EZECHIEL

 

(Exod.29.43-46. Levitic.20.22-24,26. Apocalipsa 21.3)

 

Chemarea lui Ezechiel.

 

1

 

1.           În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe cînd eram între prinşii de război dela rîul Chebar, s'au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti.

 

2.           În a cincea zi a lunii - era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, -

 

3.           Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lîngă rîul Chebar; şi acolo a venit mîna Domnului peste el.

 

4.           M'am uitat, şi iată că a venit dela mează-noapte un vînt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspîndea de jurîmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.

 

5.           Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească.

 

6.           Fiecare din ele avea patru feţe, şi fiecare avea patru aripi.

7.           Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel, şi scînteiau ca nişte aramă lustruită.

 

8.           Supt aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mîni de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi.

 

9.           Aripile lor erau prinse una de alta. Şi cînd mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.

 

10.         Cît despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o faţă de leu, la stînga lor, toate patru aveau cîte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o faţă de vultur.

 

11.         Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau pînă la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.

 

12.         Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mîna duhul să meargă, într'acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte.

 

13.         În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, cari ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere.

 

14.         Făpturile vii însă cînd alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul.

 

15.         Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pămînt, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor.

 

16.         Înfăţişarea acestor roate şi materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, şi toate patru aveau aceeaş întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încît fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate.

 

17.         Cînd mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, şi nu se întorceau deloc în mersul lor.

 

18.         Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimîntătoare, şi pe obezile lor cele patru roate erau pline cu ochi de jur împrejur.

 

19.         Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele pe lîngă ele; şi cînd se ridicau făpturile vii dela pămînt, se ridicau şi roatele.

 

20.         Unde le mîna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roatele, căci duhul făpturilor vii era în roate.

 

21.         Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele; cînd se opreau ele, se opreau şi roatele; cînd se ridicau depe pămînt, se ridicau şi roatele; căci duhul făpturilor vii era în roate.

 

22.         Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor, şi se întindea în aer sus peste capetele lor.

 

23.         Supt cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare cîte două aripi, cari le acopereau trupurile.

24.         Cînd umblau, am auzit vîjiitul aripilor lor ca vîjiitul unor ape mari, şi ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oştiri; iar cînd se opreau, îşi lăsau aripile în jos.

 

25.         Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar cînd se opreau îşi lăsau aripile în jos.

26.         Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el.

 

27.         Am mai văzut iarăş o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, înlăuntrul căruia era omul acesta, şi care strălucea de jur împrejur; dela chipul rărunchilor lui pînă sus, şi dela chipul rărunchilor lui pînă jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.

 

28.         Ca înfăţişarea curcubeului, care sta în nor într'o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Cînd am văzut-o, am căzut cu faţa la pămînt, şi am auzit glasul Unuia care vorbea .

 

 

2

 

1.           El mi-a zis: „Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!“

 

2.           Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine, şi m'a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Celce-mi vorbea.

 

3.           El mi-a zis: „Fiul omului, te trimet la copiii lui Israel, la aceste «popoare îndărătnice,» cari s'au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, pînă în ziua de azi.

 

4.           Da, copiii aceştia la cari te trimet, sînt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!»

 

5.           Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, - căci sînt o casă de îndărătnici - vor şti totuş că în mijlocul lor este un prooroc.

 

6.           Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sînt nişte mărăcini şi spini lîngă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuş nu te teme de cuvintele lor şi nu te spăimînta de feţele lor, căci sînt o casă de îndărătnici.

 

7.           Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sînt nişte îndărătnici!

 

8.           Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura, şi mănîncă ce-ţi voi da!“

 

9.           M'am uitat, şi iată că o mînă era întinsă spre mine, şi ţinea o carte în chip de sul.

 

10.         A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinlăuntru şi pe din afară; în ea erau scrise bocete, plîngeri şi gemete.

 

3

 

1.           El mi-a zis: „Fiul omului, mănîncă ce vei găsi înaintea ta, mănîncă sulul acesta, şi du-te de vorbeşte casei lui Israel!“

 

2.           Am deschis gura, şi mi-a dat să mănînc sulul acesta.

3.           El mi-a zis: „Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta, pe care ţi-l dau!“ - L-am mîncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea.

 

4.           El mi-a zis: „Fiul omului, du-te la casa lui Israel, şi spune-le cuvintele Mele!

5.           Căci nu eşti trimes la un popor cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ci la casa lui Israel.

6.           Nu la nişte popoare mari, cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ale căror cuvinte să nu le poţi pricepe. Negreşit dacă te-aş trimete la ele, te-ar asculta!

 

7.           Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentrucă nu vrea să M'asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită.

 

8.           Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor, şi fruntea tot aşa de aspră ca fruntea lor.

9.           Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decît stînca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sînt o casă de îndărătnici!“

 

10.         El mi-a zis: „Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ţi le spun!

11.         Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!»

 

12.         Şi Duhul m'a răpit, şi am auzit înapoia mea dîrdăitul unui mare cutremur de pămînt: slava Domnului s'a ridicat din locul ei.

 

13.         Am auzit şi vîjăitul aripilor făpturilor vii, cari se loveau una de alta, uruitul roatelor de lîngă ele, şi dîrdăitul unui mare cutremur de pămînt.

14.         Cînd m'a răpit Duhul şi m'a luat, mergeam amărît şi mînios, şi mîna Domnului apăsa tare peste mine.

 

15.         Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război cari locuiau la rîul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile.

 

16.         După şapte zile, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

17.         „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Cînd vei auzi un cuvînt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea!

 

18.         Cînd voi zice celui rău: «Vei muri negreşit!», dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci dela calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sîngele din mîna ta!

 

19.         Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce dela răutatea lui şi dela calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mîntui sufletul!

 

20.         Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sîngele din mîna ta!

 

21.         Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentrucă a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mîntui sufletul!“

22.         Şi mîna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi-a zis: „Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!“

 

23.         M'am sculat, şi m'am dus în vale; şi iată că slava Domnului s'a arătat acolo, aşa cum o văzusem la rîul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pămînt.

 

24.         Duhul a intrat în mine, şi m'a făcut să stau pe picioare. Şi Domnul mi-a vorbit şi mi-a zis:„ Du-te şi închide-te în casă!“

 

25.         Căci iată, fiul omului, vor pune peste tine funii, cu cari te vor lega, ca să nu mai poţi ieşi în mijlocul lor.

 

26.         Îţi voi lipi limba de cerul gurii, ca să rămîi mut, şi să nu-i poţi mustra, căci sînt o casă de îndărătnici!

 

27.         Dar cînd îţi voi vorbi, îţi voi deschide gura, ca să le spui: „ Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: « Cine vrea să asculte, să asculte; cine nu vrea, să n'asculte! Căci sînt o casă de îndărătnici!»

 

 

Proorocie despre dărîmarea Ierusalimului.

 

4

 

1.           „ Şi tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta, şi sapă pe ea cetatea Ierusalimului.

2.           Înfăţişează-o împresurată, zideşte întărituri în jurul ei, înconjoară-o cu un şanţ de apărare, pune tabere de ostaşi împrejurul ei, şi ridică berbeci de fer împotriva ei de jur împrejur.

3.           Ia o tigaie de fer, şi pune-o, ca un zid de fer, între tine şi cetate; îndreaptă-ţi faţa împotriva ei, ca să fie împresurată, şi s'o strîmtorezi. Aceasta să fie un semn pentru casa lui Israel!

 

4.           Apoi culcă-te pe coasta stîngă, şi pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; cîte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor.

5.           Îţi voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, şi anume trei sute nouăzeci de zile, în cari să porţi nelegiuirea casei lui Israel.

 

6.           După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă, şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patru zeci de zile; îţi pun cîte o zi pentru fiecare an.

7.           Apoi întoarce-ţi faţa şi braţul desgolit spre Ierusalimul împresurat, şi prooroceşte împotriva lui.

8.           Şi iată, voi pune funii peste tine, ca să nu poţi să te întorci de pe o coastă pe alta, pînă nu vei împlini zilele împresurării tale.

 

9.           Ia-ţi şi grîu, orz, bob, linte, mei şi alac, pune-le într'un vas, şi fă pîne din ele cîte zile vei sta culcat pe coastă: trei sute nouă zeci de zile să mănînci din ele.

10.         Hrana pe care o vei mînca, s'o mănînci cu cîntarul şi anume cîte douăzeci de sicli pe zi: să mănînci din ea din cînd în cînd.

11.         Apa pe care o vei bea, o vei bea cu măsură şi anume cîte o şesime de hin; vei bea din ea din cînd în cînd.

12.         Hrana s'o mănînci ca turte de orz, pe cari le vei coace în faţa lor cu balegă de om.“

13.         Şi Domnul a zis: „Aşa îşi vor mînca pînea spurcată copiii lui Israel printre neamurile printre cari îi voi izgoni.“

 

14.         Eu am zis: „Ah! Doamne, Dumnezeule, iată, sufletul meu n'a fost pîngărit niciodată; din tinereţea mea şi pînă acum, niciodată n'am mîncat dintr'un dobitoc mort sau sfîşiat, şi nicio carne necurată n'a intrat în gura mea.“

 

15.         El mi-a răspuns: „ Ei bine, iată că îţi dau balegă de bou în loc de balegă omenească, şi-ţi vei face pînea pe ea.“

16.         El mi-a mai zis: „ Fiul omului, iată că voi sfărîma toiagul pînii la Ierusalim, aşa că vor mînca pîne cu cîntarul, şi cu necaz, şi vor bea apă cu măsură şi cu groază.

 

17.         Vor duce lipsă de pîne şi de apă, se vor uimi unii de alţii, şi se vor sfîrşi din pricina nelegiuirii lor.“

 

 

5

 

1.           „Şi tu, fiul omului, ia o sabie ascuţită, ia-o ca brici de ras, şi trece-o peste cap şi barbă. Ia apoi o cumpănă de cîntărit, şi împarte părul.

 

2.           O treime din el arde-o în foc, în mijlocul cetăţii, cînd se vor împlini zilele împresurării; o treime ia-o şi taie-o cu sabia de jur împrejurul cetăţii; iar o treime risipeşte-o în vînt, căci voi trage sabia după ei.

 

3.           Totuş ia vreo cîţiva peri din ei, şi strînge-i în poalele hainei tale.

 

4.           Din aceştia să mai iei iarăş vreo cîţiva, să-i arunci în foc şi să-i arzi în foc. Din ei va ieşi un foc împotriva întregei case a lui Israel.“

 

5.           Aşa vorbeşte Domnul, Dumnzeu: „Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor şi de jur împrejurul lui sînt ţări.

6.           Dar el s'a răzvrătit împotriva legilor şi poruncilor Mele, şi s'a făcut mai vinovat decît neamurile şi ţările de primprejur; căci a nesocotit legile Mele, n'a urmat poruncile Mele.

7.           De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă aţi fost mai îndărătnici decît neamurile cari vă înconjoară; pentrucă n'aţi urmat poruncile Mele şi n'aţi împlinit legile Mele, şi n'aţi lucrat nici măcar după legile neamurilor cari vă înconjoară; -

 

8.           din pricina aceasta, aşa zice Domnul, Dumnezeu: «Iată am necaz pe tine, şi voi aduce la îndeplinire în mijlocul tău judecăţile Mele, supt ochii neamurilor.

9.           Din pricina tuturor urîciunilor tale, îţi voi face ce n'am făcut niciodată, şi nici nu voi mai face vreodată.

 

10.         De aceea părinţii vor mînca pe copiii lor, în mijlocul tău, şi copiii vor mînca pe părinţii lor; Îmi voi împlini judecăţile împotriva ta, şi voi risipi în toate vînturile pe toţi ceice vor mai rămînea din tine.

 

11.         De aceea, pe viaţa Mea! zice Domnul, Dumnezeu: pentrucă Mi-ai pîngărit locaşul Meu cel sfînt cu toţi idolii şi toate urîciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii dela tine; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura.

 

12.         O treime din locuitorii tăi va muri de ciumă, şi va fi nimicită de foamete în mijlocul tău: o treime va cădea ucisă de sabie în jurul tău; şi o treime o voi risipi în toate vînturile, şi voi scoate sabia după ei.

 

13.         Îmi voi potoli astfel mînia, Îmi voi domoli astfel urgia cu ei, şi Mă voi răzbuna ca să ştie că Eu, Domnul, am vorbit în mînia Mea, vărsîndu-mi urgia peste ei.

 

14.         Te voi preface într'un pustiu, te voi face de ocară printre neamurile cari te înconjoară, înaintea tuturor trecătorilor.

 

15.         Vei ajunge de ocară şi de ruşine, vei fi o pildă şi o groază pentru neamurile cari te înconjoară, cînd voi aduce la îndeplinire judecăţile Mele împotriva ta, cu mînie, cu urgie, şi cu pedepse aspre, - Eu, Domnul, o spun, - cînd voi arunca împotriva lor săgeţile nimicitoare ale foametei, cari dau moartea, şi pe cari le voi trimete să vă nimicească.

 

16.         Căci la nenorocirile voastre voi mai adăuga şi foametea, şi vă voi sfărîma toiagul pînii.

 

17.         Voi trimete împotriva voastră nu numai foametea, ci şi fiarele sălbatice, cari vă vor lăsa fără copii. Ciuma şi vărsarea de sînge vor trece prin mijlocul tău: voi aduce peste tine şi sabia. Eu, Domnul, vorbesc.“

 

 

6

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre munţii lui Israel, prooroceşte împotriva lor,

 

3.           şi zi: «Munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvîntul Domnului, Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către munţi şi dealuri, către văgăuni şi văi: «Iată, voi aduce sabia împotriva voastră, şi vă voi nimici înălţimile.

 

4.           Altarele voastre vor fi pustiite, stîlpii voştri închinaţi soarelui vor fi sfărîmaţi, şi voi face ca morţii voştri să cadă înaintea idolilor voştri.

 

5.           Voi pune trupurile moarte ale copiilor lui Israel înaintea idolilor lor, şi vă voi risipi oasele în jurul altarelor voastre.

6.           Pretutindeni pe unde locuiţi, cetăţile vă vor fi nimicite, şi înălţimie pustiite; altarele voastre vor fi surpate şi părăsite, idolii voştri vor fi sfărîmaţi şi vor pieri, stîlpii voştri închinaţi soarelui vor fi tăiaţi, şi lucrările voastre nimicite.

7.           Morţii vor cădea în mijlocul vostru, şi veţi şti că Eu sînt Domnul.

 

8.           Dar voi lăsa cîteva rămăşiţe dintre voi, cari vor scăpa de sabie printre neamuri, cînd veţi fi risipiţi în felurite ţări.

 

9.           Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară şi necredincioasă, şi ochii cari au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scîrbă de ei înşişi, din pricina mişeliilor pe cari le-au făcut, din pricina tuturor urîciunilor lor.

 

10.         Şi vor şti că Eu sînt Domnul, şi că nu degeaba i-am ameninţat că le voi trimete toate aceste rele.

11.         Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Bate din mîni, dă din picioare, şi zi: «Vai!» pentru toate urîciunile cele rele ale casei lui Israel, care va cădea lovită de sabie, de foamete şi de ciumă.

 

12.         Cine va fi departe va muri de ciumă, şi cine va fi aproape va cădea ucis de sabie; iar cine va rămînea şi va fi împresurat, va pieri de foame. Aşa Îmi voi potoli urgia asupra lor.

 

13.         Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, cînd morţii lor vor fi în mijlocul idolilor lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt , pe toate vîrfurile munţilor, subt orice copac verde, subt orice stejar stufos, acolo unde aduceau tămîie cu miros plăcut tuturor idolilor lor.

 

14.         Îmi voi întinde mîna împotriva lor, şi voi face ţara deşartă şi pustie, dela pustie pînă la Dibla, pretutindeni unde locuiesc. Şi vor şti că Eu sînt Domnul.“

 

 

7

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Şi tu, fiul omului, ascultă: aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu, despre ţara lui Israel: «Vine sfîrşitul, vine sfîrşitul peste cele patru margini ale ţării!

 

3.           Acum vine sfîrşitul peste tine; Îmi voi trimete mînia împotriva ta, te voi judeca după faptele tale. Şi te voi pedepsi pentru toate urîciunile tale.

 

4.           Ochiul Meu va fi fără milă pentru tine, şi nu Mă voi îndura, ci te voi pedepsi după faptele tale, cu toate că urîciunile tale vor fi în mijlocul tău şi ar trebui să te ajute. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.»

 

5.           Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, vine o nenorocire, o nenorocire nemaipomenită!

6.           Vine sfîrşitul, vine sfîrşitul; se trezeşte împotriva ta! Iată că a şi venit!

7.           Îţi vine rîndul, locuitor al ţării!

              Vine vremea, se apropie ziua de necaz, şi nu de bucurie pe munţi!

 

8.           Acum Îmi voi vărsa în curînd urgia peste tine, Imi voi potoli mînia peste tine; te voi judeca după faptele tale, şi te voi pedepsi pentru toate minciunile tale.

 

9.           Ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urîciunile tale vor fi în mijlocul tău, şi ar trebui să te ajute. Şi veţi ştii că Eu sînt Domnul, cel ce loveşte!

 

10.         Iată ziua! Iată-o că vine! Îţi vine rîndul! Înfloreşte toiagul, odrăsleşte mîndria!

 

11.         Sîlnicia s'a înălţat, ca să slujească de toaiag răutăţii; nu mai rămîne nimic din ei, nici din gloata lor gălăgioasă, nici din bogăţia lor! Şi nimeni nu-i boceşte!

 

12.         Vine vremea, se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, să nu se mîhnească vînzătorul! Căci izbucneşte mînia împotriva întregei lor mulţimi.

 

13.         Nu, vînzătorul nu va mai căpăta înapoi ce a vîndut, chiar dacă ar mai fi printre cei vii; căci proorocia împotriva întregei lor mulţimi nu va fi schimbată, şi din pricina nelegiuirii lui niciunul nu-şi va păstra viaţa.

14.         Sună trîmbiţa, totul este gata, dar nimeni nu merge la luptă; căci urgia Mea izbucneşte împotriva întregei lor mulţimi.»

15.         Afară bîntuie sabia, în casă ciuma şi foametea! Cine este la cîmp va muri de sabie, iar cine este în cetate va fi mîncat de foamete şi ciumă.

 

16.         Fugarii lor, cînd scapă, stau pe munţi, ca nişte porumbei ai văilor, văitîndu-se toţi, fiecare de nelegiuirea lui.

 

17.         Mînile tuturor au slăbit, şi genunchii tuturor se topesc ca apa.

 

18.         Se încing cu saci, şi-i apucă groaza. Toate feţele sînt acoperite de ruşine, şi toate capetele sînt rase.

 

19.         Îşi vor arunca argintul pe uliţe, şi aurul lor le va fi o scîrbă. Argintul sau aurul lor nu poate să-i scape în ziua urgiei Domnului; nu poate nici să le sature sufletul, nici să le umple măruntaiele; căci el i-a aruncat în nelegiuirea lor.

 

20.         Se făleau cu podoaba lor măreaţă, şi cu ea au făcut icoanele urîciunilor lor, ale idolilor lor. De aceea le-o voi preface în scîrbă pentru ei.

 

21.         O voi da de jaf în mînile străinilor, şi ca pradă nelegiuiţilor pămîntului ca s'o pîngărească.

22.         Îmi voi întoarce faţa dela ei, şi Mi se va pîngări Locaşul Meu cel sfînt;

              da, prădătorii vor pătrunde în el, şi-l vor pîngări.

23.         Pregătiţi lanţurile! Căci ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de sîlnicie.

 

24.         Voi aduce popoarele cele mai rele, ca să pună mîna pe casele lor; voi pune capăt mîndriei celor puternici, şi sfintele lor locaşuri vor fi pîngărite.

25.         Vine prăpădul! - Ei caută scăpare, dar scăpare nu-i!

26.         Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. Ei cer vedenii proorocilor; dar preoţii nu mai cunosc Legea, şi bătrînii nu mai pot da sfaturi.

 

27.         Împăratul jăleşte, voivodul se înspăimîntă, şi mînile poporului ţării tremură. Le voi face după umbletele lor, îi voi judeca după cuviinţă, şi vor şti că Eu sînt Domnul.“»

 

 

8

 

1.           În al şaselea an, în ziua a cincea a lunii a şasea, pe cînd şedeam în casă, şi bătrînii lui Iuda şedeau înaintea mea, mîna Domnului Dumnezeu a căzut peste mine.

 

2.           M'am uitat, şi iată că era un chip care avea o înfăţişare de om; dela coapse în jos, era foc, şi dela coapse în sus era ceva strălucitor, ca nişte aramă lustruită.

 

3.           El a întins ceva ca o mînă, şi m'a apucat de zulufii capului. Duhul m'a răpit între pămînt şi cer şi m'a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii dela curtea din lăuntru, care caută spre meazănoapte, unde era locul idolului geloziei, care stîrnea gelozia Domnului.

 

4.           Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem în vale.

 

5.           El mi-a zis: „Fiul omului, ia ridică ochii spre miazănoapte!“ Am ridicat ochii spre miazănoapte; iată că idolul acesta al geloziei era la miazănoapte de poarta altarului, la intrare.

6.           Şi El mi-a zis:„Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urîciuni, pe cari le săvîrşeşte aici casa lui Israel, ca să Mă depărteze de sfîntul Meu locaş? Dar vei mai vedea şi alte urîciuni şi mai mari!“

7.           Atunci m'a dus la poarta curţii. M'am uitat, şi iată că era o gaură în părete!

8.           Şi mi-a zis: „Fiul omului, ia sapă în părete!“ Am săpat în zid, şi iată că era o uşă.

9.           Şi mi-a zis: „Intră, şi vezi urîciunile cele rele, pe cari le săvîrşesc ei aici!“

10.         Am intrat şi m'am uitat; şi iată că erau tot felul de chipuri de tîrîtoare şi de dobitoace urîcioase, şi toţi idolii casei lui Israel, zugrăviţi pe perete de jur împrejur.

11.         Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrînii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mînă şi se înălţa un nor gros de tămîie.

12.         Şi El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întunerec bătrînii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: «Nu ne vede Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!» “

 

13.         Şi mi-a zis: „Vei mai vedea şi alte alte urîciuni mari, pe cari le săvîrşesc ei!“

14.         Şi m'a dus la intrarea porţii Casei Domnului din spre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei, cari plîngeau pe Tamuz.

15.         Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urîciuni mai mari decît acestea!“

16.         Şi m'a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit.

 

17.         Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvîrşesc ei urîciunile pe cari le săvîrşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu sîlnicie şi să nu înceteze să Mă mînie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas!

 

18.         De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.“

 

 

9

 

1.           Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: „Apropiaţi-vă voi cari trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mînă!“

2.           Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mînă. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brîu. Au venit şi s'au aşezat lîngă altarul de aramă.

 

3.           Slava Dumnezeului lui Israel s'a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s'a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brîu.

 

4.           Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, cari suspină şi gem din pricina tuturor urîciunilor, cari se săvîrşesc acolo.

 

5.           Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: „Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi!

 

6.           Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrîni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din ceice au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfînt!“ Ei au început cu bătrînii, cari erau înaintea Templului.

 

7.           Şi El le-a zis: „Spurcaţi casa, şi umpleţi curţile cu morţi!… Ieşiţi…“ Ei au ieşit, şi au început să ucidă în cetate.

8.           Pe cînd ucideau ei astfel, şi eu stam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pămînt, şi am strigat: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsîndu-Ţi urgia asupra Ierusalimului?“

 

9.           El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: «Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!»

 

10.         De aceea şi Eu voi fi fără milă, şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.“

 

11.         Şi iată că omul cel îmbrăcat în haina de in, şi care avea călimra la brîu, a adus următorul răspuns: „Am făcut ce mi-ai poruncit!“

 

10

 

1.           M'am uitat, şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.

 

2.           Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: „Vîră-te între roatele de supt heruvimi, umple-ţi mînile cu cărbunii aprinşi cari sînt între heruvimi, şi împrăştie-i peste cetate!“ Şi el s'a vîrît între roate supt ochii mei.

 

3.           Heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei, cînd s-a vîrît omul acela între roate, iar norul a umplut curtea din lăuntru.

4.           Atunci slava Domnului s'a ridicat de pe heruvimi, şi s'a îndreptat spre pragul casei, aşa în cît Templul s'a umplut de nor, şi curtea s'a umplut de strălucirea slavei Domnului.

 

5.           Vîjiitul aripilor heruvimilor s'a auzit pînă la curtea de afară, ca glasul Dumnezeului Celui Atotputernic, cînd vorbeşte,

 

6.           Cînd a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roate, dintre heruvimi, omul acesta s'a dus şi s'a aşezat lîngă roate.

7.           Atunci un heruvim a întins mîna între heruvimi spre focul care era între heruvimi; a luat foc, şi l-a pus în mînile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat, şi a ieşt afară.

8.           La heruvimi se vedea ceva ca o mînă de om supt aripile lor.

 

9.           M'am uitat, şi iată că lîngă heruvimi erau patru roţi; o roată lîngă un heruvim şi o roată lîngă celălalt heruvim; dar roatele acestea străluceau ca o piatră de hrisolit.

