

24.         „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:

              «Īn luna a şaptea, īn cea dintīi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trīmbiţe, şi o adunare sfīntă.

25.         Atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.“

 

Ziua ispăşirii.

 

26.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

27.         „Īn ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfīntă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.

28.         Să nu faceţi nici o lucrare īn ziua aceea, căci este ziua ispăşirii, cīnd trebuie făcută ispăşire pentru voi īnaintea Domnului, Dumnezeului vostru.

29.         Oricine nu se va smeri īn ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui.

30.         Pe oricine va face īn ziua aceea vreo lucrare oarecare, īl voi nimici din mijlocul poporului lui.

31.         Să nu faceţi nici o lucrare atunci. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, īn toate locurile īn cari veţi locui.

32.         Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele īn ziua aceasta; din seara zilei a noua pīnă īn seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.“

 

Corturile.

 

33.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

34.         „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le:

              «Īn a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi sărbătoarea corturilor, īn cinstea Domnului, timp de şapte zile.

35.         Īn ziua īntīi să fie o adunare sfīntă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă īn timpul ei.

36.         Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare sfīntă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nici o lucrare de slugă īn timpul ei.

37.         Acestea sīnt sărbătorile Domnului, īn cari veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mīncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărītă.

38.         Afară de aceasta să păziţi Sabatele Domnului, şi să vă aduceţi darurile voastre Domnului, să aduceţi toate jertfele făcute pentru īmplinirea unei juruinţe şi toate darurile vostre făcute de bună voie.

39.         Īn a cincisprezecea zi a lunii acesteia a şaptea, cīnd veţi strīnge rodurile ţării, să prăznuiţi o sărbătoare īn cinstea Domnului, timp de şapte zile: cea dintīi zi să fie o zi de odihnă, şi a opta să fie tot o zi de odihnă.

40.         Īn ziua īntīi să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de rīu, şi să vă bucuraţi īnaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile.

41.         Īn fiecare an să prăznuiţi sărbătoarea aceasta īn cinstea Domnului, timp de şapte zile. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri. Īn luna a şaptea s'o prăznuiţi.

42.         Şapte zile să locuiţi īn corturi; toţi băştinaşii din Israel să locuiască īn corturi,

43.         pentruca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască īn corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.“

44.         Aşa a spus Moise copiilor lui Israel cari sīnt sărbătorile Domnului.

 

Rīnduieli privitoare la sfeşnic.

 

24

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2.           „Porunceşte copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să ţină candelele aprinse neīncetat.

3.           Aaron să-l pregătească dincoace de perdeaua dinlăuntru, care este īnaintea mărturiei, īn cortul īntīlnirii, pentruca să ardă neīncetat de seara pīnă dimineaţa īn faţa Domnului. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri.

4.           Să aşeze candelele īn sfeşnicul de aur curat, ca să ardă neīncetat īnaintea Domnului.

 

Pīnile pentru punerea īnainte.

 

5.           Să iei floare de făină, şi să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă.

6.           Să le pui īn două şiruri, cīte şase īn fiecare şir, pe masa de aur curat, īnaintea Domnului.

7.           Peste fiecare şir să pui tămīie curată, care să fie pe pīne ca aducere aminte, ca un dar de mīncare mistuit de foc īnaintea Domnului.

8.           Īn fiecare zi de Sabat să se pună aceste pīni īnaintea Domnului, neīncetat: acesta este un legămīnt vecinic pe care-l vor ţinea copiii lui Israel.

9.           Pīnile acestea să fie ale lui Aaron şi ale fiilor lui, şi să le mănīnce īntr'un loc sfīnt; căci ele sīnt pentru ei un lucru prea sfīnt, o parte din darurile de mīncare mistuite de foc īnaintea Domnului. Aceasta este o lege vecinică.“

 

Pedeapsa īmpotriva hulitorilor şi ucigaşilor.

 

10.         Fiul unei femei israelite şi al unui bărbat egiptean, venind īn mijlocul copiilor lui Israel, s'a certat īn tabără cu un bărbat israelit.

11.         Fiul femeii israelite a hulit şi a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mamă-sa se numea Şelomit, fata lui Dibri, din seminţia lui Dan.

12.         L-au aruncat īn temniţă, pīnă va spune Moise ce va porunci Domnul.

13.         Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

14.         „Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toţi ceice l-au auzit, să-şi pună mīnile pe capul lui, şi toată adunarea să-l ucidă cu pietre.

