ISAIA

 

(Ieremia 25.4-6. 1 Petru 1.10,11,15,16. Apocalipsa 15.3.)

 

Necredinţa şi pedeapsa lui Israel.

 

 

1

 

1.           Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.

2.           Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pămîntule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s'au răsculat împotriva Mea.

3.           Boul îşi cunoaşte stăpînul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpînului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.“

 

4.           Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămînţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfîntul lui Israel. I-au întors spatele …

 

5.           Ce pedepse noi să vă mai dea, cînd voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!

 

6.           Din tălpi pînă'n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vînătăi şi carne vie, ne stoarse, ne legate, şi ne alinate cu untdelemn:

 

7.           ţara vă este pustiită, cetăţile vă sînt arse de foc, străinii vă mănîncă ogoarele supt ochii voştri, pustiesc şi nimicesc, ca nişte sălbatici.

 

8.           Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într'un cîmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.

 

9.           De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.

 

 

Nu jertfe şi sărbători.

 

10.         Ascultaţi cuvîntul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!

 

11.         „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sînt sătul de arderile de tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sîngele taurilor, oilor şi ţapilor.

 

12.         Cînd veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?

 

13.         Nu mai aduceţi daruri de mîncare nefolositoare, căci Mi-e scîrbă de tămîie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!

 

14.         Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.

 

15.         Cînd vă întindeţi mînile, Îmi întorc ochii dela voi; şi ori cît de mult v'aţi ruga, n'ascult: căci mînile vă sînt pline de sînge!“

 

 

Indemn la pocăinţă.

 

16.         „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe cari le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!

 

17.         Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!“ -

 

18.         „Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna.

 

19.         De veţi voi şi veţi asculta, veţi mînca cele mai bune roade ale ţării;

20.         dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.“

 

21.         Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi!

 

22.         Argintul tău s'a prefăcut în zgură, şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă.

 

23.         Mai marii tăi sînt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n'ajunge pînă la ei.

 

24.         De aceea, iată ce zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: „Ah! Voi cere socoteala protivnicilor Mei, şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei.

 

25.         Îmi voi întinde mîna împotriva ta, îţi voi topi sgura, cum o topeşte leşia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine.

 

26.         Voi face iarăş pe judecătorii tăi ca odinioară, şi pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă.“

 

27.         Sionul va fi mîntuit prin judecată, şi ceice se vor întoarce la Dumnezeu în el, vor fi mîntuiţi prin dreptate.

28.         Dar pieirea va atinge pe toţi cei răzvrătiţi şi păcătoşi, şi ceice părăsesc pe Domnul vor pieri.

 

29.         Vă va fi ruşine de terebinţii în cari găseaţi plăcere, şi veţi roşi din pricina grădinilor în cari vă desfătaţi;

 

30.         căci veţi fi ca un terebint cu frunzele ofilite, ca o grădină care n'are apă.

31.         Omul tare va fi ca un cîlţ, şi lucrarea lui ca o scînteie; amîndoi vor arde împreună, şi nimeni nu-i va stinge.

 

 

2

 

1.           Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului.

2.           Se va întîmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.

 

3.           Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.“ Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvîntul Domnului.

 

4.           El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa în cît din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul.

 

5.           „Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului!“

 

6.           Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentrucă sînt plini de idolii Răsăritului, şi dedaţi la vrăjitorie ca Filistenii, şi se unesc cu fiii străinilor.

 

7.           Ţara lor este plină de argint şi de aur, şi comorile lor n'au sfîrşit; ţara este plină de cai, şi carăle lor sînt fără număr.

 

8.           Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mînilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.

 

9.           De aceea cei mici vor fi scoborîţi, şi cei mari vor fi smeriţi: nu-i vei ierta.

10.         „Intră în stînci, şi ascunde-te în ţărînă, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui!“

 

11.         Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă şi îngîmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

 

12.         Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mîndru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat:

13.         împotriva tuturor cedrilor înalţi şi falnici ai Libanului, şi împotriva tuturor stejarilor Basanului;

 

14.         împotriva tuturor munţilor înalţi, şi împotriva tuturor dealurilor falnice;

 

15.         împotriva tuturor turnurilor înalte, şi împotriva tuturor zidurilor întărite;

 

16.         împotriva tuturor corăbiilor din Tarsis, şi împotriva tuturor lucrurilor plăcute la vedere.

17.         Mîndria omului va fi smerită, şi trufia oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

 

18.         Toţi idolii vor pieri.

19.         Oamenii vor intra în peşterile stîncilor şi în crăpăturile pămîntului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul.

 

20.         În ziua aceea, oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe cari şi-i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci;

 

21.         şi vor intra în găurile stîncilor, şi în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul.

 

22.         Nu vă mai încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decît suflare: căci ce preţ are el?

 

 

3

 

1.           Domnul, Dumnezeul oştirilor, va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc de trai, orice izvor de pîne, şi orice izvor de apă,

 

2.           pe viteaz şi pe omul de război, pe judecător şi pe prooroc, pe ghicitor şi pe bătrîn,

 

3.           pe căpetenia peste cincizeci şi pe dregător, pe sfetnic, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul iscusit.

4.           „Le voi da băieţi drept căpetenii, - zice Domnul, - şi nişte copii vor stăpîni peste ei.“

 

5.           Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celalt, fiecare pe aproapele lui, tînărul va lovi pe cel bătrîn, şi omul de nimic pe cel pus în cinste.

6.           Vor merge pînă acolo încît unul va apuca pe fratele său în casa părintească, şi-i va zice: „Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărămăturile acestea supt mîna ta!“

7.           Dar în aceeaş zi el va răspunde: „Nu pot să fiu doftor, căci în casa mea nu este nici pîne nici haină: nu mă puneţi căpătenie peste popor.“

8.           Se clatină Ierusalimul, se prăbuşeşte Iuda, pentrucă vorbele şi faptele lor sînt îndreptate împotriva Domnului, înfruntînd privirile Lui măreţe.

 

9.           Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor, şi, ca Sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s'o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele!

 

10.         Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui.

 

11.         Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui.

 

12.         Poporul meu este asuprit de nişte copii, şi-l stăpînesc nişte femei! Poporul meu, cîrmuitorii tăi te duc în rătăcire, şi pustiesc calea pe care umbli!

 

13.         Domnul Se înfăţişază la judecată, stă în picioare ca să judece popoarele.

 

14.         Domnul intră la judecată cu bătrînii poporului Său şi cu mai marii lui: „Voi aţi mîncat via! Prada luată dela sărac este în casele voastre!

 

15.         Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?“ zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.

 

16.         Domnul zice: „Pentrucă fiicele Sionului sînt mîndre, şi umblă cu gîtul întins şi cu priviri pofticioase, pentrucă păşesc mărunţel, şi zornăesc cu verigile dela picior, -

17.         Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descopri ruşinea“.

 

18.         În ziua aceea, Domnul va scoate verigile cari le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele,

 

19.         cerceii, brăţările şi măhramele;

20.         legăturile de pe cap, lănţişoarele dela picioare şi brîele, cutiile cu mirosuri şi băierele descîntate;

21.         inelele şi verigele dela nas;

22.         hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile;

23.         oglinzile şi cămăşile supţiri, turbanele şi măhramele uşoare.

24.         Şi atunci în loc de miros plăcut va fi putoare; în loc de brîu, o funie; în loc de păr încreţit, un cap pleşuv, în loc de mantie largă, un sac strîmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţă.

 

25.         Bărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie şi vitejii tăi în luptă.

26.         Porţile fiicei Sionului vor geme şi se vor jăli; şi ea va şedea despoiată pe pămînt.

 

 

4

 

1.           Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat, şi vor zice: „Vom mînca pînea noastră înşine, şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele, şi ia ocara de peste noi!“

 

 

Proslăvirea Sionului.

 

2.           În vremea aceea odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţă pentru cei mîntuiţi ai lui Israel.

 

3.           Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfînt“, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim.

 

4.           Dupăce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului, şi va curăţi Ierusalimul de vinovăţia de sînge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii,

 

5.           Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua, şi un foc de flacări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost,

 

6.           o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei, şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.

 

 

Via Domnului.

 

5

 

1.           Voi cînta Prea Iubitului meu, cîntarea Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o cîmpie foarte mănoasă.

 

2.           I-a săpat pămîntul, l-a curăţit de pietre, şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.

 

3.           „Acum dar, - zice Domnul - locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!

 

4.           Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentruce a făcut ea struguri sălbatici, cînd Eu mă aşteptam să facă struguri buni?

5.           Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;

 

6.           o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea.“

7.           Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sînt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi cînd colo, iată sînge vărsat! - Se aştepta la dreptate, şi cînd colo, iată strigăte de apăsare!

8.           Vai de ceice înşiră casă lîngă casă şi lipesc ogor lîngă ogor, pînă nu mai rămîne loc, şi locuiesc în mijlocul ţării!

 

9.           Iată ce mi-a descoperit Domnul oştirilor: „Hotărît, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari şi frumoase nu vor mai fi locuite.

 

10.         Chiar zece pogoane de vie nu vor da decît un bat , şi un omer de sămînţă nu va da decît o efă.

 

11.         Vai de cei ce disdedimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed pînă tîrziu noaptea şi se înferbîntă de vin!

 

12.         Arfa şi alăuta, timpana, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mînilor Lui.

 

13.         De aceea poporul meu va fi dus pe neaşteptate în robie; boierimea lui va muri de foame, şi gloata lui se va usca de sete.

 

14.         De aceea îşi şi deschide locuinţa morţilor gura, şi îşi lărgeşte peste măsură gîtlejul, ca să se pogoare în ea măreţia şi bogăţia Sionului, cu toată mulţimea lui gălăgioasă şi veselă.

15.         Şi astfel, cei mici vor fi doborîţi, cei mari vor fi smeriţi, şi privirile trufaşe vor fi plecate.

 

16.         Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfînt va fi sfinţit prin dreptate.

17.         Acolo vor paşte mieii ca pe imaşul lor, şi păstori pribegi vor mînca moşiile prăpădite ale bogaţilor.

 

18.         Vai de ceice trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, şi păcatul, cu şleaurile unei căruţe,

19.         şi zic: «Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s'o vedem! Să vină odată hotărîrea Sfîntului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s'o cunoaştem!“

 

20.         Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, cari spun că întunerecul este lumină, şi lumina întunerec, cari dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!

21.         Vai de cei ce se socot înţelepţi, şi se cred pricepuţi!

 

22.         Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, şi viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari;

 

23.         cari scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi!

 

24.         De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriştea, şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, şi floarea li se va risipi în vînt ca ţărîna, căci au nesocotit legea Domnului oştirilor, şi au dispreţuit cuvîntul Sfîntului lui Israel.

 

25.         De aceea Se şi aprinde Domnul de mînie împotriva poporului Său, Îşi întinde mîna împotriva lui, şi-l loveşte de se zguduie munţii, şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este încă întinsă.

 

26.         El ridică un steag popoarelor îndepărtate, şi le fluieră dela un capăt al pămîntului: şi iată-le, vin repede şi uşor.

 

27.         Niciunul nu este obosit, niciunul nu şovăieşte de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brîul dela mijloc, nici nu i se rupe cureaua dela încălţăminte.

 

28.         Săgeţile lor sînt ascuţite, şi toate arcurile încordate; copitele cailor lor parcă sînt cremene, şi roţile carălor lor parcă sînt un vîrtej.

 

29.         Răcnesc ca nişte lei, mugesc ca nişte pui de lei; sforăie şi apucă prada, o iau cu ei, şi nimeni nu vine în ajutor.

30.         În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget, ca mugetul unei furtuni pe mare; uitîndu-se la pămînt, nu vor vedea decît întunerec şi strîmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.“

 

 

Isaia în slujbă.

 

6

 

1.           În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

 

2.           Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două sburau.

 

3.           Strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui“!

 

4.           Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s'a umplut de fum.

 

5.           Atunci am zis: „Vai de mine! Sînt pierdut, căci sînt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!“

 

6.           Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mînă, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.

 

7.           Mi-a atins gura cu el, şi a zis: „Iată, atingîndu-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!“

 

8.           Am auzit glasul Domnului, întrebînd: „Pe cine să trimet, şi cine va merge pentru Noi?“ Eu am răspuns: „Iată-mă, trimete-mă!“

 

9.           El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: «Într'una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într'una veţi vedea, şi nu veţi pricepe!»

 

10.         Împetreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi, şi astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n'audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.“

 

11.         Şi eu am întrebat: „Pînă cînd, Doamne?“ El a răspuns: „Pînă cînd vor rămînea cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; pînă cînd nu va mai fi nimeni în case, şi ţara va fi pustiită de tot;

 

12.         pînă va îndepărta Domnul pe oameni, şi ţara va ajunge o mare pustie.

