EVANGHELIA

DUPĂ MARCU

 

Propovăduirea lui Ioan Botezătorul.

 

1

 

1.           Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

2.           Dupăcum este scris în proorocul Isaia: „Iată, trimet înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea …­

3.           Glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările,“

4.           a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.

5.           Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în rîul Iordan.

6.           Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.

7.           Ioan propovăduia, şi zicea: „După mine vine Cel ce este mai puternic decît mine, căruia eu nu sînt vrednic să mă plec să-I desleg curelele încălţămintelor.

8.           Eu, da, v'am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfînt.“

 

Botezul şi ispitirea lui Isus.

 

9.           În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan.

10.         Şi îndată, cînd ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorîndu-Se peste El ca un porumbel.

11.         Şi din ceruri s'a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.“

12.         Îndată Duhul a mînat pe Isus în pustie,

13.         unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi-I slujeau îngerii.

 

Începutul propovăduirii lui Isus.

 

14.         După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu.

15.         El zicea: „S'a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.“

 

Chemarea celor dintîi ucenici.

 

16.         Pe cînd trecea Isus pe lîngă marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncînd o mreajă în mare, căci erau pescari.

17.         Isus le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.“

18.         Îndată, ei şi-au lăsat mrejile, şi au mers după El.

19.         A mers puţin mai departe, şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei,şi pe Ioan, fratele lui, cari, şi ei, erau într'o corabie, şi îşi dregeau mrejile.

20.         Îndată i-a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată, şi au mers după El.

 

Isus vindecă pe un îndrăcit în Capernaum.

 

21.         S'au dus la Capernaum. Şi în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă, şi a început să înveţe pe norod.

22.         Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.

23.         În sinagoga lor era un om, care avea un duh necurat. El a început să strige:

24.         „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfîntul lui Dumnezeu!“

25.         Isus l-a certat, şi i-a zis: „Taci, şi ieşi afară din omul acesta!“

26.         Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturîndu-l cu putere, şi scoţînd un strigăt mare.

27.         Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpîn chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!“

28.         Şi îndată I s'a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.

 

Tămăduirea soacrei lui Petru.

 

29.         Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan, în casa lui Simon şi a lui Andrei.

30.         Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri: şi îndată au vorbit lui Isus despre ea.

31.         El a venit, a apucat-o de mînă, a ridicat-o în sus, şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.

 

Tămăduirea altor bolnavi.

 

32.         Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii.

33.         Şi toată cetatea era adunată la uşă.

34.         El a vindecat pe mulţi cari pătimeau de felurite boale; de asemenea, a scos mulţi draci, şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentrucă-L cunoşteau.

35.         A doua zi dimineaţa, pe cînd era încă întunerec de tot, Isus S'a sculat, a ieşit, şi S'a dus într'un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.

36.         Simon şi ceilalţi cari erau cu El s'au dus să-L caute;

37.         şi cînd L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.“

38.         El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin tîrgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.“

39.         Şi s'a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; şi scotea dracii.

 

Tămăduirea unui lepros.

 

40.         A venit la El un lepros, care s'a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea: „Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.“

41.         Lui Isus I s'a făcut milă de el, a întins mîna, S'a atins de el, şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţit!“

42.         Îndată l-a lăsat lepra, şi s'a curăţit.

43.         Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numai decît,

44.         şi i-a zis: „Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului, şi adu pentru curăţirea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.“

45.         Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.

 

Vindecarea  slăbănogului.

 

2

 

1.           După cîteva zile, Isus S'a întors în Capernaum. S'a auzit că este în casă,

2.           şi s'au adunat îndată aşa de mulţi că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvîntul.

3.           Au venit la el nişte oameni, cari I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.

4.           Fiindcă nu puteau să ajungă pînă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorît pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.

5.           Cînd le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sînt iertate!“

6.           Unii din cărturari, cari erau de faţă, se gîndeau în inimile lor:

7.           „Cum vorbeşte omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decît numai Dumnezeu?“

8.           Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gîndeau astfel în ei, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gînduri în inimile voastre?

9.           Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sînt iertate“, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul, şi umblă?“

10.         Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele,

11.         „Ţie îţi poruncesc“, a zis El slăbănogului, - „scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă.“

12.         Şi îndată, slăbănogul s'a sculat, şi-a ridicat patul, şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: „Niciodată n'am văzut aşa ceva!“

 

Chemarea lui Levi.

 

13.         Isus a ieşit iarăş la mare. Toată mulţimea venea la El; şi El învăţa pe toţi.

14.         Cînd trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, şezînd la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!“ Levi s'a sculat, şi a mers după El.

 

Isus stă la masă cu vameşii şi păcătoşii.

 

15.         Pe cînd şedea Isus la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi au şezut şi ei la masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi cari mergeau de obicei după El.

16.         Cărturarii şi Fariseii, cînd L-au văzut mîncînd cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui: „De ce mănîncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?“

17.         Isus, cînd a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.“

 

Despre post.

 

18.         Ucenicii lui Ioan şi Fariseii obicinuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: „Pentruce ucenicii lui Ioan şi ai Fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?“

19.         Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii cîtă vreme este mirele cu ei? Cîtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.

20.         Vor veni zile, cînd va fi luat mirele dela ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.

21.         Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altfel, petecul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.

22.         Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.“

 

Spicele de grîu şi Sabatul.

 

23.         S'a întîmplat că într'o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grîu. Ucenicii Lui, pe cînd mergeau, au început să smulgă spice de grîu.

24.         Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?“

25.         Isus le-a răspuns: „Oare n'aţi citit niciodată ce a făcut David, cînd a fost în nevoie, şi cînd a flămînzit el şi cei ce erau împreună cu el?

26.         Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mîncat pînile pentru punerea înaintea Domnului, pe cari nu este îngăduit să le mănînce decît preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?

27.         Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;

28.         aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.“

 

Omul cu mîna uscată.

 

3

 

1.           Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mîna uscată.

2.           Ei pîndeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui.

3.           Şi Isus a zis omului, care avea mîna uscată: „Scoală-te, şi stai la mijloc!“

4.           Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s'o pierzi?“ Dar ei tăceau.

5.           Atunci, rotindu-Şi privirile cu mînie peste ei, şi mîhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mîna!“ El a întins-o, şi mîna i s'a făcut sănătoasă.

6.           Fariseii au ieşit afară, şi s'au sfătuit îndată cu Irodianii cum să-L piardă.

 

Isus vindecă pe bolnavi.

 

7.           Isus S'a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulţime de oameni din Galileia; şi o mare mulţime de oameni din Iudea,

8.           din Ierusalim, din Idumea, de dincolo de Iordan, şi dimprejurul Tirului şi Sidonului, cînd a auzit tot ce făcea, a venit la El.

9.           Isus a poruncit ucenicilor să-I ţină la îndemînă o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.

10.         Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli, se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.

11.         Duhurile necurate, cînd Îl vedeau, cădeau la pămînt înaintea Lui, şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.“

12.         Dar El le poruncea îndată cu totdinadinsul să nu-L facă cunoscut.

 

Alegerea celor doisprezece apostoli.

