[ Page principale | Commentaires | La Bible ]

 

ECLESIASTUL

 

Sau Propovăduitorul

 

(Isaia 40.6-8. 1 Ioan 2.17. Ioan 4.13. 2 Corinteni 4.18.)

 

Mersul tuturor lucrurilor.

 

1

 

1.           Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, īmpăratul Ierusalimului.

 

2.           O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

 

3.           Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă supt soare?

 

4.           Un neam trece, altul vine, şi pămīntul rămīne vecinic īn picioare.

 

5.           Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

 

6.           Vīntul suflă spre miază-zi, şi se īntoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se īntoarce, şi īncepe din nou aceleaşi rotituri.

 

7.           Toate rīurile se varsă īn mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.

 

8.           Toate lucrurile sīnt īntr'o necurmată frămīntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

 

9.           Ce a fost, va mai fi, şi ce s'a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.

 

10.         Dacă este vreun lucru despre care s'ar putea spune: „Iată ceva nou!“ de mult lucrul acela era şi īn veacurile dinaintea noastră.

11.         Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai īnainte; şi ce va mai fi, ce se va mai īntīmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tīrziu.

 

Deşertăciunea tuturor lucrurilor.

 

12.         Eu, Eclesiastul, am fost īmpărat peste Israel, īn Ierusalim.

 

13.         Mi-am pus inima să cercetez şi să adīncesc cu īnţelepciune tot ce se īntīmplă supt ceruri: iată o īndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

 

14.         Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vīnt!

15.         Ce este strīmb, nu se poate īndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.

 

16.         Am zis īn mine īnsumi: „Iată că am sporit şi am īntrecut īn īnţelepciune pe toţi cei ce au stăpīnit īnaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă īnţelepciune şi ştiinţă.

 

17.         Mi-am pus inima să cunosc īnţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am īnţeles că şi aceasta este goană după vīnt.

 

18.         Căci unde este multă īnţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.

 

 

2

 

1.           Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te īncerc cu veselie, şi gustă fericirea.“ Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.

 

2.           Am zis rīsului: „Eşti o nebunie!“ şi veseliei: „Ce te īnşeli degeaba?“

 

3.           Am hotărīt īn inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, īn timp ce inima mă va cīrmui cu īnţelepciune, şi să stărui astfel īn nebunie, pīnă voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor supt ceruri, īn tot timpul vieţii lor.

 

4.           Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii;

5.           mi-am făcut grădini şi livezi de pomi, şi am sădit īn ele tot felul de pomi roditori.

6.           Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.

7.           Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult de cīt toţi cei ce fuseseră īnainte de mine īn Ierusalim.

8.           Mi-am strīns argint şi aur, şi bogăţii ca de īmpăraţi şi ţări. Mi-am adus cīntăreţi şi cīntăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.

 

9.           Am ajuns mare, mai mare de cīt toţi cei ce erau īnaintea mea īn Ierusalim. Mi-am păstrat chiar īnţelepciunea.

 

10.         Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima dela nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.

 

11.         Apoi, cīnd m'am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mīnile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că īn toate este numai deşertăciune şi goană după vīnt, şi că nu este nimic trainic supt soare.

 

12.         Atunci mi-am īntors privirile spre īnţelepciune, prostie şi nebunie. -

              Căci ce va face omul care va veni după īmpărat? Ceeace s'a făcut şi mai īnainte. -

 

13.         Şi am văzut, că īnţelepciunea este cu atīt mai de folos de cīt nebunia, cu cīt este mai de folos lumina de cīt īntunerecul;

14.         īnţeleptul īşi are ochii īn cap, iar nebunul umblă īn īntunerec. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaş soartă.

 

15.         Şi am zis īn inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaş soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai īnţelept?“ Şi am zis īn inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.“

16.         Căci pomenirea īnţeleptului nu este mai vecinică de cīt a nebunului: chiar īn zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi īnţeleptul moare, şi nebunul!

17.         Atunci am urīt viaţa căci nu mi-a plăcut ce se face supt soare: totul este deşertăciune şi goană după vīnt.

18.         Mi-am urīt pīnă şi toată munca pe care am făcut-o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.

 

19.         Şi cine ştie dacă va fi īnţelept sau nebun? Şi totuş el va fi stăpīn pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă şi īnţelepciune supt soare. Şi aceasta este o deşertăciune.

20.         Am ajuns pīnă acolo că m'a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut-o supt soare.

21.         Căci este cīte un om care a muncit cu īnţelepciune, cu pricepere şi cu izbīndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s'a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.

