GENEZA (Facerea)

 

Sau Întîia Carte a lui Moise

 

Vremurile străvechi de la facerea lumii pînă la Avraam

Capitolele 1-11.9.

 

Facerea lumii.

 

1

 

1.           La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.

 

 

Lumina.

 

2.           Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.

 

3.           Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“ Şi a fost lumină.

 

4.           Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.

5.           Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi.

 

 

Cerul.

 

6.           Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.“

 

7.           Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sînt dedesubtul întinderii de apele care sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.

 

8.           Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.

 

Pămîntul.

 

9.           Dumnezeu a zis: „Să se strîngă la un loc apele care sînt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!“ Şi aşa a fost.

 

10.         Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

11.         Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul verdeaţă, iarbă cu sămînţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt.“ Şi aşa a fost.

 

12.         Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

13.         Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.

 

Soarele, luna şi stelele.

 

 

14.         Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;

 

15.         şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.“ Şi aşa a fost.

16.         Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele.

 

17.         Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul,

18.         să stăpînească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

 

19.         Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.

 

Vieţuitoarele mării.

 

20.         Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare, şi să zboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.“

21.         Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.

 

22.         Dumnezeu le-a binecuvîntat, şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pămînt“.

 

23.         Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.

 

Vieţuitoarele pămîntului.

 

24.         Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.“ Şi aşa a fost.

25.         Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

26.         Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele care se mişcă pe pămînt.“

 

27.         Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

 

28.         Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.“

 

29.         Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v'am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.“

 

30.         Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pămînt, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.“ Şi aşa a fost.

 

31.         Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte

              bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

 

 

Ziua de odihnă.

 

2

 

 

1.           Astfel au fost sfîrşite cerurile şi pămîntul, şi toată oştirea lor.

 

2.           În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfîrşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S'a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

 

3.           Dumnezeu a binecuvîntat ziua  a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S'a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.

 

 

Facerea omului.

 

4.           Iată istoria cerurilor şi a pămîntului, cînd au fost făcute.

 

5.           În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt şi ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp şi nici o iarbă de pe cîmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt şi nu era nici un om ca să lucreze pămîntul.

 

6.           Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului.

7.           Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s'a făcut astfel un suflet viu.

 

Raiul.

 

8.           Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

 

9.           Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mîncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

 

10.         Un rîu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.

11.         Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.

 

12.         Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.

 

13.         Numele rîului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.

14.         Numele celui de al treilea este Hidechel  (Adică: Tigru.): el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea rîu este Eufratul.

 

15.         Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s'o lucreze şi s'o păzească.

 

16.         Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;

17.         dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.“

 

 

Facerea femeii.

 

18.         Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.“

 

19.         Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

 

20.         Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s'a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească.

21.         Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adînc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.

 

22.         Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.

 

23.         Şi omul a zis: „Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, (în evreieşte (işa) vine de la un cuvînt care înseamnă bărbat (iş).) pentru că a fost luată din om.“

 

24.         De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.

 

 

Ispitirea femeii.

 

25.         Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.

 

 

3

 

1.           Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe care i le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?“

 

2.           Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.“

3.           Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.“

 

4.           Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărît, că nu veţi muri:

 

5.           dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul“.

 

6.           Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.

 

 

Păcatul lui Adam.

 

7.           Atunci li s'au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi,  au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri (Sau: cingători.) din ele.

 

8.           Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei (Evreieşte: vîntul.): şi omul şi nevasta lui s'au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

 

9.           Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: „Unde eşti?“

10.         El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentrucă eram gol, şi m'am  ascuns.“

 

11.         Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănînci?“

12.         Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lîngă mine, ea mi-a dat din pom şi am mîncat.“

 

13.         Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?“ Femeia a răspuns: „Şarpele mea amăgit, şi am mîncat din pom.“

 

14.         Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate  zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă.

 

15.         Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.“

 

16.         Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.“

 

17.         Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mîncat din pomul despre care îţi poruncisem: «Să nu mănînci deloc din el,»  blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;

 

18.         spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe cîmp.

 

19.         În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pîinea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.“

 

20.         Adam a pus nevestei sale numele Eva (Adică: Viaţă.): căci ea a fost mama tuturor celor vii.

21.         Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i-a îmbrăcat cu ele.

22.         Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mîna, să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el, şi să trăiască în veci.“

 

23.         Deaceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat.

 

24.         Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi,

              care să învîrtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

 

 

Cain şi Abel.

 

4

 

1.           Adam s'a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată, şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!“

2.           A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.

 

3.           După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mîncare (Sau: o jertfă pentru păcat.) din roadele pămîntului.

 

4.           Abel a adus şi el o jertfă de mîncare din oile întîi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;

 

5.           dar spre Cain şi spre jertfa lui, n'a privit cu plăcere. Cain s'a mîniat foarte tare, şi i s'a posomorît faţa.

 

6.           Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mîniat, şi pentru ce ţi s'a posomorît faţa?

7.           Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpîneşti.“

 

8.           Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la cîmp.“ Dar pe cînd erau la cîmp, Cain s'a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l-a omorît.

 

 

Pedeapsa lui Cain.

 

9.           Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?“ El a răspuns: „Nu ştiu. Sînt eu păzitorul fratelui meu?“

 

10.         Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă din pămînt la Mine.

 

11.         Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mîna ta sîngele fratelui tău!

12.         Cînd vei lucra pămîntul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pămînt.“

13.         Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s'o pot suferi.

14.         Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pămîntului; eu voi trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe pămînt; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.“

 

15.         Domnul i-a zis: „Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.“ Şi Domnul a hotărît un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare.

 

16.         Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului, şi a locuit în ţara Nod (Adică: Fugă.), la răsărit de Eden.

 

 

Cain şi urmaşii lui.

 

17.         Cain s'a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate, şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh.

 

18.         Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael; şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh.

19.         Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada, şi numele celeilalte era Ţila.

20.         Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele.

21.         Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cîntă cu alăuta şi cu cavalul.

 

22.         Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama.

23.         Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvîntul meu!

              Am omorît un om pentru rana mea,

              Şi un tînăr pentru vînătăile mele.

24.         Cain va fi răzbunat de şapte ori,

              Iar Lameh de şaptezeci de ori cîte şapte.“

 

 

Naşterea lui Set.

 

25.         Adam s'a împreunat iarăşi cu nevastă-sa; ea a născut un fiu, şi i-a pus numele Set (Adică: Înlocuit.); „căci“, a zis ea, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămînţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.“

 

26.         Lui Set i s'a născut şi lui un fiu, şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.

 

 

Urmaşii lui Adam prin Set pînă la Noe.

 

5

 

1.           Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.

 

2.           I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvîntat, şi le-a dat numele de „om“, în ziua cînd au fost făcuţi.

 

3.           La vîrsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set.

 

4.           După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.

 

5.           Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani; apoi a murit.

 

6.           La vîrsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos.

 

7.           După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani, şi a născut fii şi fiice.

8.           Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.

9.           La vîrsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan.

10.         După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani, şi a născut fii şi fiice.

11.         Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit.

12.         La vîrsta de şapte zeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel.

13.         După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice.

14.         Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit.

15.         La vîrsta de şase zeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared.

16.         După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.

17.         Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit.

18.         La vîrsta de o sută şasezeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh.

 

19.         După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.

20.         Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şase zeci şi doi de ani; apoi a murit.

21.         La vîrsta de şase zeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.

22.         După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice.

 

23.         Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şase zeci şi cinci de ani.

24.         Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s'a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.

 

25.         La vîrsta de o sută opt zeci şi şapte de ani, Metusala a născut pe Lameh.

26.         După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute opt zeci şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice.

27.         Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute şase zeci şi nouă de ani; apoi a murit.

28.         La vîrsta de o sută optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu.

29.         El i-a pus numele Noe (Adică: mîngîiere.), zicînd: „Acesta ne va mîngîia pentru osteneala şi truda mîinilor noastre, care vin din acest pămînt, pe care l-a blestemat Domnul.“

 

30.         După naşterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouă zeci şi cinci de ani; şi a născut fii şi fiice.

31.         Toate zilele lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; apoi a murit.

32.         Noe, la vîrsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet.

 

 

Stricăciunea oamenilor.

 

6

 

1.           Cînd au început oamenii să se înmulţească pe faţa pămîntului, şi li s'au născut fete,

 

2.           fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care care şi le-au ales.

 

3.           Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămînea (Sau: Nu se va lupta, sau nu va stăpîni.) pururea în om, căci şi omul nu este decît carne păcătoasă: totuşi (Sau: de aceea.) zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.“

 

4.           Uriaşii erau pe pămînt în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s'au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

5.           Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

 

6.           I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pămînt, şi S'a mîhnit în inima Lui.

 

7.           Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut, de la om pînă la vite, pînă la tîrîtoare, şi pînă la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.“

 

Noe.

 

8.           Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.

 

9.           Iată care sînt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.

 

10.         Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.

 

11.         Pămîntul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pămîntul era plin de sîlnicie.

 

12.         Dumnezeu S'a uitat spre pămînt, şi iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pămînt.

 

13.         Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfîrşitul oricărei făpturi este hotărît înaintea Mea, fiindcă au umplut pămîntul de slnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pămîntul.

 

14.         Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s'o împarţi în cămăruţe, şi s'o tencuieşti cu smoală pe dinlăuntru şi pe dinafară.

15.         Iată cum s'o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime.

16.         Să faci corăbiei o fereastră (Sau: acoperiş), sus, lată de un cot; uşa s'o pui în latura corăbiei; şi să faci un rînd de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.

17.         Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pămînt, ca să nimicească orice făptură de supt cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pămînt va pieri.

 

18.         Dar cu tine fac un legămînt; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine.

 

19.         Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie cîte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască.

 

20.         Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, şi din toate tîrîtoarele de pe pămînt după soiul lor, să vină la tine înlăuntru cîte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă.

 

21.         Şi tu, ia-ţi din toate bucatele care se mănîncă, şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.“

22.         Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.

 

 

Noe intră în corabie.

 

7

 

1.           Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.

 

2.           Ia cu tine cîte şapte perechi din toate dobitoacele curate, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sînt curate, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască;

 

3.           şi cîte şapte perechi de asemenea, din păsările cerului, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămînţa pe toată faţa pămîntului.

4.           Căci după şapte zile, voi face să ploaie pe pămînt patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pămîntului toate făpturile pe care le-am făcut.“

 

5.           Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.

 

6.           Noe era de şase sute de ani, cînd a venit potopul pe pămînt.

7.           Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.

 

8.           Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se tîrăşte pe pămînt,

9.           au intrat în corabie la Noe, două cîte două, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.

 

Potopul

 

10.         După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pămînt.

11.         În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea,

              s'au rupt toate izvoarele Adîncului celui mare şi s'au deschis stăvilarele cerurilor.

 

12.         Ploaia a căzut pe pămînt patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

 

13.         În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei:

 

14.         ei, şi toate fiarele cîmpului, după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate tîrîtoarele care se tîrăsc pe pămînt după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi.

 

15.         Au intrat în corabie la Noe, două cîte două, din orice făptură care are suflare de viaţă.

 

16.         Cele care au intrat, erau cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.

 

17.         Potopul a fost patruzeci de zile pe pămînt. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s'a înălţat deasupra pămîntului.

 

18.         Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pămînt, şi corabia plutea pe deasupra apelor.

 

19.         Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sînt supt cerul întreg, au fost acoperiţi.

 

20.         Cu cincisprezece coţi sau înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi.

21.         Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pămînt, atît păsările cît şi vitele şi fiarele, tot ce se tîra pe pămînt, şi toţi oamenii.

 

22.         Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pămîntul uscat, a murit.

 

23.         Toate făpturile care erau pe faţa pămîntului au fost nimicite, de la om pînă la vite, pînă latîrîtoare şi pînă la păsările cerului: au fost nimicite de pe pămînt. N'a rămas decît Noe şi ce era cu el în corabie.

 

24.         Apele au fost mari pe pămînt o sută cincizeci de zile.

 

 

Sfîrşitul potopului.

 

8

 

1.           Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vînt pe pămînt, şi apele s'au potolit.

 

2.           Izvoarele Adîncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.

 

3.           Apele au scăzut de pe faţa pămîntului, scurgîndu-se şi împuţinîndu-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s'au  micşorat.

 

4.           În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s'a oprit pe munţii Ararat.

5.           Apele au mers scăzînd pînă în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întîi a lunii, s'au văzut vîrfurile munţilor.

6.           După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.

 

7.           A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducîndu-se şi întorcîndu-se, pînă cînd au secat apele de pe pămînt.

8.           A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pămîntului.

9.           Dar porumbelul n'a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul, şi s'a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pămîntului. Noe a întins mîna, l-a luat, şi l-a băgat la el în corabie.

10.         A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.

11.         Porumbelul s'a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curînd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pămînt.

12.         A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s'a mai întors la el.

13.         În anul şase sute unu, în luna întîi, în ziua întîi a lunii, apele secaseră pe pămînt. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s'a uitat, şi iată că faţa pămîntului se uscase.

14.         În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pămîntul era uscat de tot.

 

Ieşirea lui Noe din corabie.

 

15.         Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, şi i-a zis:

16.         „Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!

 

17.         Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sînt cu tine, atît păsările cît şi vitele şi toate tîrîtoarele care se tîrăsc pe pămînt: să mişune pe pămînt, să crească şi să se înmulţească pe pămînt.“

 

18.         Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi.

19.         Toate dobitoacele, toate tîrîtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pămînt, după soiurile lor, au ieşit din corabie.

20.         Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.

 

21.         Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pămîntul, din pricina omului, pentru că întocmirile gîndurilor din inima omului sînt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

 

22.         Cît va fi pămîntul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!“

 

 

Dumnezeu binecuvintează pe Noe.

 

9

 

1.           Dumnezeu a binecuvîntat pe Noe şi pe fiii săi, şi le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pămîntul.

 

2.           S'apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pămînt, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pămînt şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mîinile voastre!

 

3.           Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.

 

4.           Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi.

 

5.           Căci voi cere înapoi sîngele vieţilor voastre;  îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mîna omului, din mîna oricărui om, care este fratele lui.

 

6.           Dacă varsă cineva sîngele omului, şi sîngele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.

 

7.           Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspîndiţi-vă pe pămînt, şi înmulţiţi-vă pe el!“

 

 

Legămîntul lui Dumnezeu cu Noe.

 

8.           Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el, şi a zis:

9.           „Iată, Eu fac un legămînt cu voi, şi cu sămînţa voastră, care va veni după voi;

 

10.         cu toate vieţuitoarele, care sînt cu voi, atît păsările cît şi vitele, şi toate fiarele de pe pămînt care sînt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pămînt.

 

11.         Fac un legămînt cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiască pămîntul.“

 

12.         Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legămîntului pe care-l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele care sînt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:

 

13.         curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legămîntului dintre Mine şi pămînt.

 

14.         Cînd voi strînge nori deasupra pămîntului, curcubeul se va arăta în nor;

15.         şi Eu Îmi voi aduce aminte de legămîntul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.

 

16.         Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legămîntul cel vecinic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pămînt“.

 

17.         Şi Dumnezeu a zis lui Noe: „Acesta este semnul legămîntului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pămînt.“

 

Fiii lui Noe.

 

18.         Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl lui Canaan.

 

19.         Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s'au răspîndit oameni peste tot pămîntul.

 

20.         Noe a început să fie lucrător de pămînt, şi a sădit o vie.

 

21.         A băut vin, s'a îmbătat şi s'a desgolit în mijlocul cortului său.

 

22.         Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.

23.         Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers dea'ndăratelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n'au văzut goliciunea tatălui lor.

 

24.         Noe s'a trezit din ameţeala vinului, şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tînăr.

25.         Şi a zis:

              „Blestemat să fie Canaan!

               Să fie robul robilor fraţilor lui!“

 

26.         El a mai zis:

              „Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem,

              Şi Canaan să fie robul lui! (Sau: lor.)

 

27.         Dumnezeu să lărgească locurile stăpînite de Iafet,

              Iafet să locuiască în corturile lui Sem,

              Şi Canaan să fie robul lor!“

 

28.         Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.

29.         Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.

 

Urmaşii  lui Iafet.

 

10

 

1.           Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet.

              După potop li s'au născut fii.

 

2.           Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.

 

3.           Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarma.

4.           Fiii lui Iavan: Elişa, Tarşiş, Chitim, şi Dodanim.

5.           Dela ei se trag popoarele din ţările neamurilor de pe malul mării, după ţinuturile lor, după limba fiecăruia, după familiile lor, după seminţiile lor.

 

 

Urmaşii lui Ham.

 

6.           Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan.-

 

7.           Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. Fiii lui Raema: Şeba şi Dedan.

8.           Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pămînt.

9.           El a fost un viteaz vînător înaintea Domnului; iată de ce  se zice: „Ca Nimrod, viteaz vînător înaintea Domnului.“

 

10.         El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear.

 

11.         Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah

12.         şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare. -

13.         Miţraim a născut pe Ludimi, Anamimi, Lehabimi, Naftuhimi,

14.         Patrusimi, Casluhimi, (din care au ieşit Filistenii) şi pe Caftorimi.

 

15.         Canaan a născut pe Sidon, întîiul lui născut, şi pe Het;

16.         şi pe Iebusiţi, pe Amoriţi, pe Ghirgasiţi,

17.         pe Heviţi, pe Archiţi, pe Siniţi,

18.         pe Arvadiţi, pe Ţemariţi, pe Hamatiţi. În urmă, familiile Cananiţilor s'au împrăştiat.

19.         Hotarele Cananiţilor se întindeau dela Sidon, cum mergi spre Gherar, pînă la Gaza, şi cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, pînă la Leşa.

 

20.         Aceştia sînt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.

 

Urmaşii lui Sem.

 

21.         Şi lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber, şi fratele cel mai mare al lui Iafet, i s'au născut fii.

22.         Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Aram.

 

23.         Fii lui Aram: Uţ, Hul, Gheter şi Maş.

24.         Arpacşad a născut pe Şelah; şi Şelah a născut pe Eber.

 

25.         Lui Eber i s'au născut doi fii: numele unuia era Peleg (Adică: Împărţire.), numit aşa pentru că pe vremea lui s'a împărţit pămîntul; iar numele fratelui său era Ioctan.