 

13.         În urmă, Isus S'a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El.

14.         A rînduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine, şi să-i trimeată să propovăduiască.

15.         Le-a dat şi putere să vindece boalele şi să scoată dracii.

16.         Iată cei doisprezece, pe cari i-a rînduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru;

17.         Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care, tîlmăcit, înseamnă: „Fiii tunetului;“

18.         Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Cananitul,

19.         şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vîndut.

 

Păcatul împotriva Duhului Sfînt.

 

20.         Au venit în casă, şi s'a adunat din nou norodul, aşa că nu puteau nici măcar să prînzească.

21.         Rudele lui Isus, cînd au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mîna pe El. Căci ziceau: „Şi-a ieşit din minţi.“

22.         Şi cărturarii, cari se pogorîseră din Ierusalim, ziceau: „Este stăpînit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.“

23.         Isus i-a chemat la El, şi le-a zis, în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?

24.         Dacă o împărăţie este desbinată împotriva ei însăş, împărăţia aceea nu poate dăinui.

25.         Şi dacă o casă este desbinată împotriva ei însăş, casa aceea nu poate dăinui.

26.         Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuş, este desbinat, şi nu poate dăinui, ci s'a isprăvit cu el.

27.         Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jăfuiască gospodăria, decît dacă a legat mai întîi pe omul acela tare; numai atunci îi va jăfui casa.

28.         Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele, pe cari le vor rosti oamenii, li se vor ierta;

29.         dar oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat vecinic.“

30.         Aceasta, pentrucă ei ziceau: „Are un duh necurat.“

 

Mama şi fraţii lui Isus.

 

31.         Atunci au venit mama şi fraţii Lui, şi, stînd afară, au trimes să-L cheme.

32.         Mulţimea şedea în jurul Lui, cînd I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sînt afară şi Te caută.“

33.         El a răspuns: „Cine este mama Mea, şi fraţii Mei?“

34.         Apoi, aruncîndu-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată,“ a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei!

35.         Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.“

 

Pilda sămănătorului.

 

4

 

1.           Isus a început iarăş să înveţe pe norod lîngă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S'a suit şi a şezut într'o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lîngă mare.

2.           Apoi a început să-i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le-o dădea, le spunea:

3.           Ascultaţi! Iată, sămănătorul a ieşit să samene.

4.           Pe cînd sămăna, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum: au venit păsările şi au mîncat-o.

5.           O altă parte a căzut pe un loc stîncos, unde n'avea mult pămînt: a răsărit îndată, pentrucă n'a dat de un pămînt adînc;

6.           dar, cînd a răsărit soarele, s'a pălit; şi, pentrucă n'avea rădăcină, s'a uscat.

7.           O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o, şi n'a dat roadă.

8.           O altă parte a căzut în pămînt bun: a dat roadă, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută.“

9.           Apoi a zis: cine are urechi de auzit, să audă.“

10.         Cînd a fost singur, ceice erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde.

11.         „Vouă,“ le-a zis El, „v'a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru ceice sînt afară din numărul vostru, toate lucrurile sînt înfăţişate în pilde;

12.         pentruca, „măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.“

13.         El le-a mai zis: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?“

14.         Sămănătorul samănă Cuvîntul.

15.         Cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută lîngă drum, sînt aceia în cari este sămănat Cuvîntul; dar dupăce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvîntul sămănat în ei.

16.         Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută în locurile stîncoase, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc îndată cu bucurie;

17.         dar n'au rădăcină în ei, ci ţin pînă la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el.

18.         Alţii sînt cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută între spini; aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul;

19.         dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, cari îneacă Cuvîntul, şi-l fac astfel neroditor.

20.         Alţii apoi sînt înfăţişaţi prin sămînţa căzută în pămînt bun. Aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.“

 

Lumina.

 

21.         El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă supt baniţă, sau supt pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?

22.         Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină.

23.         Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.“

24.         El le-a mai zis: „Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult.

25.         Căci celui ce are, i se va da; dar dela celce n'are, se va lua şi ce are.“

 

Pilda cu sămînţa.

 

26.         El a mai zis: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci cînd aruncă un om sămînţa în pămînt;

27.         fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămînţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum .

28.         Pămîntul rodeşte singur: întîi un fir verde, apoi spic, după aceea grîu deplin în spic;

29.         şi cînd este coaptă roada, pune îndată secerea în ea, pentrucă a venit secerişul.“

 

Pilda grăuntelui de muştar.

 

30.         El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfăţişa?

31.         Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care, cînd este sămănat în pămînt, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pămînt;

32.         dar, după ce a fost sămănat, creşte şi se face mai mare decît toate zarzavaturile, şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.“

33.         Isus le vestea Cuvîntul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă.

34.         Nu le vorbea de loc fără pildă; dar, cînd era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.

 

Potolirea furtunii.

 

35.         În aceeaş zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.“

36.         Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.

37.         S'a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.

38.         Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?“

39.         El S'a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: „Taci! Fără gură!“ Vîntul a stat, şi s'a făcut o linişte mare.

40.         Apoi le-a zis: „Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n'aveţi credinţă?“

41.         I-a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?“

 

Vindecarea unui îndrăcit.

 

5

 

1.           Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul Gadarenilor.

2.           Cînd a ieşit Isus din corabie, L-a întîmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpînit de un duh necurat.

3.           Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.

4.           Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mîni, dar rupsese cătuşele şi sfărîmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli.

5.           Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipînd şi tăindu-se cu pietre.

6.           Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s'a închinat,

7.           şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!“

8.           Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!“

9.           „Care-ţi este numele?“ l-a întrebat Isus. „Numele meu este «Legiune,» a răspuns el, „pentrucă sîntem mulţi.“

10.         Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimeată afară din ţinutul acela.

11.         Acolo, lîngă munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau.

12.         Şi dracii L-au rugat, şi au zis: „Trimete-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.“

13.         Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s'a repezit de pe rîpă în mare: erau aproape două mii, şi s'au înecat în mare.

14.         Porcarii au fugit, şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s'a întîmplat.

15.         Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezînd jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s'au spăimîntat.

16.         Cei ce văzuseră cele întîmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii.

17.         Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor.

18.         Pe cînd Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămînă cu El.

19.         Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul, şi cum a avut milă de tine.“

20.         El a plecat, şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.

 

Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani.

 

21.         După ce a trecut Isus iarăş de cealaltă parte, cu corabia, s'a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lîngă mare.

22.         Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s'a aruncat la picioarele Lui,

23.         şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mînile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.“

24.         Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea.

25.         Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge.

26.         Ea suferise mult dela mulţi doftori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nici o uşurare; ba încă îi era mai rău.

27.         A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime, şi s'a atins de haina Lui.

28.         Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.“

29.         Şi îndată, a secat izvorul sîngelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s'a tămăduit de boală.

30.         Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcîndu-Se spre mulţime, a zis: „Cine s'a atins de hainele Mele?“

31.         Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte, şi mai zici: „Cine s'a atins de Mine?“

32.         El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.

33.         Femeea, înfricoşată şi tremurînd, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s'a aruncat la picioarele Lui, şi I-a spus tot adevărul.