 

10.         După înfăţişare, toate cele patru roţi aveau acelaş chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roţi.

11.         Cînd mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor, şi nu se învîrteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învîrtească în mersul lor.

 

12.         Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mînile lor şi aripile lor, erau pline de ochi, ca şi cele patru roţi dimprejur.

13.         Am auzit cu urechile mele că roatele erau chemate: „Roate învîrtitoare.“

 

14.         Fiecare avea patru feţe; faţa celui dintîi era o faţă de heruvim, faţa celui de al doilea o faţă de om, a celui de al treilea o faţă de leu, şi a celui de al patrulea o faţă de vultur.

 

15.         Şi heruvimii s'au ridicat. Erau făpturile vii pe cari le văzusem lîngă rîul Chebar.

 

16.         Cînd mergeau heruvimii, mergeau şi roatele cu ei, şi cînd îşi întindeau heruvimii aripile ca să se înalţe dela pămînt, nici roatele nu se depărtau de ei.

 

17.         Cînd se opreau ei, se opreau şi ele, şi cînd se înălţau ei, se înălţau şi ele cu ei, căci duhul făpturilor vii era în ele.

 

18.         Slava Domului a plecat din pragul Templului, şi s'a aşezat pe heruvimi.

 

19.         Heruvimii şi-au întins aripile, şi s'au înălţat de pe pămînt supt ochii mei; cînd au plecat ei, au plecat şi roţile cu ei. S'au oprit la intrarea porţii casei Domnului spre răsărit; şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.

 

20.         Erau făpturile vii, pe cari le văzusem supt Dumnezeul lui Israel lîngă rîul Chebar, şi am băgat de seamă că erau heruvimi.

 

21.         Fiecare avea patru feţe, fiecare avea patru aripi, şi supt aripile lor era ceva ca o mînă de om.

 

22.         Dar feţele lor erau ca cele pe cari le văzusem la rîul Chebar, cu aceeaş înfăţişare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.

 

 

11

 

1.           Duhul m'a răpit, şi m'a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Şi iată că la intrarea porţii, erau douăzeci şi cinci de oameni; şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.

 

2.           Şi Domnul mi-a zis: „Fiul omului, aceştia sînt oamenii cari fac planuri nelegiuite, şi dau sfaturi rele în cetatea aceasta!

3.           Ei zic: «Nu este încă vremea potrivită că să zidim case! Cetatea este cazanul, şi noi sîntem carnea.»

 

4.           De aceea prooroceşte împotriva lor, prooroceşte, fiul omului!“

5.           Atunci Duhul Domnului a căzut peste mine, şi mi-a zis: „Spune: Aşa vorbeşte Domnul: «Astfel vorbiţi voi, casa lui Israel! Şi ce vă vine în gînd, ştiu foarte bine!

 

6.           Aţi făcut o mulţime de omoruri în cetatea aceasta, şi aţi umplut uliţele cu cei ucişi.»

 

7.           De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Morţii voştri pe cari i-aţi întins în mijlocul cetăţii acesteia, sînt carnea, şi ea este cazanul; dar voi veţi fi scoşi afară din ea.

 

8.           Vă temeţi de sabie, dar Eu voi aduce sabie peste voi, zice Domnul, Dumnezeu.»

9.           «Vă voi scoate din cetatea aceasta, vă voi da în mîinile străinilor, şi voi împlini judecăţile mele împotriva voastră!

 

10.         Veţi cădea loviţi de sabie, vă voi judeca la hotarul lui Israel, şi veţi şti că Eu sînt Domnul.

 

11.         Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru, şi voi nu veţi fi carnea din el: ci la hotarul lui Israel vă voi judeca!

 

12.         Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, ale cărui porunci nu le-aţi urmat, şi ale cărui legi nu le-aţi împlinit, şi aţi lucrat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară.“

 

13.         Pe cînd prooroceam eu, a murit Pelatia, fiul lui Benaia. Eu am căzut cu faţa la pămînt, şi am strigat cu glas tare: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti Tu şi ce a mai rămas din Israel?“

 

14.         Şi Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

15.         „Fiul omului, fraţii tăi, da, fraţii tăi, cei din robie, şi toată casa lui Israel, sînt aceia despre cari zic locuitorii Ierusalimului: «Ei sînt departe de Domnul, ţara ne-a fost dată nouă în stăpînire!…»

16.         De aceea spune despre ei: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Dacă-i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuş le-am fost un Templu pentru cîtăva vreme, în ţara în care au venit.»

 

17.         De aceea să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Vă voi strînge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăş din ţările în cari sînteţi risipiţi, şi vă voi da ţara lui Israel.

 

18.         Şi cînd vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urîciunile.

 

19.         Le voi da o altă inimă, şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne,

 

20.         ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.

 

21.         Dar acelora a căror inimă simte plăcere faţă de idolii şi urîciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.“»

 

22.         După aceea, heruvimii şi-au întins aripile, însoţiţi de roţi, şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.

 

23.         Slava Domnului s'a înălţat din mijlocul cetăţii, şi s'a aşezat pe muntele de la răsăritul cetăţii.

 

24.         Pe mine însă m'a răpit Duhul şi m'a dus iarăş, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine.

 

25.         Apoi am spus prinşilor de război toate lucrurile, pe cari mi le descoperise Domnul.

 

Robia lui Zedechia şi risipirea poporului.

 

12

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unei case de îndărătnici, cari au ochi să vadă şi nu văd, urechi de auzit şi n'aud; căci sînt o casă de răzvrătiţi.

 

3.           De aceea, fiul omului, pregăteşte-ţi lucrurile de călătorie, şi pleacă ziua, supt ochii lor! Pleacă, în faţa lor, din locul unde eşti şi du-te în alt loc: poate că vor vedea că sînt o casă de îndărătnici.

4.           Scoate-ţi lucrurile ca nişte lucruri de călătorie, ziua, supt ochii lor; dar pleacă seara, în faţa lor, cum pleacă cei ce se duc în robie.

5.           Să spargi zidul supt ochii lor, şi să-ţi scoţi lucrurile pe acolo.

6.           Să le pui pe umăr supt ochii lor, să le scoţi afară pe negură, să-ţi acoperi faţa şi să nu te uiţi la pămînt; căci vreau să fii un semn pentru casa lui Israel.“

 

7.           Am făcut cum mi se poruncise: mi-am scos lucrurile ziua ca pentru călătorie, seara am spart zidul cu mîna, şi le-am scos pe negură şi le-am pus pe umăr, în faţa lor.

8.           Dimineaţa însă, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

9.           „Fiul omului, nu ţi-a zis casa lui Israel, această casă de îndărătnici: «Ce faci?»

 

10.         Spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Proorocia aceasta priveşte pe domnul care este la Ierusalim, şi pe toată casa lui Israel, care se află acolo.»

 

11.         Spune: «Eu sînt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, aşa li se va face şi lor: se vor duce într'o ţară străină în robie.

 

12.         Domnitorul care este în mijlocul lor îşi va pune lucrurile pe umăr şi va pleca pe negură; vor sparge zidul ca să-l scoată afară; îşi va acoperi faţa, ca să nu vadă pămîntul cu ochii.

 

13.         Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu; îl voi duce la Babilon, în ţara Haldeilor; dar nu-i va vedea, şi va muri acolo.

 

14.         Pe toţi cei ce stau în jurul lui şi îi sînt de ajutor, şi pe toate oştile lui, îi voi risipi în toate vînturile, şi voi scoate sabia după ei.

 

15.         Atunci vor şti că Eu sînt Domnul, cînd îi voi împrăştia printre neamuri, şi îi voi risipi în felurite ţări.

 

16.         Dar voi lăsa din ei vreo cîţiva oameni cari vor scăpa de sabie, de foamete şi de ciumă, ca să istorisească toate urîciunile lor printre neamurile la cari vor merge, şi să ştie că Eu sînt Domnul.“»

 

17.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

18.         „Fiul omului, îţi vei mînca pînea tremurînd, şi îţi vei bea apa cu nelinişte şi groază.

 

19.         Spune poporului din ţară: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu, despre locuitorii Ierusalimului din ţara lui Israel: «Ei îşi vor mînca pînea cu nelinişte, şi îşi vor bea apa cu groază; căci ţara le va fi jăfuită de tot ce are, din pricina silniciei tuturor celor ce o locuiesc.

 

20.         Cetăţile pline cu popor vor fi nimicite, şi ţara va fi pustiită, ca să ştiţi că Eu sînt Domnul.“»

21.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

22.         « Fiul omului, ce înseamnă acest cuvînt de batjocură, pe care-l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: «Zilele se lungesc, şi toate vedeniile rămîn neîmplinite?»

 

23.         De aceea spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Voi face să înceteze acest cuvînt de batjocură, şi nu se va mai întrebuinţa în Israel. Deaceea spune-le: «Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini!»

 

24.         Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici proorociri înşelătoare, în mijlocul casei lui Israel!

 

25.         Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini, şi nu va mai fi amînat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvînt şi-l voi împlini, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

26.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit apoi astfel:

27.         „Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: «Vedeniile pe cari le are el nu sînt aproape să se împlineacă, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate!»

 

28.         Deaceea spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvîntul, pe care-l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

 

Împotriva proorocilor mincinoşi.

 

13

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, prooroceşte împotriva proorocilor lui Israel, cari proorocesc, şi spune celor ce proorocesc după gustul inimii lor: «Ascultaţi cuvîntul Domnului!

 

3.           Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Vai de proorocii fără minte, cari umblă după duhul lor şi nu văd nimic!

4.           Proorocii tăi, Israele, sînt ca nişte şacali în mijlocul dărîmăturilor!

 

5.           Voi nu v'aţi suit înaintea spărturilor, n'aţi înconjurat cu un zid casa lui Israel, ca să rămîneţi tari în luptă, în ziua Domnului.

 

6.           Vedeniile lor sînt înşelătoare, şi proorociile lor mincinoase. Ei zic: «Aşa vorbeşte Domnul!» măcar că Domnul nu i-a trimes; şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvîntul lor.

 

7.           Nu sînt înşelătoare vedeniile, pe cari le aveţi, şi nu sînt mincinoase proorociile pe cari le rostiţi? Voi ziceţi: «Aşa vorbeşte Domnul!» în timp ce Eu n'am vorbit.

8.           De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă spuneţi lucruri înşelătoare, şi vedeniile voastre sînt minciuni, iată, am necaz pe voi, zice Domnul, Dumnezeu».

9.           «Mîna Mea va fi împotriva proorocilor, ale căror vedenii sînt înşelătoare şi ale căror proorocii sînt mincinoase; ei nu vor rămînea în adunarea poporului Meu, nu vor fi scrişi în cartea casei lui Israel, nici nu vor intra în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul Dumnezeu.

 

10.         Lucrurile acestea se vor întîmpla pentrucă ei rătăcesc pe poporul Meu, zicînd: «Pace!» cînd nu este pace. Poporul Meu zideşte un zid, şi ei îl tencuiesc cu ipsos.

 

11.         De aceea, spune celor ce-l acopăr cu ipsos că se va prăbuşi, va veni o ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea, şi se va deslănţui furtuna.

 

12.         Iată, vi se prăbuşeşte zidul! Şi atunci vi se va zice: «Unde este ipsosul cu care l-aţi tencuit?»

13.         De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «În urgia Mea, voi porni furtuna; în mînia Mea, va veni o ploaie cu vifor; şi vor cădea pietre de grindină ca să nimicească.

14.         Voi surpa zidul pe care l-aţi tencuit cu ipsos, îl voi doborî la pămînt, şi i se vor desgoli temeliile; se va prăbuşi, şi veţi pieri în mijlocul dărîmăturilor lui. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.

 

15.         Îmi voi potoli astfel mînia împotriva zidului şi împotriva celor ce l-au tencuit cu ipsos; şi vă voi spune: Nu mai este niciun zid! Şi s'a isprăvit cu cei ce l-au tencuit cu ipsos!

16.         S'a isprăvit cu proorocii lui Israel, cari proorocesc asupra Ierusalimului, şi au vedenii de pace asupra lui, cînd nu este pace, zice Domnul Dumnezeu.»

 

17.         Iar tu, fiul omului, întoarce-ţi privirile împotriva fiicelor poporului tău, cari proorocesc după gustul inimii lor, şi prooroceşte împotriva lor!

 

18.         Spune: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Vai de cele ce cos perinuţe pentru subsiori, şi fac măhrame pentru capetele oamenilor de orice mărime, ca să prindă suflete! Socotiţi că veţi prinde sufletele poporului Meu, ca să vă păstraţi cu viaţă sufletele voastre?

 

19.         Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru cîţiva pumni de orz şi cîteva bucăţi de pîne, ucizînd nişte suflete, cari n'ar trebui să moară, şi făcînd să trăiască nişte suflete cari n'ar trebui să trăiască, înşelînd astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre.

 

20.         De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, am necaz pe perinuţele voastre prin cari prindeţi sufletele ca păsările; deaceea vi le voi smulge de la braţe şi voi da drumul sufletelor, şi anume sufletelor pe cari le prindeţi ca păsările!

21.         Vă voi rupe măhramele, şi voi scoate pe poporul Meu din mînile voastre, ca să nu mai cadă pradă în mînile voastre; şi veţi şti că Eu sînt Domnul.

 

22.         Pentrucă întristaţi prin minciuni inima celui neprihănit, cînd Eu însumi nu l-am întristat, şi pentrucă întăriţi mînile celui rău ca să-l împedecaţi să se lase de calea lui cea rea, făgăduindu-i viaţa, -

 

23.         de aceea nu veţi mai avea vedenii înşelătoare, şi nu veţi mai rosti proorocii. Voi scoate din mînile voastre pe poporul meu, şi veţi şti că Eu sînt Domnul.“»

 

 

Împotriva celor ce se alipesc de idoli.

 

14

 

1.           Cîţiva din bătrînii lui Israel au venit la mine şi au şezut înaintea mea.

 

2.           Şi Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

3.           „Fiul omului, oamenii aceştia îşi poartă idolii în inimă, şi îşi pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei?

 

4.           De aceea vorbeşte-le, şi spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Orice om din casa lui Israel, care îşi poartă idolii în inimă, şi care îşi pironeşte privirile spre ceeace l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui - dacă va veni să vorbească proorocului, - Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulţimei idolilor lui,

5.           ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, cari s'au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor.»

6.           De aceea, spune casei lui Israel: «Aşa vobeşte Domnul, Dumnezeu: «Întoarceţi-vă, şi abateţi-vă de la idolii voştri, întoarceţi-vă privirile dela toate urîciunile voastre!

7.           Căci orice om din casa lui Israel, sau din străinii cari locuiesc pentru o vreme în Israel, care s'a depărtat de Mine, care îşi poartă idolii în inima lui, şi nu-şi ia privirile dela ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui, - dacă va veni să vorbească unui prooroc, ca să Mă întrebe prin el, - Eu, Domnul, prin Mine însumi îi voi răspunde.

8.           Îmi voi întorce Faţa împotriva omului acestuia, îl voi face un semn şi de pomină, şi-l îl voi nimici cu desăvîrşire din mijlocul poporului Meu. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul!

 

9.           Dacă proorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvînt, Eu, Domnul, am amăgit pe proorocul acela; Îmi voi întinde mîna împotriva lui, şi-l voi nimici din mijlocul poporului Meu Israel.

 

10.         Îşi vor purta astfel păcatul lor, şi pedeapsa proorocului va fi la fel cu pedeapsa celuice întreabă,

11.         ca să nu se mai rătăcească dela Mine casa lui Israel, şi să nu se mai spurce cu toate fărădelegile ei. Atunci vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, zice Domnul, Dumnezeu!“ -

 

 

Dreptatea pedepselor Domnului.

 

12.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

13.         „Fiul omului, cînd va păcătui o ţară împotriva Mea, dedîndu-se la fărădelege, şi Îmi voi întinde mîna împotriva ei, - dacă îi voi sfărîma toiagul pînii, dacă îi voi trimete foametea, dacă îi voi nimici cu desăvîrşire oamenii şi vitele,

 

14.         chiar de ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni: Noe, Daniel şi Iov, ei nu şi-ar mîntui decît sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

15.         „Dacă aş lăsa ca ţara să fie cutreierată de fiare sălbatice, cari ar lăsa-o fără popor, dacă ar ajunge un pustiu pe unde n'ar mai putea trece nimeni, din pricina acestor fiare,

 

16.         şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că n'ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei ar scăpa, şi ţara ar ajunge un pustiu.

 

17.         Sau dacă aş aduce sabie împotriva ţării acesteia, dacă aş zice să treacă sabia prin ţară, dacă i-aş nimici cu desăvîrşire oamenii şi vitele,

 

18.         şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea, - zice Domnul Dumnezeu, - că n'ar mai scăpa nici fii nici fiice, ci numai ei singuri ar scăpa.

 

19.         Sau dacă aş trimete ciuma în ţara aceasta, dacă Mi-aş vărsa urgia împotriva ei prin molimă, ca să-i nimicesc cu desăvîrşire oamenii şi vitele,

 

20.         şi ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel şi Iov, pe viaţa Mea - zice Domnul, Dumnezeu - că n'ar scăpa nici fii nici fiice, ci numai ei şi-ar mîntui sufletul prin neprihănirea lor.“

 

21.         Totuş, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Măcar că trimet împotriva Ierusalimului cele patru pedepse grozave ale mele: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma, ca să nimicesc cu desăvîrşire din el oamenii şi vitele,

 

22.         tot va fi o rămăşiţă care ca scăpa, care va ieşi din el, şi anume: fii şi fiice. Iată, aceştia vor veni la voi, le veţi vedea purtarea şi faptele, şi vă veţi mîngîia de nenorocirea pe care o aduc asupra Ierusalimului, de tot ce aduc asupra lui.

 

23.         Ei vă vor mîngîia, cînd le veţi vedea purtarea şi faptele, şi veţi cunoaşte că nu fără temei fac Eu tot ce fac împotriva Ieruslimului, zice Domnul, Dumnzeu.“

 

 

Locuitorii Ierusalimului asemănaţi cu lemnul de viţă

 

15

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit, astfel:

2.           „Fiul omului, ce are lemnul de viţă mai mult decît orice alt lemn, viţele de vie mai mult decît cele ce sînt printre copacii din pădure?

3.           Ia oare cineva din lemnul acesta, ca să facă vreo lucrare? Face cineva din el vreun cîrlig de atîrnt ceva în el?

4.           Iată că este pus pe foc să ardă; dupăce îi arde focul cele două capete şi mijlocul, mai poate fi el bun de ceva?

 

5.           Iată, cînd era întreg, nu se putea face nimic din el; cu cît mai puţin acum, dupăce l-a mistuit şi l-a ars focul, s'ar mai putea face vreo lucrare din el?

6.           Deaceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Ca lemnul de viţă dintre copacii din pădure, pe care-l pun pe foc să-l ard, aşa voi da şi pe locuitorii Ierusalimului.

7.           Îmi voi întoarce Faţa împotriva lor; au ieşit din foc, dar focul îi va arde de tot. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, cînd Îmi voi întoarce Faţa împotriva lor.

10;20.38,42,44.

8.           Voi preface ţara într'un pustiu, pentrucă au fost necredincioşi, zice Domnul Dumnezeu.“

 

Ierusalimul închipuit printr'o curvă.

 

16

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, arată Ierusalimului urîciunile lui!

 

3.           Şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, către cetatea Ierusalimului: „Prin obîrşia şi naşterea ta eşti din ţara Cananiţilor; tatăl tău era Amorit, şi mama ta Hetită.

 

4.           La naştere, în ziua cînd te-ai născut, buricul nu ţi s'a tăiat, n'ai fost scăldată în apă, ca să fii curăţită, nici n'ai fost frecată cu sare, şi nici n'ai fost înfăşată în scutece.

 

5.           Ochiul nimănui nu s'a îndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncată pe cîmp, aşa de scîrbă le era de tine, în ziua naşterii tale.

6.           Atunci Eu am trecut pe lîngă tine, te-am văzut tăvălită în sîngele tău, şi am zis: „Trăieşte chiar şi în sîngele tău!“ Da, ţi-am zis: „Trăieşte chiar şi în sîngele tău!“

7.           Te-am înmulţit cu zecile de mii, , ca iarba de pe cîmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţă desăvîrşită; ţi s'au rotunjit ţîţele, ţi-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.

 

8.           Cînd am trecut Eu pe lîngă tine, M'am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoprit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legămînt cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!

 

9.           Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sîngele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn.

10.         Ţi-am dat haine cusute cu fir, şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in supţire, şi te-am îmbrăcat în mătasă.

11.         Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mînă, şi o salbă la gît;

 

12.         ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, şi o cunună minunată pe cap.

13.         Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in supţire, cu mătasă şi cusături cu fir. Ai mîncat floarea făinei, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţă desăvîrşită, ba ajunsesei chiar împărăteasă.

 

14.         Ţi s'a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţa ta; căci era desăvîrşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

15.         „Dar te-ai încrezut în frumuseţa ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor.

 

16.         Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe cari le-ai împodobit cu toate colorile, şi ai curvit pe ele: aşa cum nu s'a întîmplat şi nici nu se va mai întîmpla vreodată.

 

17.         Ţi-ai luat pînă şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint, pe cari ţi le dădusem, şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu cari ai curvit.

18.         Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tămîia Mea.

19.         Pînea pe care ţi-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor, ca nişte tămîie cu un miros plăcut. Iată ce s'a întîmplat, zice Domnul Dumnezeu!“

 

20.         „Apoi ţi-ai luat fiii şi fiicele, pe cari Mi-i născusei, şi i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mîncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,

 

21.         de Mi-ai mai junghiat fiii, şi i-ai dat, trecîndu-i prin foc în cinstea lor?

22.         Şi în mijlocul tuturor urîciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţei tale, cînd erai goală, goală de tot, şi te zbăteai în sîngele tău!

 

23.         După toate aceste răutăţi ale tale, - (vai, vai de tine! zice Domnul Dumnezeu), -

24.         ţi-ai zidit case de curvie, ţi-ai făcut înălţimi în toate pieţele.

 

25.         La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut înălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.

 

26.         Ai curvit cu Egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă, şi ţi-ai înmulţit curviile, ca să Mă mînii.

 

27.         Dar iată că Mi-am întins mîna împotriva ta, am micşorat partea de întreţinere pe care ţi-o rînduisem, te-am lăsat în voia vrăjmaşelor tale, fiicele Filistenilor, cari au roşit de purtarea ta nelegiuită.

 

28.         Apoi ai curvit cu Asirienii, pentrucă erai fără saţ; ai curvit cu ei, şi tot nu te-ai săturat.

 

29.         Ţi-ai înmulţit curviile cu ţara Canaanului şi pînă în Haldea, dar nici acolo nu te-ai săturat.

 

30.         Ce slăbiciune de inimă ai avut, zice Domnul, Dumnezeu, de ai făcut toate aceste lucruri, cari sînt fapta unei ibovnice dedate la curvie,

31.         zidindu-ţi case de curvie la toate colţurile uliţelor, şi făcîndu-ţi înălţimi în toate pieţele; n'ai fost nici măcar ca o curvă care-şi cere plata.

 

32.         Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!

33.         Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai cîştigat prin daruri, ca să-i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.

 

34.         Ai fost cu totul altfel decît celelalte curve, întrucît nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decît altele.“

35.         „De aceea, ascultă, curvo, Cuvîntul Domnului!

36.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentrucă ţi-ai risipit banii în felul acesta, şi ţi-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi şi cu toţi idolii tăi urîcioşi, şi din pricina sîngelui copiilor tăi, pe cari li i-ai dat,

 

37.         de aceea, iată, voi strînge pe toţi ibovnicii cu cari te desmierdai, pe toţi aceia pe cari i-ai iubit şi pe toţi aceia pe cari i-ai urît, da, îi voi strînge împotriva ta din toate părţile, îţi voi desveli goliciunea înaintea lor, şi îţi vor vedea toată goliciunea.

 

38.         Te voi judeca aşa cum se judecă femeile prea curve şi ucigătoare de copii, şi voi face din tine o jertfă sîngeroasă a urgiei şi geloziei.

 

39.         Te voi da în mînile lor; îţi vor surpa casele de curvie, şi îţi vor nimici înălţimile; te vor desbrăca de hainele tale, îţi vor lua toată podoaba de pietre scumpe, şi te vor lăsa goală, goală de tot.

 

40.         Vor aduce gloata împotriva ta, te vor ucide cu pietre şi te vor străpunge cu lovituri de sabie.

 

41.         Îţi vor arde casele cu foc, şi se vor răzbuna pe tine, înaintea unei mulţimi de femei. Voi face să înceteze astfel curvia ta, şi nu vei mai da plată de curvă.

 

42.         Îmi voi potoli mînia împotriva ta, şi nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi linişti, nu voi mai fi supărat.