 

26.         Ioctan a născut pe Almodad, pe Şelef, pe Aţarmavet, pe Ierah,

27.         pe Adoram, pe Uzal, pe Dicla,

28.         pe Obal, pe Abimael, pe Seba,

29.         pe Ofir, pe Havila, şi pe Iobab.Toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan.

30.         Ei au locuit dela Meşa, cum mergi spre Sefar, pînă la muntele răsăritului.

31.         Aceştia sînt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.

32.         Acestea sînt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s'au răspîndit pe pămînt după potop.

 

 

Turnul Babel.

 

11

 

1.           Tot pămîntul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.

2.           Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o cîmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.

3.           Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi, şi să le ardem bine în foc.“ Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.

4.           Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vîrf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pămîntului.“

 

5.           Domnul S'a pogorît să vadă cetatea şi turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor.

 

6.           Şi Domnul a zis: „Iată, ei sînt un singur popor, şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s'au apucat; acum nimic nu i-ar împedeca să facă tot ce şi-au pus în gînd.

 

7.           Haidem! să Ne pogorîm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.“

 

8.           Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pămîntului; aşa că au încetat să zidească cetatea.

 

9.           De aceea cetatea a fost numită Babel (Adică: Împărţire.), căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pămînt, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pămîntului.

 

 

STRĂMOŞII POPORULUI ISRAEL

 

Dela Avraam pînă la Iosif

 

Genesa 11.10-50.        Isaia 51.1,2.     Evrei 11.13-16,39.40.

 

Urmaşii lui Sem.

 

10.         Iată spiţa neamului lui Sem. La vîrsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.

 

11.         După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cincisute de ani; şi a născut fii şi fiice.

12.         La vrîsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah.

 

13.         După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice.

14.         La vrîsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber.

15.         După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice.

16.         La vîrsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg.

 

17.         După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patrusute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.

18.         La vîrsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu.

19.         După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit douăsute nouă ani; şi a născut fii şi fiice.

20.         La vîrsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug.

 

21.         După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit douăsute şapte ani; şi a născut fii şi fiice.

22.         La vîrsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor.

23.         După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani; şi a născut fii şi fiice.

24.         La vîrsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah.

 

25.         După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.

26.         La vîrsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.

 

 

Familia lui Terah.

 

27.         Iată spiţa neamului lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.- Haran a născut pe Lot.

28.         Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah, în ţara în care se născuse, în Ur în Haldea.-

29.         Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi.

 

30.         Sarai era stearpă: n'avea copii deloc.

 

31.         Terah a luat pe fiul său Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit pînăla Haran, şi s'au aşezat acolo.

 

32.         Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.

 

Plecarea şi sosirea lui Avram în ţara Canaan

 

12

 

1.           Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.

 

2.           Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvîntare.

 

3.           Voi binecuvînta pe ceice te vor binecuvînta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine.

 

4.           Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani, cînd a ieşit din Haran.

5.           Avram a luat pe Sarai, nevastă-sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile, pe cari le strînseseră şi cu toate slugile pe cari le cîştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan, şi au ajuns în ţara Canaan.

 

6.           Avram a străbătut ţara pînă la locul numit Sihem, pînă la stejarul lui More. Cananiţii erau atunci în ţară.

 

7.           Domnul S'a arătat lui Avram, şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.“ Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.

 

8.           De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, avînd Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului, şi a chemat Numele Domnului.

 

9.           Avram şi-a urmat drumul, înaintînd mereu spre meazăzi.

 

 

Avram în Egipt.

 

10.         A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s'a pogorît în Egipt, ca să locuiască pentru cîtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară.

 

11.         Cînd era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă.

 

12.         Cînd te vor vedea Egiptenii, vor zice: «Aceasta este nevasta lui!» Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.

 

13.         Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.“

 

14.         Cînd a ajuns Avram în Egipt, Egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă.

 

15.         Slujbaşii cei mai de frunte ai lui Faraon au văzut-o şi ei, şi au lăudat-o la Faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui Faraon.

 

16.         Pe Avram l-a primit bine din pricina ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile.

 

17.         Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram Sarai.

 

18.         Atunci Faraon a chemat pe Avram, şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? Pentruce nu mi-ai spus că este nevastă-ta?

 

19.         De ce ai zis: «Este sora mea», şi am luat-o astfel de nevastă? Acum, iată-ţi nevasta; ia-o, şi pleacă!“

20.         Şi Faraon a dat poruncă oamenilor lui să-l petreacă pe el, pe nevastă-sa şi tot ce avea.

 

 

Întoarcerea lui Avram în Canaan. Despărţirea de Lot.

 

13

 

1.           Avram s'a suit din Egipt în ţara dela meazăzi, el, nevastă-sa, şi tot ce avea, împreună cu Lot.

 

2.           Avram era foarte bogat în vite, în argint, şi în aur.

 

3.           Din ţara dela meazăzi s'a îndreptat şi a mers pînă la Betel, pînă la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai,

 

4.           în locul unde era altarul, pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.

 

5.           Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi.

6.           Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încît nu puteau să locuiască împreună.

 

7.           S'a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Cananiţii şi Feresiţii locuiau atunci în ţară.

 

8.           Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci sîntem fraţi.

 

9.           Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stînga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stînga.“

 

10.         Lot şi-a ridicat ochii, şi a văzut că toată Cîmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, pînă la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.

 

11.         Lot şi-a ales toată Cîmpia Iordanului, şi a mers spre răsărit. Astfel s'au despărţit ei unul de altul.

12.         Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Cîmpie, şi şi-a întins corturile pînă la Sodoma.

 

13.         Oamenii din Sodoma erau răi, şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.

 

 

Făgăduinţa dată lui Avram.

 

14.         Domnul a zis lui Avram, după ce s'a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii, şi, din locul în care eşti, priveşte spre mează noapte şi spre mează zi, spre răsărit şi spre apus;

 

15.         căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o da ţie şi seminţei tale în veac.

 

16.         Îţi voi face sămînţa ca pulberea pămîntului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pămîntului, şi sămînţa ta va putea să fie numărată.

 

17.         Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da“.

18.         Avram şi-a ridicat corturile, şi a venit de a locuit lîngă stejarii lui Mamre, cari sînt lîngă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.

 

 

Avram biruieşte pe împăraţi.

 

14

 

1.           Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului,

 

2.           s'a întîmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului.

 

3.           Aceştia din urmă s'au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată.

 

4.           Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s'au răsculat.

 

5.           Dar, în anul al patrusprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii cari erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, pe Emimi la Şave-Chiriataim,

 

6.           şi pe Horiţi în muntele lor Seir, pînă la stejarul Paran, care este lîngă pustie.

 

7.           Apoi s'au întors, au venit la En-Mişpat, sau Cades, şi au bătut pe Amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe Amoriţi, cari locuiau la Haţaţon-Tamar.

 

8.           Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei sau Ţoarului, şi s'au aşezat în linie de bătae împotriva lor, în valea Sidim,

9.           şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci.

10.         Valea Sidim era acoperită cu fîntîni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă, şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte.

 

11.         Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei, şi toate merindele lor, şi au plecat.

 

12.         Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui, şi au plecat.

 

13.         A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, Evreul; acesta locuia lîngă ştejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eşcol, şi fratele lui Aner, cari făcuseră legătură de pace cu Avram.

 

14.         Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat treisute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia pînă la Dan.

 

15.         Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s'a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut, şi i-a urmărit pînă la Hoba, care este la stînga Damascului.

 

16.         A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei, şi norodul.

 

 

Melhisedec binecuvîntează pe Avram.

 

17.         Dupăce s'a întors Avram dela înfrîngerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor cari erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întîmpinare în valea Şave, sau Valea Împăratului.

 

18.         Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pîne şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt.

 

19.         Melhisedec a binecuvîntat pe Avram, şi a zis: „Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului.

 

20.         Binecuvîntat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mînile tale!“ Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.

 

21.         Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii, şi ţine bogăţiile pentru tine.“

22.         Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mîna spre Domnul, Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului,

 

23.         şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să un zici: «Am îmbogăţit pe Avram.» Nimic pentru mine!

 

24.         afară de ce au mîncat flăcăii, şi partea oamenilor cari au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!“

 

 

Sămînţa lui Avram.

 

15

 

1.           După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într'o vedenie, şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sînt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.“

 

2.           Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.“

 

3.           Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămînţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.“

 

4.           Atunci Cuvîntul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.“

 

5.           Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.“ Şi i-a zis: „Aşa va fi sămînţa ta.“

 

6.           Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

 

 

Ţara făgăduită semiţei lui Avram.

 

7.           Domnul i-a mai zis: „Eu sînt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpînire ţara aceasta.“

 

8.           Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpîni?“

 

9.           Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.“

10.         Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două, şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le-a despicat.

 

11.         Păsările răpitoare s'au năpustit peste stîrvuri; dar Avram le-a izgonit.

12.         La apusul soarelui, un somn adînc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întunerec.

 

13.         Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într'o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.

 

14.         Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari bogăţii.

 

15.         Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrîneţă fericită.

 

16.         În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vîrful.“

 

17.         După ce a asfinţit soarele, s'a făcut un întunerec adînc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr'un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.

 

18.         În ziua aceea, Domnul a făcut un legămînt cu Avram, şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, dela rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat,

 

19.         şi anume; ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor,

20.         a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor,

21.         a Amoriţilor, a Cananiţilor, a Ghirgasiţilor şi a Iebusiţilor.“

 

Sarai şi Agar.

 

16

 

1.           Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar.

 

2.           Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m'a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii dela ea.“ Avram a ascultat cele spuse de Sarai.

 

3.           Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe Egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan.

 

4.           El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Cînd s'a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpînă-sa.

 

5.           Şi Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta, care mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, cînd a văzut că a rămas însărcinată, m'a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine şi tine!“

 

6.           Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mîna ta; fă-i ce-ţi place!“ Atunci Sarai s'a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea.

 

 

Fuga Agarei. - Naşterea lui Ismael.

 

7.           Îngerul Domnului a găsit-o lîngă un izvor de apă în pustie, şi anume lîngă izvorul care este pe drumul ce duce la Şur.

 

8.           El a zis: „Agar, roaba Saraiei, de unde vii, şi unde te duci?“ Ea a răspuns: „Fug de stăpîna mea Sarai.“

9.           Îngerul Domnului i-a zis: „Intoarce-te la stăpînă-ta, şi supune-te supt mîna ei.“

 

10.         Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi ea va fi atît de multă la număr, că nu va putea fi numărată.“

 

11.         Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael (Ismael: din două cuvinte cari înseamnă: Dumnezeu aude.); căci Domnul a auzit mîhnirea ta.

 

12.         El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mîna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mîna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.“

 

13.         Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vede (Evreieşte: El-Roi.)!“ Căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celuice m'a văzut!“

 

14.         De aceea fîntîna aceea s'a numit „Fîntîna Celui viu care mă vede (Evreieşte: Lahai-Roi.) “; ea este între Cades şi Bared.

 

15.         Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele Ismael.

 

16.         Avram era de optzeci şi şase de ani, cînd i-a născut Agar pe Ismael.

 

Numele lui Avram schimbat în Avraam.

 

17

 

1.           Cînd a fost Avram în vîrstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S'a aratat, şi i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană.

 

2.           Voi face un legămînt între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult“.

 

3.           Avram s'a aruncat cu faţa la pămînt; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel:

 

4.           „Iată legămîntul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.

 

5.           Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam (Avraam vine din dou` cuvinte care înseamnă: tată al unei mulţimi.); căci te fac tatăl multor neamuri.

 

6.           Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi.

 

7.           Voi pune legămîntul Meu între Mine şi tine şi sămînţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legămînt vecinic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.

 

8.           Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpînire vecinică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor. “

 

 

Tăierea împrejur.

 

9.           Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legămîntul Meu, tu şi sămînţa ta după tine, din neam în neam.

10.         Acesta este legămîntul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămînţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur.

 

11.         Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legămîntului dintre Mine şi voi.

 

12.         La vîrsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani dela vreun străin, care nu face parte din neamul tău.

 

13.         Va trebui tăiat împrejur atît robul născut în casă cît şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legămîntul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legămînt vecinic.

14.         Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legămîntul Meu.“

 

 

Sarai se numeşte Sara.

 

15.         Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara.

16.         Eu o voi binecuvînta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvînta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.“

 

17.         Avraam s'a aruncat cu faţa la pămînt şi a rîs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?“

 

18.         Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!“

19.         Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legămîntul Meu cu el, ca un legămînt vecinic pentru sămînţa lui după el.

 

20.         Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvînta, îl voi face să crească, şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare.

 

21.         Dar legămîntul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.“

 

22.         Cînd a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S'a înălţat dela Avraam.

 

Avraam şi casa lui este tăiat împrejur.

 

23.         Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toţi ceice se născuseră în casa lui, şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le-a tăiat împrejur carnea prepuţului, chiar în ziua aceea, după porunca, pe care i-o dăduse Dumnezeu.

24.         Avraam era în vîrstă de nouăzeci şi nouă de ani, cînd a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său.

25.         Fiul său Ismael era în vîrstă de treisprezece ani, cînd a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său.

26.         Avraam şi fiul său Ismael au fost tăiaţi împrejur chiar în ziua aceea.

27.         Şi toţi oamenii din casa lui: robi născuţi în casa lui, sau cumpăraţi cu bani dela străini, au fost tăiaţi împrejur împreună cu el.

 

 

Isaac este făgăduit încă odată.

 

18

 

1.           Domnul i S'a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.

 

2.           Avraam a ridicat ochii, şi s'a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lîngă el. Cînd i-a văzut, a alergat înaintea lor, dela uşa cortului, şi s'a plecat pînă la pămînt.

 

3.           Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lîngă robul Tău.

4.           Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă subt copacul acesta.

 

5.           Am să mă duc să iau o bucată de pîne, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lîngă robul vostru.“ „Fă cum ai zis“, i-au răspuns ei.

 

6.           Avraam s'a dus repede în cort la Sara, şi a zis: „Ia repede, trei măsuri de făină albă, frămîntă, şi fă turte.“

7.           Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tînăr şi bun, şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă.

8.           Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi l-a pus înaintea lor. El însuş a stătut lîngă ei, sub copac, şi le-a slujit pănă ce au mîncat.

 

9.           Atunci ei i-au zis: „Unde este nevastă-ta Sara?“ „Uite-o în cort,“ a răspuns el.

 

10.         Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.“ Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.

 

11.         Avraam şi Sara erau bătrîni, înaintaţi în vîrstă; şi Sarei nu-i mai venea rînduiala femeilor.

 

12.         Sara a rîs în sine, zicînd: „Acum, cînd am îmbătrînit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrîn.“

 

13.         Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a rîs Sara, zicînd: «Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sînt bătrînă?»

14.         Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.“

 

15.         Sara a tăgăduit, şi a zis: „N'am rîs.“ Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai rîs.“

 

Avraam mijloceşte pentru Sodoma.

 

16.         Bărbaţii aceia s'au sculat să plece, şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă.

 

17.         Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? …

 

18.         Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvîntate toate neamurile pămîntului.

 

19.         Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcînd ce este drept şi bine, pentruca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit“ …

 

20.         Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s'a mărit, şi păcatul lor într'adevăr este nespus de greu.

 

21.         Deaceea Mă voi pogorî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit pînă la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.“

 

22.         Bărbaţii aceia s'au depărtat, şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.

 

23.         Avraam s'a apropiat, şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?“

 

24.         Poate că în mijlocul cetăţii sînt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, cari sînt în mijlocul ei?

 

25.         Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?“

 

26.         Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.“

 

27.         Avraam a luat din nou cuvîntul, şi a zis: „Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului, eu care nu sînt decît praf şi cenuşă.

 

28.         Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?“ Şi Domnul a zis: „N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.“

29.         Avraam I-a vorbit mai  departe, şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.“ Şi Domnul a zis: „N'o voi nimici pentru cei patruzeci.“

30.         Avraam a zis: „Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.“ Şi Domnul a zis: „N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.“

31.         Avraam a zis: „Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.“ Şi Domnul a zis: „N'o voi nimici, pentru cei douăzeci.“

32.         Avraam a zis: „Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.“ Şi Domnul a zis: „N'o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.“

 

33.         După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s'a întors la locuinţa lui.

 

Cei doi îngeri la Sodoma.

 

19

 

1.           Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Cînd i-a văzut Lot, s'a sculat, le-a ieşit înainte, şi s'a plecat pînă la pămînt.

 

2.           Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămîneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mîne vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum.“ „Nu“, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliţă“.

 

3.           Dar Lot a stăruit de ei pînă au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mîncat.

 

4.           Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrîni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile.

5.           Au chemat pe Lot, şi i-au zis: „Unde  sînt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.“

 

6.           Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el,

 

7.           şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!

8.           Iată că am două fete cari nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit supt umbra acoperişului casei mele.“

 

9.           Ei au strigat: „Pleacă!“ Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decît lor.“ Şi împingînd pe Lot cu sila, s'au apropiat să spargă uşa.

 

10.         Dar bărbaţii aceia au întins mîna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa.

11.         Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.

 

 

Nimicirea Sodomei şi Gomorei.

 

12.         Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta.

 

13.         Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimes Domnul, ca să-l nimicim.“

 

14.         Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă,“ a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.“ Dar ginerii lui credeau că glumeşte.

 

15.         Cînd s'a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.“

 

16.         Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate.

 

17.         După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Cîmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.“

 

18.         Lot le-a zis: „O! nu, Doamne!

 

19.         Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrîndu-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi peri.

20.         Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo, … este aşa de mică … şi să scap cu viaţa!“

21.         Şi El i-a zis: „Iată că-ţi fac şi hatîrul acesta, şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti.

 

22.         Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic pînă nu vei ajunge acolo.“ Pentru aceea s'a pus cetăţii aceleia numele Ţoar (Adică: Mic.).

 

23.         Răsărea soarele pe pămînt, cînd a intrat Lot în Ţoar.

24.         Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer.

 

25.         A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pămînt.

 

26.         Nevasta lui Lot s'a uitat înapoi, şi s'a prefăcut într'un stîlp de sare.

 

27.         Avraam s'a sculat a doua zi dis de dimineaţă, şi s'a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.

 

28.         Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată Cîmpia; şi iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor.

 

29.         Cînd a nimicit Dumnezeu cetăţile Cîmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.

 

 

Păcatul fetelor lui Lot.