22.         Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte supt soare?

 

23.         Toate zilele lui sīnt pline de durere, şi truda lui nu este de cīt necaz: nici măcar noaptea n'are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.

 

24.         Nu este altă fericire pentru om decīt să mănīnce şi să bea, şi să-şi īnveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mīna lui Dumnezeu.

 

25.         Cine, īn adevăr, poate să mănīnce şi să se bucure fără El?

26.         Căci El dă omului plăcut Lui īnţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos īi dă grija să strīngă şi s'adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vīnt.

 

 

Orice lucru īşi are vremea lui.

 

3

 

1.           Toate īşi au vremea lor, şi fiecare lucru de supt ceruri īşi are ceasul lui.

 

2.           Naşterea īşi are vremea ei, şi moartea īşi are vremea ei; săditul īşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite īşi are vremea ei.

 

3.           Uciderea īşi are vremea ei, şi tămăduirea īşi are vremea ei; dărīmarea īşi are vremea ei, şi zidirea īşi are vremea ei;

4.           plīnsul īşi are vremea lui, şi rīsul īşi are vremea lui; bocitul īşi are vremea lui, şi jucatul īşi are vremea lui;

5.           aruncarea cu pietre īşi are vremea ei, şi strīngerea pietrelor īşi are vremea ei; īmbrăţişarea īşi are vremea ei, şi depărtarea de īmbrăţişări īşi are vremea ei;

 

6.           căutarea īşi are vremea ei, şi perderea īşi are vremea ei; păstrarea īşi are vremea ei, şi lepădarea īşi are vremea ei;

7.           ruptul īşi are vremea lui, şi cusutul īşi are vremea lui; tăcerea īşi are vremea ei, şi vorbirea īşi are vremea ei;

 

8.           iubitul īşi are vremea lui, şi urītul īşi are vremea lui; războiul īşi are vremea lui, şi pacea īşi are vremea ei.

 

9.           Ce folos are cel ce munceşte din truda lui?

 

10.         Am văzut la ce īndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

 

11.         Orice lucru El īl face frumos la vremea lui; a pus īn inima lor chiar şi gīndul veciniciei, măcarcă omul nu poate cuprinde, dela īnceput pīnă la sfīrşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

 

12.         Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decīt să se bucure şi să trăiască bine īn viaţa lor;

 

13.         dar şi faptul că un om mănīncă şi bea şi duce un trai bun īn mijlocul īntregei lui munci, este un dar dela Dumnezeu.

 

14.         Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte īn veci, şi la ceeace face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.

 

15.         Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăş īnapoi ce a trecut.

 

 

Teme-te de Dumnezeu.

 

16.         Am mai văzut supt soare că īn locul rīnduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că īn locul rīnduit pentru dreptate este răutate.

 

17.         Atunci am zis īn inima mea: „Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.“

 

18.         Am zis īn inima mea că acestea se īntīmplă numai pentru oameni, ca să-i cerce Dumnezeu, şi ei īnşişi să vadă că nu sīnt decīt nişte dobitoace.

19.         Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaş; aceeaş soartă au amīndoi; cum moare unul, aşa moare şi celalt, toţi au aceeaş suflare, şi omul nu īntrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.

 

20.         Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărīnă, şi toate se īntorc īn ţărīnă.

 

21.         Cine ştie dacă suflarea omului se suie īn sus, şi dacă suflarea dobitocului se pogoară īn jos īn pămīnt?

 

22.         Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decīt să se veselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?

 

 

4

 

1.           M'am uitat apoi la toate asupririle cari se fac supt soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrămi, şi nu este nimeni să-i mīngīie! Ei sīnt pradă sīlniciei asupritorilor lor, şi n'are cine să-i mīngīie!

 

2.           Şi am găsit că morţii, cari au murit mai īnainte, sīnt mai fericiţi decīt cei vii, cari sīnt īncă īn viaţă.

 

3.           Dar mai fericit decīt amīndoi am găsit pe celce nu s'a născut īncă, fiindcă n'a văzut toate relele cari se petrec supt soare.

 

4.           Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru īşi are temeiul numai īn pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vīnt.

5.           Nebunul īşi īncrucişează mīnile, şi īşi mănīncă īnsăş carnea lui.

 

6.           Mai bine o mīnă plină de odihnă, decīt amīndoi pumnii plini de trudă şi goană după vīnt.

 

7.           Am mai văzut o altă deşertăciune supt soare.

8.           Un om este singur singurel, n'are nici fiu, nici frate, şi totuş munca lui n'are sfīrşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gīndeşte: „Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?“ Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.