 

43.         Pentru că nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţei tale, ci M'ai aţîţat prin toate aceste lucruri, iată, voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău, zice Domnul, Dumnezeu, ca să nu mai săvîrşeşti alte nelegiuiri cu toate urîciunile tale!“

 

44.         „Iată că toţi cei ce spun zicători, vor spune despre tine zicătoarea aceasta: «Cum este mama aşa şi fata!»

45.         Tu eşti fata mamei tale, care s'a desgustat de bărbatul şi copiii ei. Tu eşti sora surorilor tale, cari s'au desgustat de bărbaţii şi copiii lor. Mama voastră era o Hetită şi tatăl vostru un Amorit.

 

46.         Sora ta cea mai mare, care locuieşte l;a miază-noapte de tine, este Samaria, ea şi fiicele ei; şi sora ta cea mai mică este Sodoma şi fiicele ei, şi locuieşte la miază-zi de tine.

 

47.         Tu nu numai că ai umblat pe căile lor, şi ai săvîrşit aceleaşi urîciuni, ci, ca şi cum atît ar fi fost prea puţin, ai fost mai stricată decît ele în toate purtările tale.

 

48.         Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu că sora ta Sodoma, şi fiicele ei n'au făcut ce aţi făcut voi, tu şi fiicele tale.

 

49.         Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngîmfată, trăia în belşug şi într'o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mîna celui nenorocit şi celui lipsit.

 

50.         Ele s'au semeţit, şi au făcut urîciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cînd am văzut lucrul acesta.

 

51.         Samaria n'a făcut nici jumătate din păcatele tale; urîciunile tale au fost mai multe decît ale ei, aşa că ai uşurat vina surorilor tale prin toate urîciunile pe cari le-ai făcut acum.

 

52.         Tu, care uşurai vina surorilor tale, prin purtrea ta, sufere acum urmările răutăţii tale; prin păcatele tale, prin cari te-ai făcut mai urîcioasă decît ele, acum le faci mai uşoară vina decît a ta; deaceea acopere-te de ruşine, şi poartă-ţi ocara, fiindcă ai uşurat vina surorilor tale!

53.         Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei, şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor,

 

54.         ca să-ţi suferi ocara, şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mîngîiere.

 

55.         Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei, se vor întoarce iarăş la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăş la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăş la starea voastră de mai înainte.

56.         Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma, în vremea mîndriei tale,

57.         mai înainte de vădirea răutăţii tale, cînd ai primit batjocurile fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi, şi ale fiicelor Filistenilor, cari te dispreţuiesc de jur împrejur!

 

58.         Trebuie să-ţi porţi, în adevăr, nelegiuirile şi urîciunile, zice Domnul.“

 

59.         Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Îţi voi face întocamai cum ai făcut şi tu, care au nesocotit jurămîntul, rupînd legămîntul!

 

60.         Dar Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale, şi voi face cu tine un legămînt vecinic.

 

61.         Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, cînd vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe cari ţi le voi dat ca fiice, dar nu pe temeiul legămîntului făcut cu tine.

 

62.         Voi face legămîntul Meu cu tine, şi vei şti că Eu sînt Domnul,

 

63.         ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, cînd îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu.“

 

 

Pedepsirea lui Zedechia.

 

17

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, spune o vorbă cu tîlc, spune o pildă casei lui Israel,

3.           şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Un vultur mare, cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestriţe, a venit în Liban, şi a luat vîrful unui cedru.

 

4.           A rupt ramura cea mai înaltă a lui, a dus-o într'o ţară de negoţ, şi a pus-o într'o cetate de negustori;

5.           a luat şi din sămînţa ţării şi a pus-o într'un pămînt roditor; a pus-o lîngă o apă mare, şi a sădit-o ca pe o salcie.

 

6.           Lăstarul acesta a crescut, şi s'a făcut un butuc de viţă întins, dar nu prea înalt; viţele îi erau îndreptate spre vultur, şi rădăcinile erau supt el. Astfel s'a făcut un butuc de viţă, a dat lăstari, şi a făcut mlădiţe.

 

7.           Mai era însă un alt vultur, mare, cu aripi lungi şi cu pene multe. Şi iată că din pămîntul unde era sădită, viţa aceasta şi-a întins rădăcinile cu lăcomie spre el, şi şi-a îndreptat ramurile spre el, ca s'o ude mai mult decît pe stratul în care era sădită.

 

8.           Viţa era sădită într'un pămînt bun, lîngă o apă mare, aşa ca să facă mlădiţe, să dea rod, şi să se facă o viţă minunată“.

9.           „Spune, zice Domnul, Dumnezeu, îi va merge bine ei oare? Nu-i va smulge vulturul dintîi rădăcinile, şi-i va tăia rodul, şi i se vor usca toate frunzele odrăslite?  Se va usca şi nu va trebui niciun braţ puternic, nici multă lume, ca s'o scoată din rădăcinile ei.

 

10.         Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vîntul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit.“

 

11.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

12.         „Spune casei acesteia răzvrătite: „Nu ştiţi ce înseamnă aceasta?“ Şi spune: „Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul şi pe căpetenile lui, şi i-a dus cu el în Babilon.

 

13.         A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legămînt cu el, şi l-a pus să jure; dar pe mai marii ţării i-a luat cu el,

 

14.         ca împărăţia să rămînă smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-şi ţină legămîntul, rămînîndu-i credincios.

 

15.         Dar el s'a răsculat împotriva lui, şi a trimes soli în Egipt, ca să-i dea cai şi un mare număr de oameni. Celce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, ca scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legămîntul?“

 

16.         „Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în ţara împăratului care l-a pus să domnească, faţă de care şi-a călcat jurămîntul şi al cărui legămînt l-a rupt, lîngă el, în mijlocul Babilonului va muri!

 

17.         Aşa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să-l ajute în război, cînd se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete.

 

18.         El a nesocotit jurămîntul, pînă într'atît, că a rupt legămîntul, ba încă şi-a dat mîna, şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!

 

19.         De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pe viaţa Mea că, întrucît a nesootit jurămîntul făcut în Numele Meu, şi a rupt legămîntul Meu, voi face să se întoarce asupra capului lui lucrul acesta.

20.         Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvîrşită de el faţă de Mine.

 

21.         Dar toţi fugarii din toate oştile lui vor cădea loviţi de sabie, şi ceice vor mai rămînea vor fi risipiţi în toate vînturile. Şi veţi şti că Eu, Domnul, am spus aceste lucruri.“

 

22.         Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Eu însumi voi lua o rămurea din vîrful unui cedru mare, şi o voi pune la pămînt. Voi rupe din vîrful ramurilor lui o mlădiţă fragedă, şi o voi sădi pe un munte înalt şi ridicat.

 

23.         Şi anume, o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod, şi se va face un cedru măreţ. Păsări de tot felul se vor odihni supt umbra ramurilor lui.

 

24.         Şi toţi copacii de pe cîmp vor şti că Eu, Domnul, am pogorît copacul care se înălţa şi am înălţat copacul care era plecat; că Eu am uscat copacul cel verde şi am înverzit copacul cel uscat. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face.

 

 

Răsplătirile dumnezeieşti.

 

18

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit, astfel:

2.           „Pentruce spuneţi voi zicătoarea aceasta în ţara lui Israel: „Părinţii au mîncat aguridă, şi copiilor li s'au sterpezit dinţii?“

 

3.           „Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu că nu veţi mai avea prilej să spuneţi zicătoarea aceasta în Israel.

4.           Iată că toate sufletele sînt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.

 

5.           Omul care este drept, care face judecată şi dreptate,

6.           care nu mănîncă pe munţi carne jerfită idolilor, şi nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinsteşte nevasta aproapelui său, şi nu se apropie de nevastă-sa în timpul necurăţeniei ei,

 

7.           care n'asupreşte pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpeşte nimic, care dă din pînea lui celui flămînd şi înveleşte cu o haină pe cel gol,

 

8.           care nu împrumută cu dobîndă şi nu ia camătă, care îşi abate mîna dela nelegiuire şi judecă după adevăr între un om şi altul,

 

9.           care urmează legile Mele şi păzeşte poruncile Mele, lucrînd cu credincioşie, - omul acela este drept , şi va trăi negreşit, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

10.         „Dacă acum omul acesta are un fiu iute la mînie, care varsă sînge, sau care face ceva de felul acesta;

 

11.         dacă acest fiu nu se ia în nimic după purtarea tatălui său neprihănit, ci mănîncă pe munţi, necinsteşte pe nevasta aproapelui său,

12.         asupreşte pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, răpeşte, nu dă înapoi zălogul, ridică ochii spre idoli şi face urîciuni,

 

13.         împrumută cu dobîndă şi ia camăta, s'ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvîrşit toate aceste urîciuni, de aceea trebuie să moară. Sîngele lui să cadă asupra capului lui!

 

14.         Dar dacă un om are un fiu, care vede toate păcatele tatălui său, le vede, dar nu face la fel;

15.         dacă fiul acela nu mănîncă pe munţi şi nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, nu necinsteşte pe nevasta aproapelui său,

 

16.         nu asupreşte pe nimeni, nu ia niciun zălog, nu răpeşte, ci dă din pînea lui celui flămînd şi acopere cu o haină pe cel gol,

17.         îşi abate mîna dela nelegiuire, nu ia nici dobîndă nici camătă, păzeşte poruncile Mele şi urmează legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreşit.

18.         Dar tatăl său, care a fost un asupritor, a răpit dela alţii, a făcut în mijlocul poporului său ce nu este bine, el va muri pentru nelegiuirea lui!“

 

19.         „Voi însă ziceţi: „Pentruce nu poartă fiul pedeapsa pentru nelegiuirea tatălui său?“ Pentru că fiul a lucrat după neprihănire şi dreptate, a păzit şi a împlinit toate legile Mele; el va trăi negreşit!

 

20.         Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.

 

21.         Dar dacă cel rău se întoarce dela toate păcatele pe cari le-a săvîrşit, şi păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri.

 

22.         Toate fărădelegile pe cari le-a făcut, i se vor uita! El va trăi, din pricina neprihănirii în care a trăit.

 

23.         Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?

 

24.         Însă dacă cel neprihănit se abate dela neprihănirea lui şi săvîrşeşte nelegiuirea, dacă se ia după toate urîciunile celui rău, s'ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentrucă s'a dat la nelegiuire şi la păcat; de aceea va muri în ele.

 

25.         Voi ziceţi: „Calea Domnului nu este dreaptă!“ Ascultaţi dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreaptă? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sînt drepte?

 

26.         Dacă cel neprihănit se abate dela neprihănirea lui şi săvîrşeşte nelegiuirea, şi moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a săvîrşit-o.

 

27.         Dar dacă cel rău se întoarce dela răutatea lui şi face ce este drept şi bine, îşi va păstra sufletul viu.

 

28.         Pentrucă îşi deschide ochii şi se abate dela toate fărădelegile pe cari le-a săvîrşit, va trăi şi nu va muri.“

 

29.         Casa lui Israel zice: „Calea Domnului nu este dreaptă.“ Oare calea Mea nu este dreaptă, casa lui Israel? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sînt drepte?

 

30.         De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi abateţi-vă dela toate fărădlegile voastre, pentruca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire.

 

31.         Lepădaţi dela voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentruce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?

 

32.         Căci Eu nu doresc moartea celuice moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.“

 

 

19

 

1.           „Tu însă, fă o plîngere asupra domnului lui Israel,

 

2.           şi zi: „Ce era mamă-ta? O leoaică. Stătea culcată cu leii, şi îşi creştea puii în mijlocul puilor de lei.

3.           A crescut pe unul din puii ei, care s'a făcut un leuţ, învăţat să sfîşie prada; şi a mîncat oameni.

 

4.           Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui, şi a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări şi l-au dus în ţara Egiptului.

 

5.           Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aştepta, şi că s'a înşelat în nădejdea ei, a luat un alt pui, şi l-a făcut leuţ.

 

6.           El a umblat cu leii, s'a făcut leuţ, a învăţat să sfîşie prada, şi a mîncat oameni.

 

7.           A năvălit în palatele lor, şi le-a nimicit cetăţile; aşa că ţara, cu tot ce se află în ea, s'a îngrozit de mugetul răcnetelor lui.

8.           Dar împotriva lui s'au înşiruit neamurile din toate ţinuturile de prin prejur. I-au întins laţuri, şi a fost prins în groapa lor.

 

9.           I-au pus un belciug în nări, l-au pus într'o cuşcă, şi l-au dus la împăratul Babilonului, apoi l-au dus într'o cetăţuie, ca să nu i se mai audă glasul pe munţii lui Israel.“

 

10.         „Mamă-ta, ca şi tine, era ca o vie sădită lîngă ape. Era roditoare şi încărcată de mlădiţe, din pricina belşugului apelor.

 

11.         Ramurile ei erau aşa de tari că se puteau face toiege de cîrmuitori din ele; prin înălţimea ei întrecea ramurile stufoase, şi atrăgea privirile cu înălţimea ei, şi prin mulţimea mlădiţelor ei.

 

12.         Dar a fost smulsă cu mînie şi aruncată la pămînt; vîntul de răsărit i-a uscat roada; mlădiţele ei cele puternice au fost rupte, s'au uscat, şi le-a mîncat focul.

 

13.         Şi acum este sădită în pustie, într'un pămînt uscat şi fără apă.

14.         Din mlădiţele ei a ieşit foc, şi i-a mîncat roada; aşa că nu mai are ramuri tari, bune pentru un toiag de cîrmuitor. Aceasta-i o cîntare de jale şi va sluji drept cîntare de jale.“

 

 

Mustrări şi făgăduinţe.

 

20

 

1.           În al şaptelea an, în ziua a zecea a lunii a cincea, unii din bătrînii lui Israel au venit la mine să întrebe pe Domnul, şi au şezut jos înaintea mea.

 

2.           Şi Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

3.           „Fiul omului, vorbeşte bătrînilor lui Israel, şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Să Mă întrebaţi aţi venit? Pe viaţa Mea, că nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

4.           „Vrei să-i judeci, fiul omului? Dacă vrei să-i judeci, pune-le înainte urîciunile părinţilor lor!

 

5.           Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «În ziua cînd am ales pe Israel, Mi-am ridicat mîna spre sămînţa casei lui Iacov, şi M'am arătat lor în ţara Egiptului; Mi-am ridicat mîna spre ei, şi am zis: „Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!“

 

6.           În ziua aceea, Mi-am ridicat mîna spre ei, ca să-i duc din ţara Egiptului într'o ţară, pe care o căutasem pentru ei, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările.

 

7.           Atunci le-am zis: „Lepădaţi fiecare urîciunile cari vă atrag privirile, şi nu vă spurcaţi cu idolii Egiptului! Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!“

 

8.           Dar ei s'au răzvrătit împotriva Mea, şi n'au vrut să Mă asculte. Niciunul n'a lepădat urîciunile, cari îi atrăgeau privirile, şi n'au părăsit idolii Egiptului. Atunci am pus de gînd să-Mi vărs mînia peste ei, să-Mi sleiesc mînia împotriva lor, în mijlocul ţării Egiptului.

 

9.           Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor printre cari se aflau, şi în faţa cărora Mă arătasem lor, ca să-i scot din ţara Egiptului.

 

10.         Şi i-am scos astfel din ţara Egiptului, şi i-am dus în pustie.

 

11.         Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele.

 

12.         Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentruca să ştie că Eu sînt Domnul, care-i sfinţesc.

 

13.         Dar casa lui Israel s'a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N'au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pîngărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs mînia peste ei în pustie, ca să-i nimicesc.

 

14.         Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.

 

15.         Chiar şi în pustie Mi-am ridicat mîna spre ei şi le-am jurat că nu-i voi duce în ţara pe care le-o hotărîsem, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă din toate ţările;

 

16.         şi aceasta pentrucă au lepădat poruncile Mele şi n'au urmat legile Mele, şi pentrucă au pîngărit Sabatele Mele, căci inima nu li s'a depărtat dela idolii lor.

 

17.         Dar m'am uitat cu milă la ei, nu i-am nimicit, şi nu i-am stîrpit în pustie.

 

18.         Atunci am zis fiilor lor în pustie: „Nu vă luaţi după rînduielile părinţilor voştri, nu ţineţi obiceiurile lor, şi nu vă spurcaţi cu idolii lor!

19.         Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rînduielile Mele, păziţi poruncile Mele, şi împliniţi-le .

 

20.         Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sînt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!“

 

21.         Dar fiii s'au răzvrătit şi ei împotriva Mea. N'au umblat după rînduielile Mele, n'au păzit şi n'au împlinit poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi au pîngărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mînia împotiva lor în pustie.

 

22.         Dar Mi-am tras mîna înapoi, şi am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit înaintea neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.

 

23.         În pustie, Mi-am ridicat iarăş mîna spre ei, şi le-am jurat că am să-i împrăştii printre neamuri, şi să-i risipesc în felurite ţări,

 

24.         pentrucă n'au împlinit poruncile Mele, şi au lepădat învăţăturile Mele, au pîngărit Sabatele mele, şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor.

 

25.         Ba încă le-am dat şi legi cari nu erau bune, şi porunci prin cari nu puteau să trăiască.

 

26.         I-am spurcat prin darurile lor de mîncare, cînd treceau prin foc pe toţi întîii lor născuţi; am vrut să-i pedepsesc astfel, şi să le arăt că Eu sînt Domnul.“

 

27.         „De aceea, fiul omului, vorbeşte casei lui Israel, şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Părinţii voştri M'au batjocorit şi mai mult, arătîndu-se necredincioşi faţă de Mine.

 

28.         Şi anume, cînd i-am dus în ţara pe care jurasem că le-o voi da, şi ei şi-au aruncat ochii spre orice deal înalt şi spre orice copac stufos, acolo şi-au adus jertfele, acolo şi-au adus darurile de mîncare cari Mă mîniau , acolo şi-au ars mirezmele de un miros plăcut, şi acolo şi-au turnat jertfele de băutură.

 

29.         Eu i-am întrebat: „Ce sînt aceste înălţimi, la cari vă duceţi?“ De aceea li s'a dat numele de «înălţimi» pînă în ziua de azi!

30.         Deaceea spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Voiţi voi să spurcaţi în felul părinţilor voştri şi să curviţi alergînd după urîciunile lor?

31.         Da, aducîndu-vă darurile de mîncare, trecîndu-vă copiii prin foc, vă spurcaţi şi azi prin idolii voştri. Şi Eu să Mă las să fiu întrebat de voi, casa lui Israel! Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeul, că nu Mă voi lăsa întrebat de voi!

 

32.         Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi, cînd ziceţi: „Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!“

 

33.         Pe viaţa Mea, - zice Domnul Dumnezeu - că Eu însumi voi fi Împărat peste voi, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.

 

34.         Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari v'am risipit, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.

35.         Vă voi aduce în pustia popoarelor, şi acolo Mă voi judeca faţă în faţă cu voi.

 

36.         Cum M'am judecat cu părinţii voştri în pustia ţării Egiptului, aşa Mă voi judeca şi cu voi, - zice Domnul Dumnezeu.

 

37.         Vă voi trece pe supt toiag, şi vă voi pune supt mustrarea legămîntului.

 

38.         Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici şi pe ceice nu-Mi sînt credincioşi; îi voi scoate din ţara în care sînt străini, dar nu vor merge iarăş în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.“

 

39.         Acum, casa lui Israel, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Duceţi-vă şi slujiţi fiecare la idolii voştri! După aceea, Mă veţi asculta negreşit, şi nu veţi mai pîngări Numele Meu cel sfînt cu darurile voastre de mîncare şi cu idolii voştri!

 

40.         Căci pe muntele Meu cel sfînt, pe muntele cel înalt al lui Israel, - zice Domnul, Dumnezeu - acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toţi cei ce vor fi în ţară; acolo îi voi primi cu bunăvoinţă, voi cere darurile voastre de mîncare, cele dintîi roade din darurile voastre, şi tot ce-Mi veţi închina.

 

41.         Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut, dupăce vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari sînteţi risipiţi; şi voi fi sfinţit de voi înaintea neamurilor.

 

42.         Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, cînd vă voi aduce înapoi în ţara lui Israel, în ţara pe care jurasem că o voi da părinţilor voştri.

 

43.         Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu cari v'aţi spurcat; şi vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe cari le-aţi făcut.

 

44.         Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, cînd Mă voi purta cu voi avînd în vedere Numele Meu, şi nicidecum după purtarea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

 

Împotriva Ierusalimului şi Amoniţilor.

 

45.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

46.         „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre miazăzi, şi vorbeşte împotriva locurilor de miazăzi! Prooroceşte împotriva pădurii din cîmpiile de miazăzi!

 

47.         Spune pădurii de la miazăzi: „Ascultă cuvîntul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, voi aprinde un foc în tine, care va mistui orice copac verde şi orice copac uscat: nimeni nu va putea stinge flacăra aprinsă, şi totul va fi ars de ea, dela miazăzi pînă la miazănoapte.

 

48.         Şi orice făptură va vedea că Eu, Domnul, l-am aprins, şi nu se va stinge nici de cum!“

49.         Eu am zis: „Ah! Doamne, Dumnezeule! Ei zic despre mine: „Omul acesta face într'una la pilde!“

 

21

 

1.           Şi Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre Ierusalim, şi vorbeşte împotriva locurilor sfinte, prooroceşte împotriva ţării lui Israel!

 

3.           Spune ţării lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage sabia din teacă şi voi nimici cu desăvîrşire în mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău.

 

4.           Pentrucă vreau să nimicesc cu desăvîrşire din mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău, sabia Mea va ieşi din teacă, pentruca să lovească orice făptură, dela miazăzi pînă la miază noapte.

 

5.           Şi orice făptură va şti că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă, şi nu se va mai întoarce înapoi în ea.

 

6.           Şi tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiţi, şi cu amărăciunea în suflet, gemi supt privirile lor!

 

7.           Şi dacă te vor întreba: „Pentru ce gemi?“ să răspunzi: „Pentru că vine o veste“… Cînd va veni, toate inimile se vor înspăimînta, toate mînile vor slăbi, toate sufletele se vor mîhni, şi toţi genunchii se vor topi ca apa!…

              Iată că vine, a sosit, - zice Domnul, Dumnezeu!“

 

8.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

9.           „Fiul omului, prooroceşte şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul. Zi: „Sabia, da, sabia este ascuţită, şi lustruită.

 

10.         Este ascuţită pentru măcel, şi lustruită ca să lucească!… O, sabie, tu tai toiagul de cîrmuire al fiului meu, care nesocoteşte orice lemn…

11.         A dat-o la lustruit, ca s'o apuce cu mîna; este ascuţită sabia, şi lustruită, ca să înarmeze mîna celui ce măcelăreşte.

 

12.         Strigă şi vaită-te, fiul omului! Căci este scoasă împotriva poporului Meu, împotriva tuturor voivozilor lui Israel, cari sînt daţi pradă săbiei împreună cu poporul Meu; deaceea bate-te pe coapsă!

 

13.         Da, încercarea s'a făcut, şi ce va fi dacă toiagul acesta de cîrmuire, care nesocoteşte totul, va fi nimicit? zice Domnul Dumnezeu!“

 

14.         „Şi tu, fiul omului, prooroceşte, şi bate din mîni! Loviturile săbiei să fie îndoite, întreite! Este sabia de măcel, sabia măcelului celui mare, care îi urmăreşte de toate părţile.

 

15.         Ca să arunc groaza în inimi, ca să înmulţesc pe cei loviţi, deaceea am tras sabia, ameninţîndu-i la toate porţile lor. Vai! e făcută să fulgere, şi ascuţită pentru măcel!

 

16.         Strînge-ţi puterile, sabie, întoarce-te la dreapta! Aşează-te, întoarce-te la stînga! Îndreaptă-ţi ascuţişul în toate părţile!

 

17.         Şi Eu voi bate din mîni de bucurie, şi Îmi voi potoli urgia. Eu, Domnul, vorbesc!“

 

18.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

19.         „Fiul omului, croieşte-ţi două drumuri pe unde să treacă sabia împăratului Babilonului! Amîndouă trebuie să iasă din aceeaş ţară. Fă un semn pe drum, fă-l la începutul drumului care duce într-o cetate.

20.         Să faci unul din aceste drumuri aşa ca sabia că vină la Raba, cetatea copiilor lui Amon, şi pe celalt, aşa ca sabia să vină în Iuda, la Ierusalim, cetatea întărită.

 

21.         Căci împăratul Babilonului stă la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să dea cu bobii; el scutură săgeţile, întreabă terafimii, şi cercetează ficatul.

22.         Sorţul, care este în dreapta lui, înseamnă Ierusalimul, unde vor trebui să ridice berbeci, să dea poruncă pentru măcel, şi să scoată strigăte de război; vor ridica berbeci împotriva porţilor, vor ridica întărituri şi vor face şanţuri de apărare.

 

23.         Copiii lui Israel nu văd în aceasta decît nişte vrăjitorii deşerte, ei cari au făcut jurăminte mincinoase. Dar împăratul Babilonului îşi aduce aminte de nelegiuirea lor, aşa că vor fi prinşi.