 

30.         Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s'a temut să rămînă în Ţoar. A locuit într'o peşteră, cu cele două fete ale lui.

 

31.         Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrîn; şi nu mai este nici un bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor.

 

32.         Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin, şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.“

 

33.         Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s'a dus şi s'a culcat cu tatăl ei. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat.

34.         A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m'am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.“

35.         Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tînără s'a dus şi s'a culcat cu el. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat.

36.         Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.

37.         Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi.

 

38.         Cea mai tînără a născut şi ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi.

 

 

Avraam în Gherar.

 

20

 

1.           Avraam a plecat de acolo în ţara de meazăzi, s'a aşezat între Cades şi Şur, şi a locuit ca străin în Gherar.

 

2.           Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: „Este sora-mea!“ S'a temut să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarei, a trimes şi a luat pe Sara.

 

3.           Atunci Dumnezeu S'a arătat noaptea în vis lui Abimelec, şi i-a zis: „Iată, ai să mori din pricina femeii, pe care ai luat-o, căci este nevasta unui bărbat.“

 

4.           Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei omorî Tu oare chiar şi un neam nevinovat?

 

5.           Nu mi-a spus el că este soră-sa? Şi n'a zis ea însăş că el este frate-său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mîni nevinovate.“

 

6.           Dumnezeu i-a zis în vis: „Ştiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată: deaceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea. Iată de ce n'am îngăduit să te atingi de ea.

 

7.           Acum, dă omului nevasta înapoi; căci el este prooroc, se va ruga pentru tine, şi vei trăi. Dar, dacă n'o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce-i al tău.“

 

8.           Abimelec s'a sculat disdedimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi, şi le-a spus tot ce se întîmplase. Şi oamenii aceia au fost cuprinşi de o mare spaimă.

9.           Abimelec a chemat şi pe Avraam şi i-a zis: „Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atît de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri cari nu trebuiau nicidecum făcute.“

 

10.         Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta?“

11.         Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nici o frică de Dumnezeu în ţara aceasta, şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele.

 

12.         Dealtfel este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; şi a ajuns să-mi fie nevastă.

 

13.         Cînd m'a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: «Iată hatîrul pe care ai să mi-l faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că sînt fratele tău.“

 

14.         Abimelec a luat oi şi boi, robi şi roabe, şi le-a dat lui Avraam; şi i-a dat înapoi şi pe Sara, nevastă-sa.

 

15.         Abimelec a zis: „Iată, ţara mea este înaintea ta; locuieşte unde-ţi va plăcea.“

 

16.         Şi Sarei i-a zis: „Iată, dau fratelui tău o mie de arginţi; aceasta să-ţi fie o dovadă de cinste, faţă de toţi cei ce sînt cu tine, aşa că înaintea tuturor vei fi fără vină.“

 

17.         Avraam s'a rugat lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a însănătoşat pe Abimelec, pe nevasta şi roabele lui, aşa că au putut să nască.

 

18.         Fiindcă Domnul încuiase pîntecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.

 

 

Naşterea lui Isaac.

 

21

 

1.           Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise.

 

2.           Sara a rămas însărcinată, şi a născut lui Avraam un fiu la bătrîneţă, la vremea hotărîtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.

 

3.           Avraam a pus fiului său nou născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.

 

4.           Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac, la vîrsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu.

 

5.           Avraam era în vîrstă de o sută de ani, la naşterea fiului său Isaac.

 

6.           Şi Sara a zis: „Dumnezeu m'a făcut de rîs: oricine va auzi, va rîde de mine.“

 

7.           Şi a adăugat: „Cine s'ar fi gîndit să spună lui Avraam că Sara va da ţîţă la copii? Şi totuş i-am născut un fiu la bătrîneţă!“

 

 

Izgonirea Agarei în pustie.

 

8.           Copilul s'a făcut mare, şi a fost înţercat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua cînd a fost înţercat Isaac.

9.           Sara a văzut rîzînd pe fiul pe care-l născuse lui Avraam Egipteanca Agar.

 

10.         Şi a zis lui Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.“

 

11.         Cuvintele acestea n'au plăcut de loc lui Avraam, din pricina fiului său.

 

12.         Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mîhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămînţă, care va purta cu adevărat numele tău.

 

13.         Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămînţa ta.“

 

14.         A doua zi, Avraam s'a sculat de dimineaţă; a luat pîne şi un burduf cu apă, pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul, şi i-a dat drumul. Ea a plecat, şi a rătăcit prin pustia Beer-Şeba.

 

15.         Cînd s'a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul subt un tufiş,

16.         şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!“ A şezut dar în faţa lui la o parte, a ridicat glasul, şi a început să plîngă.

17.         Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar, şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.

 

18.         Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mînă; căci voi face din el un neam mare.“

 

19.         Şi Dumnezeu i-a deschis ochii, şi ea a văzut un izvor de apă; s'a dus de a umplut burduful cu apă, şi a dat copilului să bea.

 

20.         Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustie, şi a ajuns vînător cu arcul.

 

21.         A locuit în pustiul Paran, şi mamă-sa i-a luat o nevastă din ţara Egiptului.

 

 

Legămîntul lui Avraam cu Abimelec.

 

22.         În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci.

 

23.         Jură-mi acum aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela nici odată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei, şi că vei avea faţă de mine şi faţă de ţara, în care locuieşti ca străin, aceeaş bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine.“

 

24.         Avraam a zis: „Jur!“

25.         Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fîntînă de apă, pe care puseseră mîna cu sila robii lui Abimelec.

 

26.         Abimelec a răspuns: „Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de ştire, şi nici eu nu aflu decît azi.“

27.         Şi Avraam a luat oi şi boi, pe cari i-a dat lui Abimelec; şi au făcut legămînt amîndoi.

 

28.         Avraam a pus de o parte şapte mieluşele din turmă.

29.         Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce sînt aceste şapte mieluşele, pe cari le-ai pus deoparte?“

 

30.         El a răspuns: „Trebuie să primeşti din mîna mea aceste şapte mieluşele, pentru ca să-mi slujească de mărturie că am săpat fîntîna aceasta.“

 

31.         Iată de ce locul acela se numeşte Beer-Şeba (Adică: Fîntîna jurămîntului.); căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia.

 

32.         Astfel au făcut ei legămînt la Beer Şeba. După aceea, Abimelec s'a sculat împreună cu Picol, căpetenia oştirii sale, şi s'au întors în ţara Filistenilor.

33.         Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo Numele Domnului, Dumnezeului celui vecinic.

 

34.         Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara Filistenilor.

 

Jertfirea lui Isaac.

 

22

 

1.           După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i-a zis: „Avraame!“ „Iată-mă“, a răspuns el.

 

2.           Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.“

 

3.           Avraam s'a sculat dis de dimineaţă, a pus şaua pe măgar, şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot, şi a pornit spre locul, pe care i-l spusese Dumnezeu.

4.           A treia zi, Avraam a ridicat ochii, şi a văzut locul de departe.

5.           Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămîneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul, ne vom duce pînă colo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.“

6.           Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac, şi a luat în mînă focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amîndoi împreună.

 

7.           Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!“ „Ce este, fiule?“ i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?“

8.           „Fiule“, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuş va purta grijă  de mielul pentru arderea de tot.“ Şi au mers amîndoi împreună înainte.

9.           Cînd au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac, şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.

 

10.         Apoi Avraam a întins mîna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.

11.         Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: „Avraame!Avraame!“ „Iată-mă!“ a răspuns el.

12.         Îngerul a zis: „Să nu pui mîna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucît n'ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.“

 

13.         Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într'un tufiş; şi Avraam s'a dus de a luat berbecele, şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

14.         Avraam a pus locului aceluia numele:„Domnul va purta de grijă (Evreieşte: Jehova iire.). Deaceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.“

15.         Ingerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam,

16.         şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n'ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

 

17.         te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume:ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei.

 

18.         Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!“

 

19.         Avraam s-a întors la slugile sale, şi s-au sculat şi au plecat   împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba.

 

 

Spiţa neamului lui Nahor.

 

20.         După aceste lucruri, i s'a spus lui Avraam: „Iată, Milca a născut şi ea copii fratelui tău Nahor,

 

21.         şi anume pe Uţ, întîiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram,

 

22.         pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel.

23.         Betuel a născut pe Rebeca. Aceştia sînt cei opt fii, pe cari i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.

 

24.         Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea, pe Tebah, Gaham, Tahaş şi Maaca.

 

Moartea şi îngroparea Sarei.

 

23

 

1.           Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sînt anii vieţii Sarei.

2.           Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jălească pe Sara şi s'o plîngă.

 

3.           Avraam s'a sculat apoi dinaintea moartei sale, şi a vorbit astfel fiilor lui Het:

4.           „Eu sînt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s'o ridic dinaintea mea.“

 

5.           Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam:

6.           „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormîntul lui.“

 

7.           Avraam s'a sculat şi s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het.

8.           Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s'o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă, şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar,

9.           să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui, şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.“

10.         Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, Hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii:

 

11.         „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.“

 

12.         Avraam s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea norodului ţării.

13.         Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l dela mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.“

14.         Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam:

15.         „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pămînt de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi dar moarta!“

 

16.         Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cîntărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, cari mergeau la orice negustor.

 

17.         Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el, şi toţi copacii cari se aflau în ogor şi în toate hotarele lui dejur împrejur,

 

18.         au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii.

19.         După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevastă-sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan.

20.         Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormîntare, de către fiii lui Het.

 

 

Rebeca cerută în căsătorie pentru Isaac.

 

24

 

1.           Avraam era bătrîn, înaintat în vîrstă; şi Domnul binecuvîntase pe Avraam în orice lucru.

 

2.           Avraam a zis celui mai bătrîn rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi te rog, mîna subt coapsa mea;

 

3.           şi te voi pune să juri, pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pămîntului, că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în mijlocul cărora locuiesc,

 

4.           ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu Isaac.“

 

5.           Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n'are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să  duc oare pe  fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?“

6.           Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!

7.           Domnul, Dumnezeul cerului, care m'a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicînd: „Seminţei tale voi da ţara aceasta,“ va trimete pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu.

 

8.           Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurămîntul acesta, pe care te pun să-l faci. Cu nici un chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.“

 

9.           Robul şi-a pus mîna subt coapsa stăpînului său Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.

10.         Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpînului său, şi a plecat, avînd cu el toate lucrurile de preţ ale stăpînului său. S'a sculat, şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.

 

11.         A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lîngă o fîntînă. Era seara, pe vremea cînd ies femeile să scoată apă.

 

12.         Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbîndă astăzi, şi îndură-Te de stăpînul meu Avraam.

 

13.         Iată, stau lîngă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.

 

14.         Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau,“ şi care va răspunde: „Bea, şi am să dau de băut şi cămilelor tale,“ să fie aceea, pe care ai rînduit-o Tu pentru robul Tău Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpînul meu.“

 

15.         Nu sfîrşise el încă de vorbit, şi-a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.

 

16.         Fata era foarte frumoasă; era fecioară, şi nici un bărbat n'avusese legături cu ea. Ea s'a pogorît la izvor, şi-a umplut vadra şi s'a suit iarăş.

 

17.         Robul a alergat înaintea ei, şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.“

18.         „Bea, domnul meu,“ a răspuns ea. Şi s'a grăbit de a plecat vadra pe mînă, şi i-a dat să bea.

 

19.         După ce i-a dat şi a băut de s'a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, pînă vor bea şi se vor sătura.“

20.         A vărsat în grabă vadra în adăpătoare, şi a alergat iarăş la fîntînă ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui.

21.         Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria.

 

22.         Cînd s'au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli de aur.

 

23.         Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămînem peste noapte?“

24.         Ea a răspuns: „Eu sînt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.“

 

25.         Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug, şi este şi loc de găzduit peste noapte.“

26.         Atunci omul a plecat capul, şi s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului,

 

27.         zicînd: „Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, care n'a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpînul meu! Domnul m'a îndreptat în casa fraţilor stăpînului meu.“

 

28.         Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă cele întîmplate.

29.         Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.

 

30.         Văzuse veriga şi brăţările în mînile sorei sale, şi auzise pe soru-sa Rebeca spunînd: „Aşa mi-a vorbit omul acela.“ A venit dar la omul acela, care stătea lîngă cămile la izvor,

31.         şi a zis: „Vino, binecuvîntatul Domnului! Pentruce stai afară? Am pregătit casa, şi am pregătit un loc pentru cămile.“

 

32.         Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor cari erau cu el.

 

33.         Apoi, i-a dat să mănînce. Dar el a zis: „Nu mănînc pînă nu voi spune ce am de spus.“ „Vorbeşte!“ a zis Laban.

 

34.         Atunci el a zis: „Eu sînt robul lui Avraam.

35.         Domnul a umplut de binecuvîntări pe stăpînul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.

 

36.         Sara, nevasta stăpînului meu, a născut, la bătrîneţă, un fiu stăpînului meu; şi lui i-a dat el tot ce are.

 

37.         Stăpînul meu m'a pus să jur, şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în ţara  cărora locuiesc;

 

38.         ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca deacolo să iei nevastă fiului meu.“

 

39.         Eu am zis stăpînului meu: „Poatecă femeia n'are să vrea să mă urmeze.“

 

40.         Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimete pe Îngerul Său cu tine, şi-ţi va da izbîndă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.

 

41.         Vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi-l faci.“

 

42.         Eu am ajuns azi la izvor, şi am zis: „Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbîndă în călătoria pe care o fac,

 

43.         iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă, şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta,“

 

44.         şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi, şi voi da de băut şi cămilelor tale, “ fata aceea să fie nevasta pe care a rînduit-o Domnul pentru fiul stăpînului meu!“

45.         Înainte de a sfîrşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s'a coborît la izvor, şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog.“

 

46.         Ea s'a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului, şi a zis: „Bea, şi voi da de băut şi cămilelor tale.“ Am băut, şi a dat de băut şi cămilelor mele.

47.         Eu am întrebat-o, şi am zis: „A cui fată eşti?“ Ea a răspuns: „Sînt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.“ I-am pus veriga în nas, şi brăţările la mîni.

 

48.         Apoi am plecat capul, m'am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, şi am binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, că m'a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpînului meu pentru fiul lui.

 

49.         Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpînul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăş, ca să mă îndrept la dreapta sau la stînga.“

 

50.         Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „Dela Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine.

 

51.         Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpînului tău, cum a spus Domnul.“

 

52.         Cînd a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului.

 

53.         Şi robul a scos scule de argint, scule de aur, şi îmbrăcăminte, pe cari le-a dat Rebecii; a dat de asemenea daruri bogate fratelui său şi mamei sale.

 

54.         După aceea, au mîncat şi au băut, el şi oamenii cari erau împreună cu el şi s'au culcat. Dimineaţa cînd s'au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpînul meu.“

 

55.         Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămînă cîtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.“

56.         El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbîndă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec, şi să mă duc la stăpînul meu.“

57.         Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată, şi s'o întrebăm.“

58.         Au chemat dar pe Rebeca, şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?“ „Da, vreau,“ a răspuns ea.

59.         Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.

 

60.         Au binecuvîntat pe Rebeca, şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămînţa ta să stăpînească cetăţile vrăjmaşilor săi!“

 

61.         Rebeca s'a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile, şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca, şi a plecat.

62.         Isaac se întorsese dela fîntîna „Lahai-Roi,“ căci locuia în ţara de meazăzi.

 

63.         Într'o seară, cînd Isaac ieşise să cugete în taină pe cîmp, a ridicat ochii, şi s'a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.

 

64.         Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac, şi s'a dat jos de pe cămilă.

 

65.         Şi a zis robului: „Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe cîmp?“ Robul a răspuns: „Este stăpînul meu!“ Atunci ea şi-a luat măhrama, şi s'a acoperit.

66.         Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe cari le făcuse.

67.         Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mîngîiat Isaac pentru pierderea mamei sale.

 

 

Moartea lui Avraam.

 

25

 

1.           Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura.

2.           Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah.

 

3.           Iocşan a născut pe Seba şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost Aşurimii, Letuşimii şi Leumimii.-

4.           Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia sînt fiii Cheturei.

5.           Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.

 

6.           Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale; şi, pe cînd era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lîngă fiul său Isaac înspre răsărit, în ţara Răsăritului.

 

7.           Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani.

8.           Avraam şi-a dat duhul, şi a murit, după o bătrîneţă fericită, înaintat în vîrstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.

 

9.           Isaac şi Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Ţohar, Hetitul, care este faţă în faţă cu Mamre.

 

10.         Acesta este ogorul, pe care-l cumpărase Avraam dela fiii lui Het. Acolo au fost îngropaţi Avraam şi nevastă-sa Sara.

 

11.         După moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvîntat pe fiul său Isaac. El locuia lîngă fîntîna „Lahai-Roi.“

 

 

Urmaşii lui Ismael.

 

12.         Iată spiţa neamului lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care-l născuse lui Avraam Egipteanca Agar, roaba Sarei.

 

13.         Iată numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Nebaiot, întîiul născut al lui Ismael; Chedar, Adbeel, Mibsam,

 

14.         Mişma, Duma, Masa;

15.         Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma.

16.         Aceştia sînt fiii lui Ismael; acestea sînt numele lor, după satele şi taberele lor. Ei au fost cei doisprezece voievozi, după neamurile lor.

 

17.         Şi iată anii vieţii lui Ismael: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat duhul, şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său.

 

18.         Fiii lui au locuit dela Havila pînă la Şur, care este în faţa Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s'a aşezat în faţa tuturor fraţilor lui.

 

 

Esau şi Iacov.

 

19.         Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam.

              Avraam  a născut pe Isaac.

 

20.         Isaac era în vîrstă de patruzeci de ani, cînd a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram (Adică: Mesopotamia.), şi sora lui Laban, Arameul.

 

21.         Isaac s'a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă; şi Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată.

 

22.         Copiii se băteau în pîntecele ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sînt însărcinată?“ S'a dus să întrebe pe Domnul.

 

23.         Şi Domnul i-a zis:

              „Două neamuri sînt în pîntecele tău,

              Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pîntecele tău.

              Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt.

              Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.“

 

24.         S'au împlinit zilele cînd avea să nască; şi iată că în pîntecele ei erau doi gemeni.

25.         Cel dintîi a ieşit roş de tot: ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau (Adică: Păros.).

 

26.         Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mîna de călcîi pe Esau; şi deaceea i-au pus numele Iacov (Adică: Celce ţine de călcîi.). Isaac era în vîrstă de şasezeci de ani, cînd s'au născut ei.

 

 

Esau îşi vinde dreptul de întîi născut.

 

27.         Băieţii aceştia s'au făcut mari. Esau a ajuns un vînător îndemînatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe cîmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.

 

28.         Isaac iubea pe Esau, pentrucă mînca din vînatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.

 

29.         Odată, pe cînd ferbea Iacov o ciorbă, Esau s'a întors dela cîmp, rupt de oboseală.

30.         Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănînc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sînt rupt de oboseală.“ Pentru aceea s'a dat lui Esau numele Edom (Adică: Roş.).

31.         Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întîi născut!“

32.         Esau a răspuns: „Iată-mă, sînt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întîi născut?“

33.         Şi Iacov a zis: „Jură-mi întîi.“ Esau i-a jurat, şi astfel şi-a vîndut dreptul de întîi născut lui Iacov.

 

34.         Atunci Iacov a dat lui Esau pîne şi ciorbă de linte. El a mîncat şi a băut; apoi s'a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întîi născut.

 

 

Isaac în ţara Filistenilor.- Legămîntul cu Abimelec.

 

26

 

1.           În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintîi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s'a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la Gherar.

 

2.           Domnul i S'a arătat, şi i-a zis: „Nu te pogorî în Egipt! Rămîi în ţara în care îţi voi spune.

 

3.           Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine, şi te voi binecuvînta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale, şi voi ţinea jurămîntul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.“

 

4.           Îţi voi înmulţi sămînţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, ca răsplată

 

5.           pentrucă Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orînduirile Mele, şi legile Mele.“

 

6.           Astfel Isaac a rămas la Gherar.

7.           Cînd îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.“ Căci îi era frică să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.

 

8.           Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s'a întîmplat că Abimelec, împăratul Filistenilor, uitîndu-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucîndu-se cu nevastă-sa Rebeca.

9.           Abimelec a trimes să cheme pe Isaac, şi i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevastă-ta. Cum ai putut zice:„E soru-mea?“ Isaac i-a răspuns:„Am zis aşa, ca să nu mor din pricina ei.“

10.         Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s'ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevastă-ta, şi ne-ai fi făcut vinovaţi.“

 

11.         Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui, va fi omorît.“

 

 

Averea lui Isaac şi certurile.

 

12.         Isaac a făcut sămănături în ţara aceea, şi a strîns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvîntat.

 

13.         Astfel omul acesta s'a îmbogăţit, şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, pînă ce a ajuns foarte bogat.

 

14.         Avea cirezi de vite şi turme de oi, şi un mare număr de robi: de aceea Filistenii îl pismuiau.

 

15.         Toate fîntînile, pe cari le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său Avraam, Filistenii le-au astupat şi le-au umplut cu ţărînă.

 

16.         Şi Abimelec a zis lui Isaac: „Pleacă dela noi, căci ai ajuns mult mai puternic decît noi.“

 

17.         Isaac a plecat de acolo şi a tăbărît în valea Gherar, unde s'a aşezat cu locuinţa.

18.         Isaac a săpat din nou fîntînile de apă, pe cari le săpaseră robii tatălui său Avraam, şi pe cari le astupaseră Filistenii, după moartea lui Avraam; şi le-a pus iarăş aceleaşi nume, pe cari le pusese tatăl său.

 

19.         Robii lui Isaac au mai săpat în vale, şi au dat acolo peste o fîntînă cu apă de izvor.

20.         Păstorii din Gherar s'au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicînd: „Apa este a noastră.“ Şi a pus fîntînii numele Esec (Adică: Ceartă.), pentrucă se certaseră cu el.

 

21.         Apoi au săpat o altă fîntînă, pentru care iar au făcut gîlceavă, de aceea a numit-o Sitna (Adică: Gîlceavă.).

22.         Pe urmă s'a mutat de acolo, şi a săpat o altă fîntînă, pentru care nu s'au mai certat; şi a numit-o Rehobot (Adică: Lărgime.); „căci“, a zis el, „Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară.“

 

23.         De acolo s'a suit la Beer-Şeba.

24.         Domnul i S'a arătat chiar în noaptea aceea, şi i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sînt cu tine; te voi binecuvînta, şi îţi voi înmulţi sămînţa, din pricina robului Meu Avraam.“

 

25.         Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului, şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fîntînă.

 

26.         Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său Ahuzat, şi cu Picol, căpetenia oştirii lui.

 

27.         Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine, voi cari mă urîţi şi m'aţi izgonit dela voi?“

 

28.         Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: „Să fie un jurămînt între noi, între noi şi tine, şi să facem un legămînt cu tine!

 

29.         Anume, jură că nu ne vei face nici un rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine, şi te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum eşti binecuvîntat de Domnul.“

 

30.         Isaac le-a dat un ospăţ, şi au mîncat şi au băut.

 

31.         S'au sculat dis de dimineaţă, şi s'au legat unul cu altul printr'un jurămînt. Isaac i-a lăsat apoi să plece, şi ei l-au părăsit în pace.

 

32.         In aceeaş zi, nişte robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de fîntîna pe care o săpau, şi i-au zis: „Am dat de apă!“

33.         Şi el a numit-o Şiba (Adică: Jurămînt.). De aceea s'a pus cetăţii numele Beer-Şeba pînă în ziua de azi.

 

 

Întîia căsătorie a lui Esau.

 

34.         La vîrsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata Hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata Hetitului Elon.

 

35.         Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.

 

 

Binecuvîntarea lui Esau.

 

27

 

1.           Isaac îmbătrînise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!“ „Iată-mă,“ i-a răspuns el.

 

2.           Isaac a zis: „Iacă am îmbătrînit, şi nu ştiu ziua morţii mele.

 

3.           Acum dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la cîmp, şi adu-mi vînat.

 

4.           Fă-mi o mîncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s'o mănînc, ca să te binecuvinteze sufletul meu înainte de a muri.“

 

5.           Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său Esau. Şi Esau s'a dus la cîmp, ca să prindă vînatul şi să-l aducă.

6.           Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău Esau:

7.           „Adu-mi vînat, şi fă-mi o mîncare ca să mănînc; şi te voi binecuvînta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.“

8.           Acum, fiule, ascultă sfatul meu, şi fă ce îţi poruncesc.

 

9.           Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mîncare gustoasă cum îi place;

 

10.         tu ai s'o duci tatălui tău s'o mănînce, ca să te binecuvinteze înainte de moartea lui.“

 

11.         Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n'am păr deloc.

 

12.         Poate că tatăl meu mă va pipăi, şi voi trece drept mincinos înaintea lui, şi, în loc de binecuvîntare, voi face să vină peste mine blestemul.“

 

13.         Mamă-sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu, şi du-te de adu-mi-i.“

 

14.         Iacov s'a dus de i-a luat, şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mîncare, cum îi plăcea tatălui său.

 

15.         În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, cari se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tînăr.

 

16.         I-a acoperit cu pielea iezilor mînile şi gîtul, care era fără păr.

17.         Şi a dat în mîna fiului său Iacov mîncarea gustoasă şi pînea, pe cari le pregătise.

18.         El a venit la tatăl său, şi a zis: „Tată!“ „Iată-mă“, a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?“

19.         Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sînt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănîncă din vînatul meu, pentru ca să mă binecuvinteze sufletul tău!“

 

20.         Isaac a zis fiului său: „Cum, l-ai şi găsit, fiule?“ Şi Iacov a răspuns: „Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.“

21.         Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau, sau nu.“

 

22.         Iacov s'a apropiat de tatăl său Isaac, care l-a pipăit, şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mînile sînt mînile lui Esau.“

23.         Nu l-a cunoscut, pentrucă mînile îi erau păroase, ca mînile fratelui său Esau; şi l-a binecuvîntat.

 

24.         Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?“ Şi Iacov a răspuns: „Eu sînt.“

25.         Isaac a zis: „Adu-mi să mănînc din vînatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvinteze.“ Iacov i-a adus, şi el a mîncat; i-a adus şi vin, şi a băut.

 

26.         Atunci tatăl său Isaac i-a zis: „Apropie-te dar, şi sărută-mă, fiule.“

27.         Iacov s'a apropiat, şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvîntat, şi a zis:

              „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui cîmp, pe care l-a binecuvîntat Domnul.

 

28.         Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer,

              Şi grăsimea pămîntului,

              Grîu şi vin din belşug!

 

29.         Să-ţi fie supuse noroade,

              Şi neamuri să se închine înaintea ta!

              Să fii stăpînul fraţilor tăi,

              Şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta!

              Blestemat să fie oricine te va blestema,

              Şi binecuvîntat să fie oricine te va binecuvînta.“

 

30.         Isaac sfîrşise de binecuvîntat pe Iacov, şi abea plecase Iacov dela tatăl său Isaac, cînd fratele său Esau s'a întors dela vînătoare.

31.         A făcut şi el o mîncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată, scoală-te şi mănîncă din vînatul fiului tău, pentruca să mă binecuvinteze sufletul tău!“

 

32.         Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine eşti tu?“ Şi el a răspuns: „Eu sînt fiul tău cel mai mare, Esau.“

33.         Isaac s'a spăimîntat foarte tare, şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vînat, şi mi l-a adus? Eu am mîncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvîntat. Deaceea va rămînea binecuvîntat.

 

34.         Cînd a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvintează-mă şi pe mine, tată!“

 

35.         Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug, şi ţi-a luat binecuvîntarea.“

36.         Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m'a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întîi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvîntarea!“ Şi a zis: „N-ai păstrat nici o binecuvîntare pentru mine?“

 

37.         Isaac a răspuns, şi a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut  stăpîn peste tine, şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grîu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?“

 

38.         Esau a zis tatălui său: „N'ai decît această singură binecuvîntare, tată? Binecuvintează-mă şi pe mine, tată!“ Şi Esau a ridicat glasul şi a plîns.

 

39.         Tatăl său Isaac a răspuns, şi i-a zis:

              „Iată! Locuinţa ta  va fi lipsită (Sau: departe.) de grăsimea pămîntului

              Şi de roua cerului, de sus.

 

40.         Vei trăi din sabia ta,

              Şi vei sluji fratelui tău;

              Dar cînd te vei răscula,

              Vei scutura jugul lui de pe gîtul tău!“

 

 

Esau urăşte pe Iacov.

 

41.         Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvîntării, cu care-l binecuvîntase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sînt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.“

 

42.         Şi au spus Rebecii cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimes atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai  tînăr, şi i-a zis: „Iată, fratele tău Esau vrea să se răsbune pe tine, omorîndu-te.

 

43.         Acum, fiule, ascultă sfatul meu:  scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran;

 

44.         şi rămîi la el cîtăva vreme, pînă se va potoli mînia fratelui tău,

45.         pînă va trece dela tine urgia fratelui tău, şi va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimete să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amîndoi într'o zi?“

46.         Rebeca a zis lui Isaac: „M'am scîrbit de viaţă, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?“

 

 

Fuga lui Iacov în Mesopotamia.

 

28

 

1.           Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvîntat, şi i-a dat porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.

 

2.           Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale.

 

3.           Dumnezeul cel atotputernic (Evreieşte: El-Şadai.) să te binecuvinteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade!

 

4.           Să-ţi dea binecuvîntarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpîneşti ţara în care locuieşti ca străin, şi pe care a dat-o lui Avraam.“

 

5.           Şi Isaac a trimes pe Iacov, care s'a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, Arameul, fratele Rebecii, mama lui Iacov şi a lui Esau.

 

Esau mai ia o nevastă.

 

6.           Esau a văzut că Isaac binecuvîntase pe Iacov, şi-l trimesese la Padan-Aram, ca să-şi ia nevastă de acolo, şi că, binecuvîntîndu-l, îi dăduse porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.“

7.           A văzut că Iacov ascultase de tatăl său şi de mama sa, şi plecase la Padan-Aram.

8.           Esau a înţeles astfel că fetele lui Canaan nu-i plăceau tatălui său Isaac.

 

9.           Şi Esau s'a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lîngă nevestele pe cari le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot.

 

 

Scara cerului.

 

10.         Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi-a luat drumul spre Haran.

 

11.         A ajuns într'un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătîi, şi s'a culcat în locul acela.

12.         Şi a visat o scară rezemată de pămînt, al cărei vîrf ajungea pînă la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.

 

13.         Şi Domnul stătea deasupra (Sau: lîngă el.) ei, şi zicea: „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.“ Pămîntul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.

 

14.         Sămînţa ta va fi ca pulberea pămîntului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la mează-noapte şi la mează-zi; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine şi în sămînţa ta.

 

15.         Iată, Eu sînt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, pînă nu voi împlini ce-ţi spun.“

 

16.         Iacov s'a trezit din somn, şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n'am ştiut.“

 

17.         I-a fost frică, şi a zis: „Cît de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!“

18.         Şi Iacov s'a sculat dis de dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătîi, a pus-o ca stîlp de aducere aminte, şi a turnat untdelemn pe vîrful ei.

 

19.         A dat locului acestuia numele Betel (Adică, tîlmăcit: Casa lui Dumnezeu.); dar mai înainte cetatea se chema Luz.

 

20.         Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pîne să mănînc şi haine să mă îmbrac,

 

21.         şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu;

 

22.         piatra aceasta, pe care am pus-o ca stîlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.“

 

 

Iacov la Laban.

 

29

 

1.           Iacov a pornit la drum, şi s'a dus în ţara celor ce locuiesc la Răsărit.

 

2.           S'a uitat înainte, şi iată că pe cîmp era o fîntînă; şi lîngă ea erau trei turme de oi, cari se odihneau; căci la fîntîna aceasta obicinuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fîntînii era mare.

3.           Toate turmele se strîngeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fîntînii, adăpau turmele, şi apoi puneau piatra iarăş la loc pe gura fîntînii.

4.           Iacov a zis păstorilor: „Fraţilor, de unde sînteţi?“ „ Din Haran,“ au răspuns ei.

5.           El le-a zis: „Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor? “ „Îl cunoaştem, “ i-au răspuns ei.

6.           El le-a zis: „Este sănătos? “ „Sănătos“, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.

 

7.           El a zis: „Iată, soarele este încă sus, şi-i prea devreme ca să strîngeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăş.“

8.           Ei au răspuns: „Nu putem, pînă nu se vor strînge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fîntînii, şi vom adăpa oile.“

9.           Pe cînd le vorbea el încă, vine Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea.

 

10.         Cînd a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s'a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fîntînii, şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.

 

11.         Apoi Iacov a sărutat pe Rahela, şi a început să plîngă tare.

 

12.         Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecii. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său.

 

13.         Cum a auzit Laban de Iacov, fiul sorei sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat, şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întîmplate.

 

14.         Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele, şi carne din carnea mea!“ Iacov a stat la Laban o lună.

 

 

Lea şi Rahela.

 

15.         Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?“

16.         Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela.

17.         Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mîndră la faţă.

18.         Iacov iubea pe Rahela, şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.“

 

19.         Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie, decît s'o dau altuia. Rămîi la mine!“

20.         Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s'au părut ca vreo cîteva zile, pentrucă o iubea.

 

21.         În urmă Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.“

 

22.         Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.

 

23.         Seara, a luat pe fiică-sa Lea, şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.

24.         Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.

25.         A doua zi dimineaţă, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m'ai înşelat?“

26.         Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tînără înaintea celei mai mari.

27.         Isprăveşte săptămîna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba, pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.“

 

28.         Iacov a făcut aşa, şi a isprăvit săptămîna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiică-sa Rahela.

29.         Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela, pe roaba sa Bilha.

30.         Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decît pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.

 

 

Copiii făcuţi lui Iacov de Lea.

 

31.         Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe cînd Rahela era stearpă.

 

32.         Lea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben ( Vedeţi fiu); „căci“, a zis ea, „Domnul a văzut mîhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.“

 

33.         A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită, şi mi-a dat şi pe acesta.“  De aceea, i-a pus numele Simeon ( Ascultare).

34.         Iar a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.“ De aceea i-a pus numele Levi ( Alipire).

35.         A rămas iarăş însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta, voi lăuda pe Domnul.“ Deaceea i-a pus numele Iuda (Lăudat fie Domnul). Şi a încetat să mai nască.

 

 

Copiii lui Iacov.

 

30

 

1.           Cînd a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pismuit pe soru-sa, şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor!“

 

2.           Iacov s'a mîniat pe Rahela, şi a zis: „Sînt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?“

 

3.           Ea a zis: „Iată roaba mea Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei, şi să am şi eu copii prin ea.“

 

4.           Şi i-a dat de nevastă pe roaba ei Bilha; şi Iacov s'a culcat cu ea.

 

5.           Bilha a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov un fiu.

6.           Rahela a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu dreptate, şi mi-a auzit glasul, şi mi-a dăruit un fiu.“ De aceea i-a pus numele Dan ( A judecat).

 

7.           Bilha, roaba Rahelii, a rămas iar însărcinată, şi a născut lui Iacov un al doilea fiu.

8.           Rahela a zis: „Am luptat cu Dumnezeu împotriva sorei mele, şi am biruit.“ Deaceea i-a pus numele Neftali ( Luptele lui Dumnezeu).

 

9.           Cînd a văzut Lea că nu mai naşte, a luat pe roaba sa Zilpa, şi a dat-o lui Iacov de nevastă.

 

10.         Zilpa, roaba  Leii, a născut lui Iacov un fiu.

11.         „Cu noroc!“ a zis Lea. De aceea i-a pus numele Gad  (Noroc).

12.         Zilpa, roaba Leii, a născut un al doilea fiu lui Iacov.

13.         „Ce fericită sînt!“ a zis Lea; „căci femeile mă vor numi fericită.» De aceea i-a pus numele Aşer ( Fericit).