15.         Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: «Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, īşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.

16.         Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, să moară, pentrucă a hulit Numele lui Dumnezeu.

17.         Cine va da unui om o lovitură de moarte, să fie pedepsit cu moartea.

18.         Cine va da unui dobitoc o lovitură de moarte, să-l īnlocuiască: viaţă pentru viaţă.

19.         Dacă cineva răneşte pe aproapele lui, să i se facă aşa cum a făcut şi el:

20.         frīntură pentru frīntură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să i se facă aceeaş rană pe care a făcut-o el aproapelui său.

21.         Cine va ucide un dobitoc, să-l īnlocuiască; dar cine va ucide un om, să fie pedepsit cu moartea.

22.         Să aveţi aceeaş lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.“

23.         Moise a vorbit copiilor lui Israel; au scos afară din tabără pe cel ce hulise, şi l-au ucis cu pietre. Copiii lui Israel au făcut după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul.

 

Anul sabatic.

 

25

 

1.           Domnul a vorbit cu Moise pe muntele Sinai, şi a zis:

2.           „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:

              «Cīnd veţi intra īn ţara pe care v'o dau, pămīntul să se odihnească, să ţină un Sabat īn cinstea Domnului.

3.           Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi tai via, şi să strīngi roadele.

4.           Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pămīnt, un Sabat ţinut īn cinstea Domnului: īn anul acela să nu-ţi semeni ogorul, şi să nu-ţi tai via.

5.           Să nu seceri ce va ieşi din grăunţele căzute dela seceriş, şi să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pămīnt.

6.           Ceeace va ieşi dela sine din pămīnt īn timpul Sabatului lui, să vă slujească de hrană, ţie, robului şi roabei tale, celui tocmit de tine cu ziua şi străinului care locuieşte cu tine,

7.           vitelor tale şi fiarelor din ţara ta; tot venitul pămīntului să slujească de hrană.

 

Anul de veselie. Răscumpărarea averilor şi robilor.

 

8.           Să numeri şapte săptămīni de ani, de şapte ori şapte ani, şi zilele acestor şapte săptămīni de ani vor face patruzeci şi nouă de ani.

9.           Īn a zecea zi a lunii a şaptea, să pui să sune cu trīmbiţa răsunătoare; īn ziua ispăşirii, să sunaţi cu trīmbiţa īn toată ţara voastră.

10.         Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia īn ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se īntoarcă la moşia lui, şi fiecare din voi să se īntoarcă īn familia lui.

11.         Anul al cincizecilea să fie pentru voi anul de veselie; atunci să nu sămănaţi, să nu seceraţi ce vor aduce ogoarele dela ele, şi să nu culegeţi via netăiată.

12.         Căci este anul de veselie: să-l priviţi ca ceva sfīnt. Să mīncaţi ce vă vor da ogoarele voastre.

13.         Īn anul acesta de veselie, fiecare din voi să se īntoarcă la moşia lui.

14.         Dacă vindeţi ceva aproapelui vostru, sau dacă cumpăraţi ceva dela aproapele vostru, niciunul din voi să nu īnşele pe fratele lui.

15.         Să cumperi dela aproapele tău, socotind anii dela anul de veselie, şi el să-ţi vīndă socotind anii de rod.

16.         Cu cīt vor fi mai mulţi ani, cu atīt să ridici preţul; şi cu cīt vor fi mai puţini ani, cu atīt să-l scazi; căci el īţi vinde numai numărul secerişurilor.

17.         Niciunul din voi să nu īnşele deci pe aproapele lui, şi să te temi de Dumnezeul tău; căci Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

18.         Īmpliniţi legile Mele, păziţi poruncile Mele şi īmpliniţi-le; şi veţi locui fără frică īn ţară.

19.         Ţara īşi va da rodurile, veţi mīnca din ele şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică īn ea.

20.         Dacă veţi zice: «Ce vom mīnca īn anul al şaptelea, fiindcă nu vom sămăna şi nu vom strīnge rodurile?»

21.         Eu vă voi da binecuvīntarea Mea īn anul al şaselea, şi pămīntul va da roade pentru trei ani.

22.         Cīnd veţi sămăna īn anul al optulea, veţi mīnca tot din vechile roduri; pīnă la al nouălea an, pīnă la noile roduri, veţi mīnca tot din cele vechi.

23.         Pămīnturile să nu se vīndă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi sīnteţi la Mine ca nişte străini şi venetici.