34.         Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mîntuit; du-te în pace, şi fii tămăduită de boala ta.“

35.         Pe cînd vorbea El încă, iată că vin nişte oameni dela fruntaşul sinagogii, cari-i spun: „Fiica ta a murit; pentruce mai superi pe Învăţătorul?“

36.         Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!“

37.         Şi n'a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.

38.         Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii cari plîngeau şi se tînguiau mult.

39.         A intrat înlăuntru, şi le-a zis: „Pentruce faceţi atîta zarvă, şi pentruce plîngeţi? Copila n'a murit, ci doarme.“

40.         Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, şi pe cei ce-L însoţiseră, şi a intrat acolo unde zăcea copila.

41.         A apucat-o de mînă, şi i-a zis: „Talita cumi“, care, tîlmăcit, însemnează: „Fetiţo, scoală-te, îţi zic!“

42.         Îndată fetiţa s'a sculat, şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.

43.         Isus le-a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de mîncare fetiţei.

 

Isus la Nazaret. - Necredinţa locuitorilor.

 

6

 

1.           Isus a plecat de acolo, şi S'a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.

2.           Cînd a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, cînd Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mînile Lui?

3.           Nu este acesta tîmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sînt surorile Lui aici între noi?“  Şi găseau o pricină de poticnire în El.

4.           Dar Isus le-a zis: „Un prooroc nu este dispreţuit decît în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.“

5.           N'a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mînile peste cîţiva bolnavi, şi i-a vindecat.

6.           Şi se mira de necredinţa lor.

 

Trimiterea celor doisprezece.

 

              Isus străbătea satele de primprejur şi învăţa pe norod.

7.           Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să-i trimeată doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate.

8.           Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decît un toiag; să n'aibă nici pîne, nici traistă, nici bani de aramă la brîu;

9.           să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu două haine.

10.         Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra, să rămîneţi acolo pînă veţi pleca din locul acela.

11.         Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi, şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo, şi să scuturaţi îndată praful de supt picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pămîntul Sodomei şi Gomorei decît pentru cetatea aceea.“

12.         Ucenicii au plecat, şi au propovăduit pocăinţa.

13.         Scoteau mulţi draci, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi, şi-i vindecau.

 

Moartea lui Ioan Botezătorul.

 

14.         Impăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el.“

15.         Alţii ziceau: „Este Ilie.“ Iar alţii ziceau: „Este un prooroc ca unul din prooroci.“

16.         Dar Irod, cînd a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.“

17.         Căci Irod însuş trimesese să prindă pe Ioan, şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentrucă o luase de nevastă.

18.         Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!“

19.         Irodiada avea necaz pe Ioan, şi voia să-l omoare. Dar nu putea,

20.         căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfînt; îl ocrotea, şi, cînd îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.

21.         Totuş a venit o zi cu bun prilej, cînd Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii.

22.         Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.“

23.         Apoi a adăugat cu jurămînt: „Ori ce-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.“

24.         Fata a ieşit afară, şi a zis mamei sale: „Ce să cer? Şi  mamă-sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.“

25.         Ea s'a grăbit să vină îndată la Împărat, şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într'o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.“

26.         Împăratul s'a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n'a vrut să zică nu.

27.         A trimes îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s'a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,

28.         l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.

29.         Ucenicii lui Ioan, cînd au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul, şi l-au pus într'un mormînt.

 

Înmulţirea pînilor.

 

30.         Apostolii s'au adunat la Isus, şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.

31.         Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într'un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.“ Căci erau mulţi cari veneau şi se duceau, şi ei n'aveau vreme nici să mănînce.

32.         Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într'un loc pustiu, la o parte.

33.         Oamenii i-au văzut plecînd, şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile, şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.

34.         Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s'a făcut milă de ei, pentrucă erau ca nişte oi cari n'aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.

35.         Fiindcă ziua era pe sfîrşite, ucenicii s'au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi ziua este pe sfîrşite.

36.         Dă-le  drumul să se ducă în cătunele şi satele de primprejur, ca să-şi cumpere pîne, fiindcă n'au ce mînca.“

37.         „Daţi-le voi să mănînce“, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pîni de două sute de lei, şi să le dăm să mănînce?“

38.         Şi El i-a întrebat: „Cîte pîni aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.“ S'au dus de au văzut cîte pîni au, şi au răspuns: „Cinci, şi doi peşti.“

39.         Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.

40.         Şi au şezut jos în cete de cîte o sută şi de cîte cincizeci.

41.         El a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer, şi a rostit binecuvîntarea. Apoi a frînt pînile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi.

42.         Au mîncat toţi şi s'au săturat;

43.         şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămituri de pîne şi cu ce mai rămăsese din peşti.

44.         Cei ce mîncaseră pînile, erau cinci mii de bărbaţi.

 

Isus umblă pe mare.

 

45.         Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.

46.         Dupăce Şi-a luat rămas bun dela norod, S'a dus în munte, ca să Se roage.

47.         Cînd s'a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.

48.         A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vîslirea, căci vîntul le era împotrivă. Şi într'a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblînd pe mare, şi voia să treacă pe lîngă ei.

49.         Cînd L-au văzut ei umblînd pe mare, li s'a părut că este o nălucă, şi au ţipat;

50.         pentrucă toţi L-au văzut, şi s'au spăimîntat. Isus a vorbit îndată cu ei, şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sînt, nu vă temeţi!“

51.         Apoi S'a suit la ei în corabie, şi a stat vîntul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,

52.         căci nu înţeleseseră minunea cu pînile, fiindcă le era inima împietrită.

 

Vindecări la Ghenezaret.

 

53.         După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului, şi au tras la mal.

54.         Cînd au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,

55.         au alergat prin toate împrejurimile, şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.

56.         Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe, şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi cîţi se atingeau de El, erau tămăduiţi.

 

Fariseii şi datina bătrînilor.

 

7

 

1.           Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s'au adunat la Isus.

2.           Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prînzînd cu mînile necurate, adică nespălate. -

3.           Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănîncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mînile, după datina bătrînilor.

4.           Şi cînd se întorc din piaţă, nu mănîncă decît dupăce s'au scăldat. Sînt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. -

5.           Şi Fariseii şi cărturarii L-au întrebat: „Pentruce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrînilor, ci prînzesc cu mînile nespălate?“

6.           Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: «Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

7.           Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături cari nu sînt decît nişte porunci omeneşti.»

8.           Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.“

9.           El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.

10.         Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;“ şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.“

11.         Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: «Ori cu ce te-aş putea ajuta, este «Corban», adică dat lui Dumnezeu, face bine;

12.         şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.

13.         Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!“

 

Ce spurcă pe om.

 

14.         În urmă, a chemat din  nou noroadele la Sine, şi le-a zis: „Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.

15.         Afară din om nu este nimic care, intrînd în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă.

16.         Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.“

17.         Dupăce a intrat în casă, pe cînd era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.

18.         El le-a zis: „Şi voi sînteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca?

19.         Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pîntece, şi apoi este dat afară în hazna?“ A zis astfel, făcînd toate bucatele curate.