 

24.         De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentrucă vă făliţi cu nelegiuirea voastră, vădindu-vă fărădelegile, arătîndu-vă păcatele în toate faptele voastre; pentrucă vă făliţi cu ele, veţi fi prinşi de mîna lui!

25.         Şi tu, domn nelegiuit, gata să fii ucis, domn al lui Israel, a cărui zi vine tocmai cînd nelegiuirea este la culme!

 

26.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „La o parte cu mitra, jos cununa înpărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălţat, şi ce este înălţat va fi plecat!

 

27.         Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc loc decît la venirea Aceluia care are drept la ea, şi în mîna căruia o voi încredinţa.“

 

28.         „Şi tu, fiul omului, prooroceşte, şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu, despre copiii lui Amon şi despre ocara lor. Spune: „Sabia, da, sabia este scoasă pentru măcel; este lustruită pentru nimicire, ca să lucească!

 

29.         În mijlocul vedeniilor cu cari te înşală ei şi în mijlocul proorociilor mincinoase pe cari ţi le fac ei, te vor face să cazi între trupurile moarte ale celor răi, a căror zi vine tocmai cînd nelegiuirea lor este la culme .

 

30.         Bagă-ţi sabia înapoi în teacă. În locul în care ai fost făcut, în ţara ta de naştere, te voi judeca!

 

31.         Îmi voi vărsa mînia peste tine, voi sufla împotriva ta cu focul urgiei Mele, şi te voi da în mînile unor oameni cari nu lucrează decît la nimicire.

 

32.         Vei fi ars de foc; sîngele tău va curge în mijlocul ţării! Nu-şi vor mai aduce aminte de tine! Căci Eu, Domnul, am vorbit.“

 

 

22

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit, astfel:

2.           „Şi tu, fiul omului, vrei să judeci? Vrei să judeci cetatea setoasă de sînge? Pune-i înainte toate urîciunile ei!

 

3.           Spune: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Cetate, care verşi sînge în mijlocul tău, ca să-ţi vină ziua, şi care-ţi faci idoli ca să te spurci!

4.           Te-ai făcut vinovată din pricina sîngelui pe care l-ai vărsat, şi te-ai spurcat prin idolii pe cari i-ai făcut. Ţi-ai apropiat astfel zilele, şi ai ajuns la capătul anilor tăi! De aceea te fac de ocară printre neamuri şi de batjocură printre toate ţările.

 

5.           Cei de aproape şi cei de departe îşi vor bate joc de tine, căci eşti vestită ca spurcată şi plină de turburări!

6.           Iată că în tine, toţi voivozii lui Israel îşi întrebuinţează puterea ca să verse sînge.

 

7.           În tine, tatăl şi mama sînt dispreţuiţi, străinul este chinuit, orfanul şi văduva sînt asupriţi.

 

8.           Tu Îmi nesocoteşti locaşurile Mele cele sfinte, Îmi spurci Sabatele.

 

9.           În tine sînt bîrfitori, ca să verse sînge; în tine se mănîncă jertfe idoleşti pe munţi; în mijlocul tău se fac desfrînări.

 

10.         În mijlocul tău, se descopere goliciunea tatălui; în mijlocul tău, este silită femeia în timpul necurăţiei ei!

 

11.         În mijlocul tău, fiecare se dedă la urîciuni cu nevasta aproapelui său, fiecare se spurcă prin amestecare de sînge cu noră-sa, fiecare necinsteşte pe soru-sa, fiica tatălui său.

 

12.         În tine, se iau daruri pentru vărsare de sînge. Tu iei dobîndă şi camătă, jăfuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine, Mă uiţi, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

13.         „De aceea, iată că bat din mîni, din pricina lăcomiei pe care ai avut-o, şi din pricina sîngelui vărsat în mijlocul tău.

 

14.         Îţi va suferi inima, şi Îţi vor fi mînile destul de tari în zilele cînd voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi lucra.

 

15.         Te voi risipi printre neamuri, te voi răspîndi în felurite ţări, şi îţi voi nimici cu desăvîrşire necurăţia din mijlocul tău.

 

16.         Vei fi spurcată astfel de tine însăţi înaintea neamurilor, şi vei şti că Eu sînt Domnul.“

 

17.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

18.         „Fiul omului, casa lui Israel a ajuns pentru Mine ca nişte sgură; toţi sînt aramă, cositor, fer, plumb, în cuptorul de topit; au ajuns nişte sgură de argint.

 

19.         De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentru că toţi aţi ajuns nişte sgură, iată că vă voi strînge în mijlocul Ierusalimului.

20.         Cum se strînge argintul, arama, ferul, plumbul şi cositorul, în cuptorul de topit şi se suflă în foc ca să se topească, aşa vă voi strînge şi Eu în mînia şi urgia Mea, vă voi pune acolo şi vă voi topi.

21.         Da, vă voi strînge şi voi sufla peste voi cu focul mîniei Mele şi vă veţi topi în el.

 

22.         Cum se topeşte argintul în topitoare, aşa veţi fi topiţi voi în mijlocul lui. Şi veţi şti că Eu Domnul, Mi-am vărsat mînia peste voi.“

 

23.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

24.         „Fiul omului, spune Ierusalimului: „Eşti o ţară necurăţită, şi neudată de ploaie în ziua mîniei.“

25.         Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui, ca să înghită sufletele, ca un leu care răcneşte şi îşi sfăşie prada; pun mîna pe bogaţii şi lucruri scumpe, şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui.

 

26.         Preoţii lui calcă Legea Mea şi Imi pîngăresc lucrurile Mele sfînte, nu fac nici o deosebire între ce este sfînt şi ce nu este sfînt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii dela Sabatele Mele, şi sînt pîngărit în mijlocul lor.

 

27.         Căpeteniile lui sînt în mijlocul lui ca nişte lupi cari îşi sfîşie prada; varsă sînge, pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani.

 

28.         Proorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înşelătoare, proorocii mincinoase. Ei zic: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!“ Şi Domnul nu le-a vorbit!

 

29.         Poporul din ţară se dedă la sîlnicie, fură, asupreşte pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin, împotriva oricărei dreptăţi!

 

30.         Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n'o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!

 

31.         Îmi voi vărsa urgia peste ei, îi voi nimici cu focul mîniei Mele, şi le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

 

Cele două surori curve, Samaria şi Ierusalimul.

 

23

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, erau două femei, fiice ale aceleiaşi mame.

 

3.           Ele au curvit în Egipt, au curvit în tinereţa lor; acolo le-au fost strîns ţîţele, acolo le-a fost atîns sînul fecioresc.

 

4.           Cea mai mare se chema Ohola, şi sora ei Oholiba. Erau ale Mele, şi au născut fii şi fiice.“ Ohola este Samaria; Oholiba este Ierusalimul.

 

5.           Ohola nu Mi-a fost credincioasă; s'a aprins de dragoste pentru ibovnicii ei, după Asirieni, vecinii ei,

 

6.           îmbrăcaţi cu ştofe văpsite în albastru, dregători şi căpetenii, toţi tineri şi plăcuţi, călăreţi călări pe cai.

7.           Ea a curvit cu ei, cu toată fruntea copiilor Asiriei; s'a spurcat cu toţi aceia pentru cari umbla nebună, s'a spurcat cu toţi idolii lor.

8.           Nu s'a lăsat nici de curviile ei din Egipt, căci aceştia se culcaseră cu ea din tinereţa ei, îi atinseseră sînul fecioresc, şi îşi vărsaseră curviile peste ea.

 

9.           De aceea, am dat-o în mînile ibovnicilor ei, în mînile copiilor Asiriei, pentru cari se aprinsese de dragoste.

 

10.         Ei i-au descoperit goliciunea, i-au luat fiii şi fiicele, şi pe ea au ucis-o cu sabia, de i s'a dus vestea printre femei, după judecăţile făcute de ei asupra ei.

 

11.         Sora ei Oholiba a văzut lucrul acesta, şi a fost mai fără frîu, de cît ea în patima ei; şi a întrecut pe soru-sa în curvii.

 

12.         Ea s'a aprins de dragoste după copiii Asiriei, după dregători şi căpetenii, vecinii ei, îmbrăcaţi în chip strălucit, călăreţi călări pe cai, toţi tineri şi plăcuţi.

 

13.         Am văzut că se spurcase, întocmai ca cea dintîi din amîndouă.

14.         Ea a mers chiar mai departe în curviile ei. A zărit pe ziduri nişte zugrăveli de bărbaţi, nişte icoane de Haldei zugrăviţi cu coloare roşie,

15.         cu brîie împrejurul coapselor lor, cu turbane de felurite colori pe cap, toţi avînd înfăţişarea unor viteji, după felul Babilonenilor, a căror ţară de naştere este Haldea; şi s'a aprins după ei,

 

16.         la cea dintîi privire, şi le-a trimes soli în Haldea.

17.         Şi copiii Babilonului au venit la ea, în patul de dragoste, şi au spurcat-o cu curviile lor. Aşa că ea s'a spurcat cu ei, şi apoi inima i s'a înstrăinat de ei.

 

18.         Şi cînd şi-a dezgolit ea necurăţia, şi-a descoperit goliciunea, şi inima Mea s'a înstrăinat de ea, cum se înstrăinase şi de soru-sa.

 

19.         Dar ea şi-a înmulţit curviile tot mai mult, gîndindu-se iarăş la zilele tinereţei ei, cînd curvea în ţara Egiptului.

 

20.         Ea s'a aprins după nişte necuraţi, a căror carne era ca a măgarilor, şi a căror apropiere era ca a armăsarilor.

 

21.         Astfel, ţi-ai înoit iarăş nelegiuirile tinereţei tale, cînd Egiptenii îţi strîngeau ţîţele, din pricina sînului tău fecioresc.

22.         Deaceea, Oholiba, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată că aţîţ împotriva ta pe ibovnicii tăi, de cari ţi-ai înstrăinat inima, şi-i aduc din toate părţile împotriva ta:

 

23.         pe Babiloneni şi pe toţi Haldeii, căpitani, voivozi şi domni, şi pe toţi copiii Asiriei împreună cu ei, tineri şi plăcuţi, toţi dregători şi căpetenii, oameni vestiţi, toţi călări pe cai.

 

24.         Ei vin împotriva ta cu arme, cară şi roţi, şi cu o mulţime de popoare. Cu scut, pavăză şi coifuri, înaintează de toate părţile împotriva ta. Lor le încredinţez judecata, şi te vor judeca după legile lor

25.         Te fac să-Mi simţi gelozia, şi se vor purta cu urgie cu tine. Îţi vor tăia nasul şi urechile, şi sămînţa ta va cădea lovită de sabie. Îţi vor lua fiii şi fiicele, şi ce-ţi va mai rămînea, va fi mîncat de foc.

26.         Te vor desbrăca de haine, şi vor lua podoabele scumpe cu cari te găteşti.

 

27.         Voi pune astfel capăt nelegiuirilor tale şi curviilor tale din ţara Egiptului. Aşa că nu-ţi vei mai îndrepta privirile spre ei, şi nu te ve mai gîndi la Egipt.

 

28.         Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, te dau în mînile acelora de cari ţi s'a înstrăinat inima.

 

29.         Se vor purta cu ură cu tine; îţi vor ridica toate bogăţiile, şi te vor lăsa goală, goală de tot. Ruşinea necurăţiilor tale se va descoperi, ruşinea nelegiuirilor şi curviilor tale.

 

30.         Lucrurile acestea ţi se vor întîmpla, pentrucă ai curvit cu neamurile, pentrucă te-ai spurcat cu idolii lor.

 

31.         Ai mers pe calea sorei tale, deaceea, şi Eu îţi pun potirul ei în mînă.

 

32.         Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Vei bea potirul sorei tale, cel larg şi adînc; vei ajunge de rîs şi de batjocură. Încape mult în el!

 

33.         Te vei umplea de beţie şi durere; căci potirul sorei tale Samaria este un potir de groază şi spaimă!

34.         Îl vei bea şi îl vei goli, îi vei roade cioburile, şi-ţi vei sfîşia tîţele. Căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

35.         Deaceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentrucă M'ai uitat, pentrucă M-ai aruncat la spate-ţi, poartă-ţi şi tu acum pedeapsa nelegiuirilor şi curviilor tale.“

 

36.         Domnul mi-a zis: „Fiul omului, vrei să judeci pe Ohola şi Oholiba? Pune-le înainte urîciunile lor!

 

37.         Ele s-au dedat la preacurvie, şi pe mînile lor este sînge: au preacurvit cu idolii lor; şi copiii pe cari Mi-i născuseră, i-au trecut prin foc în cinstea lor, ca să-i mănînce!

 

38.         Afară de aceasta iată ce Mi-au mai făcut: Mi-au spurcat Locaşul cel sfînt în aceiaş zi, şi Mi-au pîngărit Sabatele.

 

39.         Căci dupăce şi-au jertfit copiii la idolii lor, tot în ziua aceea s'au dus şi în Locaşul Meu cel sfînt, ca să-l spurce. Iată ce au făcut în Casa Mea.

 

40.         Au umblat chiar după oamenii, cari veneau de departe, le-au trimes soli, şi iată că ei au venit. Pentru ei te-ai scăldat tu, te-ai sulemenit la ochi, şi te-ai gătit cu podoabele tale;

 

41.         ai şezut pe un pat măreţ, înaintea căruia era întinsă o masă, pe care ai pus tămîia şi untdelemnul Meu.

 

42.         S'au auzit strigătele unei mulţimi vesele; şi cu mulţimea aceasta de oameni de rînd au adus nişte beţivi din pustie, cari au pus brăţări în mînile celor două surori şi mîndre cununi pe capetele lor.

43.         Am zis atunci cu privire la curva cea bătrînă: „Şi acum îşi va urma ea oare curviile, şi tot vor mai veni la ea?“

44.         Şi au venit la ea cum vin la o curvă; aşa s'au dus la Ohola şi Oholiba, la aceste femei nelegiuite.

45.         De aceea oamenii fără prihană le vor osîndi, cum se osîndesc femeile preacurve, cum se osîndesc cele ce varsă sînge; căci sînt prea curve, şi au sînge pe mîni.

 

46.         Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Voi aduce împotriva lor o mulţime de gloată mare, şi le voi da pradă chinului şi jafului.

 

47.         Adunarea le va ucide cu pietre, şi le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide fiii şi fiicele lor, şi le vor arde casele cu foc.

 

48.         Voi face astfel să înceteze nelegiuirea în ţară; ca toate femeile să ia învăţătură, şi să nu mai facă o nelegiuire ca a voastră!

 

49.         Vi se va răsplăti astfel nelegiuirea, şi veţi purta păcatele săvîrşite cu idolii voştri, şi veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeu!“

 

 

Dărîmarea Ierusalimului.

 

24

 

1.           În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim.

 

3.           Spune o pildă acestei case de îndărătnici, şi zi-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pune, pune cazanul, şi toarnă apă în el!

 

4.           Pune bucăţi de carne în el, toate bucăţile cele bune, coapsa şi spata, şi umple-l cu cele mai bune oase.

5.           Alege ce e mai bun din turmă, şi pune lemnele grămadă supt cazan; fă-l să fiarbă în clocot mare, şi să fiarbă şi oasele din el“.

6.           De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Vai de cetatea cea setoasă de sînge, cazanul cel plin de rugină, şi de pe care nu se ia rugina! Scoateţi bucăţile din el unele după altele, fără să trageţi la sorţi.

 

7.           Căci sîngele pe care l-a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L-a pus pe stînca goală, nu l-a vărsat pe pămînt, ca să-l acopere apoi cu ţărînă.

 

8.           Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sîngele pe stînca goală, pentruca să nu fie acoperit.

 

9.           De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Vai de cetatea cea setoasă de sînge! Vreau să fac un rug mare!

 

10.         Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele.

11.         Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se înferbînte arama, să i se topească murdăria din lăuntru, şi să i se şteargă rugina.

 

12.         Trudă de geaba! Căci rugina de care este plin nu se deslipeşte de el; rugina nu se va lua de pe el de cît prin foc,

13.         şi tu doreşti iarăş nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentrucă am vrut să te curăţ şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţită de spurcăciunea ta pînă Îmi voi potoli mînia asupra ta.

 

14.         Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întîmpla, şi Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta şi după faptele tale, zice Domnul, Dumnezeu.“

15.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

16.         „Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr'o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jăleşti, nici să nu plîngi, şi să nu-ţi curgă lacrămile pentru ea.

17.         Suspină în tăcere, dar nu plînge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba, şi nu mînca pînea de jale!“

 

18.         Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise.

19.         Poporul mi-a zis: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceeace faci?“

 

20.         Eu le-am răspuns: „Cuvîntul Domnului mi-a vorbit, astfel:

21.         „Spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, voi pîngări Locaşul Meu cel sfînt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi; şi fiii voştri şi fiicele voastre, pe cari i-aţi lăsat după voi, vor cădea ucişi de sabie.

 

22.         Şi atunci veţi face cum am făcut şi eu. Nu vă veţi acoperi barba şi nu veţi mînca pînea de jale,

 

23.         veţi sta cu turbane pe cap şi cu încălţămintea în picioare, nu vă veţi jăli şi nici nu veţi plînge; ci veţi tînji pentru nelegiuirile voastre, şi vă veţi văita între voi.

 

24.         Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi cînd se vor întîmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeu.

 

25.         Tu, însă, fiul omului, în ziua cînd le voi răpi ceeace face tăria lor, bucuria şi fala lor, ce le este scump ochilor şi lucrul iubit de ei, pe fiii şi fiicele lor,

 

26.         în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale.

 

27.         În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi, şi nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei, şi vor şti că Eu sînt Domnul.“

 

 

25

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre copiii lui Amon, şi prooroceşte împotriva lor!

 

3.           Spune copiilor lui Amon: „Ascultaţi Cuvîntul Domnului, Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă ai zis: „Ha! Ha!“ sfîntului Meu Locaş, cînd era pîngărit, ţării lui Israel, cînd era pustiită, şi casei lui Iuda, cînd se ducea în robie,

 

4.           de aceea, iată, te dau în stăpînirea fiilor Răsăritului; ei îşi vor aşeza staulele în mijlocul tău şi îşi vor face locuinţele în tine; îţi vor mînca roadele, şi îţi vor bea laptele.

5.           Voi face din Raba un ocol de cămile, şi din ţara copiilor lui Amon o stînă de oi, ca să ştiţi că Eu sînt Domnul!

 

6.           Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentrucă ai bătut din mîni, şi ai dat din picior, pentrucă te-ai bucurat în chip batjocuritor şi din adîncul sufletului de ţara lui Israel,

 

7.           de aceea, iată că Îmi întind mîna peste tine, şi te dau pradă neamurilor; te şterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul ţărilor, şi te nimicesc. Şi vei şti că Eu sînt Domnul!“

 

8.           „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă Moabul şi Seirul au zis: «Iată, casa lui Iuda a ajuns ca toate neamurile!»

 

9.           De aceea, deschid ţinutul Moabului din spre cetăţi, dinspre cetăţile lui dela hotare, cari sînt podoaba ţării şi anume: Bet-Ieşimotul, Baal-Meonul şi Chiriataim,

10.         îl deschid şi-l dau în stăpînire fiilor Răsăritului împreună cu ţara Amoniţilor, ca să nu mai fie pomeniţi printre neamuri copiii lui Amon.

 

11.         Îmi voi împlini judecăţile împotriva Moabului! Şi vor şti că Eu sînt Domnul.“

12.         Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentrucă Edomul s'a dedat la răzbunare faţă de casa lui Iuda, pentrucă s'a făcut vinovat şi s'a răzbunat pe ea,

 

13.         de aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Îmi întind mîna împotriva Edomului, îi voi nimici cu desăvîrşire oamenii şi vitele, îl voi preface într'un pustiu, dela Teman pînă la Dedan; vor cădea loviţi de sabie.

14.         Îmi voi răzbuna pe Edom prin poporul Meu Israel. El va face Edomului după mînia şi urgia Mea; ca să vadă răzbunarea Mea, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

15.         „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă Filistenii s'au dedat la răzbunare, pentrucă s'au răzbunat în chip batjocoritor şi din adîncul sufletului, voind să nimicească totul, în ura lor străveche,

 

16.         aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată că Îmi întind mîna împotriva Filistenilor, nimicesc cu desăvîrşire pe Cheretiţi, şi prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării,

 

17.         Mă voi năpusti cu mare răzbunare asupra lor, pedepsindu-i cu urgie. Şi vor şti că Eu sînt Domnul, cînd Îmi voi răzbuna pe ei.“

 

 

Proorocie împotriva Tirului şi Sidonului.

 

26

 

1.           În anul al unsprezecelea, în ziua întîi a lunii, cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, pentrucă Tirul a zis despre Ierusalim: «Ha! Ha!» Este zdrobită poarta popoarelor! Şi se întoarce la mine! Mă voi îmbogăţi, căci el a rămas pustiu!“

 

3.           deaceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, Tirule, şi voi aduce împotriva ta multe neamuri, cum îşi ridică marea valurile!

4.           Ele vor dărîma zidurile Tirului, îi vor surpa turnurile, îi voi răzui şi ţărîna, şi o voi face o stîncă goală.

 

5.           Va rămînea o mare ca un loc unde se vor întinde mreji de prins peşte; Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu. Va fi prada neamurilor!

 

6.           Cetăţile din ţinutul lui vor fi trecute prin sabie. Şi vor şti astfel că Eu sînt Domnul.“

 

7.           Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată că aduc dela miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, cară, călăreţi, şi cu o mare mulţime de popoare.

 

8.           El va nimici cu sabia cetăţile din ţinutul tău; va face şanţuri de apărare împotriva ta, va ridica întărituri, şi va ridica scutul împotriva ta.

 

9.           Va îndrepta loviturile berbecilor săi împotriva zidurilor tale, şi îţi va surpa turnurile cu maşinile lui.

10.         Mulţimea cailor lui te va acoperi de praf, zidurile tale se vor cutremura de vuietul călăreţilor, roţilor şi carălor, cînd va intra Nebucadneţar pe porţile tale cum se intră într'o cetate cucerită,

11.         Va călca toate uliţele tale cu copitele cailor lui, şi-ţi va ucide poporul cu sabia, şi stîlpii mîndriei tale vor cădea la pămînt.

12.         Îţi vor ridica bogăţiile, îţi vor prăda mărfurile, îţi vor surpa zidurile, îţi vor dărîma casele tale cele plăcute, şi vor arunca în ape pietrele, lemnele şi ţărîna ta.

13.         Voi face să înceteze astfel glasul cîntecelor tale, şi nu se va mai auzi sunetul arfelor tale.

 

14.         Te voi face o stîncă goală; vei fi ca un loc în mare unde se vor întinde mreji de prins peştii; şi nu vei mai fi zidit la loc. Căci Eu, Domnul, am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

15.         Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu despre Tir: „Se vor cutremura ostroavele de vuietul căderii tale, de gemetele răniţilor şi de măcelul din mijlocul tău.

 

16.         Toţi voivozii mării se dau jos de pe scaunele lor de domnie, îşi scot mantalele, şi îşi lapădă hainele cusute la gherghef; se învelesc în spaimă, şi stau pe pămînt; într'una tremură de groază, şi stau înmărmuriţi din pricina ta.

 

17.         Ei fac o cîntare de jale asupra ta, şi-ţi zic: „Vai, cum ai fost nimicit, tu, care erai locuit de ceice străbat mările, cetate vestită, care erai puternică pe mare! Cum a fost nimicită cetatea aceasta cu locuitorii ei, cari băgau groaza în toţi cei dimprejur!

 

18.         Acum tremură ostroavele în ziua căderii tale, stau îngrozite ostroavele mării de sfîrşitul tău.

 

19.         Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Cînd te voi preface într'o cetate pustie, ca cetăţile cari n'au locuitori, cînd voi ridica împotriva ta adîncul, şi cînd te vor acoperi apele cele mari,

20.         te voi pogorî împreună cu ceice se pogoară în groapă, la poporul de odinioară, şi te voi aşeza în adîncimile pămîntului, în singurătăţi vecinice, lîngă ceice s'au pogorît în groapă, ca să nu mai fii locuită şi să nu te mai scoli în ţara celor vii.

 

21.         Te voi nimici cu desăvîrşire, şi nu vei mai fi; te vor căuta, şi nu te vor mai găsi niciodată, zice Domnul Dumnezeu.“

 

 

27

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Şi tu, fiul omului, rosteşte această cîntare de jale asupra Tirului!

 

3.           Spune Tirului: «Tu, care stai pe malul mării, şi faci negoţ cu popoarele unui mare număr de ostroave, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Tirule, tu ziceai: «Eu sînt de o desăvîrşită frumuseţă!»

 

4.           Ţinutul tău este în inima mărilor, şi cei ce te-au zidit te-au făcut desăvîrşit de frumos.