24.         De aceea īn toată ţara pe care o veţi stăpīni, să daţi dreptul de răscumpărare pentru pămīnturi.

25.         Dacă fratele tău sărăceşte şi vinde o bucată din moşia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai deaproape, să vină şi să răscumpere ce a vīndut fratele său.

26.         Dacă un om n'are pe nimeni care să aibă dreptul de răscumpărare, şi-i stă īn putinţă lui singur să facă răscumpărarea,

27.         să socotească anii dela vīnzare, să dea īnapoi cumpărătorului ce prisoseşte, şi să se īntoarcă la moşia lui.

28.         Dacă n'are cu ce să-i dea īnapoi, lucrul vīndut să rămīnă īn mīnile cumpărătorului pīnă la anul de veselie; la anul de veselie, el să se īntoarcă la moşia lui, şi cumpărătorul să iasă din ea.

29.         Dacă un om vinde o casă de locuit īntr'o cetate īnconjurată cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare pīnă la īmplinirea unui an dela vīnzare; dreptul lui de răscumpărare să ţină un an.

30.         Dar dacă această casă, aşezată īntr'o cetate īnconjurată cu ziduri, nu este răscumpărată īnainte de īmplinirea unui an īntreg, ea va rămīnea de veci cumpărătorului şi urmaşilor lui; iar īn anul de veselie să nu iasă din ea.

31.         Casele din sate, cari nu sīnt īnconjurate cu ziduri, să fie privite ca ţarini de pămīnt: ele vor putea fi răscumpărate, şi cumpărătorul va ieşi din ele īn anul de veselie.

32.         Cīt priveşte cetăţile Leviţilor şi casele pe cari le vor avea ei īn aceste cetăţi, Leviţii să aibă un drept necurmat de răscumpărare.

33.         Cine va cumpăra dela Leviţi o casă, să iasă īn anul de veselie din casa vīndută lui şi din cetatea īn care o avea; căci casele din cetăţile Leviţilor sīnt averea lor īn mijlocul copiilor lui Israel.

34.         Ogoarele aşezate īn jurul cetăţilor Leviţilor nu se vor putea vinde; căci ei le vor stăpīni de veci.

35.         Dacă fratele tău sărăceşte, şi nu mai poate munci līngă tine, să-l sprijineşti, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască īmpreună cu tine.

36.         Să nu iei dela el nici dobīndă nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască īmpreună cu tine.

37.         Să nu-i īmprumuţi banii tăi cu dobīndă, şi să nu-i īmprumuţi merindele tale pe camătă.

38.         Eu sīnt Domnul, Dumnezeul tău, care v'am scos din ţara Egiptului, ca să vă dau ţara Canaanului, ca să fiu Dumnezeul vostru.

39.         Dacă fratele tău sărăceşte līngă tine, şi se vinde ţie, să nu-l pui să-ţi facă muncă de rob.

40.         Ci să fie la tine ca un om tocmit cu ziua, ca un venetic; să stea īn slujba ta pīnă la anul de veselie.

41.         Atunci să iasă dela tine, el şi copiii lui cari vor fi cu el, şi să se īntoarcă īn familia lui, la moşia părinţilor lui.

42.         Căci ei sīnt slujitorii Mei, pe cari i-am scos din ţara Egiptului; să nu fie vīnduţi cum se vīnd robii.

43.         Să nu-l stăpīneşti cu asprime, şi să te temi de Dumnezeul tău.

44.         Dacă vrei să ai robi şi roabe, să-i iei dela neamurile cari vă īnconjoară; dela ele să cumpăraţi robi şi roabe.

45.         Veţi putea să-i cumpăraţi şi dintre copiii străinilor cari vor locui la tine, şi din familiile lor, pe cari le vor naşte īn ţara voastră; ei vor fi averea voastră.

46.         Īi puteţi lăsa moştenire copiilor voştri după voi, ca pe o moşie; şi puteţi să-i ţineţi astfel robi pe veci. Dar cīt despre fraţii voştri, copiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpīnească pe fratele său cu asprime.

47.         Dacă un străin, sau un venetic se īmbogăţeşte, şi fratele tău sărăceşte līngă el, şi se vinde străinului care locuieşte la tine sau vreunuia din familia străinului,

48.         el să aibă dreptul de răscumpărare, după ce se va fi vīndut: unul din fraţii lui să poată să-l răscumpere.

49.         Unchiul lui, sau fiul unchiului lui, sau una din rudele lui de aproape, va putea să-l răscumpere; sau, dacă are mijloace, să se răscumpere singur.