 

9.           Mai bine doi decīt unul, căci iau o plată cu atīt mai bună pentru munca lor.

10.         Căci, dacă se īntīmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!

11.         Tot aşa, dacă se culcă doi īmpreună, se īncălzesc unul pe altul, dar cum are să se īncălzescă dacă e singur?

12.         Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea īmpotrivă; şi funia īmpletită īn trei nu se rupe uşor.

13.         Mai bine un copil sărac şi īnţelept decīt un īmpărat bătrīn şi fără minte, care nu īnţelege că trebuie să se lase īndrumat;

14.         căci el poate să iasă din temniţă ca să domnească, măcarcă poate chiar să se fi născut sărac īn īmpărăţia celui din urmă.

15.         Am văzut pe toţi cei vii, cari umblă supt soare, īnconjurīnd pe copilul, care avea să urmeze după īmpărat şi să domnească īn locul lui.

16.         Fără sfīrşit era tot poporul, īn fruntea căruia mergea el. Şi totuş, ceice vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vīnt.

 

5

 

1.           Păzeşte-ţi piciorul, cīnd intri īn Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decīt să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta.

 

2.           Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite īnaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este īn cer, şi tu pe pămīnt, de aceea să nu spui vorbe multe.

 

3.           Căci, dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.

 

4.           Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s'o īmplineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea īmplineşte juruinţa, pe care ai făcut-o.

 

5.           Mai bine să nu faci nicio juruinţă, decīt să faci o juruinţă şi să n'o īmplineşti.

 

6.           Nu lăsa gura să te bage īn păcat, şi nu zice īnaintea trimesului lui Dumnezeu: „M'am pripit.“ Pentruce să Se mīnie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mīnilor tale?

 

7.           Căci, dacă este deşertăciune īn mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi īn mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu.

 

8.           Cīnd vezi īn ţară pe cel sărac năpăstuit şi jăfuit īn numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Īnalt.

 

9.           Dar un folos pentru ţară īn toate privinţele, este un īmpărat preţuit īn ţară.

10.         Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!

11.         Cīnd se īnmulţesc bunătăţile, se īnmulţesc şi ceice le papă: şi ce folos mai are din ele stăpīnul lor decīt că le vede cu ochii?

12.         Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mīncat mult, fie că a mīncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă īmbuibarea să doarmă.

13.         Este un mare rău, pe care l-am văzut supt soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpīnului lor.

 

14.         Dacă se perd aceste bogăţii prin vreo īntīmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămīne nimic īn mīni.

15.         Cum a ieşit de gol din pīntecele mamei sale, din care a venit, aşa se īntoarce, şi nu poate să ia nimic īn mīnă din toată osteneala lui.

 

16.         Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s'a trudit īn vīnt?

 

17.         Ba īncă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănīnce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare.

 

18.         Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănīnce şi să bea, şi să trăiască bine īn mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte supt soare, īn toate zilele vieţii lui, pe cari i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.

 

19.         Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a īngăduit să mănīnce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure īn mijlocul muncii lui, acesta este un dar dela Dumnezeu.

 

20.         Căci nu se mai gīndeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu īi umple inima de bucurie.

 

Averea şi cinstea sīnt tot deşertăciuni.

 

6

 

1.           Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, şi care se īntīlneşte des īntre oameni.

 

2.           Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.

 

3.           Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, - oricīt de mult i s'ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de īnmormīntare n'are parte, eu zic că o stărpitură este mai fericită decīt el.

 

4.           Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce īn īntunerec, şi numele īi rămīne acoperit cu īntunerec;

5.           n'a văzut, nici n'a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decīt de omul acela.

6.           Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

7.           Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş poftele nu i se īmplinesc niciodată.

 

8.           Căci ce are īnţeleptul mai mult decīt nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte īnaintea celor vii?

9.           Mai bine ce vezi cu ochii decīt frămīntare de pofte neīmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vīnt.

10.         Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s'a dat de mult: se ştie că este din pămīnt, şi nu poate să se judece cu celce este mai tare decīt el.

 

11.         Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar īnmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?

12.         Căci cine ştie ce este bine pentru om īn viaţă, īn toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe cari le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare?

 

 

7

 

1.           Mai mult face un nume bun de cīt untdelemnul mirositor, şi ziua morţii de cīt ziua naşterii.

 

2.           Mai bine să te duci īntr'o casă de jale de cīt să te duci īntr'o casă de petrecere; căci acolo īţi aduci aminte de sfīrşitul oricărui om, şi cine trăieşte, īşi pune la inimă lucrul acesta.