20.         El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.

21.         Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,

22.         furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.

23.         Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.“

 

Femeia Cananeancă.

 

24.         Isus a plecat de acolo, şi S'a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într'o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n'a putut să rămînă ascuns.

25.         Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpînită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El, şi a venit de s'a aruncat la picioarele Lui.

26.         Femeia aceasta era o grecoaică, de obîrşie Siro-feniciană. Ea îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.

27.         Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întîi copiii; căci nu este bine să iei pînea copiilor, şi s'o arunci la căţei.“

28.         „Da, Doamne“, I-a răspuns ea; „dar şi căţeii de supt masă mănîncă din fărămiturile copiilor.“

29.         Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiică-tă.“

30.         Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.

 

Vindecarea unui surd-mut.

 

31.         Isus a părăsit ţinutul Tirului, şi a venit iarăş prin Sidon la marea Galileii, trecînd prin ţinutul Decapole.

32.         I-au adus un surd, care vorbea cu anevoie, şi L-au rugat să-Şi pună mînile peste el.

33.         El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi, şi i-a atins limba cu scuipatul Lui.

34.         Apoi, Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat, şi a zis: „Efata“, adică: „Deschide-te!“

35.         Îndată, i s'au deschis urechile, i s'a deslegat limba, şi a vorbit foarte desluşit.

36.         Isus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cît le poruncea mai mult, cu atît Îl vesteau mai mult.

37.         Ei erau uimiţi peste măsură de mult, şi ziceau: „Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.“

 

A doua înmulţire a pînilor.

 

8

 

1.           În zilele acelea, fiindcă se strînsese din nou mult norod, şi n'avea ce mînca, Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis:

2.           „Mi-e milă de norodul acesta; căci iată că de trei zile stau lîngă Mine, şi n'au ce mînca.

3.           Dacă le voi da drumul acasă flămînzi, au să leşine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.“

4.           Ucenicii I-au răspuns: „Cum ar putea cineva să sature cu pîne pe oamenii aceştia, aici într'un loc pustiu?“

5.           „Cîte pîni aveţi?“ i-a întrebat Isus. „Şapte“, I-au răspuns ei.

6.           Atunci a poruncit norodului să şadă pe pămînt; a luat cele şapte pîni; şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, le-a frînt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă; şi ei le-au împărţit norodului.

7.           Mai aveau şi cîţiva peştişori: şi Isus, după ce i-a binecuvîntat, a poruncit să-i împartă şi pe aceia.

8.           Au mîncat şi s'au săturat; şi au ridicat şapte coşniţe, pline cu rămăşiţele de fărămituri.

9.           Erau aproape patru mii de inşi. În urmă Isus le-a dat drumul.

 

Aluatul Fariseilor.

 

10.         Isus a intrat  îndată în corabie cu ucenicii Săi, şi a venit în părţile Dalmanutei.

11.         Fariseii au venit deodată, şi au început o ceartă de vorbe cu Isus; şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.

12.         Isus a suspinat adînc în duhul Său, şi a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.“

13.         Apoi i-a lăsat, şi a intrat iarăş în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.

14.         Ucenicii uitaseră să ia pîni; cu ei în corabie n'aveau decît o pîne.

15.         Isus le dădea în grijă, şi le zicea: „Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul Fariseilor şi de aluatul lui Irod!“

16.         Ucenicii se gîndeau şi ziceau între ei: „Fiindcă n'avem pîni.“

17.         Isus a înţeles lucrul acesta, şi le-a zis: „Pentruce vă gîndiţi că n'aveţi pîni? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?

18.         Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?

19.         Cînd am frînt cele cinci pîni la cei cinci mii de bărbaţi, cîte coşuri pline cu fărămituri aţi ridicat?“ „Douăsprezece“, I-au răspuns ei.

20.         „Şi cînd am frînt cele şapte pîni la cei patru mii de bărbaţi, cîte coşniţe pline cu fărămituri aţi ridicat?“ „Şapte“, I-au răspuns ei.

21.         Şi El le-a zis: „Tot nu înţelegeţi?“

 

Vindecarea unui orb la Betsaida.

 

22.         Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb, şi L-au rugat să Se atingă de el.

23.         Isus a luat pe orb de mînă, şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mînile peste el, şi l-a întrebat: „Vezi ceva?“

24.         El s'a uitat, şi a zis: „Văd nişte oameni umblînd, dar mi se par ca nişte copaci.“

25.         Isus i-a pus din nou mînile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă; şi cînd s'a uitat, a fost tămăduit, şi a văzut toate lucrurile desluşit.

26.         Atunci Isus l-a trimes acasă, şi i-a zis: „Să nu intri în sat, şi nici să nu spui cuiva în sat.“

 

Mărturisirea lui Petru.

 

27.         Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că sînt Eu?“

28.         Ei I-au răspuns: „Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Unul din prooroci.“

29.         „Dar voi“, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sînt Eu?“ „Tu eşti Hristosul!“ I-a răspuns Petru.

30.         Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.

 

Isus vesteşte patimile şi moartea Sa.

 

31.         Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrîni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorît, şi după trei zile să învieze.

32.         Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat de o parte, şi a început să-L mustre.

33.         Dar Isus S'a întors şi S'a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru, şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gîndeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.“

34.         Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuş, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.

35.         Căci oricine va vrea să-şi scape  viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mîntui.

36.         Şi ce foloseşte unui om să cîştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?

37.         Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?

38.         Pentrucă de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, cînd va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.“

 

9

 

1.           El le-a  mai zis: „Adevărat vă spun, că sînt unii din ceice stau aici, cari nu vor muri pînă nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.“

 

Schimbarea la faţă.

 

2.           După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S'a schimbat la faţă înaintea lor.

3.           Hainele Lui s'au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care nici un nălbitor de pe pămînt n'o poate da.

4.           Ilie li s'a arătat împreună cu Moise, şi sta de vorbă cu Isus.

5.           Petru a luat cuvîntul, şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să stăm aici; să facem trei colibi: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie.“

6.           Căci nu ştia ce să zică, atît de mare spaimă îi apucase.

7.           A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s'a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi!“

8.           Îndată, ucenicii s'au uitat împrejur, şi n'au mai văzut pe nimeni decît pe Isus singur cu ei.

9.           Pe cînd se pogorau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, pînă  va învia Fiul omului dintre cei morţi.

10.         Ei au păstrat în ei lucrul acesta, şi se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morţi,

11.         Ucenicii I-au pus următoarea întrebare: „Pentruce zic cărturarii că trebuie să vină întîi Ilie?“

12.         El le-a răspuns: „Ilie va veni întîi; şi va aşeza din nou toate lucrurile; tot aşa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat.

13.         Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit, şi ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.“

 

Vindecarea unui îndrăcit.

 

14.         Cînd au ajuns la ucenici, au văzut mult norod împrejurul lor şi pe cărturari întrebîndu-se cu ei.

15.         De îndată ce a văzut norodul pe Isus, s'a mirat, şi a alergat la El să I se închine.

16.         El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebaţi cu ei?“

17.         Şi un om din norod I-a răspuns: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpînit de un duh mut.