50.         Să facă socoteala cu cel ce l-a cumpărat, din anul cīnd s'a vīndut pīnă īn anul de veselie; şi preţul de plătit va atīrna de numărul anilor, cari vor fi preţuiţi ca ai unui om tocmit cu plată.

51.         Dacă mai sīnt īncă mulţi ani pănă la anul de veselie, īşi va plăti răscumpărarea după preţul anilor acelora şi să-l scadă din preţul cu care a fost cumpărat;

52.         dacă mai rămīn puţini ani pīnă la anul de veselie, să le facă socoteala, şi să-şi plătească răscumpărarea după aceşti ani.

53.         Să fie la el ca unul tocmit cu anul; şi acela la care va fi, să nu se poarte cu asprime cu el subt ochii tăi.

54.         Iar dacă nu este răscumpărat īn niciunul din aceste feluri, să iasă dela el īn anul de veselie, el şi copiii lui cari vor fi īmpreună cu el.

55.         Căci copiii lui Israel sīnt robii Mei; ei sīnt robii Mei, pe cari i-am scos din ţara Egiptului. Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

 

Binecuvīntarea.

 

26

 

1.           Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stīlp de aducere aminte; să nu puneţi īn ţara voastră nici o piatră īmpodobită cu chipuri, ca să vă īnchinaţi īnaintea ei; căci Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru.

2.           Să păziţi Sabatele Mele, şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfīnt. Eu sīnt Domnul.

3.           Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi īmplini,

4.           vă voi trimete ploi la vreme, pămīntul īşi va da roadele, şi pomii de pe cīmp īşi vor da rodurile.

5.           Abea veţi treiera grīul, şi veţi īncepe culesul viei, şi culesul viei va ţinea pīnă la sămănătură; veţi avea pīne din belşug, veţi mīnca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică īn ţara voastră.

6.           Voi da pace īn ţară, şi nimeni nu vă va turbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră.

7.           Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri, şi ei vor cădea ucişi de sabie īnaintea voastră.

8.           Cinci din voi vor urmări o sută, şi o sută din voi vor urmări zece mii, şi vrăjmaşii voştri vor cădea ucişi de sabie īnaintea voastră.

9.           Eu Mă voi īntoarce spre voi, vă voi face să creşteţi, vă voi īnmulţi, şi Īmi voi ţinea legămīntul Meu cu voi.

10.         Veţi mīnca din roadele cele vechi, şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor noi.

11.         Īmi voi aşeza locaşul Meu īn mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urī.

12.         Voi umbla īn mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu.

13.         Eu sīnt Domnul, Dumnezeul vostru, care v'am scos din ţara Egiptului, care v'am scos din robie; Eu am rupt legăturile jugului vostru, şi v'am făcut să mergeţi cu capul ridicat.

 

Blestemul.

 

14.         Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu īmpliniţi toate aceste porunci,

15.         dacă nesocotiţi legile Mele, şi dacă sufletul vostru urăşte rīnduielile Mele, aşa īncīt să nu īmpliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legămīntul Meu,

16.         iată ce vă voi face atunci. Voi trimete peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, cari vor face să vi se stingă ochii, şi să piară viaţa din voi. Sămīnţa o veţi sămăna īn zădar, căci o vor mīnca vrăjmaşii voştri.

17.         Īmi voi īntoarce Faţa īmpotriva voastră, şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga, şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar.

18.         Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

19.         Voi frīnge mīndria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier, şi pămīntul de aramă.

20.         Vi se va istovi puterea fără folos: pămīntul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pămīnt nu-şi vor da rodurile.

21.         Dacă şi după aceasta vă veţi īmpotrivi, şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

22.         Voi trimete īmpotriva voastră fiarele de pe cīmp, cari vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele, şi vă vor īmpuţina; aşa că vă vor rămīnea drumurile pustii.

23.         Dacă pedepsele acestea nu vă vor īndrepta, şi dacă vă veţi īmpotrivi Mie,

24.         Mă voi īmpotrivi şi Eu vouă, şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

25.         Voi face să vină īmpotriva voastră sabie, care va răsbuna călcarea legămīntului Meu; şi cīnd vă veţi strīnge īn cetăţile voastre, voi trimete ciuma īn mijlocul vostru, şi veţi fi daţi īn mīnile vrăjmaşului.