3.           Mai bună este īntristarea decīt rīsul; căci prin īntristarea feţei inima se face mai bună.

 

4.           Inima īnţelepţilor este īn casa de jale, iar inima celor fără minte este īn casa petrecerii.

5.           Mai bine să asculţi mustrarea īnţeleptului de cīt să asculţi la cīntecul celor fără minte.

 

6.           Căci rīsul celor fără minte este ca pīrăitul spinilor supt căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.

 

7.           Averea luată prin silă īnebuneşte pe cel īnţelept, şi mita strică inima.

 

8.           Mai bun este sfīrşitul unui lucru de cīt īnceputul lui; mai bine cel bun la suflet de cīt cel īngīmfat.

 

9.           Nu te grăbi să te mīnii īn sufletul tău, căci mīnia locuieşte īn sīnul nebunilor.

 

10.         Nu zice: „Cum se face că zilele de mai īnainte erau mai bune de cīt acestea?“ Căci nu din īnţelepciune īntrebi aşa.

11.         Īnţelepciunea preţuieşte cīt o moştenire, şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.

 

12.         Căci ocrotire dă şi īnţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că īnţelepciunea ţine īn viaţă pe cei ce o au.

13.         Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să īndrepte ce a făcut El strīmb?

 

14.         Īn ziua fericirii, fii fericit, şi īn ziua nenorocirii, gīndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentruca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.

 

15.         Tot felul de lucruri am văzut īn zilele deşertăciunii mele. Este cīte un om fără prihană, care piere īn neprihănirea lui, şi este cīte un nelegiuit, care o duce mult īn răutatea lui.

 

16.         Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea īnţelept: pentru ce să te pierzi singur?

 

17.         Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori īnainte de vreme?

18.         Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n'o laşi din mīnă; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.

19.         Īnţelepciunea face pe cel īnţelept mai tare de cīt zece viteji, cari sīnt īntr'o cetate.

 

20.         Fiindcă pe pămīnt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

 

21.         Nu lua nici tu seama la toate vorbele cari se spun, ca nu cumva s'auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!

22.         Căci ştie inima ta de cīte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.

23.         Toate acestea le-am cercetat cu īnţelepciune. Am zis: „Mă voi īnţelepţi.“ Dar īnţelepciunea a rămas departe de mine.

 

24.         Cu mult mai departe decīt era mai īnainte, şi ce adīncă! Cine o va putea găsi?

 

25.         M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gīnd să īnţeleg, să adīncesc, şi să caut īnţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.

 

26.         Şi am găsit că mai amară de cīt moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei mīni sīnt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.

 

27.         Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetīnd lucrurile unul cīte unul, ca să le pătrund rostul;

 

28.         iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n'am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n'am găsit īn toate acestea.

 

29.         Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.

 

 

8

 

1.           Cine este ca cel īnţelept, şi cine pricepe rostul lucrurilor? Īnţelepciunea omului īi luminează faţa, şi asprimea feţei i se schimbă.

 

2.           Eu īţi spun: „Păzeşte poruncile īmpăratului, din pricina jurămīntului, făcut īnaintea lui Dumnezeu.

 

3.           Nu te grăbi să pleci dinaintea lui, şi nu stărui īntr'un lucru rău: căci el poate face tot ce vrea,

 

4.           pentrucă vorba īmpăratului are putere. Cine poate zice: „Ce faci?“

 

5.           Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nici o nenorocire, dar inima īnţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata.

6.           Căci pentru orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om.

 

7.           Dar el nu ştie ce şi cum se va īntīmpla, căci n'are nici cine-i spune.

 

8.           Omul nu este stăpīn pe suflarea lui ca s'o poată opri, şi n'are nicio putere peste ziua morţii; īn lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.

 

9.           Toate acestea le-am văzut, şi mi-am īndreptat inima spre tot ce se face supt soare. Este o vreme cīnd un om stăpīneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit.

10.         Atunci am văzut pe cei răi īngropaţi şi ducīndu-se la odihna lor, iar pe ceice lucraseră cu neprihănire depărtīndu-se de locul sfīnt şi uitaţi īn cetate. Şi aceasta este o deşertăciune!

 

11.         Pentrucă nu se aduce repede la īndeplinire hotărīrea dată īmpotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.