18.         Oriunde îl apucă, îl trînteşte la pămînt. Copilul face spumă la gură, scrîşneşte din dinţi, şi rămîne ţapăn. M'am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, şi n'au putut.“

19.         „O neam necredincios!“ le-a zis Isus. „Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi-l la Mine.“

20.         L-au adus la El. Şi, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere; copilul a căzut la pămînt, şi se svîrcolea făcînd spumă la gură.

21.         Isus a întrebat pe tatăl lui: „Cîtă vreme este de cînd îi vine aşa?“ „Din copilărie“, a răspuns el.

22.         „Şi de multe ori duhul l-a aruncat cînd în foc, cînd în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.“

23.         Isus a răspuns: „Tu zici: «Dacă poţi!»  … Toate lucrurile sînt cu putinţă celui ce crede!“

24.         Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrămi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!“

25.         Cînd a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat, şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta, şi să nu mai intri în el.“

26.         Şi duhul a ieşit, ţipînd şi scuturîndu-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: „A murit!“

27.         Dar Isus l-a apucat de mînă, şi l-a ridicat. Şi el s'a sculat în picioare.

28.         Cînd a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n'am putut să scoatem duhul acesta?“

29.         „Acest soi de draci“, le-a zis El, „nu poate ieşi decît prin rugăciune şi post.“

 

Isus vesteşte moartea şi învierea Sa.

 

30.         Au plecat de acolo, şi au trecut prin Galilea. Isus nu voia să ştie nimeni că trece.

31.         Căci învăţa pe ucenicii Săi, şi zicea: „Fiul omului va fi dat în mînile oamenilor; ei Îl vor  omorî, şi a treia zi după ce-L vor omorî, va învia.“

32.         Dar ucenicii nu înţelegeau  cuvintele acestea, şi se temeau să-L întrebe.

 

Cine este cel mai mare?

 

33.         Apoi au venit la Capernaum. Cînd era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?“

34.         Dar ei tăceau, pentrucă pe drum  se certaseră între ei, ca să ştie cine este cel mai mare.

35.         Atunci Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece, şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintîi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!“

36.         Şi a luat un copilaş, şi l-a aşezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în braţe, şi le-a zis:

37.         „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel ce M'a trimes pe Mine.“

 

Pricinile de păcătuire.

 

38.         Ioan I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţînd draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentrucă nu venea după noi.“

39.         „Nu-l opriţi“, a răspuns Isus, „căci nu este nimeni, care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea.

40.         Cine nu este împotriva noastră, este pentru noi.

41.         Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă, în Numele Meu, pentrucă sînteţi ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.

42.         Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, cari cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gît o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare.

43.         Dacă mîna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decît să ai două mîni, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge,

44.         unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.

45.         Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decît să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge,

46.         unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.

47.         Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decît să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei,

48.         unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

49.         Pentrucă fiecare om va fi sărat cu foc, şi orice jertfă va fi sărată cu sare.

50.         Sarea este bună; dar dacă sarea îşi  pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă, şi să trăiţi în pace unii cu alţii.“

 

Desfacerea căsătoriei.

 

10

 

1.           Isus a plecat de acolo, şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s'au adunat din nou la El; şi, după obiceiul Său, a început  iarăş să-i înveţe.

2.           Au venit la El Fariseii; şi, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta.

3.           Drept răspuns, El le-a zis: „Ce v'a poruncit Moise?“

4.           „Moise“, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire, şi s'o lase.“

5.           Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v'a scris Moise porunca aceasta.

6.           Dar dela începutul lumii, «Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.

7.           De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa.

8.           Şi cei doi vor fi un singur trup.» Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup.

9.           Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.“

10.         În  casă, ucenicii L-au întrebat iarăş asupra celor de mai sus.

11.         El le-a zis: „Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea;

12.         şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.“

 

Copilaşii.

 

13.         I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe ceice îi aduceau.

14.         Cînd a văzut Isus acest lucru, S'a mîniat, şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.

15.         Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în  ea!“

16.         Apoi i-a luat în braţe, şi i-a binecuvîntat, punîndu-Şi mînile peste ei.

 

Tînărul bogat.

 

17.         Tocmai cînd era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?“

18.         „Pentruce Mă numeşti bun?“ i-a  zis Isus. „Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu.

19.         Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.“

20.         El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.“

21.         Isus S'a uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.“

22.         Mîhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.

23.         Isus S'a uitat împrejurul Lui, şi a zis ucenicilor Săi: „Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu ceice au avuţii!“

24.         Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvîntul, şi le-a zis: „Fiilor, cît de anevoie este pentru ceice se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!

25.         Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decît să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!“

26.         Ucenicii au rămas şi mai uimiţi, şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mîntuit?“

27.         Isus S'a uitat ţintă la ei, şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentrucă toate lucrurile sînt cu putinţă la Dumnezeu.“

 

Moştenirea vieţii vecinice.

 

28.         Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am  urmat.“

29.         Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau  holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie,

30.         şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa vecinică.

31.         Mulţi din cei dintîi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintîi.“

 

Isus vesteşte moartea şi învierea Sa.

 

32.         Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau turburaţi, şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăş la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile cari aveau să I se întîmple.

33.         „Iată“, a zis El, „ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mînile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osîndi la moarte, şi-L vor da în mînile Neamurilor,

34.         cari îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî; dar, după trei zile, va învia.“

 

Cererea fiilor lui Zebedei.

 

35.         Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.“

36.         El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“

37.         „Dă-ne,“ I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta şi altul la stînga Ta, cînd vei fi îmbrăcat în slava Ta.“

38.         Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul, pe care am să-l beau Eu, sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?“

39.         „Putem,“ au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi;

40.         dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stînga Mea, nu atîrnă de Mine s'o dau, ci ea  este numai pentru aceia pentru cari a fost pregătită.“

41.         Cei zece, cînd au auzit lucrul acesta, au început să se mînie pe Iacov şi pe Ioan.

42.         Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cîrmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpînire.

43.         Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;

44.         şi oricare va vrea să fie cel dintîi între voi, să fie robul tuturor.

45.         Căci Fiul omului n'a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!“

 

Orbul Bartimeu.

 

46.         Au ajuns la Ierihon. Şi pe cînd ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lîngă drum, şi cerea de milă.

47.         El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!“

48.         Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!“

49.         Isus S'a oprit, şi a zis: „Chemaţi-l!“ Au chemat pe orb, şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.“

50.         Orbul şi-a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus.

51.         Isus a luat cuvîntul, şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?“ „Rabuni,“ I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.“

52.         Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mîntuit.“ Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.

 

Intrarea în Ierusalim.

 

11

 

1.           Cînd s'au apropiat de Ierusalim, şi au fost lîngă Betfaghe şi Betania, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimes pe doi din ucenicii Săi,

2.           şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n'a încălecat încă nici un om; deslegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.

3.           Dacă vă va întreba cineva: «Pentruce faceţi lucrul acesta?» să răspundeţi: «Domnul are trebuinţă de el. Şi îndată îl va trimete înapoi aici.“

4.           Ucenicii s'au dus, au găsit măgăruşul legat afară lîngă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au deslegat.