 

13.         Şi chiar a zecea parte de va mai rămînea din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rîndul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină, cînd sînt tăiaţi, tot aşa, o sămînţă sfîntă se va naşte iarăş din poporul acesta.“

 

 

Proorocie împotriva lui Israel şi Asiriei.

 

7

 

1.           S'a întîmplat, pe vremea lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, că Reţin, împăratul Siriei, s'a suit cu Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, împotriva Ierusalimului, ca să-l bată; dar n'a putut să-l bată.

 

2.           Cînd au venit şi au spus casei lui David: „Sirienii au tăbărît în Efraim!“ a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure cînd bate vîntul.

3.           Atunci Domnul a zis lui Isaia: „Ieşi înaintea lui Ahaz, tu şi fiul tău Şear-Iaşub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul nălbitorului,

 

4.           şi spune-i: «Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic, şi să nu ţi se moaie inima, din pricina acestor două cozi de tăciuni cari fumegă: din pricina mîniei lui Reţin şi a Siriei, şi din pricina fiului lui Remalia!

5.           Nu te teme că Siria gîndeşte rău împotriva ta, şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic:

6.           «Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s'o spargem, şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.“

7.           Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Aşa ceva nu se va întîmpla şi nu va avea loc.

 

8.           Căci Damascul va fi capitala Siriei, şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şase zeci şi cinci de ani, Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor.

 

9.           Samaria va fi capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.“

 

10.         Domnul a vorbit din nou lui Ahaz, şi i-a zis:

11.         „Cere un semn dela Domnul, Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.“

 

12.         Ahaz a răspuns. „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.“

13.         Isaia a zis atunci:

              „Ascultaţi totuş, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu?

14.         De aceea Domnul însuş vă va da un semn: Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

 

15.         El va mînca smîntînă şi miere, pînă va şti să lepede răul şi să aleagă binele.

16.         Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul, şi să aleagă binele, ţara de ai cărei doi împăraţi te temi tu, va fi pustiită.“

 

17.         „Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa tatălui tău, zile cum n'au mai fost niciodată, din ziua cînd s'a despărţit Efraim de Iuda (adică pe împăratul Asiriei).

 

18.         În ziua aceea, Domnul va şuiera muştelor, dela capătul rîurilor Egiptului, şi albinelor din ţara Asiriei;

 

19.         ele vor veni, şi se vor aşeza toate în vîlcelele pustii, şi în crăpăturile stîncilor, pe toate stufişurile, şi pe toate imaşurile.

 

20.         În ziua aceea, Domnul va rade, cu un brici luat cu chirie de dincolo de Rîu, şi anume cu împăratul Asiriei, capul şi părul de pe picioare; ba va rade chiar şi barba.

 

21.         În ziua aceea, fiecare va hrăni numai o juncă şi două oi,

22.         şi vor da un aşa belşug de lapte în cît vor mînca smîntînă; căci cu smîntînă şi cu miere se vor hrăni toţi ceice vor rămînea în ţară.

23.         În ziua aceea, orice loc care va avea o mie de butuci de viţă, preţuind o mie de sicli de argint, va fi lăsat pradă mărăcinilor şi spinilor:

 

24.         vor intra acolo cu săgeţi şi cu arcul, căci toată ţara nu va fi decît mărăcini şi spini.

25.         Şi toţi munţii lucraţi cu cazmaua acum, nu vor mai fi cutreieraţi, de frica mărăcinilor şi a spinilor; vor da drumul boilor în ei, şi le vor bătături oile.

 

Prăbuşirea Siriei şi a lui Israel.

 

8

 

1.           Domnul mi-a zis: „Ia o tablă mare, şi scrie pe ea, aşa ca să se înţeleagă: «Grăbeşte-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii.“

 

2.           Am luat cu mine nişte martori vrednici de credinţă: pe preotul Urie, şi pe Zaharia, fiul lui Berechia.

 

3.           M'am apropiat de proorociţă. Ea a zămislit, şi a născut un fiu. Apoi Domnul mi-a zis: „Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz.“ (Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii.)

4.           Căci înainte ca să ştie copilul să spună: „Tată!“ şi „mamă!“ se vor lua dinaintea împăratului Asiriei bogăţiile Damascului şi prada Samariei.“

 

5.           Domnul mi-a vorbit iarăş, şi mi-a zis:

6.           „Pentrucă poporul acesta a dispreţuit apele din Siloe cari curg lin, şi s'a bucurat de Reţin şi de fiul lui Remalia,

 

7.           iată, Domnul va trimete împotriva lor apele puternice şi mari ale Rîului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui, şi se va vărsa peste malurile lui;

 

8.           va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli, şi va ajunge pînă la gît. Iar aripele întinse ale oastei lui vor umplea întinderea ţării tale, Emanuele!“

 

9.           Scoateţi strigăte de război cît voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi ceice locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricît de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricît de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi.

 

10.         Faceţi la planuri, cît voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi la hotărîri cît voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).“

 

11.         Aşa mi-a vorbit Domnul, cînd m'a apucat mîna Lui, şi m'a înştiinţat să nu umblu pe calea poporului acestuia:

12.         „Nu numiţi uneltire tot ce numeşte poporul acesta uneltire; şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi!

 

13.         Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.“

 

14.         Şi atunci El va fi un locaş sfînt, dar şi o piatră de poticnire, o stîncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!

 

15.         Mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărîma, vor da în laţ şi vor fi prinşi.“ -

 

16.         „Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire, între ucenicii Mei.“

17.         Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde Faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea.

 

18.         Iată, eu şi copiii pe cari mi i-a dat Domnul, sîntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe muntele Sionului.

 

19.         Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe ceice cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, cari şoptesc şi bolborosesc,“ răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?

 

20.         La lege şi la mărturie!“ Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.

 

21.         El va pribegi prin ţară, apăsat şi flămînd, şi, cînd îi va fi foame, se va mînia, şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus,

 

22.         fie că se va uita spre pămînt, iată, nu va fi decît necaz, negură, nevoie neagră, şi se va vedea izgonit în întunerec beznă.

 

 

9

 

1.           Totuş întunerecul nu va împărăţi vecinic pe pămîntul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lîngă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor.

 

2.           Poporul, care umbla în întunerec, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.

 

3.           Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii.

 

4.           Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărîmat, ca în ziua lui Madian.

 

5.           Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşala luptei, şi orice haină de război tăvălită în sînge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.

 

6.           Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.

 

7.           El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi'n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.

 

 

Impotriva lui Israel.

 

8.           Domnul trimete un cuvînt împotriva lui Iacov: cuvînt care cade asupra lui Israel.

9.           Tot poporul va avea cunoştinţă de el, Efraim şi locuitorii Samariei, cari spun cu mîndrie şi îngîmfare:

10.         „Au căzut nişte cărămizi, dar vom zidi cu pietre cioplite, au fost tăiaţi nişte smochini din Egipt, dar îi vom înlocui cu cedri.“

11.         De aceea Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin, şi va stîrni pe vrăjmaşii lor:

12.         pe Sirieni de la răsărit, pe Filisteni de la apus; şi vor mînca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.

 

13.         Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce-l loveşte, şi nu caută pe Domnul oştirilor.

 

14.         Deaceea Domnul va smulge din Israel capul şi coada, ramura de finic şi trestia, într'o singură zi.

 

15.         (Bătrînul şi dregătorul sînt capul, şi proorocul, care învaţă pe oameni minciuni, este coada.)

16.         Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sînt pierduţi.

 

17.         De aceea nici Domnul n'ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii şi văduvele lor, căci toţi sînt nişte nelegiuiţi şi nişte răi, şi toate gurile lor spun mişelii. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.

 

18.         Căci răutatea arde ca un foc, care mănîncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stîlpi de fum.

 

19.         De mînia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său,

 

20.         fiecare jăfuieşte în dreapta, şi rămîne flămînd, mănîncă în stînga, şi nu se satură. La urmă îşi mănîncă fiecare carnea braţului său:

 

21.         Manase mănîncă pe Efraim, Efraim pe Manase, şi amîndoi împreună pe Iuda. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.

 

 

10

 

1.           Vai de cei ce rostesc hotărîri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte,

 

2.           ca să nu facă dreptate săracilor, şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor, şi să jăfuiască pe orfani!

3.           „Ce veţi face voi în ziua pedepsei, şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi?“ „La cine veţi fugi după ajutor, şi unde vă veţi lăsa bogăţia?“

 

4.           Unii vor fi îngenunchiaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui tot întinsă este.

 

 

Asirianul smerit. Vremurile lui Mesia.

 

5.           „Vai de Asirian - zice Domnul - nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele!

 

6.           I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimes împotriva unui popor pe care sînt mîniat, ca să-l prădeze şi să-l jăfuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe.

 

7.           Dar el nu judecă aşa, şi nu acesta este gîndul inimii lui; ci el nu se gîndeşte decît să nimicească, decît să prăpădească neamurile cu grămada.

 

8.           Căci el zice: «Nu sînt voivozii mei tot atîţia împăraţi?»

 

9.           «Nu s'a întîmplat cu Calno la fel ca şi cu Carchemişul?»

              «Nu s'a întîmplat cu Hamatul ca şi cu Arpadul?» «Nu s'a întîmplat Samariei la fel ca Damascului?»

 

10.         «După cum mîna mea a pus stăpînire pe împărăţiile idolilor, (unde erau mai multe icoane decît la Ierusalim şi în Samaria),

11.         cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face şi Ierusalimului şi icoanelor lui?.“

12.         Dar, dupăce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi - zice Domnul - pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngîmfate, şi pentru trufia privirilor lui semeţe,

 

13.         căci el a zis: „Prin puterea mînei mele am făcut aceste lucruri, şi prin înţelepciunea mea, - căci sînt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor, şi le-am jăfuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie;

 

14.         am pus mîna pe bogăţiile popoarelor, ca pe un cuib, şi, cum se strîng nişte ouă părăsite, aşa am strîns eu tot pămîntul: niciunul n'a mişcat vreo aripă, nici n'a deschis ciocul, ca să ciripească. -

 

15.         «Se făleşte oare securea împotriva celui ce se slujeşte de ea?» «Sau se mîndreşte ferestrăul faţă de cel ce-l mînuieşte?» «Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!“

 

16.         De aceea Domnul, Dumnezeul oştirilor, va trimete ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între aleşii lui va izbucni un pîrjol, ca pîrjolul unui foc.

 

17.         Lumina lui Israel se va preface în foc, şi Sfîntul lui într'o flacără, care va mistui şi va arde spinii şi mărăcinii lui, într'o zi.

 

18.         Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi cîmpiilor lui, de va fi ca un bolnav, care cade în leşin.

 

19.         Ceilalţi copaci din pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie numărul.

20.         În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfîntul lui Israel.

 

21.         O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.

 

22.         Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuş numai o rămăşiţă se va întoarce, căci nimicirea este hotărîtă, făcînd să se reverse dreptatea.

 

23.         Şi nimicirea aceasta, care a fost hotărîtă, Domnul, Dumnezeul oştirilor, o va aduce la îndeplinire în toată ţara.

 

24.         Totuş, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: „Poporul Meu, care locuieşte în Sion, nu te teme de Asirian; da, el te loveşte cu nuiaua, şi îşi ridică toiagul asupra ta, cum făceau Egiptenii.

 

25.         Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mînia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicescă.“

 

26.         Domnul oştirilor va învîrti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stînca Oreb; şi Îşi va mai ridica toiagul odată asupra mării, ca odinioară în Egipt.

 

27.         În ziua aceea, se va lua povara lui de pe umărul tău, şi jugul lui de pe gîtul tău, ba încă jugul va crăpa de grăsime.

 

28.         El vine asupra Aiatului, străbate Migronul, îşi lasă calabalîcul la Micmaş.

29.         Trec trecătoarea, se culcă la Gheba; Rama tremură, Ghibea lui Saul o ia la fugă.

 

30.         „Ridică-ţi glasul, fiica Galimului!“ „Ia seama, Lais!“ „Vai de tine, Anatot!“

 

31.         Madmena se împrăştie, locuitorii din Ghebim fug.

 

32.         Încă o zi de oprire la Nob, şi ameninţă cu mîna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului.

 

33.         Iată, Domnul, Dumnezeul oştirilor, taie crăcile cu putere; cei mai mari sînt tăiaţi, cei mai înalţi sînt doborîţi.

 

34.         Dă jos cu fierul crîngul pădurii, şi Libanul cade supt mîna Celui Puternic.

 

11

 

1.           Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.

 

2.           Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.

 

3.           Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite,

4.           ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pămîntul cu toiagul cuvîntului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.