26.         Cīnd vă voi trimete lipsă de pīne, zece femei vă vor coace pīne īntr'un singur cuptor, şi vi se va da pīnea cu cīntarul; veţi mīnca, dar nu vă veţi sătura.

27.         Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, şi dacă vă veţi īmpotrivi Mie,

28.         Mă voi īmpotrivi şi Eu vouă cu mīnie, şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

29.         Veţi mīnca pănă şi carnea fiilor voştri, veţi mīnca pănă şi carnea fiicelor voastre.

30.         Vă voi nimici īnălţimile pentru jertfă, vă voi dărīma stīlpii īnchinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri, şi sufletul Meu vă va urī.

31.         Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte, şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămīii voastre.

32.         Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri cari o vor locui vor rămīnea īncremeniţi văzīnd-o.

33.         Vă voi īmprăştia printre neamuri, şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămīnea pustii.

34.         Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cīt va fi pustiită şi cīt veţi fi īn ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni, şi se va bucura de Sabatele ei.

35.         Tot timpul cīt va fi pustiită, va avea odihna pe care n'o avusese īn anii voştri de Sabat, cīnd o locuiaţi.

36.         Īn inima acelora dintre voi cari vor mai rămīnea īn viaţă, īn ţara vrăjmaşilor lor, voi băga frica; şi īi va urmări pănă şi foşnetul unei frunze suflate de vīnt; vor fugi ca de sabie, şi vor cădea fără să fie urmăriţi.

37.         Se vor prăvăli unii peste alţii ca īnaintea săbiei, fără să fie urmăriţi. Nu veţi putea să staţi īn picioare īn faţa vrăjmaşilor voştri;

38.         veţi pieri printre neamuri, şi vă va mīnca ţara vrăjmaşilor voştri.

39.         Iar pe aceia dintre voi cari vor mai rămīnea īn viaţă, īi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, īn ţara vrăjmaşilor lor; īi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor.

 

Primirea din nou.

 

40.         Īşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe cari le-au săvīrşit faţă de Mine, şi īmpotrivirea cu care Mi s'au īmpotrivit, păcate din pricina cărora

41.         şi Eu M'am īmpotrivit lor, şi i-am adus īn ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată īmprejur se va smeri, şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.

42.         Atunci Īmi voi aduce aminte de legămīntul Meu cu Iacov, Īmi voi aduce aminte de legămīntul Meu cu Isaac şi de legămīntul Meu cu Avraam, şi Īmi voi aduce aminte de ţară.

43.         Ţara īnsă va trebui să fie părăsită de ei, şi se va bucura de Sabatele ei īn timpul cīnd va rămīnea pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentrucă au nesocotit poruncile Mele, şi pentrucă sufletul lor a urīt legile Mele.

44.         Dar, şi cīnd vor fi īn ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot, şi nu-i voi urī pănă acolo īncīt să-i nimicesc de tot, şi să rup legămīntul Meu cu ei; căci Eu sīnt Domnul, Dumnezeul lor.

45.         Ci Īmi voi aduce aminte spre binele lor de vechiul legămīnt, prin care i-am scos din ţara Egiptului, īn faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sīnt Domnul.“

46.         Acestea sīnt rīnduielile, poruncile şi legile, pe cari le-a statornicit Domnul īntre El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise.

 

Juruinţele.

 

27

 

1.           Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

              „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:

2.           «Cīnd se vor face juruinţe Domnului, dacă e vorba de oameni, ei să fie ai Domnului, după preţuirea ta.

3.           Iar preţuirea pe care o vei face unui bărbat dela douăzeci pīnă la şasezeci de ani, să fie de cincizeci de sicli de argint, după siclul sfīntului locaş:

4.           dacă este femeie, preţuirea să fie de treizeci de sicli.

5.           Dela cinci pīnă la douăzeci de ani, preţuirea să fie de douăzeci de sicli pentru un băiat, şi de zece sicli pentru o fată.

6.           Dela o lună pīnă la cinci ani, preţuirea să fie de cinci sicli de argint pentru un băiat, şi de trei sicli de argint pentru o fată.

7.           De la şasezeci de ani īn sus, preţuirea să fie de cincisprezece sicli pentru un bărbat, şi de zece sicli pentru o femeie.

8.           Dacă cel ce a făcut juruinţa este prea sărac ca să plătească preţuirea aceasta făcută de tine, să-l aducă la preot, să-l preţuiască; şi preotul să facă o preţuire potrivit cu mijloacele omului aceluia.