5.           Unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: „Ce faceţi? De ce deslegaţi măgăruşul acesta?“

6.           Ei au răspuns cum  le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece.

7.           Au  adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, şi Isus a încălecat pe el.

8.           Mulţi oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri, pe cari le tăiaseră depe cîmp.

9.           Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus, strigau: „Osana! Binecuvîntat este cel ce vine în Numele Domnului!

10.         Binecuvîntată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana  în  cerurile prea înalte!“

11.         Isus a intrat în Ierusalim, şi S'a dus în Templu. Dupăce S'a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania, cu cei doisprezece.

 

Smochinul blestemat.

 

12.         A doua zi, după ce au  ieşit din Betania, Isus a flămînzit.

13.         A zărit de departe un smochin, care avea frunze, şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S'a apropiat de smochin, dar n'a găsit decît frunze, căci nu era încă vremea smochinelor.

14.         Atunci a luat cuvîntul, şi a zis smochinului: „În veac să nu mai mănînce nimeni rod din tine!“ Şi ucenicii au auzit aceste vorbe.

15.         Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei.

16.         Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu.

17.         Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?» Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.“

18.         Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cînd au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentrucă tot norodul era uimit de învăţătura Lui.

19.         Oridecîte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate.

 

Puterea  credinţei.

 

20.         Dimineaţa, cînd treceau pe lîngă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini.

21.         Petru şi-a adus aminte de cele petrecute, şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul, pe care l-ai blestemat, s'a uscat.“

22.         Isus a luat cuvîntul, şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!

23.         Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: «Ridică-te şi aruncă-te în mare», şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

24.         De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.

25.         Şi, cînd staţi în picioare de  vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentruca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.

26.         Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.

 

Puterea lui Isus.

 

27.         S'au dus din nou în Ierusalim. Şi, pe cînd Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrînii,

28.         şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta ca să le faci?“

29.         Isus le-a răspuns: „Am să vă pun şi Eu o întrebare; răspundeţi-Mi la ea, şi apoi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.

30.         Botezul lui Ioan venea din cer ori dela oameni? Răspundeţi-Mi!“

31.         Ei însă vorbeau astfel între ei: „Dacă răspundem: «Din cer», va zice: «Dar de ce nu l-aţi crezut?»

32.         Şi dacă vom răspunde: «Dela oameni …» se temeau de norod, căci toţi socoteau că Ioan a fost în adevăr un prooroc.

33.         Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim.“ Şi Isus le-a zis: „Nici Eu n'am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.“

 

Pilda vierilor.

 

12

 

1.           Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde.

              „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.

2.           La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei.

3.           Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, şi l-au trimes înapoi cu mînile goale.

4.           A trimes iarăş la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, şi l-au batjocorit.

5.           A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulţi alţii, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorît.

6.           Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l-a trimes şi pe el la ei. «Vor primi cu cinste pe fiul meu!» zicea el.

7.           Dar vierii aceia au zis între ei: «Iată moştenitorul; veniţi să-l omorîm, şi moştenirea va fi a noastră.»

8.           Şi au pus mîna pe el, l-au omorît, şi i-au aruncat trupul afară din vie.

9.           Acum, ce va face stăpînul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.

10.         Oare n'aţi citit locul acesta din Scriptură: «Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;

11.         Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?“

12.         Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat, şi au plecat.

 

Birul Cezarului.

 

13.         Apoi au trimes la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba.

14.         Aceştia au venit, şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?

15.         Să plătim sau să nu plătim?“ Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: „Pentruce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să-l văd.“

16.         I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?“ „Ale Cezarului“, I-au răspuns ei.

17.         Atunci Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“ Şi se mirau foarte mult de El.

 

Despre înviere.

 

18.         Saducheii, cari zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:

19.         „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: «Dacă moare fratele cuiva, şi-i rămîne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.»

20.         Erau dar şapte fraţi. Cel dintîi s'a însurat, şi a murit fără să lase urmaş.

21.         Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.

22.         Şi nici unul din cei şapte n'a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.

23.         La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.“

24.         Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

25.         Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor  însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.

26.         În ce priveşte învierea morţilor, oare n'aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre «Rug», ce i-a spus Dumnezeu, cînd a zis: «Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?»

27.         Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!“

 

Cea mai mare poruncă.

 

28.         Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L-a întrebat: „Care este cea dintîi dintre toate poruncile?“

29.         Isus i-a răspuns: „Cea dintîi este aceasta: «Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;»

30.         şi: «Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta»; iată porunca dintîi.

31.         Iar a doua este următoarea: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.» Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.“

32.         Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El,

33.         şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decît toate arderile de tot şi decît „toate jertfele.“

34.         Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.“ Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

 

Al cui fiu este Hristosul?

 

35.         Pe cînd învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?

36.         Însuş David, fiind însuflat de Duhul Sfînt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.»

37.         Deci chiar  David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?“ Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

 

Mustrarea Cărturarilor.

 

38.         În învăţătura, pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă  lumea plecăciuni prin pieţe.

39.         Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe;

40.         casele văduvelor le mănîncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.“

 

Văduva săracă.

 

41.         Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, cari erau bogaţi, aruncau mult.

42.         A venit şi o văduvă săracă, şi a  aruncat doi bănuţi, cari fac un gologan.

43.         Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decît toţi cei ce au aruncat în vistierie;

44.         căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“

 

Dărîmarea Ierusalimului şi venirea Fiului omului.

 

13

 

1.           Cînd a ieşit Isus din Templu, unul din ucenicii Lui i-a zis: „Învăţătorule, uită-Te ce pietre şi ce zidiri!“

2.           Isus i-a răspuns: „Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.“

3.           Apoi a şezut pe muntele Măslinilor în faţa Templului. Şi Petru, Iacov, Ioan şi Andrei, L-au întrebat deoparte:

4.           „Spune-ne cînd se vor întîmpla aceste lucruri, şi care va fi semnul cînd se vor împlini toate aceste lucruri?“

5.           Isus a început atunci să le spună: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.

6.           Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: «Eu sînt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi.

7.           Cînd veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă spăimîntaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întîmple. Dar încă nu va fi sfîrşitul.

8.           Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pămînt, foamete şi turburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.

9.           Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mîna soboarelor judecătoreşti, şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentruca să le slujiţi de mărturie.

10.         Mai întîi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor.

11.         Cînd vă vor  duce să vă dea în mînile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la celece veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfînt.

12.         Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî.

13.         Veţi fi urîţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.

 

Îndemn la veghere.

 

14.         Cînd veţi vedea «urîciunea pustiirii» stînd acolo unde nu se cade să fie, - cine citeşte să înţeleagă - atunci cei ce vor  fi în Iudea, să fugă la munţi.

15.         Cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare, şi să nu intre în casă, ca să-şi ia ceva din ea.

16.         Şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina.

17.         Vai de femeile cari vor fi însărcinate, şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea!

18.         Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întîmple iarna.