 

5.           Neprihănirea va fi brîul coapselor Sale, şi credincioşia brîul mijlocului Său.

 

6.           Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mîna un copilaş;

 

7.           vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mînca paie ca boul,

8.           pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpîrcii, şi copilul înţărcat va băga mîna în vizunia basilicului.

9.           Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfînt; căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele cari-l acopăr.

 

10.         În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.

 

11.         În acelaş timp, Domnul Îşi va întinde mîna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat, şi în ostroavele mării.

 

12.         El va înălţa un steag pentru neamuri, va strînge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pămîntului.

 

13.         Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim,

 

14.         ci vor sbura pe umărul Filistenilor la apus, şi vor jăfui împreună pe fiii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mînilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi.

 

15.         Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mîna asupra Rîului în mînia Lui, îl va împărţi în şapte pîraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi.

 

16.         Şi va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său, care va mai rămînea în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua cînd a ieşit din ţara Egiptului.

 

 

12

 

1.           În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mînia Ta s'a potolit şi m'ai mîngîiat!“

 

2.           „Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m'a mîntuit.“

 

3.           Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mîntuirii,

 

4.           şi veţi zice în ziua aceea: „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!

 

5.           Cîntaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pămîntul!“

 

6.           Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfîntul lui Israel.“

 

 

13

 

1.           Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ.

 

2.           Ridicaţi un steag pe un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mîna, ca să vină la porţile asupritorilor!

 

3.           „Am dat poruncă sfintei Mele oştiri - zice Domnul - am chemat pe vitejii Mei la judecata mîniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.“

 

4.           Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta.

5.           Ei vin dintr'o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul.

6.           Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic!

 

7.           De aceea toate mînile slăbesc, şi orice inimă omenească se topeşte.

8.           Ei sînt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvîrcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sînt roşi ca focul.

 

9.           Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mînie şi urgie aprinsă, care va preface tot pămîntul în pustiu, şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.

 

10.         Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina.

 

11.         Voi pedepsi - zice Domnul - lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mîndria celor trufaşi, şi voi doborî semeţia celor asupritori.

 

12.         Voi face pe oameni mai rari decît aurul curat, şi mai scumpi decît aurul din Ofir.

13.         Pentru aceasta voi clătina cerurile, şi pămîntul se va zgudui din temelia lui, de mînia Domnului oştirilor, în ziua mîniei Lui aprinse.

 

14.         Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui.

 

15.         Toţi ceice vor fi prinşi, vor fi străpunşi, şi toţi cei ce vor fi apucaţi, vor cădea ucişi de sabie.

16.         Copiii lor vor fi zdrobiţi supt ochii lor, casele le vor fi jăfuite, şi nevestele lor vor fi necinstite.

 

17.         Iată, aţîţ împotriva lor pe Mezi, cari nu se uită la argint, şi nu poftesc aurul.

 

18.         Cu arcurile lor vor doborî pe tineri, şi vor fi fără milă pentru rodul pîntecelor: ochiul lor nu va cruţa pe copii.

19.         Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mîndrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe cari le-a nimicit Dumnezeu.

 

20.         El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo,

 

21.         ci fiarele pustiei îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umplea casele, struţii vor locui acolo, şi stafiile se vor juca acolo.

 

22.         Şacalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii, şi cînii sălbatici în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, şi zilele nu i se vor lungi.“

 

 

14

 

1.           Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăş pe Israel, şi-i va aduce iarăş la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei, şi se vor uni cu casa lui Iacov.

 

2.           Popoarele îi vor lua, şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpîni în ţara Domnului, ca robi şi roabe. Vor ţinea astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei, şi vor stăpîni peste asupritorii lor.

 

3.           Iar cînd îţi va da Domnul odihnă după ostenelele şi frămîntările tale, şi după aspra robie care a fost pusă peste tine,

4.           atunci vei cînta cîntarea aceasta asupra împăratului Babilonului, şi vei zice:

              „Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat,

 

5.           Domnul a frînt toiagul celor răi, nuiaua stăpînitorilor.

 

6.           Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele, cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mînia lui, supunea neamurile, este prigonit fără cruţare.

7.           Tot pămîntul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cîntece de veselie.

8.           Pînă şi chiparoşii şi cedrii din Liban se bucură de căderea ta şi zic: «De cînd ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!»

 

9.           Locuinţa morţilor se mişcă pînă în adîncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pămîntului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor.

 

10.         Toţi iau cuvîntul ca să-ţi spună: «Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!»

11.         Strălucirea ta s'a pogorît şi ea în locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.

12.         Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pămînt, tu, biruitorul neamurilor!

 

13.         Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei;

 

14.         mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.»

 

15.         Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adîncimile mormîntului!

 

16.         Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: «Acesta este omul care făcea să se cutremure pămîntul, şi zguduia împărăţiile,

17.         care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?»

18.         Toţi împăraţii neamurilor, da, toţi, se odihnesc cu cinste, fiecare în mormîntul lui.

19.         Dar tu ai fost aruncat departe de mormîntul tău, ca o ramură dispreţuită, ca o pradă luată dela nişte oameni ucişi cu lovituri de sabie, şi aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare.

20.         Tu nu eşti unit cu ei în mormînt, căci ţi-ai nimicit ţara şi ţi-ai prăpădit poporul. Nu se va mai vorbi niciodată de neamul celor răi.

 

21.         Pregătiţi măcelărirea fiilor, din pricina nelegiuirii părinţilor lor! Ca să nu se mai scoale să cucerească pămîntul, şi să umple lumea cu cetăţi!“

 

22.         „Eu mă voi ridica împotriva lor! - zice Domnul oştirilor - şi voi şterge numele şi urma Babilonului, pe fiu şi nepot,“ zice Domnul.

 

23.         „Voi face din el un culcuş de arici şi o mlaştină, şi îl voi mătura cu mătura nimicirii,“ zice Domnul oştirilor.

 

 

Impotriva Asiriei.

 

24.         Domnul oştirilor a jurat, şi a zis: „Da, ce am hotărît se va întîmpla, ce am pus la cale se va împlini.

25.         Voi zdrobi pe Asirian în ţara Mea, îl voi călca în picioare pe munţii Mei; astfel jugul lui se va lua de pe ei, şi povara lui va fi luată de pe umerii lor.“

 

26.         Iată hotărîrea luată împotriva întregului pămînt, iată mîna, întinsă peste toate neamurile.

27.         Domnul oştirilor a luat această hotărîre: cine I se va împotrivi? Mîna Lui este întinsă: cine o va abate?

 

 

Impotriva Filistenilor.

 

28.         În anul morţii împăratului Ahaz, a fost rostită această proorocie:

 

29.         „Nu te bucura, ţara Filistenilor, că s'a frînt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur sburător.

 

30.         Atunci cei mai săraci vor putea paşte, şi cei nenorociţi vor putea să locuiască liniştiţi; dar îţi voi lăsa neamul să piară de foame, şi ce va mai rămînea din tine va fi omorît.

31.         Gemi, poartă! Boceşte-te, cetate! Cutremură-te, toată ţara Filistenilor! Căci un fum vine dela miază noapte, şi şirurile vrăjmaşului sînt strînse.“

32.         „Şi ce va răspunde trimişilor poporului?“ - „Că Domnul a întemeiat Sionul, şi că cei nenorociţi din poporul Lui găsesc un loc de adăpost acolo.“ -

 

 

Impotriva Moabului.

 

15

 

1.           Proorocie împotriva Moabului.

              Chiar în noaptea cînd este pustiit, Ar-Moabul este nimicit! Chiar în noaptea cînd este pustiit, Chir-Moabul este nimicit! …

 

2.           Poporul se suie la templu şi la Dibon, pe înălţimi, ca să plîngă; Moabul se boceşte: pe Nebo şi pe Medeba toate capetele sînt rase, şi toate bărbile sînt tăiate.

 

3.           Pe uliţe, sînt încinşi cu saci, pe acoperişuri şi în pieţe, totul geme, şi se topesc plîngînd.

 

4.           Hesbonul şi Eleale ţipă de li se aude glasul pînă la Iahaţ, chiar şi războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază.

 

5.           Îmi plînge inima pentru Moab, ai cărui fugari aleargă pînă la Ţoar, pînă la Eglat-Şelişia; căci suie, plîngînd, suişul Luhitului, şi scot ţipete de durere pe drumul Horonaimului.

 

6.           Căci apele Nimrim sînt pustiite, s'a uscat iarba, s'a dus verdeaţa, şi nu mai este niciun fir verde.

 

7.           De aceea strîng ce le mai rămîne, şi îşi strămută averile dincolo de pîrîul sălciilor

8.           Căci ţipetele înconjură hotarele Moabului; bocetele lui răsună pînă la Eglaim, şi urletele lui răsună pînă la Beer-Elim.

9.           Apele Dimonului sînt pline de sînge, şi voi trimete peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpaţi ai Moabului, împotriva rămăşiţei din ţară.

 

 

16

 

1.           Trimeteţi miei cîrmuitorului ţării, trimeteţi-i din Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului!

 

2.           Ca o pasăre fugară, zgurnită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului. -

 

3.           Şi vor zice: „Sfătuieşte, mijloceşte, acopere-ne ziua namiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe ceice sînt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!

4.           Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfîrşi, celce calcă ţara în picioare va pieri.

5.           Şi atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; şi se va vedea şezînd cu credincioşie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului şi plin de rîvnă pentru dreptate. -

 

6.           «Auzim îngîmfarea mîndrului Moab, fudulia şi fala lui, trufia şi lăudăroşia lui.“

 

7.           Deaceea geme Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărîmăturile Chir-Haresetului, adînc mîhniţi;

 

8.           căci cîmpiile Hesbonului lîncezesc; stăpînii neamurilor au sfărîmat butucii viei din Sibma, cari se întindeau pînă la Iaezer, şi se încîlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.

 

9.           Deaceea plîng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrămile mele, Hesbonule şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război!

 

10.         S'a dus bucuria şi veselia din cîmpii! Şi în vii, nu mai sînt cîntece, nu mai sînt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. - „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.

 

11.         Deaceea îmi plînge sufletul pentru Moab ca o arfă şi inima pentru Chir-Hares;

 

12.         şi cînd se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălţimi şi va intra în locaşul său cel sfînt să se roage, nu va putea să capete nimic!“ -

 

13.         Acesta este cuvîntul, pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.

14.         Iar acum Domnul vorbeşte, şi zice: „În trei ani, ca anii unui simbriaş, slava Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime; şi ce va rămînea, va fi puţin lucru, aproape nimic.“

 

 

Impotriva Damascului.

 

17

 

1.           Proorocie împotriva Damascului:

              „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărîmături;

 

2.           cetăţile Aroerului sînt părăsite, sînt date spre păşune turmelor, cari se culcă nestingherite acolo.

 

3.           S'a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim, şi s'a sfîrşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor.

 

4.           «În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri.

 

5.           Se va întîmpla ca atunci cînd strînge secerătorul grîul, şi braţul lui taie spicele; da, ca la strînsul spicelor în valea Refaim;

 

6.           vor mai rămînea doar cîteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vîrful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.“

 

7.           În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor întoarce spre Sfîntul lui Israel;

 

8.           nu se va mai uita spre altare, cari sînt lucrarea mînilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei şi la stîlpii închinaţi soarelui.

9.           În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărîmăturile din pădure şi de pe vîrful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie!

10.         Căci ai uitat pe Dumnezeul mîntuirii tale, şi nu ţi-ai adus aminte de Stînca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute, şi ai sădit butuci străini.

 

11.         Cînd i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, şi în curînd i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: şi durerea este fără leac.

12.         Vai! ce vuiet de popoare multe, cari urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, cari mugesc cum mugesc nişte ape puternice.

 

13.         Neamurile mugesc cum mugesc apele mari … Dar cînd le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea vîntului, ca ţărîna luată de vîrtej.

 

14.         Îndeseară, vine o prăpădenie neaşteptată, şi pînă dimineaţa, nu mai sînt! Iată partea celor ce ne jupoaie, şi soarta celor ce ne jăfuiesc.

 

Asupra Etiopiei.

 

18

 

1.           Vai de tine, ţară, în care răsună zîngănit de arme, şi care eşti dincolo de rîurile Etiopiei!

 

2.           Tu, care trimeţi soli pe mare, în corăbii de papură cari plutesc pe luciul apelor! Duceţi-vă, soli iuţi, la neamul acela tare şi puternic, la poporul acela înfricoşat dela începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de rîuri.

 

3.           Voi toţi, locuitori ai lumii şi voi, locuitori ai pămîntului, luaţi seama cînd se înalţă steagul pe munţi, şi ascultaţi cînd sună trîmbiţa!

 

4.           Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Eu privesc liniştit din locuinţa Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui, şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului.