 

12.         Totuş, măcarcă păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme īn el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, şi au frică de El.

 

13.         Dar cel rău, nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, īntocmai ca umbra, pentru că n'are frică de Dumnezeu.

14.         Este o deşertăciune care se petrece pe pămīnt: şi anume sīnt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi cari fac fapte rele, şi sīnt răi, cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, cari fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.

 

15.         Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om supt soare de cīt să mănīnce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să-l īnsoţească īn mijlocul muncii lui, īn zilele vieţii pe cari i le dă Dumnezeu supt soare.

 

16.         Cīnd mi-am pus inima să cunosc īnţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi-o dă omul pe pămīnt - căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi nici noapte, -

17.         am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul nu poate să pătrundă ce se face supt soare; oricīt s'ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla; şi chiar dacă īnţeleptul ar zice că a ajuns să īnţeleagă, tot nu poate să găsească.

 

 

9

 

1.           Da, mi-am pus inima īn căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi īnţelepţi, şi faptele lor, sīnt īn mīna lui Dumnezeu, atīt dragostea cīt şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este īnaintea lor īn viitor.

 

2.           Tuturor li se īntīmplă toate deopotrivă: aceeaş soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca şi cel ce n'aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure!

 

3.           Iată cel mai mare rău īn tot ce se face supt soare: anume că aceeaş soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate, şi deaceea este atīta nebunie īn inima lor tot timpul cīt trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi.

4.           Căci cine este scutit? Oricine trăieşte, tot mai trage nădejde; căci un cīne viu face mai mult decīt un leu mort.

5.           Cei vii, īn adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă pīnă şi pomenirea li se uită.

 

6.           Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face supt soare.

7.           Du-te, dar, de mănīncă-ţi pīnea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere īn ce faci tu acum.

 

8.           Hainele să-ţi fie albe, īn orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.

9.           Gustă viaţa cu nevasta, pe care o iubeşti, īn tot timpul vieţi tale deşerte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu supt soare, īn această vreme trecătoare; căci aceasta īţi este partea īn viaţă, īn mijlocul trudei cu care te osteneşti supt soare.

 

10.         Tot ce găseşte mīna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, īn locuinţa morţilor, īn care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici īnţelepciune!

11.         Am mai văzut apoi supt soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji cīştigă războiul, că nu cei īnţelepţi cīştigă pīnea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei īnvăţaţi bunăvoinţa, ci toate atīrnă de vreme şi de īmprejurări.

 

12.         Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, īntocmai ca peştii prinşi īn mreaja nimicitoare, şi ca păsările prinse īn laţ; ca şi ei sīnt prinşi şi fiii oamenilor īn vremea nenorocirii, cīnd vine fără veste nenorocirea peste ei.

 

13.         Am mai văzut următoarea īnţelepciune supt soare, şi mi s'a părut mare.

14.         Era o mică cetate, cu puţini oameni īn ea; şi a venit asupra ei un īmpărat puternic, a īmpresurat-o, şi a ridicat mari īntărituri īmpotriva ei.

 

15.         Īn ea se afla un om sărac dar īnţelept, care a scăpat cetatea cu īnţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gīndise la omul acela sărac.

16.         Atunci am zis: „Mai bună este īnţelepciunea de cīt tăria!“ Totuş īnţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu-l ascultă.

 

17.         Cuvintele īnţelepţilor, ascultate īn linişte, sīnt mai de preţ decīt strigătele unuia care stăpīneşte īntre nebuni.

18.         Īnţelepciunea este mai de preţ de cīt sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.

 

 

10

 

1.           Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruie īnţelepciunea şi slava.

2.           Inima īnţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului la stīnga lui.

3.           Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot īi lipseşte mintea, şi spune tuturor că este un nebun!

 

4.           Cīnd izbucneşte īmpotriva ta mīnia celuice stăpīneşte, nu-ţi părăsi locul, căci sīngele rece te păzeşte de mari păcate.

 

5.           Este un rău pe care l-am văzut supt soare, ca o greşală, care vine dela celce cīrmuieşte:

6:            nebunia este pusă īn dregătorii īnalte, iar bogaţii stau īn locuri de jos.

 

7.           Am văzut robi călări, şi voivozi mergīnd pe jos ca nişte robi.

 

8.           Cine sapă groapa altuia, cade el īn ea, şi cine surpă un zid, va fi muşcat de un sarpe.

 

9.           Cine sfarmă pietre, este rănit de ele, şi cine despică lemne este īn primejdie.

10.         Cīnd se toceşte ferul, şi rămīne neascuţit, trebuie să-ţi īndoieşti puterile; de aceea la izbīndă ajungi prin īnţelepciune.