19.         Pentrucă în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n'a fost de la începutul lumii, pe care a făcut-o Dumnezeu, pînă azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată.

20.         Şi dacă n'ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n'ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi.

21.         Dacă vă va zice cineva atunci: «Iată, Hristosul este aici» sau: «Iată-L, acolo», să nu-l credeţi.

22.         Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.

23.         Păziţi-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte.

24.         Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei,

25.         stelele vor cădea din cer, şi puterile cari sînt în ceruri vor fi clătinate.

26.         Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.

27.         Atunci va trimete pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vînturi, dela marginea pămîntului pînă la marginea cerului.

28.         Luaţi învăţătură  dela smochin prin pilda lui. Cînd mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape.

29.         Tot aşa, cînd veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.

30.         Adevărat vă spun, că nu va trece neamul acesta pînă nu se vor împlini toate aceste lucruri.

31.         Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

32.         Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

33.         Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi cînd va veni vremea aceea.

34.         Se va întîmpla ca şi cu un om plecat într'altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze.

35.         Vegheaţi dar, pentrucă nu ştiţi cînd va veni stăpînul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cîntarea cocoşilor, sau dimineaţa.

36.         Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.

37.         Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!“

 

Sfatul împotriva lui Isus.

 

14

 

1.           După două zile era praznicul Paştelor şi al Azimilor. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum să prindă pe Isus cu vicleşug, şi să-L omoare.

2.           Căci ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca nu cumva să se facă turburare în norod.“

 

Mirul turnat pe capul lui Isus.

 

3.           Pe cînd şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; şi, dupăce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus.

4.           Unora dintre ei le-a fost necaz, şi ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir?

5.           Mirul acesta s'ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei (Greceşte: dinari.), şi să se dea săracilor.“  Şi le era foarte necaz pe femeia aceea.

6.           Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine;

7.           căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, şi le puteţi face bine oricînd voiţi: dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

8.           Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare.

9.           Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.“

10.         Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s'a dus la preoţii cei mai de seamă, ca să le vîndă pe Isus.

11.         Cînd au auzit ei lucrul acesta, s'au bucurat, şi i-au făgăduit bani. Şi Iuda căuta un prilej nimerit, ca să-L dea în mînile lor.

 

Prăznuirea Paştelor.

 

12.         În ziua dintîi a praznicului Azimilor, cînd jertfeau Paştele, ucenicii lui Isus I-au zis:

              „Unde voieşti să ne ducem să-Ţi pregătim ca să mănînci Paştele?“

13.         El a trimes pe doi din ucenicii Săi, şi le-a zis: „Duceţi-vă în cetate; acolo aveţi să întîlniţi un om ducînd un ulcior cu apă: mergeţi după el.

14.         Unde va intra el, spuneţi stăpînului casei: „Învăţătorul zice: «Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?»

15.         Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi pentru noi.“

16.         Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate, şi au găsit aşa cum le spusese El; şi au pregătit Paştele.

17.         Seara, Isus a venit cu cei doisprezece.

18.         Pe cînd şedeau la masă şi mîncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi, care mănîncă cu Mine, Mă va vinde.“

19.         Ei au început să se întristeze, şi să-I zică unul după altul: „Nu cumva sînt eu?“

20.         „Este unul din cei doisprezece,“ le-a  răspuns El; „şi anume, cel ce întinge mîna cu Mine în blid.

21.         Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela, prin care este vîndut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el, să nu se fi născut.“

 

Cina cea de taină.

 

22.         Pe cînd mîncau, Isus a luat o pîne; şi, după ce a binecuvîntat, a frînt-o, şi le-a dat, zicînd: „Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu.“

23.         Apoi a luat un pahar, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el.

24.         Şi le-a zis: „Acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi.

25.         Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.“

 

Înştiinţarea lui Petru.

 

26.         Dupăce au cîntat cîntările de laudă, au ieşit în muntele Măslinilor.

27.         Isus le-a zis: „În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentrucă este scris: «Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.»

28.         Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea.“

29.         Petru i-a zis: „Chiar dacă toţi ar  avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.“

30.         Şi Isus i-a zis: „Adevărat îţi spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cînte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.“

31.         Dar Petru I-a zis cu şi mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.“ Şi toţi ceilalţi au spus acelaş lucru.

 

Ghetsimani.

 

32.         S'au dus apoi într'un loc îngrădit, numit Ghetsimani. Şi Isus a zis ucenicilor Săi: „Şedeţi aici pînă Mă voi ruga.“

33.         A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi a început să Se spăimînte şi să Se mîhnească foarte tare.

34.         El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneţi aici, şi vegheaţi!“

35.         Apoi a mers puţin mai înainte, S'a aruncat la pămînt, şi Se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela.

36.         El zicea: „Ava, adică: Tată, - Ţie toate lucrurile Îţi sînt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuş, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.“

37.         Şi a venit la ucenici, pe cari i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru: „Simone, tu dormi? Un ceas n'ai fost în stare să veghezi?

38.         Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de rîvnă, dar trupul este neputincios.“

39.         S'a dus iarăş, şi S'a rugat, zicînd aceleaşi cuvinte.

40.         Apoi S'a întors din nou şi i-a găsit dormind; pentrucă li se îngreuiaseră ochii de somn. Ei nu ştiau ce să-I răspundă.

41.         În sfîrşit, a venit a treia oară, şi le-a zis: „Dormiţi de acum, şi odihniţi-vă! Destul! A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mînile păcătoşilor.

42.         Sculaţi-vă; haidem să mergem; iată că se apropie vînzătorul!“

 

Prinderea lui Isus.

 

43.         Şi îndată, pe cînd vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimeşi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrîni.

44.         Vînzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi supt pază.“

45.         Cînd a venit Iuda, s'a apropiat îndată de Isus, şi I-a zis: „Învăţătorule!“ Şi L-a sărutat mult.

46.         Atunci oamenii aceia au pus mîna pe Isus, şi L-au prins.

47.         Unul din cei ce stăteau lîngă El, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea.

48.         Isus a luat cuvîntul, şi le-a zis: „Aţi ieşit ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi.

49.         În toate zilele am fost la voi, şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M'aţi prins. Dar toate aceste lucruri s'au întîmplat ca să se împlinească Scripturile.“

50.         Atunci toţi ucenicii L-au părăsit  şi au fugit.

51.         După El mergea un tînăr, care n'avea pe trup decît o învelitoare de pînză de in. Au pus mîna pe el;

52.         dar el şi-a lăsat învelitoarea, şi a fugit în pielea goală.

 

Isus osîndit de Sinedriu.

 

53.         Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s'au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrînii şi cărturarii.

54.         Petru L-a urmat de departe pînă în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii, şi se încălzea la para focului.

55.         Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau nici una.

56.         Pentrucă mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau.

57.         Unii s'au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui, şi au zis:

58.         „Noi L-am auzit zicînd: «Eu voi strica Templul acesta, făcut de mîni omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mîni omeneşti.“

59.         Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor.

60.         Atunci marele preot s'a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus, şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotriva Ta?“

61.         Isus tăcea, şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăş, şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvîntat ?“

62.         „Da, sînt,“ i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezînd la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.“

63.         Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori?