5.           Dar înainte de seceriş, cînd cade floarea, şi rodul se face aguridă, el taie îndată mlădiţele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii şi-i aruncă …“

6.           Şi Asirienii vor fi lăsaţi astfel pradă păsărilor răpitoare din munţi şi fiarelor pămîntului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, şi fiarele pămîntului vor ierna pe ele.

7.           În vremea aceea, se vor aduce daruri de mîncare Domnului oştirilor, de poporul cel tare şi puternic, de poporul cel înfricoşat dela începutul lui, neam puternic, care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de rîuri: vor fi aduse acolo unde locuieşte Numele Domnului oştirilor, pe muntele Sionului.

 

 

Asupra Egiptului.

 

19

 

1.           Proorocie împotriva Egiptului. Iată, Domnul călăreşte pe un nor repede şi vine în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea Lui, şi li se îndoaie inima Egiptenilor în ei.

 

2.           „Voi înarma pe Egipteni unii împotriva altora, şi se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăţie cu împărăţie.

 

3.           Duhul Egiptenilor va pieri din ei, şi le voi nimici sfatul; atunci vor întreba pe idoli şi pe vrăjitori, pe ceice cheamă morţii şi pe ghicitori.

 

4.           Voi da Egiptul în mînile unui stăpîn aspru, şi un împărat fără milă va stăpîni peste ei, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.“

 

5.           Apele mării vor seca, şi rîul va seca şi se va usca,

 

6.           rîurile se vor împuţi, canalele Egiptului vor fi goale şi uscate, pipirigul şi trestiile se vor vesteji.

 

7.           Livezile Nilului de la îmbucătura rîului, şi toate sămănăturile din valea rîului se vor usca, se vor preface în ţărînă şi vor pieri.

8.           Vor geme pescarii, se vor boci toţi cei ce aruncă undiţa în rîu, şi ceice întind mreji pe ape vor fi nemîngîiaţi.

9.           Ceice lucrează inul dărăcit, şi ceice ţes ţesături albe vor fi acoperiţi, de ruşine,

 

10.         stăpînitorii ţării vor fi întristaţi şi toţi simbriaşii vor fi cu inima amărîtă.

11.         În adevăr, voivozii Ţoanului au înebunit, sfetnicii înţelepţi ai lui Faraon s'au prostit. „Cum îndrăzniţi voi să spuneţi lui Faraon: «Noi sîntem fiii înţelepţilor, fiii străvechilor împăraţi?

 

12.         Unde sînt înţelepţii tăi?» «Să-ţi facă descoperiri dumnezeieşti, şi să spună ce a hotărît Domnul oştirilor împotriva Egiptului.

 

13.         Voivozii Ţoanului au înebunit, voivozii Nofului s'au înşelat, căpeteniile seminţiilor duc Egiptul în rătăcire:

 

14.         Domnul a răspîndit în mijlocul lui un duh de ameţeală ca să facă pe Egipteni să se clatine în toate faptele lor, cum se clatină un om beat şi varsă,

 

15.         şi Egiptul nu va avea pe nimeni, care să poată face ceva, nici cap, nici coadă, nici ramură de finic, nici trestie!

 

16.         În ziua aceea, Egiptul va fi ca o femeie: va tremura şi se va teme, văzînd mişcarea mînei Domnului oştirilor, cînd o va ridica împotriva lui.

 

17.         Chiar şi ţara lui Iuda va fi o groază pentru Egipt: cum i se va vorbi de ea, se va îngrozi, din pricina hotărîrii luate împotriva lui de Domnul oştirilor.

 

Egiptul împreună cu Asur şi Israel.

 

18.         În vremea aceea, vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului, cari vor vorbi limba Canaanului, şi vor jura pe Domnul oştirilor: una din ele se va numi cetatea nimicirii (Sau: cetatea soarelui.)!

 

 

19.         Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului, şi la hotar, va fi un stîlp de aducere aminte pentru Domnul.

 

20.         Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului. Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor, şi El le va trimete un mîntuitor şi un apărător, care să-i izbăvească.

21.         Atunci Domnul Se va descoperi Egiptenilor, şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe şi daruri de mîncare, vor face juruinţe Domnului şi le vor împlini.

 

22.         Astfel, Domnul va lovi pe Egipteni, îi va lovi, dar îi va tămădui. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta, şi-i va vindeca.

23.         În aceeaş vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria: Asirienii se vor duce în Egipt şi Egiptenii în Asiria, şi Egiptenii împreună cu Asirienii vor sluji Domnului.

 

24.         Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvîntare în mijlocul pămîntului.

25.         Domnul oştirilor îi va binecuvînta şi va zice: „Binecuvîntat să fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria, lucrarea mînilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!“

 

 

Asur împotriva Egiptului şi Etiopiei.

 

20

 

1.           În anul cînd a venit Tartan la Asdod, trimes de Sargon, împăratul Asiriei, să bată Asdodul, şi l-a luat,

 

2.           în vremea aceea Domnul a vorbit lui Isaia, fiul lui Amoţ, şi i-a zis: „Du-te, desleagă-ţi sacul de pe coapse şi scoate-ţi încălţămintea din picioare!“ El a făcut aşa, a umblat gol şi desculţ.

 

3.           Şi Domnul a zis: „După cum robul meu Isaia umblă gol şi desculţ, trei ani de zile, ca semn şi înştiinţare pentru Egipt şi pentru Etiopia,

 

4.           tot aşa şi împăratul Asiriei va lua din Egipt şi din Etiopia prinşi de război şi surghiuniţi, tineri şi bătrîni, goi şi desculţi, şi cu spinarea descoperită, spre ruşinea Egiptului.

 

5.           Atunci se vor îngrozi şi se vor ruşina ceice îşi puseseră încrederea în Etiopia, şi se făleau cu Egiptul.

 

6.           Şi locuitorii de pe ţărmul acesta vor zice în ziua aceea: «Iată ce a ajuns încrederea noastră, pe care ne bizuiserăm, ca să fim ajutaţi şi să fim izbăviţi de împăratul Asiriei! Cum vom scăpa acum?“

 

Impotriva Babilonului.

 

21

 

1.           Proorocie asupra pustiei mării.

              Cum înaintează vijelia dela miazăzi, aşa vine el din pustie, din ţara înfricoşată.

 

2.           O vedenie grozavă mi s'a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. - „Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, - zice Domnul.“

 

3.           De aceea mi s'a umplut inima de nelinişte, m'apucă durerile, ca durerile unei femei cînd naşte. Zvîrcolirile nu mă lasă s'aud, tremurul mă împedecă să văd.

 

4.           Îmi bate inima cu putere, m'apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă.

 

5.           Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănîncă, beau … Dar deodată se aude strigînd: „În picioare, voivozi! Ungeţi scutul!“

 

6.           Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.“ -

7.           El a văzut călărime, călăreţi doi cîte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile; şi asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă.

 

8.           Apoi a strigat, ca un leu: „Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază, şi stam de strajă în toate nopţile.

 

9.           Şi iată că a venit călărime şi călăreţi doi cîte doi.“ Apoi a luat iarăş cuvîntul, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, şi toate icoanele dumnezeilor lui sînt sfărîmate la pămînt!“

 

10.         O, poporul meu, care ai fost stropşit ca boabele de grîu din aria mea, ce am auzit dela Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc.

 

 

Impotriva Edomului şi Arabiei.

 

11.         Proorocie asupra Dumei.

              Mi se strigă din Seir: „Străjerule, cît mai este din noapte?“ „Străjerule, mai este mult din noapte?“

 

12.         Străjerul răspunde: „Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, şi veniţi iarăş.“

13.         Proorocie asupra Arabiei.

              Veţi petrece noaptea în tufele Arabiei, cete de negustori din Dedan!

 

14.         Duceţi apă celor ce le este sete; locuitorii ţării Tema duceţi pîne fugarilor!

15.         Căci ei fug dinaintea săbiilor, dinaintea săbiei scoase din teacă, dinaintea arcului încordat, şi dinaintea unei lupte înverşunate.

16.         Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Încă un an, ca anii unui simbriaş, şi s'a isprăvit cu toată slava Chedarului.

 

17.         Nu va mai rămînea decît un mic număr din vitejii arcaşi, fii ai Chedarului, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a spus-o.

 

22

 

1.           Proorocie asupra văii vedeniilor. „Ce este de vă suiţi cu toţii pe acoperişuri,

2.           cetate gălăgioasă, plină de zarvă, cetate veselă! Morţii tăi nu vor pieri ucişi de sabie, nici nu vor muri luptînd.

 

3.           Ci toate căpeteniile tale fug împreună, sînt luaţi prinşi de arcaşi; toţi locuitorii tăi ajung deodată robi, în timp ce o iau la fugă în depărtare.

4.           De aceea zic: «Întoarceţi-vă privirile dela mine, lăsaţi-mă să plîng cu amar; nu stăruiţi să mă mîngîiaţi pentru nenorocirea fiicei poporului meu!

 

5.           Căci este o zi de necaz, de zdrobire şi de învălmăşală, trimeasă de Domnul, Dumnezeul oştirilor, în valea vedeniilor. Se dărîmă zidurile, şi răsună ţipete de durere spre munte.

 

6.           Elamul poartă tolba cu săgeţi; cară de luptători, de călăreţi înaintează; Chirul desveleşte scutul.

 

7.           Cele mai frumoase văi ale tale sînt pline de cară, şi călăreţii se înşiruie de bătaie la porţile tale.

8.           Cele din urmă şanţuri de întărire ale lui Iuda sînt silite, şi în ziua aceasta cercetezi tu armăturile din casa pădurii.

 

9.           Vă uitaţi la spărturile cele multe făcute cetăţii lui David, şi opriţi apele iazului de jos.

 

10.         Număraţi casele Ierusalimului, şi le stricaţi, ca să întăriţi zidul.

11.         Faceţi o cămară între cele două ziduri, pentru apele iazului celui vechi; - dar nu vă uitaţi spre Cel ce a vrut aceste lucruri, nu vedeţi pe Cel ce de mult le-a pregătit.

 

12.         Şi totuş Domnul, Dumnezeul oştirilor, vă cheamă în ziua aceea să plîngeţi şi să vă bateţi în piept, să vă radeţi capul şi să vă încingeţi cu sac.

 

13.         Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie! Se junghie boi şi se taie oi, se mănîncă la carne şi se bea la vin: «Să mîncăm şi să bem, căci mîne vom muri!» -

 

14.         Domnul oştirilor mi-a descoperit, şi mi-a zis: «Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta pînă nu veţi muri, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.“

 

 

Impotriva lui Şebna.

 

15.         Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: „Du-te la curteanul acela, la Şebna, dregătorul casei împărăteşti, şi zi-i:

 

16.         «Ce ai tu aici la tine, şi pe cine ai aici, de-ţi săpi aici un mormînt?» El îşi sapă un mormînt sus pe înălţime, îşi scobeşte o locuinţă în stîncă!

 

17.         Iată, Domnul te va asvîrli cu o aruncătură puternică, te va învîrti ca pe un ghem.

 

18.         Te va asvîrli, te va asvîrli ca pe o minge, pe un pămînt întins, şi acolo vei muri, acolo vor veni carele tale cele strălucite, tu, ocara casei stăpînului tău!

19.         Vei fi izgonit din dregătoria ta, şi te va smulge Domnul din locul tău.

20.         «În ziua aceea, zice Domnul, voi chema pe robul Meu Eliachim, fiul lui Hilchia,

 

21.         îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brîul tău, şi voi da puterea ta în mînile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda.

22.         Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: cînd va deschide el, nimeni nu va închide, şi cînd va închide el, nimeni nu va deschide.

 

23.         Îl voi împlînta ca pe un drug într'un loc tare, şi va fi un scaun de slavă pentru casa tatălui său.

 

24.         Pe el se va sprijini toată slava casei tatălui său, odraslele alese şi de ocară, toate sculele cele mici, atît lighenele cît şi vasele.“

25.         „În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, drugul acela împlîntat într'un loc tare va fi scos, va fi tăiat şi va cădea, şi povara care era pe el va fi nimicită, căci Domnul a vorbit.“

 

Împotriva Tirului.

 

23

 

1.           Proorocie împotriva Tirului. „Bociţi-vă, corăbii din Tarsis! Căci Tirul a fost nimicit: nu mai are nici case, nici intrare! Din ţara Chitim le-a venit vestea aceasta.“

 

2.           „Amuţiţi de groază, locuitori ai ţărmului, pe care o umpleau odată negustorii din Sidon, cari străbăteau marea!

3.           Veniturile lui erau grîul Nilului şi secerişul rîului, aduse pe ape mari, aşa că el era tîrgul neamurilor.“

 

4.           „Ruşinează-te Sidoane! căci aşa vorbeşte marea, cetăţuia mării: «Eu n'am avut durerile facerii, nici n'am născut, n'am hrănit tineri, nici n'am crescut fete.“

5.           Cînd vor afla Egiptenii vestea aceasta, vor tremura auzind de căderea Tirului,

 

6.           şi vor zice: „Treceţi la Tarsis, bociţi-vă, locuitori ai ţărmului!