9.           Dacă este vorba de dobitoacele cari pot fi aduse ca jertfă Domnului, orice dobitoc care se va da Domnului, va fi ceva sfīnt.

10.         Să nu-l schimbe, şi să nu pună unul rău īn locul unuia bun, nici unul bun īn locul unuia rău; dacă s'ar īntīmpla să se īnlocuiască un dobitoc cu altul, şi unul şi celalt va fi sfīnt.

11.         Dacă este vorba de dobitoacele necurate, cari nu pot fi aduse ca jertfă Domnului, să aducă dobitocul la preot,

12.         care-i va face preţuirea după cum va fi bun sau rău, şi va rămīnea la preţuirea preotului.

13.         Dacă vrea să-l răscumpere, să mai adauge o cincime la preţuirea lui.

 

Predarea lucrurilor.

 

14.         Dacă cineva īşi īnchină Domnului casa, hărăzind-o Domnului ca un dar sfīnt, preotul să-i facă preţuirea după cum va fi bună sau rea, şi să rămīnă la preţuirea făcută de preot.

15.         Dacă cel ce şi-a īnchinat Domnului casa, vrea s'o răscumpere, să adauge o cincime la preţul preţuirii ei, şi va fi a lui.

16.         Dacă cineva īnchină Domnului un ogor din moşia lui, preţuirea ta să fie după cītimea de sămīnţă pe care o dă, şi anume cincizeci de sicli de argint pentru un omer de sămīnţă de orz.

17.         Dacă īşi īnchină Domnului ogorul, cu īncepere chiar din anul de veselie, să rămīnă la preţuirea ta;

18.         dar dacă īşi īnchină Domnului ogorul după anul de veselie, atunci preotul să-i socotească preţul după numărul anilor cari mai rămīn pīnă la anul de veselie, şi să-l scadă din preţuirea ta.

19.         Dacă cel ce şi-a īnchinat Domnului ogorul, vrea să-l răscumpere, atunci să mai adauge o cincime la argintul preţuit de tine, şi ogorul să rămīnă al lui.

20.         Dacă nu-şi răscumpără ogorul, şi-l vinde altui om, nu va mai putea fi răscumpărat.

21.         Şi cīnd va ieşi cumpărătorul din el la anul de veselie, ogorul acela să fie īnchinat Domnului, ca ogor hărăzit Lui; să fie moşia preotului.

22.         Dacă cineva īnchină Domnului un ogor cumpărat de el, care nu face parte din moşia lui,

23.         preotul să-i socotească preţul după cīt face preţuirea pīnă la anul de veselie, şi omul acela să plătească īn aceeaş zi preţul hotărīt de tine, ca lucru īnchinat Domnului.

24.         Īn anul de veselie, ogorul să se īntoarcă la acela dela care fusese cumpărat şi din moşia căruia făcea parte.

25.         Toate preţuirile să se facă īn sicli sfīntului locaş: siclul are douăzeci de ghere.

 

Ce nu se poate īnchina.

 

26.         Nimeni nu va putea să īnchine Domnului pe īntīiul născut din vita lui, care chiar este al Domnului ca īntīi născut; fie bou, fie miel, este al Domnului.

27.         Dacă este vorba īnsă de un dobitoc necurat, să-l răscumpere cu preţul preţuit de tine, mai adăugīnd īncă o cincime; dacă nu este răscumpărat, să fie vīndut după preţuirea ta.

28.         Tot ce va dărui un om Domnului prin făgăduinţă, din ce are, nu va putea nici să se vīndă, nici să se răscumpere: fie om, fie dobitoc, fie un ogor din moşia lui; tot ce va fi dăruit Domnului prin făgăduinţă, va fi un lucru prea sfīnt pentru Domnul.

29.         Niciun om īnchinat Domnului prin făgăduinţă nu va putea fi răscumpărat, ci va fi omorīt.

 

Zeciuielile.

 

30.         Orice zeciuială din pămīnt, fie din roadele pămīntului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru īnchinat Domnului.

31.         Dacă vrea cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime.

32.         Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece subt toiag, să fie o zeciuială īnchinată Domnului.

33.         Să nu se cerceteze dacă dobitocul este bun sau rău, şi să nu se schimbe; dacă se īnlocuieşte un dobitoc cu un altul, şi unul şi celalt va fi sfīnt, şi nu vor putea fi răscumpăraţi“.

34.         Acestea sīnt poruncile, pe cari le-a dat lui Moise Domnul pentru copiii lui Israel, pe muntele Sinai.