5.           Cu chiparoşi din Senir ţi-au făcut toate laturile corăbiilor. Au luat cedri din Liban, ca să-ţi ridice catargurile;

 

6.           lopeţile ţi le-au făcut din stejari de Basan, şi laviţele cu fildeş prins în cimişir, adus din ostroavele Chitim.

 

7.           Pînzele cari-ţi slujeau ca steag erau de in subţire din Egipt, cusut la gherghef, iar învelitoarea ta era de purpură albastră şi roşie, din ostroavele Elişei.

8.           Locuitorii Sidonului şi Arvadului îţi erau vîslaşi, şi cei mai înţelepţi din mijlocul tău, Tirule, îţi erau cîrmaci.

9.           Bătrînii Ghebalului şi lucrătorii lui iscusiţi erau la tine, şi-ţi dregeau crăpăturile. Toate corăbiile mării cu marinarii lor erau la tine, ca să facă schimb de mărfuri cu tine.

 

10.         Cei din Persia, din Lud şi din Put, slujeau în oastea ta, ca oameni de război; ei îşi spînzurau în tine scutul şi coiful, şi-ţi dădeau strălucire.

 

11.         Cei din Arvad îţi umpleau zidurile cu războinicii tăi, şi oamenii viteji erau în turnurile tale. Ei îşi atîrnau pavezele pe toate zidurile tale, şi-ţi desăvîrşeau astfel frumuseţa.

 

12.         Cei din Tars făceau negoţ cu tine, cu tot felul de mărfuri pe cari le aveai din belşug. Veneau la tîrgul tău cu argint, cu fer, cu cositor şi cu plumb.

 

13.         Iavanul, Tubalul şi Meşecul făceau negoţ cu tine; dădeau robi şi unelte de aramă în schimbul mărfurilor tale.

 

14.         Cei din casa Togarmei aduceau la tîrgul tău cai, călăreţi şi catîri.

 

15.         Cei din Dedan făceau negoţ cu tine; negoţul multor ostroave trecea prin mînile tale; îţi aduceau ca bir coarne de fildeş şi de abanos.

 

16.         Siria făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine; ei veneau la tîrgul tău de smaragd, purpură, şi materii pestriţe cu in supţire, mărgean şi agat.

17.         Iuda şi ţara lui Israel făceau negoţ cu tine; îţi dădeau grîu de Minit, turte, miere, untdelemn şi leac alinător, în schimbul mărfurilor tale.

 

18.         Damascul făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine, cu tot felul de mărfuri, pe cari le aveai din belşug; îţi dădea vin din Helbon şi lînă albă.

19.         Vedanul şi Iavanul, dela Uzal, veneau la tîrgul tău; fer lucrat, casie şi trestie mirositoare, erau schimbate cu tine.

20.         Dedanul făcea negoţ cu tine cu învelitori de pus pe cal.

 

21.         Arabia şi toţi voivozii Chedarului erau negustorii tăi, şi-ţi aduceau miei, berbeci şi ţapi.

 

22.         Negustorii din Seba şi din Raema făceau negoţ cu tine; îţi plăteau cu cele mai bune mirezme, cu pietre scumpe şi aur, mărfurile tale.

 

23.         Haranul, Canehul şi Edenul, negustorii din Seba, din Asiria, din Chilmad, făceau negoţ cu tine;

 

24.         făceau negoţ cu tine de haine scumpe, de mantale de purpură albastră şi cusături la gherghef, de covoare scumpe puse în lăzi de funii, sucite şi bine împletite, aduse la tîrgul tău.

25.         Corăbiile din Tars îţi aduceau mărfurile pe mare; erai în culmea bogăţiei şi slavei, în inima mărilor! -

 

26.         Vîslaşii tăi te duceau pe ape mari: dar un vînt dela răsărit te va sfărîma în inima mărilor!

 

27.         Bogăţiile tale, tîrgurile tale şi mărfurile tale, marinarii şi cîrmacii tăi, ceice îţi dreg crăpăturile corăbiilor, şi ceice fac schimb de mărfuri cu tine, toţi oamenii de război cari sînt în tine, şi toată mulţimea, care este în mijlocul tău, se vor prăbuşi în inima mărilor, în ziua căderii tale.

 

28.         Toate valurile mării se vor cutremura de ţipetele cîrmacilor tăi!

 

29.         Şi toţi vîslaşii, marinarii, toţi cîrmacii de pe mare, se vor da jos din corăbii şi vor păşi pe uscat.

 

30.         Vor striga cu glas tare din pricina ta, şi vor scoate ţipete amarnice. Îşi vor arunca ţărînă în cap şi se vor tăvăli în cenuşă.

 

31.         Îşi vor rade capul din pricina ta, şi se vor îmbrăca în saci, te vor plînge cu sufletul amărît, şi cu mîhnire mare.

 

32.         În durerea lor, vor face un cîntec de jale asupra ta, te vor boci, şi vor zice: „Cine era ca Tirul, cel nimicit în mijlocul mării?“

 

33.         Cînd ieşeau mărfurile tale pe mări, săturai un mare număr de popoare; cu belşugul avuţiilor şi mărfurilor tale, îmbogăţeai pe împăraţii pămîntului.

 

34.         Acum însă eşti sfărîmat de mări, negoţul tău a pierit în adîncimea apelor, şi toată mulţimea ta de oameni s'a cufundat odată cu tine!

 

35.         Toţi locuitorii ostroavelor stau înmărmuriţi din pricina ta, împăraţii lor stau cu părul vîlvoi de groază, şi le tremură faţa!

 

36.         Negustorii popoarelor fluieră asupra ta! Eşti nimicit de tot, şi te-ai dus pentru totdeauna!“

 

 

28

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, spune voivodului Tirului: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă ţi s'a îngîmfat inima şi ai zis: «Eu sînt Dumnezeu, şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor», măcar că nu eşti decît om şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi cînd ai fi Dumnezeu.

 

3.           Iată că eşti mai înţelept decît Daniel, nicio taină nu este ascunsă de tine;

 

4.           prin înţelepciunea şi priceperea ta ţi-ai făcut avere, şi ţi-ai grămădit aur şi argint în vistieriile tale;

5.           prin marea ta înţelepciune şi prin negoţul tău ţi-ai mărit bogăţiile, şi prin bogăţiile tale inima ţi s'a îngîmfat foarte mult.

 

6.           Deaceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă îţi dai ifose ca şi cînd ai fi Dumnezeu,

7.           iată că voi aduce împotriva ta nişte străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, cari vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare, şi-ţi vor pîngări frumuseţa.

 

8.           Te vor arunca în groapă, şi vei muri ca ceice cad străpunşi de lovituri, în mijlocul mărilor.

9.           Vei mai zice tu atunci în faţa ucigaşului tău: «Sînt Dumnezeu,» măcar că eşti om şi nu Dumnezeu, supt mîna celui ce te va ucide?

 

10.         Vei muri de moartea celor netăiaţi împrejur, de mîna străinilor! Căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

11.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

12.         „Fiul omului, fă un cîntec de jale asupra împăratului Tirului, şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la cea mai înaltă desăvîrşire, erai plin de înţelepciune, şi desăvîrşit în frumuseţă.

 

13.         Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smaragd, şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua cînd ai fost făcut.

 

14.         Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfînt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scînteietoare.

 

15.         Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, cînd ai fost făcut, pînă în ziua cînd s'a găsit nelegiuirea în tine.

16.         Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de sîlnicie, şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu, şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scînteietoare.

 

17.         Ţi s'a îngîmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pămînt, te dau privelişte împăraţilor.

 

18.         Prin mulţimea nelegiurilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pămînt, înaintea tuturor celor ce te privesc.

19.         Toţi cei ce te cunosc între popoare rămîn uimiţi din pricina ta; eşti nimicit, şi nu vei mai fi niciodată!“

 

20.         Cuvîntul Domnului mi-a vobit astfel:

21.         „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre Sidon, şi prooroceşte împotriva lui!

 

22.         Spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată că am necaz pe tine, Sidonule, şi voi fi proslăvit în mijlocul tău; ca să se ştie că Eu sînt Domnul, cînd Îmi voi împlini judecăţile împotriva lui, şi cînd Îmi voi arăta sfinţenia în mijlocul lui.

 

23.         Voi trimete ciuma în el, voi face să curgă sîngele pe uliţele lui; vor cădea morţii în mijlocul lui, ucişi de sabia care va veni din toate părţile să-i lovească, şi vor şti astfel că Eu sînt Domnul.

 

24.         Atunci el nu va mai fi pentru casa lui Israel un spin care înţeapă, un mărăcine aducător de dureri, printre toţi ceice-l înconjoară şi-l dispreţuiesc. Şi vor şti astfel că Eu sînt Domnul, Dumnezeu.“

 

25.         Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Cînd voi strînge iarăş casa lui Israel din mijlocul popoarelor la cari este risipită, Îmi voi arăta în ea sfinţenia înaintea neamurilor, şi vor locui în ţara lor pe care am dat-o robului meu Iacov.

 

26.         Vor locui liniştiţi în ea, vor zidi case şi vor sădi vii; da, vor locui liniştiţi în ea, cînd Îmi voi împlini judecăţile împotriva tuturor celorce-i înconjoară şi-i dispreţuiesc. Şi vor şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor.“

 

 

Împotriva Egiptului.

 

29

 

1.           În anul al zecelea, în ziua a douăsprezecea a lunii a zecea, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Faraon, împăratul Egiptului, şi prooroceşte împotriva lui şi împotriva întregului Egipt!

 

3.           Vorbeşte, şi spune: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată că am necaz pe tine, Faraoane, împăratul Egiptului, crocodil mare, care te culci în mijlocul rîurilor tale, şi zici: «Rîul meu Nilul este al meu, eu l-am făcut!»

 

4.           Îţi voi pune însă un cîrlig în fălci, voi lipi peştii rîurilor tale de solzii tăi, şi te voi scoate din mijlocul rîurilor tale, cu toţi peştii cari se află în ele, şi cari se vor lipi de solzii tăi.

 

5.           Te voi arunca în pustie, pe tine şi pe toţi peştii din rîurile tale. Vei cădea pe faţa ogoarelor, nu vei fi ridicat, nici îngropat; ci te voi da de mîncare fiarelor pămîntului şi păsărilor cerului.

 

6.           Şi toţi locuitorii Egiptului vor şti că Eu sînt Domnul, pentrucă au fost o proptea de trestie pentru casa lui Israel.

 

7.           Cînd au pus mîna pe tine, te-ai rupt, şi le-ai străpuns tot umărul; cînd s'au proptit de tine, te-ai sfărîmat, şi le-ai scrintit şoldurile.»

 

8.           De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, voi aduce sabia împotriva ta, şi voi nimici cu desăvîrşire din mijlocul tău oamenii şi vitele.

 

9.           Ţara Egiptului va ajunge o pustietate şi un pustiu, şi vor şti că Eu sînt Domnul, pentru că a zis: «Nilul este al meu, eu l-am făcut!»

10.         De aceea iată că am necaz pe tine şi pe rîurile tale,

              şi voi preface ţara Egiptului într'un pustiu şi într'o pustietate,

              de la Migdol pînă la Siena şi pînă la hotarele Etiopiei.

 

11.         Nici picior de om nu va trece prin ea,

              nici picior de vită nu va trece prin ea,

              şi va rămînea patru zeci de ani fără să fie locuită.

 

12.         Voi preface ţara Egiptului într-o pustietate

              în mijlocul altor ţări pustiite,

              şi cetăţile ei vor fi pustii între alte cetăţi pustii, timp de patruzeci de ani.

              Iar pe Egipteni îi voi risipi printre neamuri, şi-i voi împrăştia în felurite ţări.

 

13.         Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:

              «După patru zeci de ani, voi strînge pe Egipteni

              din mijlocul popoarelor între cari îi voi risipi.

 

14.         Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Egiptului, îi voi aduce înapoi în ţara Patros, în ţara lor de baştină, şi vor alcătui acolo o împărăţie slabă.

 

15.         Da, va fi cea mai neînsemnată dintre împărăţii, şi nu se va mai înălţa peste neamuri; îi voi împuţina, ca să nu stăpînească peste neamuri.

16.         Împărăţia aceasta nu va mai fi pentru casa lui Israel o pricină de încredere; ci îi va aduce aminte de nelegiuirea ei, cînd se întorcea spre ei. Şi vor şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeu.»

 

17.         În al douăzeci şi şaptelea an, în ziua întîi a lunii întîi, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

18.         «Fiul omului, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-a pus oastea să facă o slujbă grea împotriva Tirului. Toate capetele au ajuns pleşuve, toţi umerii sînt jupuiţi, şi n'a luat dela Tir nicio plată, nici el, nici oastea lui, pentru slujba pe care a făcut-o împotriva lui.

 

19.         De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată că dau lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ţara Egiptului; el îi va ridica bogăţiile, o va prăda, şi o va jăfui; aceasta va fi plata oastei lui!

20.         Ca plată pentru slujba făcută împotriva Tirului, îi dau ţara Egiptului; căci pentru Mine s'au ostenit, zice Domnul Dumnezeu.

 

21.         «În ziua aceea, voi da tărie casei lui Israel, şi-ţi voi deschide gura veselă în mijlocul lor; şi vor şti că Eu sînt Domnul.»

 

 

30

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit, astfel:

2.           «Fiul omului, prooroceşte, şi spune: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Văitaţi-vă!… Nenorocită zi!

 

3.           Căci se apropie ziua, se apropie ziua Domnului, zi întunecoasă: aceasta va fi vremea neamurilor.

 

4.           Sabia va pătrunde în Egipt, şi în Etiopia va fi groază, cînd vor cădea morţii în Egipt, cînd i se vor ridica bogăţiile, şi i se vor răsturna temeliile.

 

5.           Etiopia, Put, Lud, toată Arabia, Cub, şi fiii ţării unite cu ele, vor cădea împreună cu ei loviţi de sabie.»

 

6.           Aşa vorbeşte Domnul: «Sprijinitorii Egiptului vor cădea, şi mîndria tăriei lui se va prăbuşi! Din Migdol pînă la Siene vor cădea loviţi de sabie, zice Domnul Dumnezeu.»

 

7.           «Vor fi pustiiţi între alte ţări pustiite, şi cetăţile lui vor fi nimicite în mijlocul altor cetăţi nimicite.

 

8.           Şi vor şti că Eu sînt Domnul, cînd voi pune foc în Egipt, şi cînd toţi sprijinitorii lui vor fi zdrobiţi.

9.           În ziua aceea nişte soli se vor duce din partea mea cu corăbiile să turbure Etiopia în liniştea ei; şi-i va apuca spaimă mare în ziua Egiptului; căci iată că lucrurile acestea se întîmplă!»

 

10.         Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Voi pierde mulţimea Egiptului, prin mîna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului.

 

11.         El şi poporul lui cu el, cel mai grozav dintre popoare, vor fi trimeşi să nimicească ţara. Vor scoate sabia împotriva Egiptului, şi vor umplea ţara de morţi.

 

12.         Canalurile le voi seca, voi da ţara în mînile celor răi; voi pustii ţara cu tot ce cuprinde ea, prin mîna străinilor. Eu, Domnul, am vorbit!» -

 

13.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Voi nimici idolii, şi voi stîrpi din Nof chipurile deşerte. Nu va mai fi niciun voivod din ţara Egiptului, şi voi răspîndi groaza în ţara Egiptului.

 

14.         Voi pustii Patrosul, voi pune foc Ţoanului, şi-Mi voi aduce la îndeplinire judecăţile asupra Noului.

 

15.         Îmi voi vărsa urgia asupra Sinului, cetăţuia Egiptului, şi voi nimici cu desăvîrşire mulţimea din No.

 

16.         Voi pune foc Egiptului; Sinul va fi cuprins de spaimă. No va fi deschis prin spărtură, şi Noful cucerit ziua nameaza mare de vrăjmaşi.

 

17.         Tinerii din On şi din Pi-Beset vor cădea ucişi de sabie, şi cetăţile acestea se vor duce în robie.

18.         La Tahpanes se va întuneca ziua, cînd voi sfărîma jugul Egiptului, şi cînd se va sfîrşi mîndria tăriei lui; un nor va acoperi Tahpanesul, şi cetăţile lui vor merge în robie.

 

19.         Îmi voi aduce astfel la îndeplinire judecăţile asupra Egiptului, şi vor şti că Eu sînt Domnul.»

20.         În anul al unsprezecelea, în ziua a şaptea a lunii întîi, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

21.         «Fiul omului, am frînt braţul lui Faraon, împăratul Egiptului; şi iată că nu-i vor lega rana ca să se vindece, nu-l vor obloji cu legături, nu-l vor lega ca să se întremeze, şi să poată mîntui sabia.»

 

22.         De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe Faraon, împăratul Egiptului, şi-i voi rupe braţele, pe cel tare şi pe cel frînt, ca să-i cadă sabia din mînă.

 

23.         Iar pe Egipteni îi voi împrăştia printre neamuri, şi-i voi risipi în felurite ţări.

 

24.         În schimb, voi întări braţele împăratului Babilonului, şi-i voi pune o sabie în mînă; iar braţele lui Faraon le voi frînge, ca să geamă înaintea lui cum gem cei răniţi de moarte.

25.         Dar voi întări braţele împăratului Babilonului, iar braţele lui Faraon vor cădea. Şi vor şti că Eu sînt Domnul, cînd voi pune sabia Mea în mîna împăratului Babilonului, şi cînd o va întoarce împotriva ţării Egiptului.

 

26.         Voi împrăştia pe Egipteni printre neamuri, îi voi risipi în felurite ţări, şi vor şti că Eu sînt Domnul.“

 

 

31

 

1.           În anul al unsprezecelea, în ziua întîi a lunii a treia, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit, astfel:

2.           „Fiul omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, şi mulţimii lui: «Cu cine te asemeni tu în mărimea ta?

 

3.           Iată că Asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzişul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori.

 

4.           Apele îl făcuseră să crească, adîncul îl făcuse înalt, rîurile lui îi scăldau răsadniţa, şi îşi trimiteau pîraele la toţi copacii de pe cîmp.

 

5.           De aceea, tulpina lui se înălţa deasupra tuturor copacilor de pe cîmp, crengile i se înmulţiseră şi ramurile i se întindeau, de mulţimea apelor, care-l făcuseră să dea lăstari.

 

6.           Toate păsările cerului îşi făceau cuiburi în crengile lui; toate fiarele cîmpului fătau supt ramurile lui, şi tot felul de neamuri multe locuiau supt umbra lui.

 

7.           Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari.

8.           Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu-l întreceau, chiparoşii nu erau de asemuit cu crengile lui, şi platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseţă.

 

9.           Îl făcusem atît de frumos prin mulţimea crăcilor lui, că-l pismuiau toţi copacii Edenului, cari se aflau în grădina lui Dumnezeu.

10.         De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentrucă avea o tulpină aşa de înaltă, pentrucă îşi înălţa vîrful pînă la nori şi inima i se mîndrea cu înălţimea lui,

11.         l-am dat în mînile viteazului neamurilor, care-i va face după răutatea lui; căci l-am izgonit.

12.         Străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat şi l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munţi şi în toate văile. Ramurile i s'au sfărîmat în toate puvoaiele ţării; şi toate popoarele pămîntului au plecat dela umbra lui, şi l-au părăsit.

 

13.         Pe sfărîmăturile lui au venit şi s'au aşezat toate păsările cerului, şi toate fiarele cîmpului şi-au făcut culcuşul între ramurile lui,

 

14.         ca să nu se mai îngîmfe niciunul din copacii de lîngă ape cu înălţimea lor, şi să nu-şi mai ridice vîrful pînă în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udaţi de apă cu înălţimea lor; căci toţi sînt daţi pradă morţii, în adîncimile pămîntului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă.

 

15.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «În ziua cînd s'a pogorît în locuinţa morţilor, am răspîndit jalea, am acoperit adîncul din pricina lui, şi i-am oprit rîurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el, şi toţi copacii de pe cîmp s'au uscat.

16.         De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile, cînd l-am aruncat în locuinţa morţilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă, şi s'au mîngîiat în adîncimile pămîntului toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape.

 

17.         S'au pogorît şi ei cu el în locuinţa morţilor, la cei ce au pierit ucişi de sabie, ei cari erau braţul lui şi locuiau la umbra lui printre neamuri.

 

18.         Cu cine poţi fi asemuit tu în slavă şi în mărime între copacii Edenului? Totuş vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adîncimile pămîntului, şi vei fi culcat în mijlocul celor netăiaţi împrejur, împreună cu ceice au pierit ucişi de sabie. Iată ce este Faraon şi toată mulţimea lui, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

 

32

 

1.           În anul al doisprezecelea, în ziua întîi a lunii a douăsprezecea, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, fă un cîntec de jale asupra lui Faraon, împăratul Egiptului, şi spune-i: «Semănai cu un pui de leu între neamuri, erai ca un crocodil în mări, te aruncai în rîurile tale, turburai apele cu picioarele tale, şi le întărîtai valurile.“

 

3.           Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Îmi voi întinde mreaja peste tine, în mijlocul unei mari mulţimi de popoare, şi te vor trage în laţul Meu.

 

4.           Te voi arunca pe uscat, şi te voi întinde pe cîmpie, ca toate păsările cerului să şadă pe tine; şi voi sătura fiarele întregului pămînt cu tine.

 

5.           Îţi voi asvîrli carnea pe munţi, şi voi umplea văile cu sfărîmăturile tale.

 

6.           Ţara în care înoţi, o voi uda cu sîngele tău, pînă la munţi, şi se vor umplea puvoaiele de tine.

7.           Cînd te voi stinge, voi acoperi cerurile, şi le voi întuneca stelele; voi acoperi soarele cu nori, şi luna nu-şi va mai da lumina ei.

 

8.           Din pricina ta, voi întuneca pe toţi luminătorii cerurilor, şi voi răspîndi întunerecul peste ţara ta, zice Domnul, Dumnezeu.“

9.           „Voi mîhni şi inima multor popoare, cînd voi vesti pieirea ta printre neamuri, în ţările, pe cari nu le cunoşteai.

10.         Voi face să se îngrozează multe popoare de tine, şi împăraţilor lor li se va face părul măciucă din pricina ta, cînd Îmi voi învîrti sabia înaintea lor; vor tremura în orice clipă fiecare pentru viaţa lui, în ziua căderii tale.“

 

11.         Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Sabia împăratului Babilonului va veni peste tine.

 

12.         Mulţimea ta o voi face să cadă lovită de sabia unor viteji, cei mai cumpliţi dintre popoare. Ei vor nimici mîndria Egiptului, şi toată mulţimea lui va fi prăpădită.

 

13.         Voi pierde şi toate vitele lui de lîngă apele cele mari; nici picior de om nu le va mai turbura, nici copită de vite nu le va mai turbura.

 

14.         Atunci îi voi potoli apele, şi voi face să-i curgă rîurile lin ca untdelemnul, zice Domnul, Dumnezeul.“

15.         „Cînd voi preface ţara Egiptului într'o pustietate, şi ţara va fi jăfuită de tot ce are, cînd voi lovi pe toţi ceice o locuiesc, vor şti că Eu sînt Domnul.

 

16.         Acesta este cîntecul de jale, pe care îl vor cînta. Fiicele neamurilor îl vor cînta: da, asupra Egiptului şi asupra întregei lui mulţimi îl vor cînta, zice Domnul, Dumnezeu.“

 

17.         În anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

18.         „Fiul omului, boceşte-te pentru mulţimea Egiptului, şi aruncă-o, pe ea şi pe fiicele neamurilor puternice în adîncimile pămîntului, la cei pogorîţi în groapă!

 

19.         Pe cine întreci tu în frumuseţă? Pogoară-te, şi culcă-te lîngă cei netăiaţi împrejur!

 

20.         Vor cădea astfel în mijlocul celor ucişi de sabie. Sabia vă este dată: doborîţi în mormînt Egiptul, şi toată mulţimea lui!

21.         Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în locuinţa morţilor despre el şi cei ce-l sprijineau, şi vor zice: «S'au pogorît, s'au culcat cei netăiaţi împrejur, ucişi de sabie!»

 

22.         Acolo este Asirianul, cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor stau împrejurul lui, - toţi au murit, şi au căzut ucişi de sabie.

 

23.         Mormintele lor sînt în adîncimile gropii, şi mulţimea lui este împrejurul mormîntului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, ei, cari răspîndeau groaza în ţara celor vii.

 

24.         Acolo este şi Elamul, cu toată mulţimea lui, împrejurul mormîntului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, s'au pogorît netăiaţi împrejur în adîncimile pămîntului, ei, cari răspîndeau groaza în ţara celor vii, şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se pogoară în groapă.

 

25.         L-au culcat la un loc cu morţii, împreună cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor sînt împrejurul lui; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspîndeau groaza în ţara celor vii, şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se pogoară în groapă; i-au culcat acum la un loc cu cei morţi.

26.         Acolo sînt şi Meşec, Tubal, şi toată mulţimea lor, şi mormintele lor sînt împrejurul lor; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspîndeau groaza în ţara celor vii.