7.           Aceasta este cetatea voastră cea veselă, care avea o obîrşie veche, şi ale cărei picioare o duceau să locuiască departe.

 

8.           Cine a luat această hotărîre împotriva Tirului, împărţitorul cununilor, el, ai cărui negustori erau nişte voivozi, şi ai cărui tîrgoveţi erau cei mai bogaţi de pe pămînt?

 

9.           Domnul oştirilor a luat această hotărîre, ca să ruşineze mîndria a tot ce străluceşte, şi să smerească pe toţi cei mari ai pămîntului:

10.         «Străbate-ţi ţara, ca Nilul, niciun brîu nu te mai strînge, fiica Tarsisului! Nu mai este niciun jug!

11.         Domnul Şi-a întins mîna asupra mării; a făcut să tremure împărăţii; a poruncit nimicirea cetăţuilor Canaanului,

12.         şi a zis: «De acum nu te vei mai bucura, fecioară necinstită, fiica Sidonului! Scoală-te şi treci în ţara Chitim; dar nici acolo nu vei avea odihnă.

 

13.         Iacă pe Haldei, cari nu erau un popor, locuitorii aceştia ai pustiei, cărora Asirianul le-a întemeiat o ţară; ei înalţă turnuri, surpă casele împărăteşti ale Tirului, le prefac în dărîmături.“

 

14.         „Bociţi-vă, corăbii din Tarsis! Căci cetăţuia voastră este nimicită.“

 

15.         În vremea aceea, Tirul va fi dat uitării şaptezeci de ani, cît ţine viaţa unui împărat, dar după şaptezeci de ani, se va întîmpla Tirului ca şi curvei despre care vorbeşte cîntecul:

16.         „Ia arfa şi străbate cetatea, curvă dată uitării; cîntă bine, cîntă-ţi cîntecele de mai multe ori, ca iarăş să-şi aducă lumea aminte de tine.“

17.         Tot aşa, după şaptezeci de ani, Domnul va cerceta Tirul, şi se va întoarce iarăş la cîştigul lui; va avea legături cu toate împărăţiile lumii de pe faţa pămîntului;

 

18.         dar cîştigul şi plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strînse nici păstrate; ci cîştigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului, o hrană îmbelşugată şi haine strălucite.

 

 

Iuda pustiit.

 

24

 

1.           Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii;

2.           cum se întîmplă preotului se întîmplă şi poporului, stăpînului ca şi slugii, stăpînei ca şi slujnicei, vînzătorului ca şi cumpărătorului, celui ce dă cu împrumut ca şi celui ce ia cu împrumut, datornicului ca şi cel căruia îi este dator.

 

3.           Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărît aşa.

4.           Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sînt mîhniţi şi tînjesc; căpeteniile poporului sînt fără putere,

5.           căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile, şi rupeau legămîntul cel vecinic!

 

6.           De aceea mănîncă blestemul ţara, şi sufăr locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sînt prăpădiţi locuitorii ţării, şi nu mai rămîne decît un mic număr din ei.

 

7.           Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă, suspină.

 

8.           A încetat desfătarea timpanelor, s'a sfîrşit veselia gălăgiosă, s'a dus bucuria arfei.

 

9.           Nu se mai cîntă cînd se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau.

10.         Cetatea pustie este dărîmată; toate casele sînt închise, nu mai intră nimeni în ele.

11.         Pe uliţe se strigă după vin; s'a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în ţară.

12.         Numai pustiire a mai rămas în cetate, şi porţile stau dărîmate.

13.         Da, în ţară, în mijlocul popoarelor, este ca atunci cînd se scutură măslinul, sau ca la culesul ciorchinelor rămase după culesul viei.

 

 

Babilonul nimicit şi Ierusalimul ridicat.

 

14.         Ceilalţi însă, cari vor mai rămînea, îşi înălţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului.

15.         „Proslăviţi dar pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării!“

 

16.         Dela marginele pămîntului auzim cîntînd: „Slavă celui neprihănit!“ Dar eu zic: „Sînt perdut! Sînt perdut! Vai de mine!“ Jăfuitorii jăfuiesc, jăfuitorii se înverşunează la jaf.

 

17.         Groaza, groapa, şi laţul, vin peste tine, locuitor al ţării!

 

18.         Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus, şi se clatină temeliile pămîntului!

 

19.         Pămîntul se rupe, pămîntul se sfărîmă, pămîntul se crapă,

 

20.         pămîntul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică.

 

21.         În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pămînt pe împăraţii pămîntului.

 

22.         Aceştia vor fi strînşi ca prinşi de război şi puşi într'o temniţă, vor fi închişi în gherle, şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi

23.         Luna va fi acoperită de ruşine, şi soarele de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrînilor Lui.

 

 

25

 

1.           „Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s'au împlinit cu credincioşie.

 

2.           Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într'un morman de pietre, cetăţuia cea tare într'o grămadă de dărîmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, şi niciodată nu va mai fi zidită.

 

3.           De aceea Te slăvesc popoarele puternice, şi cetăţile neamurilor puternice se tem de Tine.

 

4.           Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.

 

5.           Cum domoleşti căldura într'un pămînt arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăduşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăduşite cîntările de biruinţă ale asupritorilor.“

6.           Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite.

 

7.           Şi, pe muntele acesta, înlătură măhrama care acopere toate popoarele, şi învelitoarea care înfăşură toate neamurile;

 

8.           nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrămile de pe toate feţele, şi îndepărtează de pe tot pămîntul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.

 

9.           În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mîntui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim, şi să ne bucurăm de mîntuirea Lui!

 

10.         Căci mîna Domnului se odihneşte pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar.

11.         În mijlocul acestei băltoace, el îşi întinde mînile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; dar Domnul îi doboară mîndria, şi face de nimica dibăcia mînilor lui.

12.         El surpă, prăbuşeşte întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbuşeşte la pămînt, în ţărînă.“

 

 

26

 

1.           În ziua aceea, se va cînta următoarea cîntare în ţara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mîntuirea ca ziduri şi întăritură.

 

2.           Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios.

 

3.           Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.

4.           Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stînca veacurilor.

 

5.           El a răsturnat pe ceice locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngîmfată; a doborît-o la pămînt, şi a aruncat-o în ţărînă.

 

6.           Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, supt paşii celor obijduiţi.

7.           Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului.

 

8.           De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta.

 

9.           Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înlăuntrul meu. Căci, cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea.

 

10.         Dacă ierţi pe cel rău, el totuş nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea, şi nu caută la măreţia Domnului.

 

11.         Doamne, mîna Ta este puternică: ei n'o zăresc! Dar vor vedea rîvna Ta pentru poporul Tău, şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi.

 

12.         Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.

13.         Doamne, Dumnezeul nostru, alţi stăpîni afară de Tine au stăpînit peste noi, dar acum numai pe Tine, şi numai Numele Tău îl chemăm.

 

14.         Ceice sînt morţi acum nu vor mai trăi, sînt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit, şi le-ai şters pomenirea.

15.         Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării.

16.         Doamne, ei Te-au căutat, cînd erau în strîmtorare; au început să se roage, cînd i-ai pedepsit.

 

17.         Cum se svîrcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de Faţa Ta, Doamne!

 

18.         Am zămislit, am simţit dureri, şi, cînd să naştem, am născut vînt: ţara nu este mîntuită, şi locuitorii ei nu sînt născuţi.

 

19.         Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! - Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, ceice locuiţi în ţărînă! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pămîntul va scoate iarăş afară pe cei morţi.“

 

20.         „Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te cîte-va clipe, pînă va trece mînia!

 

21.         Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pămîntului; şi pămîntul va da sîngele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.

 

 

27

 

1.           În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare, Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur), şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lîngă mare (Egiptul).

 

2.           În ziua aceea, cîntaţi o cîntare asupra viei celei mai alese:

 

3.           „Eu, Domnul, sînt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n'o vatăme nimeni.

 

4.           N'am nici o mînie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor, şi-i voi arde pe toţi,

 

5.           afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.“

 

6.           În vremile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umplea lumea cu roadele lui.

 

7.           L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau?

8.           Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luîndu-l cu suflarea năpraznică a vîntului de răsărit.

 

9.           Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită, şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărînă; idolii Astartei şi stîlpii soarelui nu se vor mai ridica.

10.         Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuinţă lăsată şi părăsită ca pustia. În ea paşte viţelul, în ea se culcă şi-i mănîncă ramurile.

 

11.         Cînd i se usucă ramurile, sînt rupte; vin femeile, să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere; de aceea Cel ce l-a făcut n'a avut milă de el, şi Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.

 

12.         În vremea aceea, Domnul va scutura roade dela cursul Rîulul pînă la pîrîul Egiptului; iar voi veţi fi strînşi unul cîte unul, copii ai lui Israel!

13.         În ziua aceea, se va suna cu trîmbiţa cea mare şi atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei şi fugarii din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului, pe muntele cel sfînt, Ierusalim.

 

 

28

 

1.           Vai de cununa îngîmfată a beţivilor lui Efraim, de floarea veştejită, care este strălucirea podoabei sale, pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată!

 

2.           Iată că vine dela Domnul, un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari şivoaie de ape, care o doboară cu putere la pămînt.

 

3.           Va fi călcată în picioare, cununa îngîmfată a beţivilor lui Efraim;

 

4.           şi floarea veştejită, care este strălucirea podoabei ei, pe culmea văii mănoase, va fi ca o smochină timpurie care se vede înainte de culesul roadelor şi pe care, abia o iei în mînă, şi îndată o şi înghiţi.

 

5.           În ziua aceea, Domnul oştirilor va fi o cunună strălucitoare şi o podoabă măreaţă pentru rămăşiţa poporului,

6.           sau: un duh de dreptate pentru cel ce şade pe scaunul de judecată, şi o putere pentru cei ce dau pe vrăjmaş înapoi pînă la porţile lui.

7.           Dar şi ei, se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi prooroci sînt îmbătaţi de băuturi tari, sînt stăpîniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină cînd proorocesc, se poticnesc cînd judecă.

 

8.           Toate mesele sînt pline de vărsături murdare, şi nu mai este nici un loc curat. -

9.           Ei zic: „Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţături? Unor copii înţărcaţi de curînd, luaţi dela ţîţă?

 

10.         Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.“ -

11.         Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bîlbăitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.

 

12.         El îi zicea: „Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!“ Dar ei n'au vrut să asculte,

13.         şi pentru ei cuvîntul Domnului va fi: „Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo“, ca mergînd, să cadă pe spate şi să se zdrobească,

              să dea în laţ şi să fie prinşi.

14.         De aceea ascultaţi Cuvîntul Domnului, batjocoritorilor, cari stăpîniţi peste poporul acesta din Ierusalim!

15.         Pentrucă ziceţi: „Noi am făcut un legămînt cu moartea, am făcut o învoială cu locuinţa morţilor: cînd va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna!“

 

16.         deaceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă.

 

17.         Voi face din neprihănire o lege, şi din dreptate o cumpănă; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, şi apele vor îneca adăpostul minciunii.

 

18.         Aşa că legămîntul vostru cu moartea va fi nimicit, şi învoiala voastră cu locuinţa morţilor nu va dăinui. Cînd va trece urgia apelor năvălitoare, veţi fi striviţi de ea.

19.         Ori de cîte ori va trece, vă va apuca; căci va trece în toate dimineţile, zi şi noapte, şi numai vuietul ei vă va îngrozi.“

20.         Patul va fi prea scurt, ca să te întinzi în el, şi învelitoarea prea îngustă, ca să te înveleşti cu ea.

21.         Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim, şi Se va mînia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit.

 

22.         Acum, nu batjocoriţi, ca nu cumva să vi se strîngă mai tare legăturile; căci am aflat dela Domnul, Dumnezeul oştirilor, că nimicirea întregei ţări este hotărîtă.

 

23.         „Plecaţi-vă urechea, şi ascultaţi glasul meu! Fiţi cu luare aminte, şi ascultaţi cuvîntul meu!

24.         Cel ce ară pentru sămănătură, ară oare necontenit? Necontenit îşi brăzdează şi îşi grăpează el pămîntul?

25.         Oare după ce a netezit faţa pămîntului, nu aruncă el măzăriche şi samănă chimen? Nu pune el grîul în rînduri, orzul într'un loc deosebit, şi alacul pe margini?

26.         Dumnezeul lui l-a învăţat să facă aşa, El i-a dat aceste învăţături.

27.         Măzărichea nu se treieră cu leasa, şi roata carului nu trece peste chimen; ci măzărichea se bate cu băţul, şi chimenul cu nuiaua.