 

14.         Ruben a ieşit odată afară, pe vremea seceratului grîului, şi a găsit mandragore pe cîmp. Le-a adus mamei sale Lea. Atunci Rahela a zis Leii: „Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău.“

 

15.         Ea i-a răspuns: „Nu-ţi ajunge că mi-ai luat  bărbatul, de vrei să iei şi mandragorele fiului meu?“ Şi Rahela a zis: „Ei bine! poate să se culce cu tine în noaptea aceasta, pentru mandragorele fiului tău.“

 

16.         Seara, pe cînd se întorcea Iacov dela cîmp, Lea i-a ieşit înainte, şi a zis: „La mine ai să vii, căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu.“ Şi în noaptea aceea s'a culcat cu ea.

17.         Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov al cincilea fiu.

18.         Lea a zis: „M'a răsplătit Dumnezeu, pentrucă am dat bărbatului meu pe roaba mea.“ De aceea i-a pus numele Isahar (Răsplătire).

19.         Lea a rămas iarăş însărcinată, şi a născut un al şaselea fiu lui Iacov.

20.         Lea a zis: „Frumos dar mi-a dat Dumnezeu! De data aceasta, bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.“ Deaceea i-a pus numele Zabulon (Locuinţă).

 

21.         În urmă, a născut o fată, căreia i-a pus numele Dina  (Judecată).

22.         Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o, şi a făcut-o să aibă copii.

 

23.         Ea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!“

 

24.         Şi i-a pus numele Iosif (Adaos), zicînd: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!“

 

 

Îmbogăţirea lui Iacov.

 

25.         După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: „Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în ţara mea.

 

26.         Dă-mi nevestele şi copiii, pentru cari ţi-am slujit, şi voi pleca; fiindcă ştii ce slujbă ţi-am făcut.“

 

27.         Laban i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, mai zăboveşte; văd bine că Domnul m'a binecuvîntat din pricina ta;

 

28.         hotărăşte-mi simbria ta, şi ţi-o voi da.“

 

29.         Iacov i-a răspuns: „Ştii cum ţi-am slujit, şi cum ţi-au propăşit vitele cu mine;

 

30.         căci puţinul pe care-l aveai înainte de venirea mea, a crescut mult, şi Domnul te-a binecuvîntat ori încotro am mers eu. Acum, cînd am să muncesc şi pentru casa mea?“

 

31.         Laban a zis: „Ce să-ţi dau?“  Şi Iacov a răspuns: „Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoieşti cu ce-ţi voi spune, îţi voi paşte turma şi mai departe, şi o voi păzi.

32.         Azi am să trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein şi pestriţ şi orice miel negru, şi din capre tot ce este pestriţ şi sein. Aceasta să fie simbria mea.

 

33.         Iată cum se va dovedi cinstea mea: deacum încolo, cînd ai să vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein şi pestriţ între capre şi negru între miei, şi se va găsi la mine, să fie socotit ca furat.“

 

34.         Laban a zis: „Bine! fie aşa cum ai zis.“

35.         În aceeaş zi, a pus deoparte ţapii bălţaţi şi pestriţi, toate caprele seine şi pestriţe, toate cele ce aveau alb pe ele, şi toţi mieii cari erau negri. Le-a dat în mînile fiilor săi.

36.         Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el şi Iacov; şi Iacov păştea celelalte oi ale lui Laban.

37.         Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan; a despoiat de pe ele făşii de coajă, şi a făcut să se vadă albeaţa care era pe nuiele.

 

38.         Apoi a pus nuielele, pe cari le despoiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, subt ochii oilor cari veneau să bea, ca atunci cînd vor veni să bea, să zămislească.

39.         Oile zămisleau uitîndu-se la nuiele, şi făceu miei bălţaţi, seini şi pestriţi.

40.         Iacov despărţea mieii aceştia, şi abătea feţele oilor din turma lui Laban către cele seine şi bălţate. Şi-a făcut astfel turme deosebite, pe cari nu le-a împreunat cu turma lui Laban.

41.         Oridecîteori se înferbîntau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jghiaburi, subt ochii oilor, ca ele să zămislească uitîndu-se la nuiele.

42.         Cînd oile erau slabe, nu punea nuielele; aşa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari pentru Iacov.

43.         Omul acela s'a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.

 

 

Plecarea lui Iacov în Canaan.

 

31

 

1.           Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, cari ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru, şi cu averea tatălui nostru şi-a agonisit el toată bogăţia aceasta.“

 

2.           Iacov s'a uitat şi la faţa lui Laban; şi iată că ea nu mai era ca înainte.

 

3.           Atunci Domnul a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.“

 

4.           Iacov a trimes de a chemat pe Rahela şi pe Lea, la cîmp la turma lui.

5.           El le-a zis: „După faţa tatălui vostru, văd bine că el nu mai este ca înainte; dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine.

 

6.           Voi înşivă ştiţi că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea.

 

7.           Şi tatăl vostru m'a înşelat: de zece ori mi-a schimbat simbria; dar Dumnezeu nu i-a îngăduit să mă păgubească.

 

8.           Ci cînd zicea el: „Mieii pestriţi să fie simbria ta,“ toate oile făceau miei pestriţi. Şi cînd zicea: „Mieii bălţaţi să fie simbria ta,“ toate oile făceau miei bălţaţi.

 

9.           Dumnezeu a luat astfel toată turma tatălui vostru, şi mi-a dat-o mie.

 

10.         Pe vremea cînd se înferbîntau oile, eu am ridicat ochii, şi am văzut în vis că ţapii şi berbecii cari săreau pe capre şi pe oi, erau bălţaţi, pestriţi şi seini.

11.         Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „ Iacove!“ „Iată-mă“, am răspuns eu.

 

12.         El a zis: „Ridică ochii, şi priveşte: toţi ţapii şi berbecii, cari sar pe capre şi pe oi, sînt bălţaţi, pestriţi şi seini; căci am văzut tot ce ţi-a făcut Laban.

 

13.         Eu sînt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stîlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă. Acum, scoală-te, ieşi din ţara aceasta, şi întoarce-te în ţara ta de naştere.“

 

14.         Rahela şi Lea au răspuns, şi i-au zis: „Mai avem noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru?

 

15.         Nu sîntem noi oare privite de el ca nişte străine, fiindcă ne-a vîndut, şi ne-a mîncat şi banii?

 

16.         Toată bogăţia, pe care a luat-o Dumnezeu dela tatăl nostru, este a noastră, şi a copiilor noştri. Fă acum tot ce ţi-a spus Dumnezeu.“

17.         Iacov s'a sculat, şi a pus pe copiii şi nevestele sale călări pe cămile.

18.         Şi-a luat toată turma şi toate averile pe cari le avea: turma, pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său Isaac, în ţara Canaan.

19.         Pe cînd Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său;

 

20.         şi Iacov a înşelat pe Laban, Arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa.

21.         A fugit astfel cu tot ce avea; s'a sculat, a trecut Rîul ( Eufrat), şi s-a îndreptat spre muntele Galaad.

 

 

Urmărirea lui Iacov de către Laban.

 

22.         A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit.

23.         Laban a luat cu el pe fraţii săi, l-a urmărit cale de şapte zile, şi l-a ajuns la muntele Galaad.

 

24.         Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!“

 

25.         Laban a ajuns dar pe Iacov. Iacov îşi întinsese cortul pe munte; Laban şi-a întins şi el cortul cu fraţii lui, pe muntele Galaad.

26.         Atunci Laban a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentruce m'ai înşelat, şi mi-ai luat fetele ca pe nişte roabe luate cu sabia?

 

27.         Pentruce ai fugit pe ascuns, m'ai înşelat, şi nu mi-ai dat de ştire? Te-aş fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei şi al cîntecelor, în sunet de timpane şi alăută.

28.         Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai lucrat.

 

29.         Mîna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!“

 

30.         Dar acum, odată ce ai plecat, pentrucă te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?“

 

31.         Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: „Am fugit, fiindcă mi-era frică, gîndindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.

32.         Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale, şi ia-ţi-l. “ Iacov nu ştia că Rahela îi furase.

 

33.         Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe, şi n'a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii, şi a intrat în cortul Rahelii.

34.         Rahela luase idolii, îi pusese subt samarul cămilei, şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n'a găsit nimic.

35.         Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rînduiala femeilor.“ A căutat peste tot, dar n'a găsit idolii.

 

36.         Iacov s'a mîniat, şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvîntul, şi i-a zis: „Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu, de mă urmăreşti cu atîta înverşunare?

37.         Mi-ai scormonit toate lucrurile, şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraţilor mei şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amîndoi!

38.         Iată, am stat la tine două zeci de ani; oile şi caprele nu ţi s'au stărpit, şi n'am mîncat berbeci din turma ta.

39.         Nu ţi-am adus acasă vite sfăşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea.

 

40.         Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi.

41.         Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit patrusprezece ani pentru cele două fete ale tale, şi şase ani pentru turma ta, şi de zece ori mi-ai schimbat simbria.

 

42.         Dacă n'aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mîinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mîinilor mele, şi ieri noapte a rostit judecata.“

 

43.         Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: „Fiicele acestea sînt fiicele mele, copiii aceştia sînt copiii mei, turma aceasta este turma mea, şi tot ce vezi este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele, sau pentru copiii lor, pe cari i-au născut?

44.         Vino, să facem amîndoi un legămînt, şi legămîntul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!“

 

45.         Iacov a luat o piatră, şi a pus-o ca stîlp de aducere aminte.

 

46.         Iacov a zis fraţilor săi: „Strîngeţi pietre.“ Ei au strîns petre, şi au făcut o movilă; şi au mîncat acolo pe movilă.

47.         Laban a numit-o Iegar-Sahaduta ( Movila mărturiei), şi Iacov a numit-o Galed  (Movila mărturiei).

48.         Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine şi tine!“ Deaceea i-au pus numele Galed.

 

49.         Se mai numeşte şi Miţpa (Veghiere), pentrucă Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta, cînd ne vom pierde din vedere unul pe altul.

 

50.         Dacă vei asupri pe fetele mele, şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine şi tine.“

51.         Laban a zis lui Iacov: „Iată movila aceasta, şi iată stîlpul acesta, pe care l-am ridicat între mine şi tine.

52.         Movila aceasta să fie martoră şi stîlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta, şi nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta şi peste stîlpul acesta, ca să ne facem rău.

53.         Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.“ Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.

 

54.         Iacov a adus o jertfă pe munte, şi a poftit pe fraţii lui să mănînce; ei au mîncat, şi au rămas toată noaptea pe munte.

55.         Laban s'a sculat disdedimineaţă, şi-a sărutat nepoţii şi fetele, şi i-a binecuvîntat. Apoi a plecat şi s'a întors la locuinţa lui.

 

 

Frica lui Iacov.

 

32

 

1.           Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întîlnit îngerii lui Dumnezeu.

 

2.           Cînd i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!“ De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim ( Tabără îndoită).

 

3.           Iacov a trimes înainte nişte soli la fratele său Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom.

 

4.           El le-a dat porunca următoare: „Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: „Aşa  vorbeşte robul tău Iacov: „Am locuit la Laban, şi am rămas la el pînă acum;

 

5.           am boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimet să dea de ştire lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta.“

 

6.           Solii s'au întors înapoi la Iacov, şi au zis: „Ne-am dus la fratele tău Esau; şi el vine înaintea ta, cu patru sute de oameni.“

 

7.           Iacov s'a spăimîntat foarte mult, şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe cari-i avea cu el, oile, boii şi cămilele,

 

8.           şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămînea, va putea să scape.“

 

Rugăciunea lui Iacov.

 

9.           Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere, şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!

 

10.         Eu sînt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere.

 

11.         Izbăveşte-mă, Te rog, din mîna  fratelui meu, din mîna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.

 

12.         Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine, şi-ţi voi face sămînţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.“

 

 

Iacov caută să îmblînzească pe Esau.

 

13.         Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el, şi a pus de-o parte, ca dar pentru fratele său Esau:

 

14.         două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi două zeci de berbeci,

15.         treizeci de cămile alăptătoare cu mînjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.

16.         Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă deosebit, şi a poruncit robilor săi: „Treceţi înaintea mea, şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă.“

17.         A dat celui dintîi porunca următoare: „Cînd te va întîlni fratele meu Esau, şi te va întreba:„Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?“

18.         să răspunzi: „A robului tău Iacov; ea este un dar, trimes domnului meu Esau; şi el însuş vine în urma noastră.“

19.         A dat aceeaş poruncă celui de al doilea, celui de al treilea, şi tuturor celor ce mînau turmele: „Aşa să vorbiţi domnului meu Esau, cînd îl veţi întîlni.

20.         Să spuneţi: „Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.“ Căci îşi zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă, şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.“

 

21.         Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.

22.         Tot în noaptea aceea s'a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe, şi pe cei unsprezece copii ai lui, şi a trecut vadul Iabocului.

 

23.         I-a luat, i-a trecut pîrîul, şi a trecut tot ce avea.

 

Lupta lui Iacov: Israel.

 

24.         Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s'a luptat cu el pînă în revărsatul zorilor.

 

25.         Văzînd că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s'a scrîntit încheietura coapsei lui Iacov, pe cînd se lupta cu el.

 

26.         Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.“ Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci pînă nu mă vei binecuvînta.“

 

27.         Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?“ „Iacov,“ a răspuns el.

28.         Apoi a zis: „Numele tău nu va mai  fi Iacov, ci te vei chema Israel (Celce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor.“

 

29.         Iacov l-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.“ El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?“ Şi l-a binecuvîntat acolo.

 

30.         Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu); „căci“, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuş am scăpat cu viaţă.“

 

31.         Răsărea soarele cînd a trecut pe lîngă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.

32.         Iată de ce, pînă în ziua de azi, Israeliţii nu mănîncă vîna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vînă.

 

Împăcarea lui Iacov cu Esau.

 

33

 

1.           Iacov a ridicat ochii, şi s'a uitat; şi iată că Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela, şi cele două roabe.

 

2.           A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei, şi la urmă pe Rahela cu Iosif.

3.           El însuş a trecut înaintea lor; şi s'a aruncat cu faţa la pămînt de şapte ori, pînă ce s'a apropiat de tot de fratele său.

 

4.           Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s'a aruncat pe grumaz, şi l-a sărutat. Şi au plîns.

 

5.           Esau, ridicînd ochii, a văzut femeile şi copiii, şi a zis: „Cine sînt aceia?“ Şi Iacov a răspuns: „Sînt copiii, pe cari i-a dat Dumnezeu robului tău.“

 

6.           Roabele s'au apropiat, cu copiii lor, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt;

7.           Lea şi copiii ei deasemenea s'au apropiat, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt; în urmă s'au apropiat Iosif şi Rahela şi s'au aruncat cu faţa la pămînt.

8.           Esau a zis: „Ce ai de gînd să faci cu toată tabăra aceea pe care am întîlnit-o?“ Şi Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.“

 

9.           Esau a zis: „Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău.“

10.         Şi Iacov a răspuns: „Nu; te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mîna mea; căci m'am uitat la faţa ta cum se uită cineva la Faţa lui Dumnezeu, şi tu m'ai primit cu bunăvoinţă.

 

11.         Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m'a umplut de bunătăţi, şi am de toate.“ Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit.

 

12.         Esau a zis: „Haidem să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.“

13.         Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sînt micşori, şi am oi şi vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri.

14.         Domnul meu s'o ia înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii, pînă voi ajunge la domnul meu în Seir.“

 

15.         Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.“ Şi Iacov a răspuns: „Pentruce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!“

 

16.         În aceeaş zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir.

 

Iacov se aşează la Sihem.

 

17.         Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă, şi a făcut colibi pentru turme. Deaceea s'a dat locului aceluia numele Sucot (Colibi).

 

18.         La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan, şi a tăbărît înaintea cetăţii.

 

19.         Partea de ogor, pe care îşi întinsese cortul, a cumpărat-o dela fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita (Chesita, o măsură de bani.).

 

20.         Şi acolo, a ridicat un altar, pe care l-a numit El-Elohe-Israel (Domnul este Dumnezeul lui Israel).

 

 

Dina şi Sihem.

 

34

 

1.           Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieşit să vadă pe fetele ţării.

 

2.           Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mîna pe ea, s'a culcat cu ea şi a necinstit-o.

 

3.           S'a lipit  cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata, şi a căutat s'o liniştească.

4.           După aceea Sihem a zis tatălui său Hamor: „Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!“

 

5.           Iacov a aflat că-i necinstise pe fiică-sa Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut pînă la întoarcerea lor.

 

6.           Hamor, tatăl lui Sihem, s'a dus la Iacov ca să-i vorbească.

7.           Dar cînd s'au întors fiii lui Iacov dela păşune, şi au auzit lucrul acesta, s'au supărat şi s'au mîniat foarte tare; pentrucă Sihem săvîrşise o mişelie în Israel, culcîndu-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n'ar fi trebuit să se facă niciodată.

 

8.           Hamor le-a vorbit astfel: „Fiul meu Sihem s'a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi-i-o de nevastă,

9.           şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele voastre, şi luaţi pentru voi pe ale noastre.

10.         Locuiţi cu noi; ţara vă stă înainte, rămîneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pămînturi în ea.“

 

11.         Sihem a zis tatălui şi fraţilor Dinei: „Să capăt trecere înaintea voastră, şi vă voi da ce-mi veţi cere.

12.         Cereţi-mi o zestre cît de mare şi cît de multe daruri, şi voi da tot ce-mi veţi zice; numai daţi-mi fata de nevastă.“

 

13.         Fiii lui Iacov au răspuns, şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său Hamor, pentrucă Sihem necinstise pe sora lor Dina.

 

14.         Ei i-au zis: „Este un lucru pe care nu-l putem face să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.

 

15.         Nu ne vom învoi la aşa ceva decît dacă vă faceţi şi voi ca noi, şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur.

16.         Atunci vă vom da pe fetele noastre, şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi, şi vom face împreună un singur norod.

17.         Dar dacă nu voiţi să ne ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca.“

18.         Cuvintele lor au plăcut lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui Hamor.

19.         Tînărul n'a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov, şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său.

 

20.         Hamor şi fiul lui Sihem s'au dus la poarta cetăţii, şi au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor:

21.         „Oamenii aceştia au gînduri de pace faţă de noi; să rămînă dar în ţară, şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor, şi le vom da de neveste pe fetele noastre.

22.         Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decît dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sînt tăiaţi împrejur.

23.         Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor, vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămînă la noi.“

24.         Toţi ceice treceau pe poarta cetăţii, au ascultat pe Hamor şi pe fiul său Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi ceice treceau pe poarta cetăţii.