 

27.         Ei sînt culcaţi împreună cu vitejii, căzuţi din vechime dintre cei netăiaţi împrejur; sînt pogorîţi în locuinţa morţilor împreună cu armele lor de război, cu săbiile puse supt capetele lor, şi nelegiuirile lor lipite pe osemintele lor, căci vitejia lor era o groază în ţara celor vii.

 

28.         Şi tu vei fi zdrobit în mijlocul celor netăiaţi împrejur, şi te vei culca împreună cu cei ucişi de sabie!

29.         Acolo este şi Edomul, cu împăraţii lui şi toţi voivozii lui, cari, cu toată vitejia lor, au fost aşezaţi la un loc cu cei ucişi de sabie: stau culcaţi împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu cei pogorîţi în groapă.

 

30.         Tot acolo sînt voivozii dela miază-noapte, şi toţi Sidonienii, cari s'au pogorît la cei morţi, acoperiţi de ruşine, cu toată groaza pe care o aruncă vitejia lor; aceşti netăiaţi împrejur stau culcaţi cu cei ucişi de sabie, şi-şi poartă ocara lîngă cei pogorîţi în groapă.

 

31.         Faraon îi va vedea, şi se va mîngîia pentru toată mulţimea lui, pentru ai lui cari au murit ucişi de sabie şi pentru toată oastea lui, zice Domnul Dumnezeu.“

 

32.         „Căci l-am lăsat să răspîndească groaza în ţara celor vii. De aceea Faraon şi toată mulţimea lui se vor culca împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu ceice au murit ucişi de sabie, zice Domnul Dumnezeu.“

 

Datoriile proorocilor.

 

33

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, vorbeşte copiilor poporului tău, şi spune-le: «Cînd voi aduce sabia peste vreo ţară, şi poporul ţării va lua din mijlocul lui pe un om oare care, şi-l va pune ca străjer, -

 

3.           dacă omul acela va vedea venind sabia asupra ţării, va suna din trîmbiţă, şi va da de ştire poporului,

4.           şi dacă cel ce va auzi sunetul trîmbiţei nu se va feri, şi va veni sabia şi-l va prinde, sîngele lui să cadă asupra capului lui.

 

5.           Fiindcă a auzit sunetul trîmbiţei, şi nu s'a ferit, de aceea sîngele lui să cadă asupra lui; dar dacă se va feri, îşi va scăpa viaţa.

6.           Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, şi nu va suna din trîmbiţă, şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiurii lui, dar voi cere sîngele lui din mîna străjerului.»

 

7.           Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvîntul care iese din gura Mea, şi să-i înştiinţezi din partea Mea.

 

8.           Cînd zic celui rău: «Răule, vei muri negreşit!» şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sîngele lui îl voi cere din mîna ta.

9.           Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă dela calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mîntui sufletul.

10.         Spune dar, fiul omului, casei lui Israel: «Voi cu drept cuvînt ziceţi: «Fărădelegile şi păcatele noastre sînt asupra noastră, şi din pricina lor tînjim; cum am putea să trăim?»

 

11.         Spune-le: «Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă dela calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă dela calea voastră cea rea! Pentruce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?» -

 

12.         Şi tu, fiul omului, spune copiilor poporului tău: «Neprihănirea celui neprihănit nu-l va mîntui în ziua fărădelegii lui, şi cel rău nu va cădea lovit de răutatea lui, în ziua cînd se va întoarce dela ea, după cum nici cel neprihănit nu va putea să trăiască prin neprihănirea lui în ziua cînd va săvîrşi o fărădelege.

 

13.         Cînd zic celui neprihănit că va trăi negreşit, - dacă se încrede în neprihănirea lui şi săvîrşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvîrşit-o.

 

14.         Dimpotrivă cînd zic celui rău: «Vei muri!» - dacă se întoarce dela păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut,

 

15.         dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile cari dau viaţa, şi nu săvîrşeşte nicio nelegiuire, va trăi negreşit, şi nu va muri.

 

16.         Toate păcatele pe cari le-a săvîrşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit!»

 

17.         Copiii poporului tău zic: «Calea Domnului nu este dreaptă!» Totuş, mai degrabă calea lor nu este dreaptă!

 

18.         Dacă cel neprihănit se abate dela neprihănirea lui şi săvîrşeşte nelegiuirea, trebuie să moară din pricina aceasta.

 

19.         Dar dacă cel rău se întoarce dela răutatea lui şi face ce este bine şi plăcut, va trăi tocmai din pricina aceasta!

20.         Fiindcă ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă!» vă voi judeca pe fiecare după umbletele lui, casa lui Israel!“

 

21.         În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim, a venit la mine şi a zis: „Cetatea a fost luată!“

 

22.         Dar mîna Domnului venise peste mine seara, înainte de venirea fugarului la mine, şi Domnul îmi deschisese gura pînă a venit el la mine dimineaţa. Gura îmi era deschisă şi nu mai eram mut.

 

23.         Atunci Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

24.         „Fiul omului, ceice locuiesc în dărîmăturile acelea în ţara lui Israel zic: «Avraam era singur, şi tot a moştenit ţara; dar noi sîntem mulţi şi ţara ne-a fost dată în stăpînire!»

 

25.         De aceea spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Voi mîncaţi carne cu sînge, vă ridicaţi ochii spre idolii voştri şi vărsaţi sînge. Şi voi să stăpîniţi ţara?

 

26.         Voi vă bizuiţi pe sabia voastră, săvîrşiţi urîciuni, fiecare din voi necinsteşte pe nevasta aproapelui său. Şi voi să stăpîniţi ţara?»

 

27.         De aceea spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Pe viaţa Mea, că ceice locuiesc în aceste dărîmături vor cădea ucişi de sabie; pe ceice sînt pe cîmp îi voi da de mîncare fiarelor; iar ceice sînt în întărituri şi în peşteri vor muri de ciumă.

 

28.         Voi preface ţara într'o pustietate şi într'un pustiu; mîndria tăriei ei se va sfîrşi, munţii lui Israel vor fi pustiiţi, şi nimeni nu va mai trece prin ei.

 

29.         Şi vor şti că Eu sînt Domnul, cînd voi preface ţara într-o pustietate şi într'un pustiu, din pricina tuturor urîciunilor pe cari le-au săvîrşit.»

30.         Fiul omului! Copiii poporului tău vorbesc de tine pe lîngă ziduri şi pe la uşile caselor, şi zic unul altuia, fiecare fratelui său: «Veniţi dar, şi ascultaţi care este cuvîntul ieşit dela Domnul!»

 

31.         Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor.

 

32.         Iată că tu eşti pentru ei ca un cîntăreţ plăcut, cu un glas frumos şi iscusit la cîntare pe coarde. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc de loc.

33.         Cînd se vor întîmpla însă aceste lucruri, - şi iată că se întîmplă! - vor şti că era un prooroc în mijlocul lor.“

 

 

Împotriva căpeteniilor lui Israel. Făgăduinţe.

 

34

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, prooroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel! Prooroceşte, şi spune-le lor, păstorilor: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Vai de păstorii lui Israel, cari se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma?

 

3.           Voi mîncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lîna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile.

 

4.           Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n'aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută , ci le stăpîniţi cu asuprire şi cu asprime!

 

5.           Astfel ele s'au risipit, pentrucă n'aveau păstor; au ajuns prada tuturor fiarelor cîmpului, şi s'au risipit.

 

6.           Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii şi pe toate dealurile înalte; oile Mele sînt risipite pe toată faţa ţării, şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută!“

7.           De aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvîntul Domnului!

8.           „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentrucă oile Mele au ajuns de jaf şi sînt prada tuturor fiarelor cîmpului, din lipsă de păstor, pentrucă păstorii Mei n'au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele“, -

 

9.           de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvîntul Domnului!

10.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mînile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile, şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor, şi nu le vor mai sluji ca hrană!“

 

11.         Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta!

12.         Cum îşi cercetează un păstor turma cînd este în mijlocul oilor sale împrăştiate, aşa Îmi voi cerceta Eu oile, şi le voi strînge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură.

 

13.         Le voi scoate dintre popoare, le voi strînge din felurite ţări, şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, dealungul rîurilor, şi în toate locurile locuite ale ţării.

 

14.         Le voi paşte pe o păşune bună, şi stîna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într'un staul plăcut, şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel.

 

15.         Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.“

16.         „Voi căuta pe cea perdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită, şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.“

 

17.         „Şi voi, oile Mele, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi.

 

18.         Este prea puţin pentru voi că paşteţi în păşunea cea bună, de mai călcaţi în picioare şi cealaltă parte a păşunei voastre? Că beţi o apă limpede, de mai turburaţi şi pe cealaltă cu picioarele?

19.         Şi oile Mele trebuie apoi să pască ce aţi călcat voi cu picioarele voastre, şi să bea ce aţi turburat voi cu picioarele voastre!»

20.         Deaceea, aşa le vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată că voi judeca între oaia grasă şi oaia slabă.

 

21.         Pentrucă aţi izbit cu coasta şi cu umărul, şi aţi împuns cu coarnele voastre toate oile slabe, pînă le-aţi izgonit,

22.         voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie jaf, şi voi judeca între oaie şi oaie.

 

23.         Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor.

 

24.         Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voivod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit!

 

25.         Voi încheia cu ele un legămînt de pace, şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor.

 

26.         Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvîntare; le voi trimete ploaie la vreme, şi aceasta va fi o ploaie binecuvîntată!

 

27.         Pomul de pe cîmp îşi va da roada, şi pămîntul îşi va da rodurile. Ele vor fi liniştite în ţara lor şi vor şti că Eu sînt Domnul, cînd voi rupe legăturile jugului lor, şi cînd le voi izbăvi din mîna celorce le asupresc.

 

28.         Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mînca fiarele din ţară, ci vor locui în linişte, şi nu le va mai turbura nimeni.

 

29.         Le voi pune un răsad căruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în ţară, şi nu vor mai purta ocara neamurilor.

 

30.         Şi vor şti astfel că Eu, Domnul, Dumnezeul lor, sînt cu ele, şi că ele sînt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.“

 

31.         „Voi sînteţi oile Mele, oile păşunei Mele, şi Eu sînt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu.“

 

 

Proorocie împotriva Edomiţilor.

 

35

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre muntele Seir, prooroceşte împotriva lui,

 

3.           şi zi: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, muntele Seirului! Îmi întind mîna împotriva ta, şi te prefac într'o pustietate şi într'un pustiu!

 

4.           Îţi voi preface cetăţile în dărîmături, vei ajunge o pustietate, ca să ştii că Eu sînt Domnul!

 

5.           Pentrucă aveai o ură vecinică, şi ai doborît cu sabia pe copiii lui Israel, în ziua necazului lor, în vremea cînd nelegiuirea era la culme,

 

6.           de aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că te voi face sînge, şi te va urmări sîngele; fiindcă n'ai urît sîngele, de aceea sîngele te va urmări.

 

7.           Voi preface muntele Seir într'o pustietate şi într'un pustiu, şi voi nimici cu desăvîrşire din el şi pe ceice se duc şi pe ceice se întorc.

 

8.           Îi voi umplea munţii cu morţi; şi cei ucişi de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale şi în toate puhoaiele tale.

 

9.           Te voi preface în nişte pustietăţi vecinice, cetăţile nu-ţi vor mai fi locuite, şi veţi şti că Eu sînt Domnul.

 

10.         Pentrucă ai zis: «Aceste două neamuri, şi aceste două ţări vor fi ale mele, şi le vom lua în stăpînire!» măcar că Domnul era acolo,

 

11.         de aceea pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că Mă voi purta cu tine după mînia şi urgia, pe cari le-ai arătat şi tu, în ura ta, împotriva lor; şi Mă voi face cunoscut în mijlocul lor, cînd te voi judeca.

 

12.         Vei şti însă că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile, pe cari le-ai rostit împotriva munţilor lui Israel, cînd ai zis: «Sînt pustiiţi, şi ne sînt daţi ca pradă!»

 

13.         V'aţi fălit astfel împotriva Mea prin vorbirile voastre, şi v'aţi înmulţit cuvintele împotriva Mea: am auzit!“

 

14.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Cînd toată ţara se va bucura, pe tine te voi preface într'o pustietate!

 

15.         Din pricina bucuriei pe care ai simţit-o că moştenirea casei lui Israel era pustiită, îţi voi face şi ţie la fel. Vei ajunge o pustietate, munte al Seirului, tu şi tot Edomul, şi se va şti că Eu sînt Domnul.

 

 

Aşezarea din nou a lui Israel.

 

36

 

1.           Tu, fiul omului, prooroceşte asupra munţilor lui Israel, şi spune: „Munţi ai lui Israel, ascultaţi Cuvîntul Domnului!

 

2.           Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentrucă vrăjmaşul a zis despre voi: «Ha! Ha! Aceste înălţimi vecinice au ajuns moştenirea noastră!»

 

3.           prooroceşte şi zi: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Da, pentrucă din toate părţile au voit să vă pustiiască şi să vă înghită, ca să ajungeţi moştenirea altor neamuri, şi pentrucă aţi fost de batjocura şi de ocara popoarelor,

 

4.           de aceea, munţi ai lui Israel, ascultaţi Cuvîntul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu munţilor şi dealurilor, rîurilor şi văilor, dărîmăturilor pustii şi cetăţilor părăsite, cari au ajuns de prada şi de rîsul celorlalte neamuri din prejur;

 

5.           „aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Da, în focul geloziei Mele, vorbesc împotriva celorlalte neamuri şi împotriva întregului Edom, cari şi-au însuşit ţara Mea, şi s'au bucurat din toată inima lor şi cu tot dispreţul sufletului lor, ca să-i jăfuiască roadele.

 

6.           De aceea, prooroceşte despre ţara lui Israel, şi spune munţilor şi dealurilor, rîurilor şi văilor: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, vorbesc în gelozia şi urgia Mea, pentrucă suferiţi ocară din partea neamurilor!“

 

7.           De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îmi ridic mîna şi jur, că neamurile cari vă înconjoară, îşi vor purta ele însele ocara!

 

8.           Iar voi, munţi ai lui Israel, veţi da crengi, şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu Israel, căci lucrurile acestea sînt aproape să se întîmple.

9.           Iată că voi fi binevoitor, Mă voi întoarce spre voi, şi veţi fi lucraţi şi sămănaţi.

10.         Voi pune să locuiască pe voi oameni în mare număr, toată casa lui Israel, pe toţi! Cetăţile vor fi locuite, şi se vor zidi iarăş dărîmăturile.

 

11.         Voi înmulţi pe oamenii şi vitele, cari vor creşte şi se vor înmulţi: voi face să fiţi locuiţi ca şi mai înainte, şi vă voi face mai mult bine decît odinioară; şi veţi şti că Eu sînt Domnul.

 

12.         Voi face să umble pe voi oameni, şi anume poporul Meu Israel; ei te vor stăpîni; şi tu vei fi moştenirea lor, şi nu-i vei mai nimici.“

 

13.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentrucă ţi se zice: «Tu, ţară, ai mîncat oameni, ţi-ai nimicit chiar şi neamul tău,»

 

14.         din pricina aceasta, de acum încolo nu vei mai mînca oameni, şi nu-ţi vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.

15.         De acum, nu te voi mai face să auzi batjocurile neamurilor, şi nu vei mai purta ocara popoarelor; nu-ţi vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.“

 

16.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

17.         „Fiul omului, cei din casa lui Israel, cînd locuiau în ţara lor, au spurcat-o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei.

 

18.         Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sîngelui pe care-l vărsaseră în ţară, şi din pricina idolilor cu cari o spurcaseră.

 

19.         I-am risipit printre neamuri, şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.

 

20.         Cînd au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pîngăreau Numele Meu cel sfînt, aşa încît se zicea despre ei: «Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.»

 

21.         Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfînt, pe care-l pîngărea casa lui Israel printre neamurile la cari se dusese.“

 

22.         „De aceea, spune casei lui Israel: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-aţi pîngărit printre neamurile la cari aţi mers.

 

23.         De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfinţit în voi supt ochii lor.

 

24.         Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăş în ţara voastră.

 

25.         Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

 

26.         Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.

 

27.         Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.

 

28.         Veţi locui în ţara, pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.

 

29.         Vă voi izbăvi de toate necurăţiile voastre. Voi chema grîul, şi-l voi înmulţi; nu voi mai trimite foametea peste voi.

 

30.         Voi înmulţi rodul pomilor şi venitul cîmpului, ca să nu mai purtaţi ocara foametei printre neamuri.

 

31.         Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, cari nu erau bune; vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urîciunilor voastre.

 

32.         Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!“

 

33.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua cînd vă voi curăţi de toate nelegiuirile voastre, voi face ca cetăţile voastre să fie locuite, şi dărîmăturile vor fi zidite din nou;

 

34.         ţara pustiită va fi lucrată iarăş, de unde pînă aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor.

35.         Şi se va spune atunci: «Ţara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului; şi cetăţile acestea dărîmate, cari erau pustii şi surpate, sînt întărite şi locuite!»

 

36.         Şi neamurile, cari vor mai rămînea în jurul vostru, vor şti că Eu, Domnul, am zidit din nou ce era surpat, şi am sădit ce era pustiit. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face.“

 

37.         Aşa vorbeşte Domnul dumnezeu: „Iată în ce privinţă Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel, şi iată ce voi face pentru ei: voi înmulţi pe oameni ca pe o turmă de oi.

 

38.         Cetăţile dărîmate se vor umplea cu turme de oameni, ca turmele închinate Domnului, cu turme cari sînt aduse la Ierusalim în timpul sărbătorilor celor mari. Şi vor şti că Eu sînt Domnul.“

 

Întoarcerea lui Israel şi unirea celor două împărăţii.

 

37

 

1.           Mîna Domnului a venit peste mine, şi m'a luat în Duhul Domnului, şi m'a pus în mijlocul unei văi pline de oase.

 

2.           M'a făcut să trec pe lîngă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văiei, şi erau uscate de tot.

3.           El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?“ Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!“

 

4.           El mi-a zis: „Prooroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: «Oase uscate, ascultaţi cuvîntul Domnului!

5.           Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: «Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!

 

6.           Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.“

 

7.           Am proorocit cum mi se poruncise. Şi pe cînd prooroceam, s'a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s'au apropiat unele de altele!

8.           M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele.

9.           El mi-a zis: „Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Duhule, vino din cele patru vînturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!»

 

10.         Am proorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stătut pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.

 

11.         El mi-a zis: „Fiul omului, oasele acestea sînt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: «Ni s'au uscat oasele, ni s'a dus nădejdea; sîntem pierduţi!“

 

12.         Deaceea, prooroceşte, şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăş în ţara lui Israel.

 

13.         Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, cînd vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu!

14.         Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăş în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am făcut, zice Domnul.“

 

15.         Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

16.         „Fiul omului, ia o bucată de lemn, şi scrie pe ea: «Pentru Iuda şi pentru copiii lui Israel, cari sînt tovarăşii lui.» Ia apoi o altă bucată de lemn, şi scrie pe ea: „Pentru Iosif, lemnul lui Efraim, şi pentru toată casa lui Israel, care este tovarăşa lui.“

 

17.         După aceea, împreună-le una cu alta, într'o singură bucată, aşa încît să fie una în mîna ta.

 

18.         Şi cînd îţi vor zice copiii poporului tău: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă lucrul acesta?“

 

19.         să le răspunzi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată că voi lua toiagul de lemn al lui Iosif, care este în mîna lui Efraim, şi al seminţiilor lui Israel cari-i sînt tovarăşe, le voi uni cu toiagul lui Iuda, şi voi face un singur lemn, aşa că vor fi una în mîna Mea.“

 

20.         Toiegele de lemn, pe cari vei scrie, să le ţii astfel în mîna ta, supt ochii lor.

 

21.         Şi să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la cari s'au dus, îi voi strînge din toate părţile, şi-i voi aduce înapoi în ţara lor.

 

22.         Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat, şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii.

 

23.         Nici nu se vor mai spurca, prin idolii lor, cu urîciunile lor, şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu cari au păcătuit, şi-i voi curăţi; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.

 

24.         Robul Meu David va fi împărat peste ei, şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile mele şi le vor împlini.

 

25.         Vor locui iarăş în ţara, pe care am dat-o robului Meu Iacov, şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor, şi copiii copiilor lor, pe vecie, şi Robul Meu David va fi voivodul lor în veci.

 

26.         Voi încheia cu ei un legămînt de pace, care va fi un legămînt vecinic cu ei; îi voi sădi şi-i voi înmulţi, şi voi pune locaşul Meu cel sfînt în mijlocul lor pentru totdeauna.

 

27.         Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

 

28.         Şi neamurile vor şti că Eu sînt Domnul, care sfinţeşte pe Israel, cînd Locaşul Meu cel sfînt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.“

 

 

Proorocie împotriva lui Gog.

 

38

 

1.           Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2.           „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi prooroceşte împotriva lui!

 

3.           Şi spune: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!

4.           Te voi tîrî, şi-ţi voi pune un cîrlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză, şi cari toţi mînuiesc sabia;

 

5.           împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:

6.           Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miază-noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine!

 

7.           Pregăteşte-te dar, fii gata, tu, şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor!

 

8.           După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strînşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel cari multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.

 

9.           Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale, şi multe popoare cu tine.

 

10.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua aceea, multe gînduri îţi vor veni în minte, şi vei urzi planuri rele.

11.         Vei zice: «Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, cari stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, şi neavînd nici zăvoare, nici porţi! -

 

12.         Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mîna pe aceste dărîmături locuite din nou, pe poporul acesta strîns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii, şi locuieşte în mijlocul pămîntului.»

 

13.         Seba şi Dedan, negustorii din Tars şi toţi puii lor de lei, îţi vor zice: «Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai aducat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii, şi să faci o pradă mare?»

 

14.         De aceea prooroceşte, fiul omului, şi spune lui Gog: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Da, în ziua cînd poporul Meu Israel va trăi în linişte, vei porni din ţara ta,

 

15.         şi vei veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călări pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire!

 

16.         Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, cînd voi fi sfinţit în tine supt ochii lor, Gog!“

 

17.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară, prin robii Mei proorocii lui Israel, cari au proorocit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor?

18.         În ziua aceea, însă, în ziua cînd va porni Gog împotriva pămîntului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mînia aprinsă.

19.         O spun, în gelozia şi în focul mîniei Mele: În ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.

 

20.         Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine, şi fiarele cîmpului şi toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, şi toţi oamenii cari sînt pe faţa pămîntului; munţii se vor răsturna, pereţii stîncilor se vor prăbuşi, şi toate zidurile vor cădea la pămînt.

 

21.         Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.

 

22.         Îl voi judeca prin ciumă şi sînge, printr-o ploaie năpraznică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui, şi peste popoarele cele multe, cari vor fi cu el.

 

23.         Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sînt Domnul.“

 

 

39

 

1.           „Fiul omului, prooroceşte acum împotriva lui Gog, şi spune: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată că am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!

 

2.           Te voi tîrî, te voi aduce, te voi sui din fundul miazănoaptei, şi te voi aduce pe munţii lui Israel.

 

3.           Îţi voi doborî arcul din mîna stîngă, şi voi face să-ţi cadă săgeţile din mîna dreaptă.

4.           Vei cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale, şi popoarele cari vor fi cu tine; te voi da de mîncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi, şi fiarelor cîmpului.

 

5.           Vei cădea pe faţa cîmpului, căci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu.“

6.           „Voi pune foc Magogului, şi celorce locuiesc liniştiţi în ostroave, ca să ştie că Eu sînt Domnul.

 

7.           Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfînt în mijlocul poporului Meu Israel, şi nu-i voi mai lăsa să-Mi pîngărească Numele Meu cel sfînt; ci vor şti neamurile că Eu sînt Domnul, Sfîntul lui Israel!“

 

8.           „Iată că lucrurile acestea vin şi se întîmplă, zice Domnul Dumnezeu! Aceasta este ziua, despre care am vorbit.

 

9.           Atunci locuitorii cetăţilor lui Israel vor ieşi, vor arde şi vor da pradă flăcărilor armele, pavezele şi scuturile, arcurile şi săgeţile, lăncile şi suliţele; şi şapte ani vor face focul cu ele.

10.         Nu vor lua lemne de pe cîmp, şi nu vor tăia lemne din păduri, ci vor face focul cu armele. Vor jăfui pe cei ce i-au jăfuit, şi vor prăda pe cei ce i-au prădat, zice Domnul Dumnezu.“

 

11.         „În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormîntare în Israel: valea călătorilor, la răsăritul mării moarte, şi mormîntul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulţimea lui, şi vor numi valea aceasta: «Valea mulţimii lui Gog.»

12.         Şapte luni îi va îngropa casa lui Israel, ca să curaţe ţara.