28.         Grîul se bate, dar nu se bate necontenit; împingi peste el roata carului şi caii, dar nu-l sfărîmi.

29.         Şi lucrul acesta vine dela Domnul oştirilor; minunat este planul Lui, şi mare este înţelepciunea Lui.“

 

 

29

 

1.           Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel! Cetatea în care a tăbărît David! „Adăugaţi an la an, şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor.

 

2.           Apoi voi împresura pe Ariel; plînsete şi gemete vor fi în ea şi cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine.

3.           Căci te voi împresura de toate părţile, te voi înconjura cu cete de străjeri, şi voi ridica întărituri de şanţuri împotriva ta.

4.           Vei fi doborît la pămînt şi de acolo vei vorbi, şi din ţărînă ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pămînt ca al unei năluci, şi din ţărînă îţi vei şopti cuvintele.

 

5.           Dar mulţimea vrăjmaşilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, şi mulţimea asupritorilor va fi ca pleava care sboară, şi aceasta deodată, într'o clipă.“

 

6.           Dela Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pămînt şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor.

 

7.           Şi, ca un vis, ca o vedenie de noapte, aşa va fi mulţimea neamurilor cari vor lupta împotriva lui Ariel, aşa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui şi cetăţuiei lui, strîngîndu-l de aproape.

 

8.           După cum cel flămînd visează că mănîncă, şi se trezeşte cu stomahul gol, şi, după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea nestîmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor cari vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.

 

9.           „Rămîneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi!“ „Ei sînt beţi; dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.

 

10.         Ci pentrucă Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v'a închis ochii, proorocilor, şi v'a acoperit capetele, văzătorilor.

 

11.         De aceea toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească, şi-i zici; «Ia citeşte!» El răspunde: «Nu pot, căci este pecetluită!»

 

12.         Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi-i zici: «Ia citeşte!» El răspunde: «Nu ştiu să citesc.“

13.         Domnul zice: „Cînd se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decît o învăţătură de datină omenească.

 

14.         De aceea voi lovi iarăş pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.“

 

15.         Vai de ceice îşi ascund planurile dinaintea Domnului, cari îşi fac faptele în întunerec, şi zic: „Cine ne vede şi cine ne ştie?“

 

16.         Stricaţi ce sînteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m'a făcut el?“ Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe?“

 

17.         Peste puţină vreme, Libanul se va preface în pomăt, şi pomătul va fi socotit ca o pădure!

 

18.         În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întunerec, vor vedea.

 

19.         Cei nenorociţi se vor bucura tot mai mult în Domnul, şi săracii se vor veseli de Sfîntul lui Israel.

 

20.         Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi ceice pîndeau nelegiuirea vor fi nimiciţi:

 

21.         ceice osîndeau pe alţii la judecată, întindeau curse cui îi înfruntau la poarta cetăţii, şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat.

 

22.         De aceea aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: „Acum Iacov nu va mai roşi de ruşine, şi nu i se va mai îngălbeni faţa acum.

 

23.         Căci cînd vor vedea ei, cînd vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mînilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfîntul lui Iacov, şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.

 

24.         Cei rătăciţi cu duhul vor căpăta pricepere, şi ceice cîrteau vor lua învăţătură.“

 

 

30

 

1.           „Vai, - zice Domnul - de copiii răzvrătiţi, cari iau hotărîri fără Mine, fac legăminte cari nu vin din Duhul Meu, şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat!

 

2.           Ei se pogoară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă supt ocrotirea lui Faraon, şi să caute un adăpost supt umbra Egiptenilor!

 

3.           Dar, ocrotirea lui Faraon vă va da de ruşine, şi adăpostul supt umbra Egiptului vă va da de ocară.

 

4.           Căci voivozii lui au şi ajuns la Ţoan, şi trimeşii lui au şi atins Hanesul.

 

5.           Dar toţi vor rămînea de ruşine, din pricina unui popor, care nu le va fi de folos, nici nu-i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre ruşinea şi ocara lor.“

 

6.           Proorocie asupra unor dobitoace dela miazăzi: printr'un ţinut strîmtorat şi necăjit, de unde vine leoaica şi leul, năpîrca şi şarpele sburător, îşi duc ei bogăţiile în spinarea măgarilor, şi vistieriile pe cocoaşa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos.

 

7.           Căci ajutorul Egiptului nu este decît deşertăciune şi nimic; de aceea eu numesc lucrul acesta: „zarvă fără nici o ispravă.“

 

8.           „Du-te acum - zice Domnul - de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într'o carte, ca să rămînă pînă în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.

 

9.           Scrie că: «Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii cari nu vor să asculte Legea Domnului,

 

10.         cari zic văzătorilor: «Să nu vedeţi!» şi proorocilor: «Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite!

 

11.         Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfîntul lui Israel!“

12.         De aceea aşa vorbeşte Sfîntul lui Israel: „Fiindcă lepădaţi cuvîntul acesta, şi vă încredeţi în sîlnicie şi vicleşuguri, şi vă sprijiniţi pe ele,

13.         de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgîndu-se, ameninţă să cadă, şi a cărui prăbuşire vine deodată, într'o clipă:

 

14.         îl sfărîmă cum se sfărîmă un vas de pămînt, care se sfărîmă fără nicio milă, şi din ale cărui sfărîmături nu mai rămîne nici un ciob măcar, cu care să iei foc din vatră, sau să scoţi apă din fîntînă.“

 

15.         Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfîntul lui Israel: „În linişte şi odihnă va fi mîntuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.“ Dar n'aţi voit!

 

16.         Ci aţi zis: „Nu! Ci vom fugi pe cai!“ - „De aceea veţi şi fugi!“ - „Vom călări pe cai iuţi!“ - „De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi!

17.         O mie vor fugi la ameninţarea unuia singur; şi cînd vă vor ameninţa cinci, toţi veţi fugi, pînă veţi rămînea ca un stîlp pe vîrful unui munte, şi ca un steag pe creştetul unui deal.“

 

18.         „Totuş Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi ceice nădăjduiesc în El!

 

19.         Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plînge! El Se va îndura de tine, cînd vei striga; cum va auzi, te va asculta.

 

20.         Domnul vă va da pîne în necaz, şi apă în strîmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi.

 

21.         Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată drumul, mergeţi pe el!» Cînd veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stînga.

 

22.         Veţi socoti ca spurcate argintul care vă acopere idolii şi aurul cu care sînt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăţie le vei arunca, şi le vei zice: «Afară cu voi de aici!»

 

23.         Atunci El va da ploaie peste sămînţa pe care o vei pune în pămînt, şi pînea, pe care o va da pămîntul, va fi gustoasă şi hrănitoare; în acelaş timp, turmele tale vor paşte în păşuni întinse.

 

24.         Boii şi măgarii, cari ară pămîntul, vor mînca un nutreţ sărat, vînturat cu lopata şi cu ciurul.

25.         Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt, vor izvorî rîuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, cînd turnurile vor cădea.

 

26.         Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), cînd va lega Domnul vînătăile poporului Său, şi va tămădui rana loviturilor lui.“

 

27.         „Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mînia Lui este aprinsă, şi un pîrjol puternic; buzele Lui sînt pline de urgie, şi limba Lui este ca un foc mistuitor;

28.         suflarea Lui este ca un şivoi ieşit din albie, care ajunge pînă la gît ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii, şi să pună o zăbală înşelătoare în fălcile popoarelor.

 

29.         Voi însă veţi cînta ca în noaptea cînd se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă, ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stînca lui Israel.

 

30.         Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mînia Lui aprinsă, în mijlocul flacării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină.

 

31.         Atunci, Asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa.

 

32.         La fiecare lovitură de nuia hotărîtă, pe care i-o va da Domnul, se vor auzi timpanele şi arfele, Domnul va lupta împotriva lui cu mîna ridicată.

 

33.         Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit şi pentru împărat: adînc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şivoi de pucioasă.“

 

 

31

 

1.           Vai de cei ce se pogoară în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai şi se încred în mulţimea carălor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfîntul lui Israel, şi nu caută pe Domnul!

 

2.           Dar şi El, este înţelept şi aduce nenorocirea, şi nu Îşi ia vorbele înapoi, ci Se ridică împotriva casei celor răi, şi împotriva ajutorului celor ce săvîrşesc nelegiuirea.

 

3.           Căci Egipteanul este om nu Dumnezeu, şi caii lui sînt carne nu duh. Doar mîna să-Şi întindă Domnul, şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea, şi vor pieri cu toţii.

 

4.           Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Cum mugeşte leul şi puiul de leu asupra prăzii, în ciuda tuturor păstorilor strînşi împotriva lui, şi nu se înspăimîntă de glasul lor, nici nu se sperie de numărul lor, aşa Se va pogorî şi Domnul oştirilor să lupte pe muntele Sionului şi pe dealul lui.

 

5.           Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul, îl va ocroti şi-l va izbăvi, îl va cruţa şi-l va mîntui.“

 

6.           „Întoarceţi-vă la Acela de la care v'aţi abătut mult, copii ai lui Israel.“

 

7.           „Căci în ziua aceea, fiecare îşi va lepăda idolii de argint şi de aur, pe cari vi i-aţi făcut cu mînile voastre nelegiuite.

 

8.           Şi Asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a unui om: îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om; va fugi de sabie, şi tinerii lui războinici vor fi robiţi.

 

9.           Stînca lui se va topi de groază (Sau: în groaza lui, va trece întăritura sa.), şi căpeteniile lui vor tremura înaintea steagului, - zice Domnul, - care Îşi are focul în Sion şi cuptorul în Ierusalim.“

 

 

32

 

1.           „Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voivozii vor cîrmui cu nepărtinire.

 

2.           Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vîntului, şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte rîuri de apă într'un loc uscat, ca umbra unei stînci mari într'un pămînt ars de sete.

 

3.           Ochii celor ce văd nu vor mai fi legaţi, şi urechile celor ce aud vor lua aminte.

 

4.           Inima celor uşuratici va pricepe şi va înţelege, şi limba gîngavilor va vorbi iute şi desluşit.

5.           Nebunul nu se va mai numi ales la suflet, nici mişelul nu se va mai numi cu inimă largă.

6.           Căci nebunul spune nebunii, şi inima lui gîndeşte rău, ca să lucreze în chip nelegiuit, şi să spună neadevăruri împotriva Domnului, ca să lase lihnit sufletul celui flămînd, şi să ia băutura celui însetat.

7.           Armele mişelului sînt nimicitoare; el face planuri vinovate, ca să piardă pe cel nenorocit prin cuvinte mincinoase, chiar cînd pricina săracului este dreaptă.

8.           Dar cel ales la suflet face planuri alese, şi stăruie în planurile lui alese.“

9.           „Femei fără grijă, sculaţi-vă şi ascultaţi glasul meu! Fiice nepăsătoare, luaţi aminte la cuvîntul meu!

 

10.         Într'un an şi cîteva zile, veţi tremura, nepăsătoarelor; căci se va duce culesul viilor, şi strîngerea poamelor nu va mai veni.

11.         Îngroziţi-vă, voi cele fără grijă! Tremuraţi, nepăsătoarelor! Desbrăcaţi-vă, desgoliţi-vă şi încingeţi-vă coapsele cu haine de jale!

12.         Bateţi-vă pieptul, aducîndu-vă aminte de frumuseţa cîmpiilor şi de rodnicia viilor.

13.         Pe pămîntul poporului meu cresc spini şi mărăcini, chiar şi în toate casele de plăcere ale cetăţii celei vesele.

 

14.         Casa împărătească este părăsită, cetatea gălăgioasă este lăsată; dealul şi turnul vor sluji pe vecie ca peşteri; măgarii sălbatici se vor juca în ele, şi turmele vor paşte,

 

15.         pînă cînd se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustia se va preface în pămînt, şi pomătul va fi privit ca o pădure.

 

16.         Atunci nepărtinirea va locui în pustie, şi neprihănirea îşi va avea locuinţa în pomăt.

17.         Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie.

 

18.         Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite.

19.         Dar pădurea va fi prăbuşită supt grindină şi cetatea plecată adînc.

 

20.         Ferice de voi, cari sămănaţi pretutindeni dealungul apelor, şi cari daţi drumul pretutindeni boului şi măgarului!“

 

 

33

 

1.           „Vai de tine, pustiitorule, care totuş n'ai fost pustiit; care jăfuieşti, şi n'ai fost jăfuit încă! După ce vei sfîrşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jăfuit, vei fi jăfuit şi tu.“

 

2.           „Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie!

 

3.           Cînd răsună glasul Tău, popoarele fug; cînd Te scoli Tu, neamurile se împrăştie.“

4.           „Şi prada voastră va fi strînsă cum strînge muşiţa: sar peste ea cum sar lăcustele.“

5.           Domnul este înălţat, şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate.

 

6.           „Zilele tale sînt statornice, înţelepciunea şi priceperea sînt un izvor de mîntuire“; frica de Domnul, iată comoara Sionului.