 

25.         A treia zi, pe cînd sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s'au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.

 

26.         Au trecut de asemenea prin ascuţişul săbiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem, şi au ieşit afară.

27.         Fiii lui Iacov s'au aruncat asupra celor morţi, şi au jăfuit cetatea, pentrucă necinstiseră pe sora lor.

28.         Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe cîmp;

29.         le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case.

30.         Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: „Voi m'aţi nenorocit, făcîndu-mă urît locuitorilor ţării, Cananiţilor şi Feresiţilor. N'am supt porunca mea decît un mic număr de oameni; ei se vor strînge împotriva mea, mă vor bate, şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.“

 

31.         Ei au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?“

 

Iacov la Betel.

 

35

 

1.           Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo, şi ridică acolo un altar Dumnezeului, care ţi S'a arătat cînd fugeai de fratele tău Esau.“

 

2.           Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini cari sînt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă, şi schimbaţi-vă hainele,

 

3.           ca să ne sculăm, şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m'a ascultat în ziua necazului meu, şi care a fost cu mine în călătoria, pe care am făcut-o.“

 

4.           Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, cari erau în mînile lor, şi cerceii pe cari-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pămînt supt stejarul de lîngă Sihem.

 

5.           Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s'a răspîndit peste cetăţile, cari-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n'au urmărit pe fiii lui Iacov.

 

6.           Iacov şi toţi ceice erau cu el, au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan.

 

7.           A zidit acolo un altar, şi a numit locul acela: „El-Betel“ (Dumnezeul Betelului), căci acolo i se descoperise Dumnezeu, cînd fugea de fratele său.

 

8.           Debora, doica Rebecii, a murit; şi a fost îngropată mai jos de Betel, subt stejarul căruia i s'a pus numele: „Stejarul jalei.“

 

9.           Dumnezeu S'a arătat iarăş lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, şi l-a binecuvîntat.

 

10.         Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.“ Şi i-a pus numele Israel.

 

11.         Dumnezeu i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine, şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.

 

12.         Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac, şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.“

 

13.         Dumnezeu S'a înălţat dela el, în locul unde îi vorbise.

 

14.         Şi Iacov a ridicat un stîlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stîlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură, şi a turnat untdelemn.

 

15.         Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.

 

 

Moartea Rahelei.

 

16.         Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică pînă la Efrata, cînd Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea;

17.         şi în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!“

 

18.         Şi pe cînd îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni  (Fiul durerii mele): dar tatăl său l-a numit Beniamin  (Fiul dreptei).

19.         Rahela a murit, şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.

 

20.         Iacov a ridicat un stîlp pe mormîntul ei: acesta este stîlpul depe mormîntul Rahelei, care este şi azi.

 

 

Fiii lui Iacov.

 

21.         Israel a plecat mai departe; şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.

 

22.         Pe cînd locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s'a dus şi s'a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat.

 

              Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.

23.         Fiii Leii: Ruben, întîiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, şi Zabulon.-

 

24.         Fiii Rahelii: Iosif şi Beniamin.

25.         Fiii Bilhei, roaba Rahelii: Dan şi Neftali.-

26.         Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sînt fiii lui Iacov, cari i s'au născut în Padan-Aram.

 

Moartea lui Isaac.

 

27.         Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac.

 

28.         Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sutăoptzeci de ani.

29.         Isaac şi-a dat duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său, bătrîn şi sătul de zile. Fiii săi Esau şi Iacov l-au îngropat.

 

 

Esau se aşează în Seir.

 

36

 

1.           Iată spiţa neamului lui Esau, adică Edom.

 

2.           Esau şi-a luat neveste dintre fetele Canaanului pe: Ada, fata

              Hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata Hevitului Ţibeon,

 

3.           şi pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot. -

 

4.           Ada a născut lui Esau pe Elifaz; Basmat a născut pe Reuel;

 

5.           şi Oholibama a născut pe Ieuş, Iaelam şi Core. Aceştia sînt fiii lui Esau, cari i s'au născut în ţara Canaan.-

6.           Esau şi-a luat nevestele, fiii şi fiicele, toată lumea din casă, turmele, toate vitele, şi toată averea pe care şi-o agonisise în ţara Canaan, şi s'a dus într'o altă ţară, departe de fratele său Iacov.

7.           Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună, şi ţinutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor lor.

 

8.           Esau s'a aşezat în muntele Seir. Esau înseamnă Edom.

 

 

Urmaşii lui Esau.

 

9.           Iată spiţa neamului lui Esau, tatăl Edomiţilor, în muntele Seir.

10.         Iată numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau; Reuel, fiul Basmatei, nevasta lui Esau.-

 

11.         Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Ţefo, Gaetam şi Chenaz.

12.         Şi Timna era ţiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceştia sînt fiii Adei, nevasta lui Esau.

 

13.         Iată fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Şama şi Miza. Aceştia sînt fiii Basmatei, nevasta lui Esau. -

14.         Iată fiii Oholibamei, fata Anei, fata lui Ţibeon, nevasta lui Esau: Ea a născut lui Esau pe Ieuş, Iaelam şi Core.

15.         Iată căpeteniile seminţiilor ieşite din fiii lui Esau.  - Iată fiii lui Elifaz, întîiul născut al lui Esau: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Ţefo, căpetenia Chenaz,

16.         căpetenia Core, căpetenia Gaetam, căpetenia Amalec. Aceştia sînt căpeteniile ieşite din Elifaz, în ţara Edom. Aceştia sînt fiii Adei.-

17.         Iată fiii lui Reuel, fiul lui Esau: căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Şama, căpetenia Miza. Aceştia sînt căpeteniile ieşite din Reuel, în ţara Edom. Aceştia sînt fiii Basmatei, nevasta lui Esau.

18.         Iată fiii Oholibamei, nevasta lui Esau:căpetenia Ieuş, căpetenia Iaelam, căpetenia Core. Aceştia sînt căpeteniile ieşite din Oholibama, fata Anei, nevasta lui Esau.

19.         Aceştia sînt fiii lui Esau, şi aceştia sînt căpeteniile seminţiilor lor. Esau înseamnă Edom.

 

Urmaşii lui Seir.

 

20.         Iată fiii lui Seir, Horitul, vechii locuitori ai ţării: Lotan, Şobal, Ţibeon, Ana,

 

21.         Dişon, Eţer şi Dişan. Aceştia sînt căpeteniile Horiţilor, fiii lui Seir, în ţara Edom.-

22.         Fiii lui Lotan au fost: Hori şi Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna.

23.         Iată fiii lui Şobal: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam.-

24.         Iată fiii lui Ţibeon: Aia şi Ana. Ana acesta a găsit izvoarele calde în pustie, cînd păştea măgarii tatălui său Ţibeon.

25.         Iată fiii lui Ana: Dişon şi Oholibama, fata lui Ana.-

26.         Iată fiii lui Dişon:Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran.-

27.         Iată fiii lui Eţer: Bilhan, Zaavan şi Acan.-

28.         Iată fiii lui Dişan: Uţ şi Aran.

29.         Iată căpeteniile Horiţilor: căpetenia Lotan, căpetenia Şobal, căpetenia Ţibeon, căpetenia Ana,

30.         căpetenia Dişon, căpetenia Eţer, căpetenia Dişan. Aceştia sînt căpeteniile Horiţilor, căpeteniile pe cari le-au avut în ţara lui Seir.

 

Împăraţii Edomului.

 

31.         Iată împăraţii cari au împărăţit în ţara Edom, înainte de a împărăţi un împărat peste copiii lui Israel. -

 

32.         Bela, fiul lui Beor, a împărăţit peste Edom; şi numele cetăţii lui era Dinhaba.-

33.         Bela a murit; şi în locul lui a împărăţit Iobab, fiul lui Zerah din Boţra.-

34.         Iobab a murit; şi în locul lui, a împărăţit Huşam, din ţara Temaniţilor.-

35.         Huşam a murit; şi, în locul lui, a împărăţit Hadad, fiul lui Bedad. El a bătut pe Madian în cîmpia Moabului. Numele cetăţii lui era Avit.

36.         Hadad a murit; şi, în locul lui, a împărăţit Samla, din Masreca.

37.         Samla a murit; şi, în locul lui, a împărăţit Saul, din Rehobot pe Rîul.

38.         Saul a murit; şi, în locul lui a împărăţit Baal-Hanan, fiul lui  Acbor.

39.         Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a murit; şi, în locul lui a împărăţit Hadar. Numele cetăţii lui era Pau; şi numele nevestei lui era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Mezahab.

 

40.         Iată numele căpeteniilor ieşite din Esau, după seminţiile lor, după ţinuturile lor, şi după numele lor: căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet,

 

41.         căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon,

42.         căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar,

43.         căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Aceştia sînt căpeteniile lui Edom, după locuinţele lor, în ţara, pe care o aveau. Acesta este Esau, tatăl Edomiţilor.

 

Iosif vîndut de fraţii săi.

 

37

 

1.           Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.

 

2.           Iată istoria lui Iacov.

              Iosif, la vîrsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.

 

3.           Israel iubea pe Iosif mai mult decît pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentrucă îl născuse la bătrîneţă; şi i-a făcut o haină pestriţă (Sau: O haină lungă cu mîneci.).

 

4.           Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decît pe ei toţi, şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.

 

5.           Iosif a visat un vis, şi l-a istorisit fraţilor săi, cari l-au urît şi mai mult.

6.           El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat!

7.           Noi eram la legatul snopilor în mijlocul cîmpului; şi iată că snopul meu s'a ridicat şi a stătut în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.“

 

8.           Fraţii lui i-au zis: „Doar n'ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n'ai să ne cîrmuieşti tu pe noi?“ Şi l-au urît şi mai mult, din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui.

9.           Iosif a mai visat un alt vis, şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna, şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pămînt înaintea mea.“

 

10.         L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat, şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta, pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi, să ne aruncăm cu faţa la pămînt înaintea ta?“

 

11.         Fraţii săi au început să-l pismuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.

 

12.         Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.

13.         Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimet la ei.“ „ Iată-mă, sînt gata,“ a răspuns el.

14.         Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sînt sănătoşi, şi dacă oile sînt bine; şi adu-mi veşti.“ L-a trimes astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem.

 

15.         Pe cînd rătăcea pe cîmp, l-a întîlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?“

16.         „Caut pe fraţii mei,“ a răspuns Iosif; „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?“

 

17.         Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunînd: „Haidem la Dotan.“ Iosif s'a dus după fraţii săi, şi i-a găsit la Dotan.

 

18.         Ei l-au zărit de departe, şi pînă să se apropie de ei, s'au sfătuit să-l omoare.“

 

19.         Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de visuri!

20.         Veniţi acum, să-l omorîm şi să-l aruncăm într'una din aceste gropi; vom spune că l-a mîncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui.“

 

21.         Ruben a auzit lucrul acesta, şi l-a scos din mînile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!“

 

22.         Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sînge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie, şi nu puneţi mîna pe el.“ Căci avea de gînd să-l scape din mînile lor, şi să-l aducă înapoi la tatăl său.

23.         Cînd a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au desbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el.

24.         L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.

25.         „Apoi au şezut să mănînce. Ridicîndu-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămîie, cu leac alinător şi smirnă, pe cari le duceau în Egipt.

 

26.         Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom cîştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sîngele?

 

27.         Veniţi mai bine să-l vindem Ismaeliţilor, şi să nu punem mîna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Şi fraţii lui l-au ascultat.

 

28.         La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă, şi l-au vîndut cu douăzeci de sicli de argint Ismaeliţilor, cari l-au dus în Egipt.

 

 

Jalea lui Iacov.

 

29.         Ruben s'a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele,

 

30.         s'a întors la fraţii săi, şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?“

 

31.         Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi junghiind un ţap, i-au muiat haina în sînge.

 

32.         Au trimes tatălui lor haina cea pestriţă, punînd să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.“

33.         Iacov a cunoscut-o, şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mîncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!“

 

34.         Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse, şi a jălit multă vreme pe fiul său.

 

35.         Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mîngîie; dar el nu voia să primească nici o mîngîiere, ci zicea: „Plîngînd mă voi pogorî la fiul meu în locuinţa morţilor.“ Şi plîngea astfel pe fiul său.

 

36.         Madianiţii l-au vîndut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.

 

 

Iuda şi Tamar.

 

38

 

1.           În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi, şi a tras la un om din Adulam, numit Hira.

 

2.           Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Cananit, numit Şua; a luat-o de nevastă, şi s'a culcat cu ea.

 

3.           Ea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er.

 

4.           A rămas iarăş însărcinată, şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan.

 

5.           A mai născut iarăş un fiu, căruia i-a pus numele Şela; Iuda era la Czib, cînd a născut ea.

 

6.           Iuda a luat întîiului său născut Er, o nevastă numită Tamar.

 

7.           Er, întîiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorît.

 

8.           Atunci Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămînţă fratelui tău.“

 

9.           Onan, ştiind că sămînţa aceasta n'are să fie a lui, vărsa sămînţa pe pămînt ori de cîte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămînţă fratelui său.

 

10.         Ce făcea el n'a plăcut Domnului, care l-a omorît şi pe el.

 

11.         Atunci Iuda a zis norei sale Tamar: „Rămîi văduvă în casa tatălui tău, pînă va creşte fiul meu Şela.“ Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s'a dus, şi a locuit în casa tatălui ei.

 

 

Păcătuirea lui Iuda cu Tamar.

 

12.         Au trecut multe zile, şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s'a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, Adulamitul.

 

13.         Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta, şi i-au zis: „Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.“

14.         Atunci ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s'a acoperit cu o măhramă, s'a îmbrăcat în alte haine, şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu-i fusese dată de nevastă.

 

15.         Iuda a văzut-o, şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa.

16.         S'a abătut la ea din drum, şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!“ Căci n'a cunoscut-o că era noru-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?“

17.         El a răspuns: „Am să-ţi trimet un ied din turma mea.“ Ea a zis: „Îmi dai un zălog, pînă îl vei trimete?“

 

18.         El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?“ Ea a zis: „Inelul tău, lanţul tău, şi toiagul pe care-l ai în mînă.“ El i le-a dat. Apoi s'a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată dela el.

 

19.         Ea s'a sculat, şi a plecat; şi-a scos mahrama şi s'a îmbrăcat iarăş în hainele de văduvă.

 

20.         Iuda a trimes iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mînile femeii. Dar acesta n'a găsit-o.

21.         A întrebat pe oamenii locului, şi a zis: „Unde este curva aceea, care stătea aici la Enaim, pe drum?“ Ei au răspuns: „N'a fost nici o curvă aici.“

22.         Adulamitul s'a întors la Iuda, şi i-a spus:  „N'am găsit-o; şi chiar oamenii de acolo au zis: „N'a fost nici o curvă aici.“

23.         Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de rîs. Iată, am trimes iedul acesta, şi n'ai găsit-o.“

24.         Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: „Tamar, noru-ta, a curvit, şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.“ Şi Iuda a zis: „Scoateţi-o afară ca să fie arsă.“

 

25.         După ce au scos-o afară, ea a trimes să spună socrului său: „Dela omul acela, ale cui sînt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanţurile acestea, şi toiagul acesta.“

 

26.         Iuda le-a cunoscut, şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decît mine, fiindcă n'am dat-o de nevastă fiului meu Şela.“ Şi nu s'a mai împreunat cu ea deatunci.

 

27.         Cînd i-a venit vremea să nască, iată că în pîntecele ei erau doi gemeni.

28.         Şi în timpul naşterii, unul a scos mîna înainte; moaşa i-a apucat mîna, şi a legat-o cu un fir roş, zicînd: „Acesta a ieşit cel dintîi.“

29.         Dar el a tras mîna înapoi, şi a ieşit frate-său. Atunci moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!“ De aceea i-a pus numele Pereţ (Spărtură).

 

30.         În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roş la mînă; de aceea i-au pus numele Zerah  (Cărămiziu).

 

Iosif în Egipt.

 

39

 

1.           Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un Egiptean, l-a cumpărat dela Ismaeliţii cari-l aduseseră acolo.

 

2.           Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpînului său, Egipteanul.

 

3.           Stăpînul lui a văzut că Domnul era cu el, şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori dece se apuca.

 

4.           Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpînului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui, şi i-a încredinţat tot ce avea.

 

5.           De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvîntat casa Egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvîntarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la cîmp.

 

6.           Egipteanul a lăsat pe mînile lui Iosif tot ce avea, şi n'avea altă grijă decît să mănînce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură, şi plăcut la chip.

 

 

Fecioria lui Iosif.

 

7.           După cîtăva vreme, s'a întîmplat că nevasta stăpînului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis: „Culcă-te cu mine!“

 

8.           El n'a voit, şi a zis nevestei stăpînului său: „Vezi că stăpînul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi-a dat pe mînă tot ce are.

9.           El nu este mai mare decît mine în casa aceasta, şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentrucă eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atît de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“

 

10.         Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n'a voit să se culce şi să se împreune cu ea.

11.         Într'o zi, cînd intrase în casă, ca să-şi facă lucrul, şi cînd nu era acolo nici unul din oamenii casei,

12.         ea l-a apucat de haină, zicînd: „Culcă-te cu mine!“ El i-a lăsat haina în mînă, şi a fugit afară din casă.

 

13.         Cînd a văzut ea că-i lăsase haina în mînă, şi fugise afară,

14.         a chemat oamenii din casă, şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un Evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.

15.         Şi, cînd a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lîngă mine şi a fugit afară.“

16.         Şi a pus haina lui Iosif lîngă ea pînă s'a întors acasă stăpînul lui.

17.         Atunci i-a vorbit astfel: „Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.

 

18.         Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lîngă mine, şi a fugit afară.“

19.         După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău,“ stăpînul lui Iosif s'a mîniat foarte tare.

 

20.         A luat pe Iosif, şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.

 

 

Iosif în temniţă.

 

21.         Domnul a fost cu Iosif, şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei.

 

22.         Şi mai marele temniţei a pus subt privegherea lui pe toţi întemniţaţii cari erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decît prin el.

 

23.         Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mînă, pentrucă Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbîndă în tot ce făcea.

 

 

Iosif tîlcuieşte visurile în temniţă.