 

13.         Tot poporul ţării îi va îngropa, şi i se va duce vestea, în ziua cînd voi fi proslăvit, zice Domnul Dumnezu.“

 

14.         Apoi vor alege nişte oameni cari vor cutreiera neîncetat ţara, şi cari vor îngropa trupurile rămase pe faţa pămîntului, ca să curaţe ţara; după şapte luni vor începe să cerceteze.

 

15.         Cei ce vor străbate ţara, o vor cutreiera, şi cînd unul din ei va vedea oasele unui om, va pune un semn lîngă el, pînă îl vor îngropa groparii în «Valea mulţimii lui Gog.»

16.         Tot acolo va mai fi şi o cetate numită Hamona (Mulţime). Aşa vor curăţi ţara.“

 

17.         Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Spune păsărilor de orice soi, şi tuturor fiarelor cîmpului: «Adunaţi-vă, şi veniţi! Strîngeţi-vă din toate părţile, pentru jertfa Mea, pe care o junghii pentru voi; jertfă mare este pe munţii lui Israel! Mîncaţi carne, şi beţi sînge,

 

18.         mîncaţi carnea vitejilor, şi beţi sîngele voivozilor pămîntului, sînge de berbeci, de miei, de ţapi, de tauri îngrăşaţi din Basan!

 

19.         Mîncaţi grăsime pînă vă veţi sătura, şi beţi sînge pînă vă veţi îmbăta, din jertfele mele, pe cari le voi junghia pentru voi.

20.         Săturaţi-vă la masa Mea de carnea cailor şi a călăreţilor, de carnea vitejilor şi a tuturor oamenilor de război, zice Domnul Dumnezeu.“

 

21.         „Îmi voi arăta slava între neamuri; şi toate neamurile vor vedea judecăţile pe cari le voi face, şi pedepsele cu cari îi va lovi mîna Mea.

 

22.         Cei din casa lui Israel vor şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor, din ziua aceea şi de atunci înainte.

 

23.         Şi neamurile vor cunoaşte că din pricina nelegiuirilor ei, a fost dusă casa lui Israel în robie, din pricina fărădelegilor ei, săvîrşite de ea împotriva Mea; de aceea le-am ascuns Faţa Mea, şi i-am dat în mînile vrăjmaşilor lor, ca să piară toţi ucişi de sabie.

 

25.         Le-am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor, şi le-am ascuns Faţa Mea.“

 

25.         „De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Acum voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov, voi avea milă de toată casa lui Israel, şi voi fi gelos de Numele Meu cel sfînt.

 

26.         Atunci îşi vor uita ocara, şi toate fărădelegile pe cari le-au săvîrşit împotriva Mea, cînd locuiau liniştiţi în ţara lor, şi cînd nu-i turbura nimeni.

 

27.         Cînd îi voi aduce înapoi dintre popoare, şi îi voi strînge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor neamuri.

 

28.         Şi vor şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri, şi care-i strîng iarăş în ţara lor; nu voi mai lăsa pe nici unul din ei acolo

 

29.         şi nu le voi mai acunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.“

 

 

Vedenia noului Ierusalim.

 

40

 

1.           În anul al douăzeci şi cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la patrusprezece ani după dărîmarea cetăţii, tocmai în ziua aceea, a venit mîna Domnului peste mine, şi m'a strămutat în ţara lui Israel.

 

2.           M'a dus acolo, în nişte vedenii dumnezeieşti, şi m'a aşezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.

 

3.           M'am dus acolo; şi iată că acolo era un om, a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea aramei; el avea în mînă o sfoară de măsurat, de in, şi o prăjină de măsurat, şi stătea la poartă,

 

4.           Omul acela mi-a zis: „Fiul omului, priveşte cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale, şi ia aminte la toate lucrurile, pe cari ţi le voi arăta; căci ai fost adus aici ca să ţi le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.“

 

5.           Un zid înconjura Templul pe din afară de jur împrejur. În mîna omului aceluia era o prăjină de măsurat lungă de şase coţi, fiecare cot avînd o palmă mai mult decît cotul obicinuit. A măsurat lăţimea zidului, care era de o prăjină, şi înălţimea, care era tot de o prăjină.

 

6.           A mers la poarta de răsărit, şi i-a suit treptele. A măsurat pragul porţii, care era lat de o prăjină, şi celalt prag care era lat de o prăjină.

7.           Fiecare odaie de pază era lungă de o prăjină, şi largă tot de o prăjină. Între fiecare două odăi de pază era un loc gol de cinci coţi. Pragul porţii, de lîngă tinda porţii din lăuntru, era de o prăjină.

8.           A măsurat şi tinda porţii dinlăuntru; era de o prăjină.

9.           A măsurat apoi tinda porţii; era de opt coţi, şi stîlpii ei erau de doi coţi. Tinda porţii era spre partea dinlăuntru.

10.         Odăile de pază ale porţii de răsărit erau în număr de trei de o parte şi trei de cealaltă; cîteşi trele aveau aceeaş măsură, şi stîlpii de fiecare parte aveau tot aceeaş măsură.

11.         A măsurat apoi lărgimea deschizăturii porţii, care era de zece coţi, şi lungimea porţii, care era de treisprezece coţi.

12.         Înaintea odăilor de pază era un loc gol de un cot de o parte şi de cealaltă; fiecare odaie de pază avea şase coţi de o parte, şi şase coţi de cealaltă.

13.         A măsurat poarta dela acoperiţul unei odăi de pază, pînă la acoperişul celeilalte; între cele două deschizături cari erau faţă în faţă era o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi.

14.         A măsurat tinda porţii şi a găsit douăzeci de coţi; tinda da într'o curte, de jur împrejurul porţii.

15.         Locul dintre poarta dela intrare şi tinda porţii dinlăuntru era lung de cincizeci de coţi.

16.         La odăile de pază şi la stîlpii lor dinlăuntrul porţii de jur împrejur erau nişte ferestre îngrădite; ferestre erau şi înlăuntru în tinzile porţii de jur împrejur; iar pe stîlpi erau săpate ramuri de finici.

 

17.         M'a dus în curtea de afară, unde se aflau odăi şi un caldarîm de jur împrejur; pe caldarîmul acesta erau treizeci de odăi.

 

18.         Caldarîmul era lîngă porţi, şi era dealungul porţilor: acesta era caldarîmul de jos.

19.         A măsurat lăţimea dela poarta de jos pînă la partea de afară a curţii dinlăuntru, şi avea o sută doi coţi, la răsărit şi la miazănoapte.

20.         A măsurat lungimea şi lăţimea porţii de miazănoapte a curţii de afară.

21.         Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte şi trei de alta, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură ca poarta dintîi, cincizeci de coţi în lungime şi douăzeci şi cinci de coţi în lăţime.

22.         Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei, aveau aceeaş măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe şapte trepte, iar tinda ei era în partea dinlăuntru.

23.         La curtea dinlăuntru era o poartă, în faţa porţii de miazănoapte şi în faţa porţii de răsărit; a măsurat o sută de coţi dela o poartă pînă la cealaltă.

24.         M'a dus în partea de miazăzi,unde se afla poarta dela miazăzi. I-a măsurat stîlpii şi tinda, cari aveau aceeaş măsură.

25.         Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca şi celelalte ferestre, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi.

26.         La ea te suiai pe o scară de şapte trepte, iar tinda ei era în partea din lăuntru; pe stîlpi era cîte un finic de fiecare parte.

27.         Curtea dinlăuntru avea o poartă înspre miazăzi; a măsurat dela o poartă pînă la cealaltă spre miazăzi o sută de coţi.

28.         M'a dus în curtea din lăuntru, pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi, şi a găsit că avea aceeaş măsură.

29.         Odăile ei de pază, stîlpii şi tinda ei, aveau aceeaş măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi.

30.         (De jur împrejur erau tinzi lungi de două zeci şi cinci de coţi şi late de cinci coţi.)

 

31.         Tinda porţii dădea în curtea de afară; pe stîlpii ei erau finici, şi opt trepte pentru suit la poartă.

32.         M'am dus apoi în curtea dinlăuntru, pe intrarea de răsărit. A măsurat poarta, şi a găsit că avea aceeaş măsură.

33.         Odăile ei de pază, stîlpii ei şi tinda ei, aveau aceeaş măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau şi ele ferestre de jur împrejur, lungi de cinci zeci de coţi şi late de două zeci şi cinci.

34.         Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau finici pe stîlpi, şi opt trepte pentru suit la poartă.

35.         M'a dus la poarta de miază-noapte. A măsurat-o, şi a găsit aceeaş măsură.

36.         Şi ea avea odăi de pază, stîlpi, tindă şi ferestre de jur împrejur; era lungă de cinci zeci de coţi şi lată de două zeci şi cinci de coţi.

37.         Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau cinci finici pe stîlpii ei, şi opt trepte pentru suit la poartă.

38.         Era o odaie, care se deschidea spre tinda porţii; acolo trebuiau spălate arderile de tot.

39.         În tinda porţii erau de fiecare parte două mese, pe cari trebuia junghiată arderea de tot, jertfa de ispăşire şi jertfa pentru vină.

 

40.         În una din părţile de afară, cum te sui la intrarea porţii de miază-noapte, erau două mese; şi în cealaltă parte, spre tinda porţii, erau iarăş două mese.

41.         În cele două părţi ale porţii, se aflau astfel patru mese de o parte şi patru mese de cealaltă, de toate opt mese, pe cari trebuiau înjunghiate jertfele.

42.         În faţa meselor pentru jertfe, mai erau pentru arderile de tot patru mese de pietre cioplite, lungi de un cot şi jumătate, late de un cot şi jumătate, şi înalte de un cot; pe mesele acestea, trebuiau puse uneltele cu cari se jungheau vitele pentru arderi de tot şi pentru celelalte jertfe.

43.         Pe din lăuntru casa avea de jur împrejur pervazuri de un lat de mînă, cari slujeau ca mese pentru carnea jertfelor.

44.         Afară din poarta dinlăuntru erau două odăi pentru cîntăreţi în curtea dinlăuntru: una era alături de poarta de miază noapte şi avea faţa spre miazăzi, celaltă era alături de poarta de miazăzi şi avea faţa spre miazănoapte.

 

45.         El mi-a zis: „Odaia aceasta, dinspre miazăzi, este pentru preoţii cari îngrijesc de slujba Templului.

 

46.         Iar odaia dinspre miazănoapte este pentru preoţii cari îngrijesc de slujba altarului. Fiii lui Ţadoc sînt aceia cari, din fiii lui Levi, se apropie de Domnul, ca să-I slujească.

 

47.         A măsurat curtea, care era în patru colţuri, lungă de o sută de coţi. Altarul era înaintea casei.

48.         M'a dus în tinda casei. A măsurat stîlpii tinzii, şi a găsit cinci coţi de o parte, şi cinci coţi de cealaltă. Lăţimea porţii era de patrusprezece coţi, iar peretele de pe laturile porţii era de trei coţi deoparte şi de trei coţi de cealaltă.

49.         Tinda avea o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de doisprezece coţi; te suiai la ea pe zece trepte. Lîngă stîlpi mai erau şi alţi stîlpi, unul de o parte şi altul de alta.

 

 

41

 

1.           M'a dus în Templu. A măsurat stîlpii; aveau o lăţime de şase coţi deoparte, şi o lăţime de şase coţi de alta - aceasta este lăţimea stîlpilor.

2.           Lăţimea uşii era de zece coţi; iar canaturile uşii erau laţi de cinci coţi deoparte, şi cinci coţi de cealaltă parte. A măsurat şi lungimea Templului: patruzeci de coţi, şi lăţimea: douăzeci de coţi.

3.           Apoi a intrat înlăuntru. A măsurat uşiorii uşii: doi coţi, uşa şase coţi, şi lăţimea uşii, şapte coţi.

4.           Pe partea dinainte a Templului a măsurat în lungime douăzeci de coţi şi în lăţime douăzeci de coţi; şi mi-a zis: „Acesta este Locul prea sfînt!“

 

5.           A măsurat zidul casei: gros de şase coţi, şi lăţimea odăilor lăturalnice de jur împrejurul casei, patru coţi.

6.           Odăile lăturalnice erau unele peste altele, în număr de treizeci, aşezate în trei caturi; ele dădeau în nişte îmbucături de zid făcute anume pentru odăile acestea din jur împrejurul casei, aşa că se sprijineau pe ele, şi nu pe zidul casei.

 

7.           Odăile, cu cît erau mai sus, cu atît erau mai încăpătoare, şi te suiai la ele ocolind; căci te suiai împrejurul casei pe o scară şerpuitoare. Astfel era mai mult loc, ca lărgime, în partea de sus a casei, şi din catul de jos te suiai în catul de sus prin cel dela mijloc.

 

8.           De jur împrejurul casei se vedea o pardoseală ieşită în afară. Odăile lăturalnice aveau nişte temelii, şi erau de o prăjină întreagă, adică şase coţi la unghiu.

 

9.           Zidul de afară al odăilor lăturalnice avea o grosime de cinci coţi.

10.         Locul gol dintre odăile lăturalnice ale casei şi odăile dimprejurul casei, avea o lăţime de două zeci de coţi, de jur împrejur.

11.         Uşa odăilor lăturalnice dădea în locul gol: o uşă la miază noapte, şi o uşă la miază zi; şi lărgimea locului gol era de cinci coţi de jur împrejur.

12.         Clădirea din faţa locului gol, din partea de apus,avea o lăţime de şaptezeci de coţi, un zid de cinci coţi de gros de jur împrejur, şi era lung de nouăzeci de coţi.

13.         A măsurat şi casa, care avea o lungime de o sută de coţi. Locul gol, clădirea şi zidurile sale, aveau de asemenea o lungime de o sută de coţi.

14.         Lăţimea feţei casei şi a locului gol, din spre răsărit, era de o sută de coţi.

15.         A măsurat lungimea clădirii dinaintea locului gol, pe partea dinapoi a casei, şi pridvoarele ei de fiecare parte: erau o sută de coţi.

16.         Templul şi casa dinlăuntru, tinda de afară, pragurile, ferestrele îngrădite, pridvoarele din jurul celor trei caturi, din faţa pragurilor, erau acoperite cu lemn de jurîmprejur. Dela pămînt pînă la ferestrele acoperite,

 

17.         pînă deasupra uşii, partea dinlăuntrul casei, partea de afară, tot zidul de jur împrejurul casei din lăuntru şi din afară, totul era după măsură,

18.         şi împodobit cu heruvimi şi finici. Între doi heruvimi era un finic. Fiecare heruvim avea două feţe,

 

19.         o faţă de om întoarsă spre un finic deoparte, şi o faţă de leu întoarsă spre celalt finic, de cealaltă parte; aşa era de jur împrejurul casei.

 

20.         Dela pămînt pînă deasupra uşii, erau heruvimi şi finici, şi tot aşa şi pe zidul Templului.

21.         Uşiorii Templului era în patru muchi. Şi în faţa Locului prea sfînt erau ceva care se vedea

22.         ca un altar de lemn, înalt de trei coţi, lung de doi coţi şi lat de doi coţi. Colţurile, temelia, şi pereţii lui erau de lemn. Omul acela mi-a zis: „Aceasta este masa care este înaintea Domnului!

 

23.         Templul şi Locul prea sfînt aveau două uşi.

 

24.         Fiecare uşă avea două canaturi, cari se întorceau amîndouă pe uşi, două canaturi pentru o uşă şi două pentru cealaltă.

25.         Pe uşile Templului erau săpaţi heruvimi şi finici, ca şi pe ziduri. În faţa pridvorului de afară erau nişte grinzi de lemn îmbucate între ele.

26.         Erau ferestre îngrădite, şi deoparte şi de cealaltă erau finici, şi tot aşa era şi pe laturile pridvorului, pe odăile lăturalnice şi pe grinzile de sus.

 

 

42

 

1.           Apoi m'a scos şi m'a dus în curtea deafară din spre miază noapte, şi m'a dus în odăile din faţa locului gol şi din faţa clădirii la miază noapte.

 

2.           Faţa unde se afla uşa de miază noapte, avea o lungime de o sută de coţi; şi lăţimea era de cincizeci de coţi.

3.           În dreptul celor douăzeci de coţi ai curţii dinlăuntru, şi în dreptul caldarîmului curţii de afară, se aflau pridvoare lîngă pridvoare în catul al treilea.

 

4.           Pe dinaintea odăilor, era un loc de trecere lat de zece coţi, şi un drum de un cot; uşile lor erau spre miază noapte.

5.           Odăile de sus erau mai strîmte decît cele de jos şi decît cele dela mijlocul clădirii, pentrucă le mai luau din loc şi pridvoarele.

6.           Erau trei caturi, dar n'aveau stîlpi ca stîlpii curţilor; de aceea, începînd de jos, odăile de sus erau mai strîmte decît cele de jos şi cele dela mijloc.

7.           Zidul de afară, care mergea alături cu odăile, dinspre curtea de afară, în faţa odăilor, avea o lungime de cincizeci de coţi;

8.           căci lungimea odăilor din spre curtea de afară era de cincizeci de coţi. Dar faţa Templului avea o sută de coţi.

9.           Dedesubtul acestor odăi era intrarea dela răsărit, cum veneai din curtea de afară.

10.         Mai erau nişte odăi de grosimea zidului curţii dinspre răsărit, în dreptul locului gol şi în dreptul clădirii.

11.         În faţa lor, era un loc de trecere, ca şi înaintea odăilor dinspre miază noapte, de aceeaş lungime şi lăţime; ieşirile, întocmirea şi uşile lor erau la fel.

 

12.         Tot aşa era şi cu uşile odăilor dinspre miazăzi. Era o uşă la capul locului de trecere, care se afla drept înaintea zidului dinspre răsărit, pe unde intrai.

13.         El mi-a zis: „Odăile dela miazănoapte şi odăile de la miazăzi, cari sînt în faţa locului gol, sînt odăile sfinte, unde vor mînca lucrurile prea sfinte preoţii, cari se apropie de Domnul; în ele vor pune lucrurile prea sfinte, darurile de mîncare, vitele aduse ca jertfe de ispăşire şi de vină; căci locul acesta este sfînt.

 

14.         Cînd vor intra preoţii, nu vor ieşi din locul sfînt ca să se ducă în curtea de afară, ci îşi vor lăsa acolo hainele cu cari fac slujba, căci hainele acestea sînt sfinte; se vor îmbrăca în alte haine ca să se apropie de curtea care este pentru popor.“

 

15.         După ce a isprăvit de măsurat casa dinlăuntru, m'a scos pe poarta dinspre răsărit, şi a măsurat-o pe partea de afară de jur împrejur.

16.         A măsurat partea de răsărit cu prăjina de măsurat, şi de jur împrejur a găsit cinci sute de prăjini.

17.         A măsurat partea de miazănoapte cu prăjina de măsurat, şi a găsit de jur împrejur cinci sute de prăjini.

18.         A măsurat partea de miazăzi cu prăjina de măsurat, şi a găsit cinci sute de prăjini.

19.         S'a întors apoi spre apus, şi a măsurat cinci sute de prăjini cu prăjina de măsurat.

20.         A măsurat astfel în cele patru laturi zidul de jur împrejurul casei; lungimea era de cinci sute de prăjini, şi lăţimea de cinci sute de prăjini; zidul acesta despărţea locul sfînt de cel nesfînt.

 

 

43

 

1.           M'a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit.

 

2.           Şi iată că slava Domnezeului lui Israel venea dela răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari, şi pămîntul strălucea de slava Sa.

 

3.           Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem cînd venisem să nimicesc cetatea; şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem, lîngă rîul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pămînt.

 

4.           Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit.

 

5.           Atunci, Duhul m'a răpit şi m'a dus în curtea dinlăuntru. Şi Casa era plină de slava Domnului!

 

6.           Am auzit pe cineva vorbindu-mi din Casă, şi un om stătea lîngă mine.

 

7.           El mi-a zis: „Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde voi pune talpa picioarelor Mele; aici voi locui vecinic în mijlocul copiilor lui Israel! Casa lui Israel şi împăraţii lor nu-Mi vor mai pîngări Numele Meu cel sfînt, prin curviile lor şi prin trupurile moarte ale împăraţilor lor la moartea lor,

 

8.           ca atunci cînd îşi puneau pragul lor lîngă pragul Meu, stîlpii lor lîngă stîlpii Mei, şi nu era de cît un zid între Mine şi ei. Aşa au pîngărit ei Numele Meu cel sfînt cu urîciunile pe cari le-au săvîrşit; de aceea i-am mistuit în mînia Mea.

 

9.           Acum vor depărta de la Mine curviile lor şi trupurile moarte ale împăraţilor lor, şi voi locui vecinic în mijlocul lor.

 

10.         Tu, însă, fiul omului, arată Templul acesta casei lui Israel; ei să-i măsoare planul, şi să roşească de nelegiuirile lor.

 

11.         Dacă vor roşi de toată purtarea lor, arată-le chipul casei acesteia, întocmirea ei, ieşirile şi intrările ei, toate planurile şi toate legile ei; zugrăveşte-le-o supt ochi, ca să păzească toate planurile ei, toate poruncile ei şi toate orînduirile ei, şi să facă întocmai după ele.

12.         Aceasta este legea privitoare la Casă. Pe vîrful muntelui, tot locul pe care-l va cuprinde ea, este prea sfînt. Iată, aceasta este legea asupra Casei.

 

13.         Iată măsurile altarului, în coţi; fiecare cot era cu o palmă mai lung decît cotul obicinuit. Temelia era înaltă de un cot, şi lată de un cot; şi pervazul dimprejur avea o lăţime de un lat de mînă; aceasta era propteaua altarului.

 

14.         Dela temelia de pe pămînt pînă la pervazul de jos erau doi coţi, şi o lăţime de un cot; şi dela pervazul cel mic pînă la cel mare erau patru coţi, şi un cot lăţime.

15.         Altarul avea o vatră de patru coţi; şi din vatra altarului se înălţau patru coarne.

16.         Vatra altarului avea o lungime de doisprezece coţi, o lăţime de doisprezece coţi, şi cu cele patru laturi ale lui făcea un patrat.

17.         Pervazul avea patrusprezece coţi lungime pe patrusprezece coţi lăţime, în cele patru laturi ale lui; marginea de sus era de o jumătate de cot; temelia era lată de un cot de jur împrejur, şi treptele erau îndreptate spre răsărit.

 

18.         El mi-a zis: „Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată legile cu privire la altar, pentru ziua cînd îl vor face, ca să aducă pe el arderi de tot şi să stropească sîngele.

 

19.         Să dai preoţilor, Leviţilor, cari sînt din sămînţa lui Ţadoc şi cari se apropie de Mine ca să-Mi slujească, zice Domnul Dumnezeu, un viţel pentru jertfa de ispăşire.

 

20.         Să iei din sîngele lui, şi să ungi cele patru coarne ale altarului, cele patru colţuri ale pervazului, şi marginea care-l înconjoară; să curăţeşti astfel altarul şi să faci ispăşire pentru el.

21.         Să iei viţelul pentru ispăşite, şi să-l ardă într'un loc anume lîngă Casă, afară din sfîntul Locaş.

 

22.         În ziua a doua, să aduci ca jertfă de ispăţire un ţap fără cusur, ca să curăţe altarul, cum l-au curăţit cu viţelul.

23.         După ce vei isprăvi de făcut ispăşirea, să aduci un viţel fără cusur, şi un berbece din turmă fără cusur.

24.         Să-i aduci înaintea Domnului; preoţii să-i presare cu sare, şi să-i aducă Domnului ca ardere de tot.

 

25.         Timp de şapte zile, să jertfeşti în fiecare zi un ţap ca jerfă de ispăşire; să jertfească şi un viţel şi un berbece din turmă, amîndoi fără cusur.

 

26.         Timp de şapte zile, vor face ispăşirea şi curăţirea altarului, şi-l vor sfinţi astfel.

27.         După ce se vor împlini aceste zile, dela ziua a opta înainte, preoţii să aducă pe altar arderile voastre de tot, şi jerfele voastre de mulţămire. Şi vă voi fi binevoitor, zice Domnul Dumnezeu.“

 

 

44

 

1.           M'a adus înapoi la poarta de afară a sfîntului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă.

 

2.           Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide, şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămînea închisă!

 

3.           În ce priveşte pe voivod, voivodul va putea să şadă supt ea, ca să mănînce pînea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porţii, şi va ieşi pe acelaş drum.“

 

4.           M'a dus apoi la poarta de miază noapte, înaintea casei Templului. M'am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pămînt.

 

5.           Domnul mi-a zis: „Fiul omului, fii cu luare aminte, uită-te cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale tot ce-ţi voi spune cu privire la toate rînduielile Casei Domnului şi cu privire la toate legile ei; priveşte cu băgare de seamă intrarea casei şi toate ieşirile sfîntului Locaş!

 

6.           Şi spune celor îndărădnici, casei lui Israel: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Ajungă-vă toate urîciunile voastre, casa lui Israel!

 

7.           Aţi băgat în Locaşul Meu cel sfînt nişte străini cu inima netăiată împrejur, şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce casa; aţi adus pînea Mea, grăsimea şi sîngele înaintea tuturor urîciunilor voastre, şi aţi rupt astfel legămîntul Meu.