11.         Cīnd muşcă şarpele, fiindcă n'a fost vrăjit, vrăjitorul n'are niciun cīştig din meşteşugul lui.

 

12.         Cuvintele unui īnţelept sīnt plăcute, dar buzele nebunului īi aduc pieirea.

 

13.         Cel dintīi cuvīnt care-i iese din gură este nebunie, şi cel din urmă este o nebunie şi mai rea.

14.         Nebunul spune o mulţime de vorbe, măcarcă omul nu ştie ce se va īntīmpla, şi cine-i va spune ce va fi după el?

 

15.         Truda nebunului oboseşte pe celce nu cunoaşte drumul spre cetate.

16.         Vai de tine, ţară, al cărei īmpărat este un copil, şi ai cărei voivozi benchetuiesc de dimineaţă!

 

17.         Ferice de tine ţară, al cărei īmpărat este de neam mare, şi ai cărei voivozi mănīncă la vremea potrivită, ca să-şi īntărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!

 

18.         Cīnd mīnile sīnt leneşe, se lasă grinda, şi cīnd se lenevesc mīnile, plouă īn casă.

19.         Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul īnveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate.

 

20.         Nu blestema pe īmpărat, nici chiar īn gīnd, şi nu blestema pe cel bogat īn odaia īn care te culci; căci s'ar putea īntīmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol īnaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.

 

 

11

 

1.           Aruncă-ţi pīnea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăş!

 

2.           Īmparte-o īn şapte şi chiar īn opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pămīnt.

 

3.           Cīnd se umplu norii de ploaie, o varsă pe pămīnt. Ori īncotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, īn locul unde cade, acolo rămīne.

4.           Cine se uită după vīnt, nu va sămăna, şi cine se uită după nori, nu va secera.

5.           Cum nu ştii care este calea vīntului, nici cum se fac oasele īn pīntecele femeii īnsărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate.

 

6.           Dimineaţa, samănă-ţi sămīnţa, şi pīnă seara nu lăsa mīna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amīndouă sīnt deopotrivă de bune.

7.           Dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să vadă soarele.

 

8.           Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure, īn toţi anii aceştia, şi să se gīndească ce multe vor fi zilele de īntunerec. Tot ce va veni este deşertăciune.

9.           Bucură-te, tinere, īn tinereţea ta, fii cu inima veselă cīt eşti tīnăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.

 

10.         Goneşte orice necaz din inima ta, şi depărtează răul din trupul tău; căci tinereţa şi zorile vieţii sīnt trecătoare.

 

 

12

 

1.           Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău īn zilele tinereţei tale, pīnă nu vin zilele cele rele şi pīnă nu se apropie anii, cīnd vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere īn ei“;

 

2.           pīnă nu se īntunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi pīnă nu se īntorc norii īndată după ploaie;

3.           pīnă nu īncep să tremure paznicii casei (mīnile), şi să se īncovoaie cele tari (picioarele); pīnă nu se opresc ceice macină (dinţii), căci s'au īmpuţinat; pīnă nu se īntunecă ceice se uită pe ferestre (ochii);

4.           pīnă nu se īnchid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), cīnd uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cīntăreţelor se aude īnăbuşit,

 

5.           te temi de orice īnălţime, şi te sperii pe drum; pīnă nu īnfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abea se tīrăşte lăcusta, pīnă nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, şi bocitorii cutreieră uliţele;

 

6.           pīnă nu se rupe funia de argint, pīnă nu se sfarmă vasul de aur, pīnă nu se sparge găleata la izvor, şi pīnă nu se strică roata dela fīntīnă;

7.           pīnă nu se īntoarce ţărīna īn pămīnt, cum a fost, şi pīnă nu se īntoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.

 

8.           O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune.

 

9.           Pe līngă că Eclesiastul a fost īnţelept, el a mai īnvăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adīncit şi a īntocmit un mare număr de zicători.

10.         Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, şi să scrie īntocmai cuvintele adevărului.

11.         Cuvintele īnţelepţilor sīnt ca nişte bolduri; şi, strīnse la un loc, sīnt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpīn.

12.         Īncolo, fiule, ia īnvăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n'ai mai isprăvi, şi multă īnvăţătură oboseşte trupul.

 

13.         Să ascultăm dar īncheierea tuturor īnvăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.

 

14.         Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.