 

40

 

1.           După cîtăva vreme, s'a întîmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpînul lor, împăratul Egiptului.

 

2.           Faraon s'a mîniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor.

 

3.           Şi i-a pus subt pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif.

 

4.           Căpetenia străjerilor i-a pus subt privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lîngă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă.

5.           Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, cari erau închişi în temniţă, au visat într'o noapte amîndoi cîte un vis, şi anume fiecare cîte un vis, care putea să capete o tălmăcire deosebită.

6.           Iosif, cînd a venit dimineaţa la ei, s'a uitat la ei; şi i-a văzut trişti.

7.           Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, cari erau cu el în temniţa stăpînului său, şi le-a zis: „Pentruce aveţi o faţă aşa de posomorîtă azi?“

8.           Ei i-au răspuns: „Am visat un vis, şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.“ Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sînt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.“

 

9.           Mai marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul, şi i-a zis: „În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viţă.

10.         Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Cînd a început să dea lăstari, i s'a deschis floarea, şi ciorchinele au făcut struguri copţi.

11.         Paharul lui Faraon era în mîna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon, şi am pus paharul în mîna lui Faraon.“

12.         Iosif i-a zis: „Iată tîlmăcirea visului. Cele trei mlădiţe sînt trei zile.

 

13.         Peste trei zile Faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăş în slujba ta, şi vei pune iarăş paharul în mîna lui Faraon, cum obicinuiai mai înainte, cînd erai paharnicul lui.

 

14.         Dar adu-ţi aminte şi de mine, cînd vei fi fericit, şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon, şi scoate-mă din casa aceasta.

 

15.         Căci am fost luat cu sila din ţara Evreilor, şi chiar aici n'am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.“

 

16.         Mai marele pitarilor, văzînd că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu, se făcea că port trei coşuri cu pîne albă pe capul meu.

17.         În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru Faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mîncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu.“

18.         Iosif a răspuns, şi a zis: „Iată-i tîlmăcirea. Cele trei coşuri sînt trei zile.

 

19.         Peste trei zile, Faraon îţi va lua capul, te va spînzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mînca păsările.“

 

20.         A treia zi, era ziua naşterii lui Faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:

 

21.         pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăş în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mîna lui Faraon;

 

22.         iar pe mai marele pitarilor l-a spînzurat, după tîlmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.

 

23.         Mai marele paharnicilor nu s'a mai gîndit însă la Iosif. L-a uitat.

 

 

Iosif tîlcuieşte visurile lui Faraon.

 

41

 

1.           După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lîngă rîu (Nil).

2.           Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s'au suit din rîu, şi au început să pască prin mlaştini.

3.           După ele s'au mai suit din rîu alte şapte vaci urîte la vedere şi slabe la trup, şi s'au aşezat lîngă ele pe marginea rîului.

4.           Vacile urîte la vedere şi slabe la trup au mîncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s'a trezit.

5.           A adormit din nou, şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grîu grase şi frumoase au crescut pe acelaş pai.

6.           Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vîntul de răsărit.

7.           Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s'a trezit. Iată visul.

8.           Dimineaţa, Faraon s'a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visurile lui. Dar nimeni n'a putut să le tîlmăcească lui Faraon.

 

9.           Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvîntul, şi a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşala mea.

10.         Faraon se mîniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor.

 

11.         Amîndoi am visat cîte un vis în aceeaş noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tîlmăcire deosebită.

 

12.         Era acolo cu noi un tînăr Evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visurile noastre, şi el ni le-a tîlmăcit, şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.

 

13.         Lucrurile s'au întîmplat întocmai după tîlmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine Faraon m'a pus iarăş în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spînzurat.“

 

14.         Faraon a trimes să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s'a ras, şi-a schimbat hainele, şi s'a dus la Faraon.

 

15.         Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tîlmăci; şi am aflat că tu tîlmăceşti un vis, îndată dupăce l-ai auzit.“

 

16.         Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!“

 

17.         Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul rîului.

 

18.         Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s'au suit din rîu, şi au început să pască prin mlaştini.

19.         După ele s'au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urîte la chip, şi sfrijite: n'am mai văzut altele aşa de urîte în toată ţara Egiptului.

20.         Vacile cele sfrijite şi slabe au mîncat pe cele şapte vaci dintîi, cari erau grase.

21.         Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pîntecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urîtă ca mai înainte. Şi m'am deşteptat.

22.         Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, cari creşteau pe acelaş pai.

23.         Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vîntul de răsărit.

24.         Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tîlmăci.“

 

25.         Iosif a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon însemnează un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.

 

26.         Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.

27.         Cele şapte vaci sfrijite şi urîte, cari se suiau după cele dintîi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vîntul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.

 

28.         Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă.

 

29.         Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.

 

30.         După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.

 

31.         Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.

32.         Cît priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărît din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.

 

33.         Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept, şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului.

34.         Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug.

 

35.         Să se strîngă toate bucatele din aceşti ani buni cari au să vină; să se facă, la îndemîna lui Faraon, grămezi de grîu, provizii în cetăţi, şi să le păzească.

 

36.         Bucatele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete, cari vor veni în ţara Egiptului, pentruca ţara să nu fie prăpădită de foamete.“

 

 

Înălţarea lui Iosif.

 

37.         Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor lui.

 

38.         Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?“

 

39.         Şi Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atît de priceput şi atît de înţelept ca tine.

40.         Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine.“

 

41.         Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului.“

 

42.         Faraon şi-a scos inelul din deget, şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire, şi i-a pus un lanţ de aur la gît.

 

43.         L-a suit în carul care venea după al lui, şi strigau înaintea lui: „În genunchi!“ Astfel i-a dat Faraon stăpînire peste toată ţara Egiptului.

 

44.         Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sînt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mîna nici piciorul în toată ţara Egiptului.“

45.         Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah ( Descoperitor de taine), şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.

46.         Iosif era în vîrstă de treizeci de ani cînd s'a înfăţişat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului.

 

47.         În timpul celor şapte ani de rod, pămîntul a dat bucate din belşug.

48.         Iosif a strîns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punînd în fiecare cetate bucatele de pe cîmpul de primprejur.

49.         Iosif a strîns grîu, ca nisipul mării, atît de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.

 

 

Iosif strînge bucate în Egipt.

 

50.         Înaintea anilor de foamete, i s'au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.

 

51.         Iosif a pus întîiului născut numele Manase (Uitare); „căci“, a zis el, „Dumnezeu m'a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.“

52.         Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim  (Rodire); „căci“, a zis el, „Dumnezeu m'a făcut roditor în ţara întristării mele.“

 

53.         Cei şapte ani de belşug cari au fost în ţara Egiptului, au trecut.

54.         Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pîne.

 

55.         Cînd a flămînzit, în sfîrşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pîne. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif, şi faceţi ce vă va spune el.“

56.         Foametea bîntuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii, şi a vîndut grîu Egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.

 

57.         Şi din toate ţările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grîu dela Iosif; căci în toate ţările era foamete mare.

 

 

Fraţii lui Iosif.

 

42

 

1.           Cînd a auzit Iacov că este grîu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentruce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?“

 

2.           Şi a zis: „Iată, aud că este grîu în Egipt; pogorîţi-vă, şi cumpăraţi-ne grîu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.“

 

3.           Zece fraţi ai lui Iosif s'au pogorît în Egipt, ca să cumpere grîu.

4.           Iacov n'a trimes cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întîmple vreo nenorocire.

 

5.           Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grîu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaş lucru; căci în Canaan era foamete.

 

 

Întîia călătorie a fiilor lui Iacov în Egipt.

 

6.           Iosif era mai mare în ţară; el vindea grîu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.

 

7.           Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s'a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru, şi le-a zis: „De unde veniţi?“ Ei au răspuns: „Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde.“

8.           Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.

9.           Iosif şi-a adus aminte de visurile, pe cari le visase cu privire la ei, şi le-a zis: „Voi sînteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.“

 

10.         Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană.

11.         Noi toţi sîntem fiii aceluiaş om; sîntem oameni de treabă, robii tăi nu sînt iscoade.“

12.         El le-a zis: „Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.“

13.         Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, sîntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaş om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tînăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.“

 

14.         Iosif le-a zis: „V'am spus că sînteţi iscoade.

15.         Iată cum veţi fi încercaţi. Pe viaţa lui Faraon că nu veţi ieşi de aici pînă nu va veni fratele vostru cel tînăr!

 

16.         Trimeteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămîneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare, şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui Faraon că sînteţi nişte iscoade.“

17.         Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile în temniţă.

18.         A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta, şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!

 

19.         Dacă sînteţi oameni de treabă, să rămînă unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi, luaţi grîu ca să vă hrăniţi familiile,

20.         şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tînăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.“ Şi aşa au făcut.

 

21.         Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, cînd ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru  aceea vine peste noi necazul acesta.“

 

22.         Ruben a luat cuvîntul, şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta?“ Dar n'aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sîngele lui.“

 

23.         Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr'un tîlmaci.

24.         Iosif a plecat la oparte dela ei, ca să plîngă. În urmă s'a întors, şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon, şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.

 

Întoarcerea fraţilor lui Iosif.

 

25.         Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grîu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui, şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s'a făcut.

 

26.         Ei şi-au încărcat grîul pe măgari, şi au plecat.

27.         Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului,

 

28.         şi a zis fraţilor săi: „Argintul meu mi s'a dat înapoi, şi iată-l în sacul meu.“ Atunci li s'a tăiat inima; şi au zis unul altuia, tremurînd: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?“

29.         S'au întors la tatăl lor Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întîmplase. Ei au zis:

30.         „Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru, şi ne-a luat drept iscoade.

 

31.         Noi i-am spus: „Sîntem oameni de treabă, nu sîntem iscoade.

32.         Sîntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tînăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan.“

33.         Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: „Iată cum voi cunoaşte dacă sînteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi,

 

34.         şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tînăr. Voi şti astfel că nu sînteţi iscoade, ci sînteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru, şi veţi putea să străbateţi ţara în voie.“

 

35.         Cînd şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul, şi s'au temut.

 

36.         Tatăl lor Iacov le-a zis: „Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!“

 

37.         Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe amîndoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mîna mea, şi ţi-l voi aduce înapoi.“

38.         Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate pogorî împreună cu voi; căci fratele lui a murit, şi el a rămas singur; dacă i s'ar întîmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi pogorî perii mei cei albi în locuinţa morţilor.“

 

 

A doua călătorie a fiilor lui Iacov în Egipt.

 

43

 

1.           Foametea bîntuia greu în ţară.

 

2.           Cînd au isprăvit de mîncat grîul, pe care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: „Duceţi-vă iarăş, şi cumpăraţi-ne ceva merinde.“

3.           Iuda i-a răspuns: „Omul acela ne-a spus curat: «Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.»

 

4.           Dacă vrei deci să trimeţi pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorî, şi-ţi vom cumpăra merinde.

5.           Dar dacă nu vrei să-l trimeţi, nu ne vom pogorî, căci omul acela ne-a spus: „Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!“

6.           Israel a zis atunci: „Pentruce mi-aţi făcut un astfel de rău, şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?“

7.           Ei au răspuns: „Omul acela ne-a întrebat despre noi şi familia noastră, şi a zis: «Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?» Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: «Aduceţi pe fratele vostru?“

8.           Iuda a zis tatălui său Israel: «Trimete copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri.

9.           Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mîna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna.

 

10.         Căci dacă n'am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors pînă acum.“

11.         Israel, tatăl lor, le-a zis: „Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător, şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri şi migdale.

 

12.         Luaţi cu voi argint îndoit, şi duceţi înapoi argintul, pe care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală.

 

13.         Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela.

14.         Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia, şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!“

 

 

Venirea fraţilor lui Iosif în Egipt.

 

15.         Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s'au sculat, s'au pogorît în Egipt, şi s'au înfăţişat înaintea lui Iosif.

16.         Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: „Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănînce cu mine la amează.“

 

17.         Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif, şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.

18.         Ei s'au temut cînd au văzut că-i bagă în casa lui Iosif, şi au zis: „Ne bagă înlăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi, şi să pună mîna pe măgarii noştri.“

19.         S'au apropiat de economul casei lui Iosif, şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei;

20.         şi au zis: „Domnule, noi ne-am mai pogorît odată aici, ca să cumpărăm merinde.

 

21.         Apoi, cînd am ajuns la locul unde trebuia să rămînem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iatăcă argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: şi l-am adus înapoi cu noi.

 

22.         Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri.“

23.         Economul a răspuns: „Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v'a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mînile mele.“ Şi le-a adus şi pe Simeon.

24.         Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor.

 

25.         Ei şi-au pregătit darul pînă la venirea lui Iosif, la amează; căci aflaseră că au să mănînce la el.

26.         Cînd a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul, pe care i-l aduseseră, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.

 

27.         El i-a întrebat de sănătate; şi a zis: „Bătrînul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?“

 

28.         Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă“. Şi s'au plecat şi s'au aruncat cu faţa la pămînt.

 

29.         Iosif a ridicat ochii; şi, aruncînd o privire spre frate-său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tînăr, despre care mi-aţi vorbit?“ Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!“

 

30.         Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său, şi simţea nevoie să plîngă; a intrat de grab într'o odaie, şi a plîns acolo.

 

31.         Dupăce s'a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpînească, a zis: „Aduceţi de mîncare!“

 

32.         Au adus de mîncare lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui de o parte; Egiptenilor, cari mîncau cu el, le-au adus deasemenea mîncare de o parte; căci Egiptenii nu puteau să mănînce cu Evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urîciune.

 

33.         Fraţii lui Iosif s'au aşezat la masă în faţa lui: dela întîiul născut, după dreptul lui de întîi născut, şi pînă la cel mai tînăr, aşezaţi după vîrstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare.

34.         Iosif a pus să le dea din bucatele cari erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori mai mult decît ceilalţi. Şi au băut, şi s'au veselit împreună cu el.

 

 

Spaima fraţilor lui Iosif.

 

44

 

1.           Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: „Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cît vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său.

2.           Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tînăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grîului lui“. Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.

3.           Dimineaţa, cum s'a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.

4.           Dar abia ieşiseră din cetate, şi nu se depărtaseră deloc de ea, cînd Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, cînd îi vei ajunge, să le spui: «Pentruce aţi răsplătit binele cu rău?

5.           De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu, şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v'aţi purtat astfel.“

6.           Economul i-a ajuns, şi le-a spus aceste cuvinte.

7.           Ei i-au răspuns: „Domnule, pentruce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvîrşit o asemenea faptă!

8.           Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul, pe care l-am găsit la gura sacilor noştri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?

 

9.           Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!“

 

10.         El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul, să fie robul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi.“

11.         Îndată, şi-a pogorît fiecare sacul la pămînt. Fiecare şi-a deschis sacul.

12.         Economul i-a scotocit, începînd cu cel mai în vîrstă şi sfîrşind cu cel mai tînăr; şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.

13.         Ei şi-au rupt hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul, şi s'au întors în cetate.

 

14.         Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe cînd era el încă acolo, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.

 

15.         Iosif le-a zis: „Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?“

16.         Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim?“ Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, şi acela la care s'a găsit paharul.“

 

17.         Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s'a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.“

 

 

Iuda mijloceşte pentru Beniamin.

 

18.         Atunci Iuda s'a apropiat de Iosif, şi a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu, şi să nu te mînii pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon.

 

19.         Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicînd: „Mai trăeşte tatăl vostru, şi mai aveţi vreun frate?“

20.         Noi am răspuns domnului meu: „Avem un tată bătrîn, şi un frate tînăr, copil făcut la bătrîneţa lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, şi care era dela aceeaş mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte.“

 

21.         Tu ai spus robilor tăi: „Aduceţi-l la mine ca să-l văd cu ochii mei.“

 

22.         Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.“

23.         Tu ai spus robilor tăi: „Dacă nu se va pogorî şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa.“

 

24.         Cînd ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.

25.         Tatăl nostru a zis: „Duceţi-vă iarăş să ne cumpăraţi ceva merinde.“

 

26.         Noi am răspuns: „Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia, de cît dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi.“

27.         Robul tău, tatăl nostru, ne-a zis: „Voi ştiţi că nevastă-mea mi-a născut doi fii.

 

28.         Unul a ieşit dela mine, şi cred că a fost sfîşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut pînă astăzi.

 

29.         Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta, şi i se va întîmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi pogorî bătrîneţele în locuinţa morţilor.“

 

30.         Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedeslipit sufletul lui,

 

31.         el are să moară, cînd va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorî cu durere în locuinţa morţilor bătrîneţele robului tău, tatăl nostru.

32.         Căci robul tău s'a pus chezăş pentru copil, şi a zis tatălui meu: „Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.“

 

33.         Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămînă în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi.

 

34.         Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mîhnirea tatălui meu!“

 

Iosif se face cunoscut fraţilor săi.

 

45

 

1.           Iosif nu s'a mai putut stăpîni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Şi a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea.“ Şi n'a mai rămas nimeni cu Iosif, cînd s'a făcut cunoscut fraţilor săi.

2.           A izbucnit într'un plîns aşa de tare că l-au auzit Egiptenii şi casa lui Faraon.

3.           Iosif a zis fraţilor săi: „Eu sînt Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?“ Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui.

 

4.           Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.“ Şi ei s'au apropiat. El a zis: „Eu sînt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vîndut ca să fie dus în Egipt.

 

5.           Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mîhniţi că m'aţi vîndut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m'a trimes Dumnezeu înaintea voastră.

 

6.           Iată sînt doi ani decînd bîntuie foametea în ţară; şi încă cinci ani, nu va fi nici arătură, nici seceriş.

7.           Dumnezeu m'a trimes înaintea voastră ca să vă rămînă sămînţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr'o mare izbăvire.

8.           Aşa că nu voi m'aţi trimes aici, ci Dumnezeu; El m'a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpîn peste toată casa lui, şi cîrmuitorul întregei ţări a Egiptului.

 

9.           Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu, şi spuneţi-i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: «Dumnezeu m'a pus domn peste tot Egiptul; pogoară-te la mine şi nu zăbovi!

10.         Vei locui în ţinutul Gosen, şi vei fi lîngă mine, tu, fiii tăi, şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi, şi tot ce este al tău.

 

11.         Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri, tu, casa ta, şi tot ce este al tău.

12.         Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc.