7.           Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plîng cu amar.

 

8.           Drumurile sînt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur a rupt legămîntul, dispreţuieşte cetăţile, nu se uită la nimeni.

 

9.           Ţara jăleşte şi este întristată; Libanul este plin de ruşine, tînjeşte; Saronul este ca o pustie; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza.

 

10.         „Acum Mă voi scula, - zice Domnul, - acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.

 

11.         Aţi zămislit fîn, şi naşteţi paie de mirişte; suflarea vostră de mînie împotriva Ierusalimului este un foc, care pe voi înşivă vă va arde de tot.

 

12.         Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca nişte spini tăiaţi cari ard în foc.“

 

13.         „Voi, cei de departe, ascultaţi ce am făcut! Şi voi, cei de aproape, vedeţi puterea mea!“

 

14.         Păcătoşii sînt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, cari zic: „Cine din noi va putea să rămînă lîngă un foc mistuitor?“ „Cine din noi va putea să rămînă lîngă nişte flacări vecinice?“

15.         Celce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, celce nesocoteşte un cîştig scos prin stoarcere, celce îşi trage mînile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n'audă cuvinte setoase de sînge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,

 

16.         acela va locui în locurile înalte; stînci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pîne, şi apa nu-i va lipsi.“

17.         „Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.

18.         Inima ta îşi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice: «Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este celce veghea asupra turnurilor?»

 

19.         Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneţ, pe poporul cu vorbirea încîlcită de n'o puteai înţelege, cu limba gîngavă, de n'o puteai pricepe.

 

20.         Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul, ca locuinţă liniştită, ca un cort, care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată, şi ale cărui funii nu vor mai fi deslegate.

 

21.         Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de rîuri, de pîraie late, unde totuş nu pătrund corăbii cu lopeţi, şi nu trece niciun vas puternic.

22.         Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mîntueşte!

 

23.         Funiile tale s'au slăbit, aşa că nu mai pot strînge piciorul catargului, şi nu mai pot întinde pînzele. Atunci se împarte prada, care-i aşa de mare, că pînă şi ologii iau parte la ea.

24.         Niciun locuitor nu zice: «Sînt bolnav!» Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.“

 

 

34

 

1.           Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte!“ S'asculte pămîntul, el şi ce-l umple, lumea cu toate făpturile ei!

 

2.           Căci Domnul este mîniat pe toate neamurile, şi plin de urgie pe toată oştirea lor: El le nimiceşte cu desăvîrşire, le măcelăreşte de tot.

3.           Morţii lor sînt aruncaţi, trupurile lor moarte miroasă greu, şi se topesc munţii de sîngele lor.

 

4.           Toată oştirea cerurilor piere, cerurile sînt făcute sul ca o carte, şi toată oştirea lor cade, cum cade frunza de viţă, cum cade frunza de smochin.

 

5.           „Căci sabia Mea - zice Domnul - s'a îmbătat în ceruri; iată, se va pogorî asupra Edomului, asupra poporului, pe care l-am sortit nimicirii, ca să-l pedepsesc.“

 

6.           Sabia Domnului este plină de sînge, unsă cu grăsime, cu sîngele mieilor şi ţapilor, cu grăsimea rărunchilor berbecilor; căci Domnul ţine un praznic de jertfe la Boţra, şi un mare măcel este în ţara Edomului.

 

7.           Bivolii cad împreună cu ei, şi boii împreună cu taurii; ţara lor se adapă cu sînge, şi ţărîna se umple de grăsime.

8.           Căci este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion.

 

9.           Pîraiele Edomului se vor preface în smoală, şi pulberea lui în pucioasă; da, ţara lui va fi ca smoala care arde.

 

10.         Nu se va stinge nici zi nici noapte, şi fumul lui se va înălţa în veci. Din veac în veac va fi pustiit, şi nimeni nu va trece prin el în veci de veci.

 

11.         Ci pelicanul şi ariciul îl vor stăpîni, bufniţa şi corbul îl vor locui. Se va întinde peste el funia pustiirii, şi cumpăna nimicirii.

 

12.         Nu vor mai fi în el fruntaşi, ca să aleagă un împărat, şi toţi voivozii lui vor fi nimiciţi.

13.         În casele lui împărăteşti vor creşte spinii, în cetăţuile lui mărăcini şi urzici. Acolo va fi locuinţa şacalilor şi vizuina struţilor.

 

14.         Fiarele din pustie se vor întîlni acolo cu cînii sălbatici, şi ţapii păroşi se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii, şi îşi va găsi un loc de odihnă.

15.         Acolo îşi va face cuibul şarpele de noapte, îşi va pune ouăle, le va cloci, şi îşi va strînge puii la umbra lui; acolo se vor strînge toţi ulii: fiecare la tovarăşul lui.

16.         Căutaţi în cartea Domnului, şi citiţi! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una nici alta nu vor da greş, căci gura Domnului a poruncit lucrul acesta: Duhul Lui va strînge acele sălbătăciuni.

 

17.         El a tras la sorţ pentru ele şi mîna Lui le-a împărţit cu funia de măsurat ţara aceasta: ele o vor stăpîni totdeauna şi o vor locui din veac în veac.

 

35

 

1.           Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul;

 

2.           se va acoperi cu flori, şi va sări de bucurie, cu cîntece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.

 

3.           „Întăriţi mînile slăbănogite, şi întăriţi genunchii cari se clatină.

 

4.           Spuneţi celor slabi de inimă: «Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuş va veni, şi vă va mîntui.“

5.           Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor;

 

6.           atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cînta de bucurie; căci în pustie vor ţîşni ape, şi în pustietate pîraie;

 

7.           marea de nisip se va preface în iaz şi pămîntul uscat în izvoare de ape. În vizuina care slujea de culcuş şacalilor, vor creşte trestii şi papură.

 

8.           Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfîntă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; ceice vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.

 

9.           Pe calea acaesta nu va fi niciun leu, şi nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întîlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.

 

10.         Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce, şi vor merge spre Sion cu cîntece de biruinţă. O bucurie vecinică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!

 

 

36

 

1.           În al patrusprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s'a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite ale lui Iuda şi le-a luat.

 

2.           Şi împăratul Asiriei a trimes din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Rabşache, cu o puternică oştire. Rabşache s'a oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul ogorului nălbitorului.

3.           Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, s'a dus la el, cu logofătul Şebna, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul (arhivarul).

4.           Rabşache le-a zis: „Spuneţi lui Ezechia: «Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: «Ce este încrederea aceasta, pe care te bizui?»

 

5.           Eu îţi spun că acestea sînt vorbe în vînt: pentru război trebuie chibzuinţă şi putere. În cine ţi-ai pus dar încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea?

6.           Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înţeapă şi străpunge mîna ori cui se sprijineşte pe ea! Aşa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi ceice se încred în el.

 

7.           Dar poate că îmi vei spune: «Ne încredem în Domnul, Dumnezeul nostru!» Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicînd lui Iuda şi Ierusalimului: «Să vă închinaţi înaintea acestui altar?»

8.           Acum fă o învoială cu stăpînul meu, împăratul Asiriei, şi-ţi voi da două mii de cai; să vedem dacă poţi face rost de călăreţi ca să încalece pe ei!

9.           Cum ai putea să stai tu împotriva unei singure căpetenii, dintre cei mai neînsemnaţi slujitori ai stăpînului meu? Şi totuş tu îţi pui încrederea în Egipt pentru cară şi pentru călăreţi.

10.         Şi apoi, fără voia Domnului m'am suit eu împotriva ţării acesteia s'o nimicesc? Domnul mi-a zis: «Suie-te împotriva ţării acesteia, şi nimiceşte-o!“

11.         Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.“

12.         Rabşache a răspuns: „Oare stăpînului tău şi ţie m'a trimes stăpînul meu să spun aceste cuvinte? Nu m'a trimes el să le spun oamenilor acestora, cari şed pe zid ca să-şi mănînce balega şi să-şi bea udul împreună cu voi?“

13.         Apoi Rabşache a înaintat şi a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: „Ascultaţi cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei!

14.         Aşa vorbeşte împăratul: «Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească.

15.         Nu vă lăsaţi mîngîiaţi de Ezechia cu încrederea în Domnul, cînd vă zice: «Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mînile împăratului Asiriei.»

16.         Nu ascultaţi pe Ezechia. Căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: «Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mînca din via lui şi din smochinul lui, şi va bea apă din fîntîna lui,

 

17.         pînă voi veni, şi vă voi lua într'o ţară ca a voastră, într'o ţară plină de grîu şi de vin, o ţară plină de pîne şi de vii.»

18.         Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, cînd vă zice: «Domnul ne va izbăvi.» Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mîna împăratului Asiriei?

19.         Unde sînt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sînt dumnezeii din Sefarvaim? Şi unde sînt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mîna mea?

20.         Dintre toţi dumnezeii acestor ţări, cari din ei şi-au izbăvit ţara din mîna mea, pentruca Domnul să izbăvească Ierusalimul din mîna mea?“

21.         Dar ei au tăcut, şi nu i-au răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: „Să nu-i răspundeţi!“

22.         Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit astfel la Ezechia, cu hainele sfîşiate, şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.

 

37

 

1.           Cînd a auzit împăratul Ezechia cuvintele acestea, şi-a sfîşiat hainele, s'a acoperit cu un sac, şi s'a dus în Casa Domnului.

 

2.           A trimes pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe cei mai bătrîni dintre preoţi, acoperiţi cu saci, la proorocul Isaia, fiul lui Amoţ.

3.           Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: «Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sînt aproape să iasă din pîntecele mamei lor, şi totuş mamele n'au putere să nască.

4.           Poate că Domnul Dumnezeul tău, a auzit cuvintele lui Rabşache, pe pe care l-a trimes împăratul Asiriei, stăpînul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe cari le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru rămăşiţa care a mai rămas.“

5.           Slujitorii împăratului Ezechia s'au dus deci la Isaia.

6.           Şi Isaia le-a zis: „Iată ce veţi spune stăpînului vostru: «Aşa vorbeşte Domnul: «Nu te spăimînta de cuvintele pe cari le-ai auzit şi prin cari M'au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.

7.           Căci voi pune în el un duh de aşa fel încît, la o veste pe care o va primi, se va întoarce în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.“

8.           Rabşache, la întoarcere, a găsit pe împăratul Asiriei luptînd împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.

9.           Atunci împăratul Asiriei a primit o veste despre Tirhaca, împăratul Etiopiei, prin care i se spunea: „El a pornit să-ţi facă război.“ Cum a auzit lucrul acesta, a trimes soli la Ezechia, zicîndu-le:

10.         „Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: «Nu te lăsa amăgit de Dumnezeul tău, în care te încrezi, şi zici: «Ierusalimul nu va fi dat în mînile împăratului Asiriei.»

11.         Căci ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor, şi cum le-au nimicit cu desăvîrşire; şi tu, să fii izbăvit?

12.         Oare dumnezeii neamurilor, pe cari le-au nimicit părinţii mei, le-au izbăvit ei, şi anume: Gozanul, Haranul, Reţef, şi fiii lui Eden cari sînt la Telasar?

13.         Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului, şi împăratul cetăţii Sefarvaim, Hena şi Iva?“

 

14.         Ezechia a luat scrisoarea din mîna solilor, şi a citit-o. Apoi s'a suit la Casa Domnului, a întins-o înaintea Domnului,

15.         şi i-a făcut următoarea rugăciune:

16.         „Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pămîntului! Tu ai făcut cerurile şi pămîntul!

17.         Doamne, pleacă-Ţi urechea, şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii, şi priveşte! Auzi toate cuvintele pe cari le-a trimes Sanherib ca să batjocorească pe Dumnezeul cel viu!

 

18.         Este adevărat, Doamne, că împăraţii Asiriei au pustiit toate ţările şi ţările lor;

19.         şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mînile omului, de lemn şi de piatră. De aceea i-au nimicit.

20.         Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mîna lui Sanherib, ca toate împărăţiile pămîntului să ştie că numai Tu, Doamne, eşti Dumnezeu!“

21.         Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimes să spună lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.

22.         Iată cuvîntul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: «Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.

23.         Pe cine ai batjocorit şi ai ocărît tu? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul, şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfîntului lui Israel;

24.         prin slujitorii tăi tu ai batjocorit pe Domnul, şi ai zis: «Cu mulţimea carălor mele, m'am suit pe vîrful munţilor, pe coastele Libanului, şi voi tăia cedrii lui cei mai înalţi, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi ajunge pe culmea cea mai înaltă, în pădurea lui care este ca un pomăt.