64.         Aţi auzit hula. Ce vi se pare?“ Toţi L-au osîndit să fie pedepsit cu moartea.

65.         Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii, şi să-I zică: „Prooroceşte!“ Iar aprozii L-au primit în palme.

 

Tăgăduirea lui Petru.

 

66.         Pe cînd stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot.

67.         Cînd a văzut pe Petru încălzindu-se, s'a uitat ţintă la el, şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus din Nazaret!“

68.         El s'a lepădat, şi a  zis: „Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.“ Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cîntat cocoşul.

69.         Cînd l-a văzut slujnica, a început iarăş să spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre oamenii aceia.“

70.         Şi el s'a lepădat din nou. După puţină vreme, ceice stăteau acolo, au zis iarăş lui Petru: „Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti Galilean, şi graiul tău seamănă cu al lor.“

71.         Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu cunosc pe omul acesta, despre care vorbiţi!“

72.         Îndată a cîntat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cînte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.“ Şi gîndindu-se la acest lucru, a început să plîngă.

 

Isus înaintea lui Pilat.

 

15

 

1.           Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrînii, cărturarii şi tot Soborul. Dupăce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mînile lui Pilat.

2.           Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?“ „Da, sînt“, i-a răspuns Isus.

3.           Preoţii cei mai de seamă Îl învinuiau de multe lucruri.

4.           Pilat L-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Uite de cîte lucruri Te învinuiesc ei!“

5.           Isus n'a mai dat nici un răspuns, lucru care a mirat pe Pilat.

 

Hotărîrea de moarte întărită.

 

6.           La fiecare praznic al Paştelor, Pilat le slobozea un întemniţat, pe care-l cereau ei.

7.           În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui, din pricina unui omor, pe care-l  săvîrşiseră într'o răscoală.

8.           Norodul s'a suit, şi a început să ceară lui Pilat să le dea ce avea obicei să le dea totdeauna.

9.           Pilat le-a răspuns: „Voiţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?“

10.         Căci pricepuse că preoţii cei mai de seamă din pizmă Îl dăduseră în mîna lui.

11.         Dar preoţii cei mai de seamă au aţîţat norodul să ceară lui Pilat să le slobozească mai bine pe Baraba.

12.         Pilat a luat din nou cuvîntul, şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela, pe care-L numiţi Împăratul Iudeilor?“

13.         Ei au  strigat din nou: „Răstigneşte-L!“

14.         „Dar ce rău a făcut?“ le-a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: „Răstigneşte-L!“

15.         Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, dupăce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.

16.         Ostaşii au adus pe Isus  în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor.

17.         L-au îmbrăcat într'o haină de purpură, au împletit o cunună de spini, şi I-au pus-o pe cap.

18.         Apoi au început să-I ureze, şi să zică: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!“

19.         Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau.

20.         Dupăce şi-au bătut astfel joc de El, L-au desbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui, şi L-au dus să-L răstignească.

 

Răstignirea.

 

21.         Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător, care se întorcea dela cîmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf.

22.         Şi au adus pe Isus la locul numit Golgota, care, tîlmăcit, însemnează: „Locul căpăţînii.“

23.         I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.

24.         Dupăce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgînd la sorţi, ca să ştie ce să ia fiecare.

25.         Cînd L-au răstignit, era ceasul al treilea.

26.         Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul Iudeilor.“

27.         Împreună cu El au răstignit doi tîlhari, unul la dreapta şi altul la stînga Lui.

28.         Astfel s'a împlinit Scriptura, care zice: „A fost pus în numărul celor fărădelege.“

 

Batjocurile trecătorilor.

 

29.         Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap, şi ziceau: „Uă! Tu, care strici Templul, şi-l zideşti la loc în trei zile,

30.         mîntuieşte-Te pe Tine însuţi, şi pogoară-Te de pe cruce!“

31.         Tot astfel şi preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii îşi băteau joc de El între ei, şi ziceau: „Pe alţii i-a mîntuit, şi pe Sine însuş nu Se poate mîntui!

32.         Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!“ Cei răstigniţi împreună cu El, deasemenea îşi băteau joc de El.

 

Moartea lui Isus.

 

33.         La ceasul al şaselea, s'a făcut întunerec peste toată ţara, pînă la ceasul al nouălea.

34.         Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani“ care, tîlmăcit, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentruce M'ai părăsit?“

35.         Unii din cei ce stăteau acolo, cînd L-au auzit, ziceau: „Iată, cheamă pe Ilie!“

36.         Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într'o trestie, şi I-a dat să bea, zicînd: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L pogoare de pe cruce!“

37.         Dar Isus a scos un strigăt tare, şi Şi-a dat duhul.

38.         Perdeaua dinlăuntrul Templului s'a rupt în două de sus pînă jos.

39.         Sutaşul, care sta în faţa lui Isus, cînd a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!“

40.         Acolo erau şi nişte femei, cari priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose, şi Salome,

41.         cari,pe cînd era El în Galilea, mergeau după El şi-I slujeau; şi multe alte femei, cari se suiseră împreună cu El în Ierusalim.

 

Îngroparea lui Isus.

 

42.         Cînd s'a înserat - fiindcă era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Sabatului. -

43.         a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.

44.         Pilat s'a mirat că murise aşa de curînd; a chemat pe sutaş, şi  l-a întrebat dacă a murit de mult.

45.         După ce s'a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul.

46.         Şi Iosif a cumpărat o pînză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pînza de in, şi L-a pus într-un mormînt săpat în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului.

47.         Maria Magdalina şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau.

 

Învierea lui Isus.

 

16

 

1.           După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.

2.           În ziua dintîi a săptămînii, s'au dus la mormînt dis de dimineaţă, pe cînd răsărea soarele.

3.           Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormîntului?“

4.           Şi cînd şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.

5.           Au intrat în mormînt, au văzut pe un tinerel şezînd la dreapta, îmbrăcat într'un veşmînt alb, şi s'au spăimîntat.

6.           El le-a zis: „Nu vă spăimîntaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră.

7.           Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veţi vedea, cum v'a spus.“

8.           Ele au ieşit afară din mormînt, şi au luat-o la fugă,pentrucă erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n'au spus nimănui nimic, căci se temeau.

 

Arătările lui Isus după înviere.

 

9.           (Isus, dupăce a înviat, în dimineaţa zilei dintîi a săptămînii, S'a arătat mai întîi Mariei Magdalinei, din care scosese şapte draci.

10.         Ea s'a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, cari  plîngeau şi se tînguiau.

11.         Cînd au  auzit  ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n'au crezut-o.

12.         După aceea, S'a arătat, într'alt chip, la doi dintre ei, pe drum, cînd se duceau la ţară.

13.         Aceştia s'au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.

14.         În sfîrşit, S'a arătat celor unsprezece, cînd şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

 

Trimiterea celor unsprezece.

 

15.         Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

16.         Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.

17.         Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

18.         vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mînile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.“

19.         Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S'a înălţat la cer, şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

20.         Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvîntul prin semnele, cari-l însoţeau. Amin.)