 

8.           N'aţi păzit ce trebuia păzit cu privire la lucrurile Mele cele sfinte, ci i-aţi pus în locul vostru, ca să facă slujbă în Locaşul Meu cel sfînt.

 

9.           Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel sfînt, niciunul din străinii cari vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.

 

10.         Mai mult, Leviţii cari s'au depărtat de Mine, cînd se rătăcea Israel şi se abătea dela Mine ca să-şi urmeze idolii, vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor:

 

11.         ei vor fi în Locaşul Meu cel sfînt ca slugi, vor păzi porţile casei şi vor face slujbă în casă; vor junghia pentru popor vitele rînduite pentru arderile de tot şi pentru celelalte jertfe, şi vor sta înaintea lui ca să-i slujească.

 

12.         Pentrucă i-au slujit înaintea idolilor lui, şi au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, deaceea Îmi ridic mîna asupra lor, zice Domnul Dumnezeu, ca să-şi poarte pedeapsa nelegiuirii lor.

 

13.         Nu se vor apropia de Mine ca să fie în slujba Mea ca preoţi, nu se vor apropia de lucrurile Mele cele sfinte, nici de lucrurile Mele prea sfinte; ci vor purta pedepsa ruşinei lor şi urîciunilor pe cari le-au săvîrşit.

 

14.         Totuş le voi da paza casei, îi voi întrebuinţa la toată slujba ei şi la tot ce trebuie făcut în ea.

 

15.         «Dar preoţii, Leviţii, fiii lui Ţadoc, cari au păzit slujba locaşului Meu celui sfînt cînd se rătăceau copiii lui Israel dela Mine, aceia se vor apropia de Mine să-Mi slujească, şi vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime şi sînge, zice Domnul Dumnezeu.“

 

16.         „Ei vor intra în Locaşul Meu cel sfînt, se vor apropia de masa Mea ca să-Mi slujească, şi vor fi în slujba Mea.

 

17.         Cînd vor trece pe porţile curţii dinlăuntru, se vor îmbrăca în haine de in; nu vor avea pe ei nimic de lînă, cînd vor face slujba în porţile curţii dinlăuntru şi în casă.

 

18.         Vor avea pe cap şi scufii de in, şi ismene de in pe coapsele lor; nu se vor încinge cu ceva care să aducă sudoarea;

 

19.         iar cînd vor ieşi să se ducă în curtea de afară la popor, vor lepăda veşmintele cu cari fac slujba, şi le vor pune în odăile sfîntului Locaş; se vor îmbrăca în altele ca să nu sfinţească poporul cu veşmintele lor.

 

20.         Nu-şi vor rade capul, dar nici nu vor lăsa părul să crească în voie; ci vor trebui să-şi taie părul.

 

21.         Niciun preot nu va bea vin cînd va intra în curtea dinlăuntru.

 

22.         Nu vor lua de nevastă nici o văduvă, nici o femeie lăsată de bărbat, ci vor lua numai fecioare din sămînţa casei lui Israel; totuş vor putea să ia şi pe văduva unui preot.

 

23.         Vor învăţa pe poporul Meu să deosebească ce este sfînt de ce nu este sfînt, şi vor arăta deosebirea dintre ce este necurat şi ce este curat.

 

24.         Vor judeca în neînţelegeri, şi vor hotărî după legile Mele. Vor păzi deasemenea legile şi poruncile Mele, la toate sărbătorile Mele, şi vor sfinţi Sabatele Mele.

 

25.         Un preot nu se va duce la un mort, ca să nu se facă necurat; nu va putea să se facă necurat decît pentru un tată, pentru o mamă, pentru un fiu, pentru o fiică, pentru un frate şi pentru o soră, care nu era măritată.

 

26.         După curăţire, i se vor număra şapte zile.

 

27.         În ziua cînd va intra în Locaşul Meu cel sfînt, în curtea dinlăuntru, ca să facă slujba în sfîntul Locaş, îşi va aduce jertfa de ispăşire, zice Domnul Dumnezeu.“

 

28.         „Iată moştenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moştenirea lor. Să nu le daţi nici o moşie în Israel: Eu voi fi moşia lor! “

 

29.         Dar se vor hrăni cu darurile de mîncare, cu jertfele de ispăşire şi de vină; şi tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduinţă în Israel va fi al lor.

 

30.         Cele mai bune din cele dintîi roade de orice fel, şi partea ridicată din toate darurile de mîncare, pe cari le veţi aduce ca daruri ridicate, vor fi ale preoţilor; veţi da preoţilor şi pîrga făinii voastre, pentru ca binecuvîntarea să rămînă peste casa voastră.

 

31.         Preoţii însă nu vor mînca din nicio pasăre sau vită moartă ori sfîşiată de fiară.“

 

 

45

 

1.           „Cînd veţi împărţi ţara ca moştenire prin sorţ, să ridicaţi ca dar sfînt pentru Domnul o bucată din ţară, lungă de douăzeci şi cinci de mii de coţi şi lată de zece mii: aceasta va fi sfîntă în toată întinderea ei.

 

2.           Din bucata aceasta veţi lua pentru sfîntul Locaş cinci sute de coţi în lung şi cinci sute de coţi în lat, în patru laturi; şi cinci zeci de coţi ca loc slobod de jur împrejur.

 

3.           Din această întindere să măsori o bucată lungă de douăzeci şi cinci de mii şi lată de zece mii, pentru sfîntul Locaş, pentru Locul prea sfînt.

 

4.           Aceasta este partea sfîntă din ţară: ea va fi a preoţilor cari fac slujba în sfîntul Locaş, cari se apropie de Domnul să-I slujească; acolo vor fi casele lor, şi acesta va fi un loc sfînt pentru Locaşul cel sfînt.

 

5.           Leviţilor, cari slujesc în casă, să li se dea în stăpînire un ţinut de douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi zece mii în lat, pentru cetăţile în cari vor locui împreună cu douăzeci de odăi.

 

6.           Să daţi şi cetăţii o moşie de cinci mii de coţi în lat şi douăzeci şi cinci de mii în lung, lîngă partea cea sfîntă luată pentru sfîntul Locaş; aceasta va fi pentru toată casa lui Israel.

 

7.           Pentru domnitor veţi osebi un loc lîngă cele două laturi ale părţii sfinte şi ale moşiei cetăţii, dealungul părţii sfinte şi dealungul moşiei cetăţii, la apus de partea de apus şi la răsărit de partea de răsărit, pe o lungime cît una din părţi, dela hotarul de apus pînă la hotarul de răsărit.

 

8.           Acesta va fi pămîntul lui, moşia lui în Israel; şi domnitorii Mei nu vor mai asupri poporul Meu, ci vor împărţi casei lui Israel cealaltă parte a ţării, după seminţiile ei.

 

9.           Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Destul, domnitori ai lui Israel! Încetaţi cu sîlnicia şi răpirile, faceţi judecată şi dreptate! Înlăturaţi stoarcerile voastre dela poporul Meu, - zice Domnul Dumnezeu. -

 

10.         Să aveţi cumpene drepte, o efă dreaptă, şi un bat drept.

 

11.         Efa şi batul să aibă aceeaş măsură; batul să cuprindă a zecea parte dintr'un omer, şi efa a zecea parte dintr'un omer; măsura lor se va potrivi după omer.

12.         Siclul să fie de douăzeci de ghere. Cinci sicli să fie cinci, zece sicli să fie zece, iar mina să fie de cincizeci de sicli!

 

13.         Iată darul de mîncare pe care-l veţi ridica: a şasea parte dintr'o efă la un omer de grîu, şi a şasea parte din efă la un omer de orz.

14.         Pentru untdelemn, la un bat de untdelemn, veţi datora a zecea parte dintr'un bat la un cor, care este tot una cu un omer de zece baţi, căci zece baţi fac un omer.

15.         O oaie dintr'o turmă de două sute de oi din toate seminţiile lui Israel, să fie dată ca dar de mîncare, ardere de tot şi jertfă de mulţămire, pentru ca să slujească drept jertfă de ispăşire, - zice Domnul Dumnezeu. -

 

16.         Tot poporul din ţară va trebui să dea darul acesta de mîncare pentru domnitorul lui Israel.

17.         Domnitorul va fi dator să dea arderile de tot, darurile de mîncare şi jertfele de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabate, la toate adunările de sărbătoare ale casei lui Israel. El va îngriji de jertfa ispăşitoare, de darul de mîncare, de arderea de tot, şi de jerfa de mulţămire, ca să se facă ispăşire pentru casa lui Israel.“

18.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În cea dintîi zi a lunii întîi, vei lua un viţel fără cusur, şi vei face ispăşire pentru sfîntul Locaş.

 

19.         Preotul va lua din sîngele jertfei ispăşitoare, şi va pune pe uşiorii casei, pe cele patru colţuri ale pervazului altarului, şi pe uşiorii porţii curţii dinlăuntru.

 

20.         Tot aşa vei face şi în ziua întîi a lunii a şaptea, în ziua întîi a lunii noi, pentru cei din popor cari păcătuiesc fără voie sau din nechibzuinţă; şi astfel veţi curăţi casa.

 

21.         În ziua a patrusprezecea a lunii întîi, veţi prăznui Paştele. Sărbătoarea va ţinea şapte zile, în care timp se vor mînca azimi.

 

22.         Domnitorul va aduce în ziua aceea, pentru el şi pentru tot poporul ţării, un viţel ca jertfă de ispăşire.

 

23.         În timpul celor şapte zile ale sărbătorii, va aduce ca ardere de tot Domnului, şapte viţei şi şapte berbeci fără cusur, în fiecare din cele şapte zile, şi un ţap ca jerfă de ispăşire în fiecare zi.

 

24.         Va adăuga şi darul de mîncare: cîte o efă de fiecare viţel, şi o efă de fiecare berbece, cu cîte un hin de untdelemn de efă.

 

25.         În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, la sărbătoare, va aduce timp de şapte zile aceleaşi jertfe de ispăşire, aceleaşi arderi de tot şi acelaş dar de mîncare împreună cu untdelemnul.“

 

 

46

 

1.           Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Poarta curţii dinlăuntru: dinspre răsărit, va rămînea închisă în cele şase zile de lucru; dar se va deschide în ziua Sabatului, şi va fi deschisă şi în ziua lunii noi.

2.           Domnitorul va intra pe drumul care dă în tinda porţii de afară, şi va sta lîngă uşiorii porţii. Apoi preoţii vor aduce arderea lui de tot şi jertfele lui de mulţămire. El se va închina pe pragul porţii, apoi va ieşi iarăş afară, şi poarta nu se va închide pînă seara.

 

3.           Poporul ţării se va închina şi el înaintea Domnului la intrarea acestei porţi, în zilele de Sabat şi la lunile noi.

4.           Arderea de tot pe care o va aduce Domnului domnitorul, în ziua Sabatului, va fi de şase miei fără cusur şi un berbece fără cusur;

 

5.           iar darul lui de mîncare va fi o efă de berbece, şi un dar de bună voie pentru miei, cu un hin de untdelemn de fiecare efă.

 

6.           În ziua lunii noi, va da un viţel fără cusur, şase miei şi un berbece, toţi fără cusur.

7.           Şi darul lui de mîncare va fi de o efă pentru viţel, o efă pentru berbece, şi cît va voi pentru miei, cu un hin de untdelemn de fiecare efă.

8.           Cînd va intra domnitorul, va intra pe drumul din tinda porţii, şi va ieşi pe acelaş drum.

 

9.           Dar cînd va veni poporul ţării înaintea Domnului, la sărbători, celce va intra pe poarta de miazănoapte, ca să se închine, va ieşi pe poarta de miazăzi; iar celce va intra pe poarta de miazăzi, va ieşi pe poarta de miazănoapte; nu trebuie să se întoarcă pe aceeaş poartă pe care vor intra, ci vor ieşi drept înainte pe cealaltă.

 

10.         Domnitorul va intra cu ei cînd vor intra, şi vor ieşi împreună cînd vor ieşi.

11.         La sărbători şi la praznice, darul de mîncare va fi de o efă pentru viţel, o efă pentru berbece, şi cît va voi pentru miei, împreună cu un hin de untdelemn de fiecare efă.

12.         Dacă însă domnitorul aduce Domnului o ardere de tot de bunăvoie sau o jerfă de mulţămire de bună voie, îi vor deschide poarta dinspre răsărit, şi el îşi va aduce arderea de tot şi jertfa de mulţămire aşa cum o aduce în ziua Sabatului; apoi va ieşi afară, şi după ce va ieşi, vor închide iarăş poarta.

 

13.         În fiecare zi vei aduce Domnului ca ardere de tot un miel de un an, fără cusur; pe acesta îl vei aduce în fiecare dimineaţă.

 

14.         Vei mai adăuga la el ca dar de mîncare, în fiecare dimineaţă, a şasea parte dintr'o efă, şi a treia parte dintr'un hin de untdelemn, pentru stropirea floarei de făină. Acesta este darul de mîncare de adus Domnului; aceasta este o lege vecinică, pentru totdeauna!

15.         În fiecare dimineaţă, vor aduce astfel mielul şi darul de mîncare împreună cu untdelemnul, ca o ardere de tot vecinică.“

16.         „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul: «Dacă domnitorul dă unuia din fiii săi un dar luat din moştenirea sa, darul acesta va rămînea al fiilor săi, ca moşia lor prin drept de moştenire.

17.         Dar dacă dă unuia din slujitorii lui un dar luat din moştenirea lui, darul acela va fi al lui pînă în anul slobozeniei, apoi se va întoarce înapoi domnitorului; numai fiii lui vor stăpîni ce le va da din moştenirea lui.

 

18.         Domnitorul nu va lua nimic din moştenirea poporului, nu-l va despuia de moşiile lui. Ci, ce va da de moştenire fiilor săi, va lua din ce are el, pentru ca niciunul din poporul Meu să nu fie îndepărtat din moşia lui!“

 

19.         M'a dus, pe intrarea de lîngă poartă, în odăile sfinte, rînduite preoţilor, şi cari se află spre miază-noapte. Şi iată că în fund, era un loc, în spre apus.

20.         El mi-a zis: „Acesta este locul unde vor fierbe preoţii carnea dela jertfele pentru vină şi pentru ispăşire, şi unde vor coace darurile de mîncare, ca să se ferească să le ducă în curtea de afară şi să sfinţească astfel poporul prin ele.

 

21.         M'a dus apoi în curtea de afară, şi m'a făcut să trec pe lîngă cele patru colţuri ale curţii. Şi iată că era o curte la fiecare colţ al curţii.

22.         Şi în cele patru colţuri ale curţii erau nişte curţi despărţite, lungi de patru zeci de coţi şi late de treizeci; cîteşi patru aveau aceeaş măsură, şi erau în colţuri.

23.         Cîteşi patru erau înconjurate cu un zid, şi la picioarele zidului de jur împrejur erau nişte vetre pentru gătit.

24.         El mi-a zis: «Acestea sînt bucătăriile, unde vor fierbe slujitorii casei carnea de la jertfele aduse de popor.

 

 

47

 

1.           M'a adus înapoi la uşa casei.

              Şi iată că ieşea apă de supt pragul casei, dinspre răsărit; căci faţa casei era spre răsărit. Apa se pogora de supt partea dreaptă a casei în spre partea de miază-zi a altarului.

 

2.           M'a scos pe poarta de miază noapte, şi m'a făcut să ocolesc pe din afară pînă la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă.

3.           Cînd a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mînă, a măsurat o mie de coţi, şi m-a trecut prin apă; apa îmi venea pînă la glesne.

 

4.           A mai măsurat iarăş o mie de coţi, şi m'a pus să trec prin apă, şi apa îmi venea pînă la genunchi. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi m'a trecut prin ea, şi apa îmi venea pînă la şolduri.

5.           A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un rîu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atît de adîncă încît trebuia să înot - un rîu, care nu se putea trece.

6.           El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?“ Şi m'a luat şi m'a adus înapoi pe malul rîului.

7.           Cînd m'a adus înapoi, iată că pe malul rîului erau o mulţime de copaci pe amîndouă părţile.

 

8.           El mi-a zis: „Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se pogoară în cîmpie, şi se varsă în marea şi vărsîndu-se în mare, apele mării se vor vindeca.

9.           Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge rîul, şi vor fi o mulţime de peşti; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, şi pretutindeni pe unde va ajunge rîul acesta va fi viaţă.

10.         Pescarii vor sta pe malurile lui, dela En-Ghedi pînă la En-Eglaim, şi vor întinde mrejile; vor fi peşti de felurie soiuri, ca peştii mării celei mari, şi vor fi foarte mulţi.

 

11.         Mlaştinile şi gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării.

12.         Dar lîngă rîul acesta, pe malurile lui de amîndouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, şi roadele lor nu se vor sfîrşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din sfîntul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană, şi frunzele lor ca leac.“

 

13.         Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată hotarele ţării, pe care o veţi împărţi ca moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Iosif va avea două părţi.

 

14.         O veţi stăpîni unul ca şi altul, cum am jurat, cu mîna ridicată, că o voi da părinţilor voştri. Ţara aceasta vă va cădea deci la împărţeală ca moştenire.

 

15.         Iată hotarele ţării: în spre miază noapte, dela marea cea mare, drumul Hetlonului pînă la Ţedad,

 

16.         Humat, Berota, Sibraim, între hotarul Damascului şi hotarul Hamatului, Haţer-Haticon, spre hotarul Havranului.

 

17.         Astfel hotarul va fi, dela mare pînă la Haţar-Enon, şi la miază noapte de el hotarul Damascului, Ţafonului, şi hotarul Hamatului. Acesta va fi hotarul dinspre miază-noapte.

 

18.         În partea de răsărit, dintre Havran şi Damasc, între Galaad şi ţara lui Israel, hotarul va fi Iordanul, dela hotarul de miază noapte pînă la marea de răsărit şi anume pînă la Tamar. Acesta va fi hotarul de răsărit.

19.         Hotarul de miază zi, în spre miază zi, va merge dela Tamar pînă la apele Meriba dela Cades, pînă la pîrîul Egiptului, şi pînă la Marea cea mare. Acesta va fi hotarul de miază zi.

 

20.         Hotarul de apus va fi marea cea mare, pînă la locul unde apucă spre Hamat: acesta va fi hotarul de apus.

21.         Ţara aceasta o veţi împărţi între voi, după seminţiile lui Israel.

22.         O veţi împărţi însă ca moştenire prin sorţ între voi şi între străinii cari vor locui în mijlocul vostru, acei străini cari vor naşte copii în mijlocul vostru. Pe aceştia îi veţi privi ca pe nişte băştinaşi între copiii lui Israel. Ei să aibă moştenirea prin sorţ împreună cu voi între seminţiile lui Israel.

 

23.         Străinului îi veţi da moştenirea lui în seminţia în care va locui, zice Domul Dumnezeu.“

 

48

 

1.           Iată numele seminţiilor. La marginea de miază noapte, dealungul drumului dela Hetlon, cum mergi spre Hamat şi Harţar-Enon, la hotarul Damascului dela miază noapte spre Hamat, dela răsărit pînă spre apus: partea lui Dan.

 

2.           Lîngă hotarul lui Dan, dela răsărit pînă la apus, partea lui Aşer.

3.           Lîngă hotarul lui Aşer, dela răsărit pînă la apus partea lui Neftali.

4.           Lîngă hotarul lui Neftali, dela răsărit pînă la apus, partea lui Manase.

5.           Lîngă hotarul lui Manase, dela răsărit pînă la apus, partea lui Efraim.

6.           Lîngă hotarul lui Efraim, dela răsărit pînă la apus, partea lui Ruben.

7.           Lîngă hotarul lui Ruben, dela răsărit pînă la apus, partea lui Iuda.

8.           Lîngă hotarul lui Iuda, dela răsărit pînă la apus, va fi partea sfîntă pe care o veţi despărţi, lată de douăzeci şi cinci de mii de coţi şi lungă cît una din părţile dela răsărit pînă la apus; în mijlocul ei va fi sfîntul Locaş.

 

9.           Partea pe care o veţi despărţi pentru Domnul, va avea douăzeci şi cinci de mii de coţi lungime în lungime şi zece mii în lăţime.

10.         Această parte sfîntă va fi a preoţilor: douăzeci şi cinci de mii de coţi la miază noapte, zece mii în lat la apus, zece mii în lat la răsărit, şi douăzeci şi cinci de mii în lung la miazăzi. În mijloc însă va fi sfîntul Locaş al Domnului.

11.         Ea va fi a preoţilor sfinţiţi, a fiilor lui Ţadoc, cari au făcut slujba sfîntului Meu Locaş, cari nu s'au rătăcit ca Leviţii, cînd se rătăceau copiii lui Israel.

 

12.         Ea va fi a lor, ca parte prea sfîntă, luată din partea ţării, care va fi osebită Domnului, lîngă hotarul Leviţilor.

13.         Leviţii vor avea, alăturea cu hotarul preoţilor, douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi zece mii în lat, douăzeci şi cinci de mii în toată lungimea şi zece mii în lăţime.

14.         Nu vor putea să vîndă nimic din ea nici să schimbe; şi această pîrgă a ţării nu va putea fi înstrăinată, căci este închinată Domnului.

 

15.         Ceilalţi cinci mii de coţi însă, cari mai rămîn în lat înaintea celor douăzeci şi cinci de mii, vor fi daţi cetăţii ca loc obicinuit, pentru locuinţe şi păşune; şi cetatea va fi la mijloc.

 

16.         Iată-i măsurile: în spre miază noapte patru mii cinci sute de coţi, în spre miazăzi patru mii cinci sute, în spre răsărit patru mii cinci sute, în spre apus patru mii cinci sute.

17.         Cetatea va avea o împrejurime de două sute cincizeci de coţi la miază noapte, două sute cincizeci la miazăzi, două sute cinci zeci la răsărit, şi două sute cinci zeci la apus.

18.         Rămăşiţa din lungime, de lîngă partea sfîntă, zece mii la răsărit şi zece mii la apus, alături de partea sfîntă, va da veniturile rînduite pentru întreţinerea lucrătorilor cetăţii.

19.         Lucrătorii cetăţii vor fi luaţi din toate seminţiile lui Israel.

 

20.         Toată partea sfîntă va fi de douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi douăzeci şi cinci de mii în lat; şi va alcătui un patrat împreună cu partea pe care o veţi deosebi din ea ca moşie a cetăţii.

21.         Partea care va rămînea va fi a domnitorului, de amîndouă laturile părţii sfinte şi moşiei cetăţii, în dreptul celor douăzeci şi cinci de mii de coţi ai părţii sfinte lîngă hotarul de răsărit, şi la apus în dreptul celor două zeci şi mii de coţi lîngă hotarul de apus, în dreptul părţilor seminţiilor. Aceasta va fi partea domnitorului. Partea sfîntă însă şi sfîntul Locaş al casei vor fi mijloc.

 

22.         Astfel moşia Leviţilor şi moşia cetăţii va fi în locul părţii cuvenite domnitorului, în mijloc; adică ce va fi între hotarul lui Iuda şi hotarul lui Beniamin va fi al domnitorului.

23.         Iată celelalte seminţii. Dela răsărit pînă la apus va fi partea lui Beniamin.

24.         Lîngă hotarul lui Beniamin, dela răsărit pînă la apus, partea lui Simeon.

25.         Lîngă hotarul lui Simeon, dela răsărit pînă la apus, partea lui Isahar.

26.         Lîngă hotarul lui Isahar, dela răsărit pînă la apus, partea lui Zabulon.

27.         Lîngă hotarul lui Zabulon, dela răsărit pînă la apus, partea lui Gad.

28.         Lîngă hotarul lui Gad însă, pe partea de miazăzi, la miazăzi, hotarul va merge dela Tamar pînă la apele Meriba dela Cades, pînă la pîrîul Egiptului, şi pînă la marea cea mare.

 

29.         Aceasta este ţara pe care o veţi împărţi ca moştenire prin sorţ seminţiilor lui Israel, şi acestea sînt părţile lor, zice Domnul Dumnezeu.“

 

30.         „Iată ieşirile cetăţii. În partea de miază noapte, care are o întindere de patru mii cinci sute de coţi, -

31.         şi porţile cetăţii se vor numi după numele seminţiilor lui Israel - trei porţi la miază noapte: o poartă a lui Ruben, o poartă a lui Iuda, şi o poartă a lui Levi.

 

32.         În partea de răsărit care are o întindere de patru mii cinci sute de coţi, cu trei porţi: o poartă a lui Iosif, o poartă a lui Beniamin, şi o poartă a lui Dan.

33.         În partea de miazăzi, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Simeon, o poartă a lui Isahar, şi o poartă a lui Zabulon.

34.         În partea de apus, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Gad, o poartă a lui Aşer, şi o poartă a lui Neftali.

35.         De jur împrejurul cetăţii: optsprezece mii de coţi. Şi din ziua aceea, numele cetăţii va fi: «Domnul este aici!»