 

13.         Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt, şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cît mai curînd pe tatăl meu.“

 

14.         El s'a aruncat pe gîtul fratelui său Beniamin, şi a plîns; şi Beniamin a plîns şi el pe gîtul lui.

15.         A îmbrăţişat de asemenea pe toţi fraţii lui, plîngînd. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.

 

Întoarcerea fiilor lui Iacov la tatăl lor.

 

16.         S'a răspîndit vestea în casa lui Faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui Faraon şi slujitorilor lui.

17.         Faraon a zis lui Iosif: „Spune fraţilor tăi: «Iată ce să faceţi: «Încărcaţi-vă dobitoacele, şi plecaţi în ţara Canaanului;

18.         luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre, şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului, şi veţi mînca grăsimea ţării.

 

19.         Ai poruncă să le spui: „Aşa să faceţi! Luaţi-vă  din ţara Egiptului cară pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru, şi veniţi.

20.         Să nu vă pară rău de ceeace veţi lăsa; căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.“

21.         Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le-a dat cară, după porunca lui Faraon; le-a dat şi merinde pentru drum.

22.         Le-a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint şi cinci haine de schimb.

 

23.         Tatălui său i-a trimes zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt, şi zece măgăriţe încărcate cu grîu, pîne şi merinde, pentru ca să aibă pe drum.

24.         Apoi a dat drumul fraţilor săi, cari au plecat; şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.“

25.         Ei au ieşit din Egipt, şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor Iacov.

26.         Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte, şi chiar el cîrmuieşte toată ţara Egiptului.“ Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentrucă nu-i credea.

 

27.         Cînd i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif, şi a văzut carele pe cari le trimesese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s'a înviorat.

28.         Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.“

 

Sosirea şi aşezarea familiei lui Iacov în Egipt.

 

46

 

1.           Israel a plecat, cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba, şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac.

 

2.           Dumnezeu a vorbit lui Israel, într'o vedenie noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!“ Israel a răspuns: „Iată-mă!“

 

3.           Şi Dumnezeu a zis: „Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.

 

4.           Eu însumi Mă voi pogorî cu tine în Egipt, şi Eu însumi te voi scoate iarăş de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.“

 

5.           Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe cari  le trimesese Faraon ca să-l ducă.

 

6.           Şi-au luat şi turmele şi averile, pe cari le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s'a dus în Egipt, cu toată familia lui.

 

7.           A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui, şi pe toată familia lui.

 

Copiii lui Israel.

 

8.           Iată numele fiilor lui Israel, cari au venit în Egipt.

              Iacov şi fiii lui.

              Întîiul născut al lui Iacov: Ruben.

 

9.           Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi.

10.         - Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr'o femeie Cananită.

 

11.         - Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat, şi Merari.-

 

12.         Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul.-

 

13.         Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron.-

 

14.         Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel.

15.         Aceştia sînt fiii, pe cari i-a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi.

16.         Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli.-

 

17.         Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel.

 

18.         Aceştia sînt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi.

 

19.         Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin.-

 

20.         Lui Iosif i s'au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe cari  i-a născut Asnat fata lui Poti-Fera, preotul lui On.-

 

21.         Fiii lui Beniamin; Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard.

 

22.         Aceştia sînt fiii Rahelei, pe cari i-a născut lui Iacov. În totul patrusprezece inşi.

23.         Fiii lui Dan: Huşim.

 

24.         Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem.

 

25.         Aceştia sînt fiii Bilhei, pe care  o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul, şapte inşi.

 

26.         Sufletele cari au venit cu Iacov în Egipt şi cari ieşiseră din el, erau în totul şasezeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov.

 

27.         Şi Iosif avea doi fii, cari i se născuseră în Egipt. - Toate sufletele  din familia lui Iacov, cari au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci.

 

 

Primirea lui Iacov de către Iosif.

 

28.         Iacov a trimes pe Iuda înainte la Iosif, ca să-i dea de ştire să-i iasă înainte în Gosen.

 

29.         Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi-a pregătit carul şi s'a suit ca să se ducă în Gosen, în întîmpinarea tatălui său Israel. Cum l-a văzut, s'a aruncat pe gîtul lui, şi a plîns multă vreme pe gîtul lui.

 

30.         Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.“

 

31.         Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: „Mă duc să înştiinţez pe Faraon, şi să-i spun: «Fraţii mei şi familia tatălui meu, cari erau în ţara Canaan, au venit la mine.

 

32.         Oamenii aceştia sînt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii, şi tot ce este al lor.“

33.         Şi, cînd vă va chema Faraon şi vă va întreba: „Cu ce vă îndeletniciţi?“

 

34.         voi să răspundeţi: „Robii tăi au crescut vite, din tinereţa noastră pînă acum, atît noi cît şi părinţii noştri.» În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sînt o urîciune pentru Egipteni.“

 

 

Gosen. Iacov înaintea lui Faraon.

 

47

 

1.           Iosif s'a dus să înştiinţeze pe Faraon, şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii, şi cu tot avutul lor; şi sînt în ţinutul Gosen.“

 

2.           A luat pe cinci din fraţii lui, şi i-a adus înaintea lui Faraon.

 

3.           Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?“ Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sînt păstori, cum erau şi părinţii noştri.“

 

4.           Şi au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentrucă nu mai este păşune pentru oile robilor tăi, şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.“

 

5.           Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.

6.           Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.“

 

7.           Iosif a adus pe tatăl său Iacov, şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvîntat pe Faraon.

8.           Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?“

9.           Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sînt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele, şi n'au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.“

 

10.         Iacov a binecuvîntat iarăş pe Faraon, şi a plecat dinaintea lui Faraon.

 

11.         Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi, şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.

 

12.         Iosif a hrănit cu pîne pe tatăl său, pe fraţii săi, şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.

 

Scumpetea în Egipt.

 

13.         Nu mai era pîne în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tînjeau, din pricina foametei.

 

14.         Iosif a strîns tot argintul, care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grîului, pe care-l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon.

 

15.         Cînd s'a sfîrşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi Egiptenii au venit la Iosif, şi au zis: „Dă-ne pîne! Pentruce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.“

 

16.         Iosif a zis: „Daţi vitele voastre, şi vă voi da pîne în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.“

17.         Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pîne în schimbul  cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi, şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pîne în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.

18.         Dupăce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor, şi i-au zis: „Nu putem  să ascundem domnului nostru faptul că argintul s'a sfîrşit, şi turmele de vite au trecut în stăpînirea domnului nostru; nu mai rămîn înaintea domnului nostru de cît trupurile şi pămînturile noastre.

19.         Pentruce să murim subt ochii tăi, noi şi pămînturile noastre? Cumpără-ne împreună cu pămînturile noastre în schimbul pînii, şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pămînturile noastre. Dă-ne sămînţă să sămănăm, ca să trăim şi să nu murim, şi să nu ne rămînă pămînturile pustii.“

20.         Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pămînturile Egiptului; căci Egiptenii şi-au vîndut fiecare ogorul, pentrucă îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpînirea lui Faraon.

21.         Cît despre popor, l-a mutat în cetăţi, dela o margine hotarelor Egiptului pînă la cealaltă.

22.         Numai pămînturile preoţilor nu le-a cumpărat, pentrucă era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoţilor, cari trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu şi-au vîndut pămînturile.

 

23.         Iosif a zis poporului: „V'am cumpărat azi cu pămînturile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămînţă, ca să puteţi sămăna pămîntul.

24.         La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămînea vouă, ca să sămănaţi ogoarele, şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sînt în casele voastre.“

25.         Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, şi vom fi robi ai lui Faraon.“

 

26.         Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare pînă în ziua de azi, şi după care, a cincea parte din venitu pămînturilor Egiptului este a lui Faraon; numai pămînturile preoţilor nu sînt ale lui Faraon.

 

 

Sfîrşitul lui Iacov se apropie.

 

27.         Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s'au înstărit, au crescut şi s'au înmulţit foarte mult.

 

28.         Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani.

29.         Cînd s'a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif, şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mîna subt coapsa mea, şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.

 

30.         Ci cînd mă voi culca lîngă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt, şi să mă îngropi în mormîntul lor.“ Iosif a răspuns: „Voi face după cuvîntul tău.“

 

31.         Iacov a zis: „Jură-mi.“ Şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s'a plecat cu faţa pe căpătîiul patului.

 

 

Iacov înfiază pe fiii lui Iosif.

 

48

 

1.           După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.“ Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim.

2.           Au dat de ştire lui Iacov, şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.“ Şi Israel şi-a adunat puterile, şi s'a aşezat pe pat.

3.           Iacov a zis lui Iosif: „Dumnezeul Cel Atotputernic mi S'a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m'a binecuvîntat.

 

4.           El mi-a zis: „Te voi face să creşti, te voi înmulţi, şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s'o stăpînească pentru totdeauna.

 

5.           Acum, cei doi fii, cari ţi s'au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.

 

6.           Dar copiii, pe cari i-ai născut după ei, vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire.

7.           La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lîngă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.“

 

 

Binecuvîntarea celor doi fii ai lui Iosif.

 

8.           Israel s'a uitat la fiii lui Iosif, şi a zis: „Cine sînt aceştia?“

9.           Iosif a răspuns tatălui său: „Sînt fiii mei, pe cari mi i-a dat Dumnezeu aici.“ Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvintez.“

 

10.         Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrîneţă, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat, şi i-a îmbrăţişat.

 

11.         Israel a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să-ţi mai văd faţa, şi iată că Dumnezeu m'a făcut să-ţi văd şi sămînţa.“

 

12.         Iosif i-a dat la o parte de lîngă genunchii tatălui său, şi s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.

13.         Apoi Iosif i-a luat pe amîndoi, pe Efraim cu mîna dreaptă, la stînga lui Israel, şi pe Manase cu mîna stîngă, la dreapta lui Israel, şi i-a adus aproape de el.

14.         Israel şi-a întins mîna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tînăr, iar mîna stîngă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mînile astfel, căci Manase era cel dintîi născut.

 

15.         A binecuvîntat pe Iosif, şi a zis: „Dumnezeul, înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul, care m'a călăuzit de cînd m'am născut, pînă în ziua aceasta,

 

16.         Îngerul, care m'a izbăvit de orice rău, să binecuvinteze pe copiii aceştia! Ei să poarte numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac, şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!“

 

17.         Lui Iosif nu i-a venit bine cînd a văzut că tatăl său îşi pune mîna dreaptă pe capul lui Efraim; deaceea a apucat mîna tatălui său, ca s'o ia de pe capul lui Efraim, şi s'o îndrepte pe al lui Manase.

 

18.         Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu aşa, tată, căci acela este cel întîi născut; pune-ţi mîna dreaptă pe capul lui.“

19.         Tatăl său n'a vrut, ci a zis: „Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decît el; şi sămînţa lui va ajunge o ceată de neamuri.“

 

20.         El i-a binecuvîntat în ziua aceea, şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa Israeliţii cînd vor binecuvînta, zicînd: «Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S'a purtat cu Efraim şi cu Manase!“ Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.

 

21.         Israel a zis lui Iosif: „Iată că în curînd am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi, şi vă va aduce înapoi în ţara părinţilor voştri.

 

22.         Îţi dau, mai mult decît fraţilor tăi, o parte, pe care am luat-o din mîna Amoriţilor cu sabia mea şi cu arcul meu.“

 

 

Binecuvîntarea dată de Iacov fiilor săi.

 

49

 

1.           Iacov a chemat pe fiii săi, şi a zis: „Strîngeţi-vă, şi vă voi vesti ce vi se va întîmpla în vremile cari vor veni.

 

2.           „Strîngeţi-vă, şi ascultaţi, fii ai lui Iacov!

              Ascultaţi pe tatăl vostru Israel!

 

3.           Ruben, tu, întîiul meu născut,

              Puterea mea şi pîrga tăriei mele,

              Întîiul în vrednicie, şi întîiul în putere,

 

4.           Năvalnic ca apele, -tu nu vei mai avea întîietatea!

              Căci te-ai suit în patul tatălui tău,

              Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.

 

5.           Simeon şi Levi sînt fraţi;

              Săbiile lor sînt nişte unelte de sîlnicie.

 

6.           Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor,

              Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mînia lor, au ucis oameni,

              Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.

 

7.           Blestemată să fie mînia lor, pentrucă a fost prea turbată,

              Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică!

              Îi voi împărţi în Iacov,

              Şi-i voi risipi în Israel.

 

8.           Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi;

              Mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi.

              Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta.

 

9.           Iuda este un pui de leu.

              Tu te-ai întors dela măcel, fiule!

              Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu,

              Ca o leoaică: cine-l va scula?

 

10.         Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda,

              Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui,

              Pînă va veni Şilo (Adică: Mesia.),

              Şi de El vor asculta popoarele.

 

11.         El îşi leagă măgarul de viţă,

              Şi de cel mai bun butuc de viţă mînzul măgăriţei lui;

              Îşi spală haina în vin,

              Şi mantaua în sîngele strugurilor.

 

12.         Are ochii roşi de vin,

              Şi dinţii albi de lapte.

 

13.         Zabulon va locui pe ţărmul mărilor,

              Lîngă limanul corăbiilor,

              Şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.

 

14.         Isahar este un măgar osos,

              Care se culcă în grajduri.

15.         Vede că locul unde se odihneşte este plăcut,

              Şi că ţinutul lui este măreţ;

              Îşi pleacă umărul subt povară,

              Şi se supune birului.

 

16.         Dan va judeca pe poporul său,

              Ca una din seminţiile lui Israel.

 

17.         Dan va fi un şarpe pe drum,

              O năpîrcă pe cărare,

              Muşcînd călcîiele calului,

              Făcînd să cadă călăreţul pe spate.

 

18.         În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne!

 

19.         Peste Gad vor da iuruş cete înarmate,

              Dar şi el va da iuruş peste ele şi le va urmări.

 

20.         Aşer dă o hrană minunată;

              El va da bucate alese împăraţilor.

 

21.         Neftali este o cerboaică slobodă:

              Rosteşte cuvinte frumoase.

 

22.         Iosif este vlăstarul unui pom roditor,

              Vlăstarul unui pom roditor sădit lîngă un izvor;

              Ramurile lui se înalţă deasupra zidului.

23.         Arcaşii l-au aţîţat, au aruncat săgeţi,

              Şi l-au urmărit cu ura lor.

 

24.         Dar arcul lui a rămas tare,

              Şi mînile lui au fost întărite

              De mînile Puternicului lui Iacov:

              Şi a ajuns astfel păstorul, stînca lui Israel.

 

25.         Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta;

              Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvînta

              Cu binecuvîntările cerurilor de sus,

              Cu binecuvîntările apelor de jos,

              Cu binecuvîntările  ţîţelor şi ale pîntecelui mamei.

 

26.         Binecuvîntările tatălui tău

              Întrec binecuvîntările părinţilor mei, şi se înalţă

              Pînă în creştetul dealurilor vecinice:

              Ele să vină peste capul lui Iosif,

              Peste creştetul capului domnului fraţilor săi!

 

27.         Beniamin este un lup care sfăşie;

              Dimineaţa, mănîncă prada,

              Iar seara, împarte prada răpită.“

 

28.         Aceştia sînt toţi ceice alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sînt lucrurile, pe cari li le-a spus tatăl lor, cînd i-a binecuvîntat. I-a binecuvîntat, pe fiecare cu o binecuvîntare deosebită.

 

Moartea lui Iacov.

 

29.         Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron,

 

30.         în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul, pe care l-a cumpărat Avraam de la Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare.

 

31.         Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea.

 

32.         Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate dela fiii lui Het.“

33.         Cînd a insprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său.

 

 

Îngroparea lui Iacov.

 

50

 

1.           Iosif s'a aruncat pe faţa tatălui său, l-a plîns, şi l-a sărutat.

 

2.           A poruncit doftorilor, cari erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doftorii au îmbălsămat pe Israel.

 

3.           Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi  Egiptenii l-au plîns şaptezeci de zile.

 

4.           Dupăce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui Faraon, şi le-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui Faraon, ce vă spun eu.

 

5.           Tatăl meu m'a pus să jur, zicînd: „Iată, în curînd eu am să mor! Să mă îngropi în mormîntul, pe care mi l-am săpat în ţara Canaan.» Aş vrea dar să mă sui acolo, ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce.“

 

6.           Faraon a răspuns: „Suie-te, şi îngroapă pe tatăl tău, după jurămîntul pe care te-a pus să-l faci.“

7.           Iosif s'a suit, ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s'au suit toţi slujitorii lui Faraon, bătrînii casei lui, toţi bătrînii ţării Egiptului,

8.           toată casa lui Iosif, fraţii săi, şi casa tatălui său; n'au lăsat în ţinutul Gosen decît pruncii, oile şi boii.

9.           Împreună cu Iosif mai erau cară şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare.

10.         Cînd au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plîngere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile.

 

11.         Locuitorii ţării, Cananiţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad, şi au zis: „Iată un mare bocet printre Egipteni!“ De aceea s'a dat acestei arii numele Abel-Miţraim  (Jalea Egiptenilor) ; ea este dincolo de Iordan.

12.         Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor.

 

13.         L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam dela Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare, şi care este faţă în faţă cu Mamre.

 

14.         Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s'a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său.

 

Bunătatea lui Iosif.

 

15.         Cînd au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi, şi ne va întoarce tot răul, pe care i l-am făcut?“

 

16.         Şi au trimes să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:

17.         „Aşa să vorbiţi lui Iosif: «Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!» Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!“ Iosif a plîns cînd a auzit cuvintele acestea.

 

18.         Fraţii lui au venit şi s'au aruncat ei înşişi cu faţa la pămînt înaintea lui, şi i-au zis: „Sîntem robii tăi.“

 

19.         Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sînt eu oare în locul lui Dumnezeu?

 

20.         Voi, negreşit, v'aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.

 

21.         Fiţi dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.“ Şi i-a mîngăiat, şi le-a îmbărbătat inimile.

 

 

Moartea lui Iosif.

 

22.         Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani.

23.         Iosif a văzut pe fiii lui Efraim pînă la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s'au născut pe genunchii lui.

 

24.         Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta, şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara, pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.“

 

25.         Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicînd: „Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.“

 

26.         Iosif a murit, în vîrstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat, şi l-au pus într'un sicriu în Egipt.