25.         Am săpat izvoare, şi am băut din apele lor, şi cu talpa picioarelor mele voi seca toate rîurile Egiptului.“

26.         „Dar n'ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult, şi că le-am hotărît din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăţi tari în nişte mormane de dărîmături.

27.         Şi locuitorii lor sînt neputincioşi, spăimîntaţi şi uluiţi: sînt ca iarba de pe cîmp şi verdeaţa fragedă, ca iarba de pe acoperişuri, şi ca grîul care se usucă înainte de a da în spic.

28.         Dar Eu ştiu cînd stai jos, cînd ieşi afară, cînd intri, şi cînd eşti mînios împotriva Mea.

29.         Deci pentrucă eşti mînios împotriva Mea, şi mîndria ta a ajuns pînă la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.“

 

30.         „Şi acesta să-ţi fie semnul, Ezechia: anul acesta veţi mînca ce va creşte singur dela sine, şi în al doilea an ce va răsări din aceasta; dar în al treilea an, veţi sămăna, veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mînca din rodul lor.

31.         Şi ce va mai scăpa din casa lui Iuda, şi ce va mai rămînea iarăş va prinde rădăcini de desupt, şi va aduce rod deasupra.

32.         Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei izbăviţi. Iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.

 

33.         Deaceea aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: «El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi, şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.

34.         Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit, şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul,

35.         căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s'o scap, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David!.“

 

36.         Îngerul Domnului a ieşit, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi cînd s'au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.

 

37.         Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s'a întors; şi a rămas la Ninive.

38.         Şi, pe cînd stătea cu faţa la pămînt rugîndu-se în casa lui Nisroc, dumnezeul său, fiii săi Adramalec şi Şareţer l-au lovit cu sabia, şi au fugit în ţara Ararat. Şi în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon.

 

Boala şi însănătoşirea lui Ezechia.

 

38

 

1.           În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pune-ţi în rînduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.“

 

2.           Ezechia s'a întors cu faţa la părete, şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:

3.           „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!“ Şi Ezechia a vărsat multe lacrămi.

 

4.           Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Isaia astfel:

5.           „Du-te, şi spune lui Ezechia: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: «Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrămile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.

6.           Te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta, din mîna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.

 

7.           Şi iată semnul din partea Domnului după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvîntul pe care l-a rostit:

 

8.           voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s'a pogorît soarele pe cadranul lui Ahaz.“ Şi soarele s'a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe cari se pogorîse.

9.           Cîntarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşerii lui.

10.         „Ziceam: «În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile locuinţei morţilor!

              Sînt pedepsit cu perderea celorlalţi ani ai mei, cari-mi mai rămîn!

11.         Ziceam: «Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pămîntul celor vii;

              nu voi mai vedea pe niciun om în locuinţa morţilor!

 

12.         Locuinţa mea este luată şi mutată dela mine, ca o colibă de păstori.

              Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m'ar rupe din ţesătura lui.

              Pînă deseară îmi vei pune capăt.

 

13.         Am strigat pînă dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele!

              Pînă deseară îmi vei pune capăt.

14.         Ciripeam ca o rîndunea, croncăneam ca un cocor,

              şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer:

              «Doamne, sînt în necaz, ajută-mă!»

 

15.         Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m'a ascultat.

              Acum voi umbla smerit pînă la capătul anilor mei, dupăce am fost întristat astfel.

 

16.         Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare,

              căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăş viaţa.

17.         Iată, chiar suferinţele mele erau spre mîntuirea mea;

              Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii.

              Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!

18.         Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte,

              şi cei ce s'au pogorît în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.

 

19.         Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi.

              Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.

 

20.         Domnul m'a mîntuit!

              De aceea, în toate zilele vieţii noastre

              vom suna din coardele instrumentelor noastre,

              în Casa Domnului.“

21.         Isaia zisese: „Să se aducă o turtă de smochine, şi s'o întindă peste bubă; şi Ezechia va trăi.“

 

22.         Şi Ezechia zisese: „După ce semn voi cunoaşte că mă voi sui la Casa Domnului?“

 

 

Ezechia şi trimeşii din Babilon.

 

39

 

1.           În acelaş timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimes o scrisoare şi un dar lui Ezechia, pentrucă aflase de boala şi însănătoşarea lui.

 

2.           Ezechia s'a bucurat, şi a arătat trimeşilor locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mirezmele şi untdelemnul de preţ, toată casa lui de arme, şi tot ce se afla în vistieriile lui: n'a rămas nimic în casa şi în ţinuturile lui, pe care să nu li-l fi arătat.

 

3.           Proorocul Isaia a venit apoi la împăratul Ezechia, şi l-a întrebat: „Ce au spus oamenii aceia, şi de unde au venit la tine?“ Ezechia a răspuns: „Au venit la mine dintr'o ţară depărtată, din Babilon.“

4.           Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?“ Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n'a rămas nimic în vistieriile mele, pe care să nu li-l fi arătat.“

5.           Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvîntul Domnului oştirilor!

6.           «Iată, vor veni vremurile cînd vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi tot ce au strîns părinţii tăi pînă în ziua de azi; nimic nu va rămînea, zice Domnul.

 

7.           «Şi vor lua din fiii tăi, ieşiţi din tine, pe cari-i vei naşte, casă-i facă fameni în casa împăratului Babilonului.“

8.           Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvîntul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun. Căci, a adăugat el, măcar în timpul vieţii mele va fi pace şi linişte!“

 

 

40

 

1.           „Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.

2.           «Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi-i că robia lui s'a sfîrşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui.

 

3.           Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!

 

4.           Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în cîmpii, şi strîmtorile în vîlcele!

 

5.           Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.

6.           Un glas zice: «Strigă!» - Şi eu am răspuns: «Ce să strig?» - «Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe cîmp.

 

7.           Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.“ -

              În adevăr, poporul este ca iarba:

 

8.           iarba se usucă, floarea cade; dar cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac.

 

9.           Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru!

10.         Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui.

 

11.         El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blînd oile cari alăptează.“

 

 

ş Puterea lui Dumnezeu.

 

12.         „Cine a măsurat apele cu mîna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, şi a strîns ţărîna pămîntului într'o treime de măsură? Cine a cîntărit munţii cu cîntarul, şi dealurile cu cumpăna?

 

13.         Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?

 

14.         Cu cine S'a sfătuit El, ca să ia învăţătură! Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea, şi I-a făcut cunoscut calea priceperii!

15.         Iată, neamurile sînt ca o picătură de apă din vadră, sînt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.

16.         Libanul n'ajunge pentru foc, şi dobitoacele lui n'ajung pentru arderea de tot.

17.         Toate neamurile sînt ca o nimica înaintea Lui, nu sînt decît nimicnicie şi deşertăciune.

 

18.         Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?

 

19.         Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur, şi-i toarnă lănţişoare de argint.

 

20.         Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine.

 

21.         „Nu ştiţi? N'aţi auzit? Nu vi s'a făcut cunoscut de la început? Nu v'aţi gîndit niciodată la întemeierea pămîntului?“

 

22.         El şade deasupra cercului pămîntului, şi locuitorii lui sînt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă supţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.

 

23.         El preface într'o nimica pe voivozi, şi face o nimica din judecătorii pămîntului.

 

24.         De abia sînt sădiţi, deabia sînt sămănaţi, de abia li s'a înrădăcinat tulpina în pămînt: şi El suflă peste ei, de se usucă, şi un vîrtej îi ia ca pe nişte paie.

25.         „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?“ zice Cel Sfînt.

 

26.         „Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.“

 

27.         „Pentruce zici tu, Iacove, pentruce zici tu, Israele: «Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?»

28.         Nu ştii? N'ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.

 

29.         El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.

30.         Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;

31.         dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.“

 

 

Israel să se încreadă în Domnul.

 

41

 

1.           „Tăceţi, ostroave, şi ascultaţi-Mă! Să-şi învioreze popoarele puterea, să înainteze, şi să vorbească! Să ne apropiem şi să ne judecăm împreună.

 

2.           Cine a ridicat dela răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul o pleavă luată de vînt?

 

3.           El îi urmăreşte, merge în pace pe un drum pe care n'a mai călcat nici odată cu piciorul lui.

4.           Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile dela început, Eu, Domnul, cel dintîi şi Acelaş pînă în cele din urmă veacuri.

 

5.           Ostroavele văd lucrul acesta şi se tem, capetele pămîntului tremură: se apropie şi vin.

6.           Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: «Fii cu inimă!»

 

7.           Lemnarul îmbărbătează pe argintar; celce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe celce bate pe nicovală, zicînd despre îmbinare: «Este bună!» şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.“

 

8.           Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămînţa lui Avraam, prietenul Meu,

 

9.           tu, pe care te-am luat dela marginile pămîntului, şi pe care te-am chemat dintr'o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!“

10.         nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.

 

11.         Iată, înfruntaţi, şi acoperiţi de ruşine, vor fi toţi ceice sînt mîniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri, ceice ţi se împotrivesc.

 

12.         Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi, pe ceice se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi perduţi cei ce se războiau cu tine.

13.         Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mîna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!

 

14.         Nu te teme de nimic, vermele lui Iacov, şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor, - zice Domnul, - şi Sfîntul lui Israel este Mîntuitorul tău.

15.         Iată, te fac o sanie ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi; vei zdrobi, vei sfărîma munţii, şi vei face dealurile ca pleava.

 

16.         Le vei vîntura, şi le va lua vîntul, şi un vîrtej le va risipi, dar tu, te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfîntul lui Israel.

 

17.         Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă, şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.

18.         Voi face să izvorască rîuri pe dealuri, şi izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz, şi pămîntul uscat în şivoaie de ape;

 

19.         voi sădi cedri, salcîmi, mirţi şi măslini în pustie; voi pune chiparoşi, ulmi, şi merişori turceşti la un loc în pustie,

20.         ca să vadă cu toţii şi să ştie, să priceapă şi să înţeleagă că mîna Domnului a făcut aceste lucruri, şi Sfîntul lui Israel le-a zidit.“

 

21.         „Apăraţi-vă pricina, - zice Domnul - arătaţi-vă dovezile cele mai tari“, zice Împăratul lui Iacov.

22.         „Să le arate, şi să ne spună ce are să se întîmple; cari sînt proorociile pe cari le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele, şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul.

 

23.         Spuneţi-ne ce se va întîmpla mai tîrziu, ca să ştim că sînteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.

 

24.         Iată că nu sînteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic; o scîrbă este cine vă alege pe voi.

 

25.         Am sculat pe cineva dela miazănoapte, şi vine dela răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voivozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.

 

26.         Cine a vestit lucrul acesta dela început, ca să-l ştim, şi cu mult înainte, ca să zicem: «Are dreptate?» Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a proorocit, şi nimeni n'a auzit cuvintele voastre.

 

27.         Eu, Cel dintîi, am zis Sionului: «Iată-i, iată-i!» Şi Ierusalimului: «Îţi trimet un vestitor de veşti bune!»

 

28.         Căci Mă uit, şi nu este nimeni, nimeni între ei care să proorocească şi care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.

 

29.         Iată că toţi sînt nimic, lucrările lor sînt zădarnice, idolii lor sînt o suflare goală!“

 

 

Robul Domnului.

 

42

 

1.           „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.

 

2.           El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe uliţe.

3.           Trestia frîntă n'o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.

4.           El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, pînă va aşeza dreptatea pe pămînt; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.“

 

5.           Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pămîntul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el.

 

6.           „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mîntuire, şi Te voi lua de mînă, Te voi păzi şi Te voi pune ca legămînt al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,

 

7.           să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi, şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întunerec.

 

8.           Eu sînt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n'o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.“

 

9.           „Iată că cele dintîi lucruri s'au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întîmple.

10.         Cîntaţi Domnului o cîntare nouă, cîntaţi laudele Lui pînă la marginile pămîntului, voi cari mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor!

 

11.         Pustia şi cetăţile ei să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar, să-şi înalţe glasul! Locuitorii stîncilor să sară de veselie: să strige de bucurie din vîrful munţilor!

12.         Să dea slavă Domnului, şi să vestească laudele Lui în ostroave!“

13.         Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stîrneşte rîvna ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi. -

 

14.         „Am tăcut multă vreme -, zice Domnul, - am tăcut, şi M'am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gîfăi şi voi răsufla.

15.         Voi pustii munţi şi dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface rîurile în ostroave, şi iazurile le voi usca.

16.         Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunerecul în lumină, înaintea lor, şi locurile strîmbe în locuri netede: iată ce voi face, şi nu-i voi părăsi.

17.         Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi şi zic idolilor turnaţi: «Voi sînteţi dumnezeii noştri!»

 

18.         «Ascultaţi, surzilor, priviţi şi vedeţi, orbilor!»

19.         Cine este orb, dacă nu robul Meu şi surd ca solul Meu, pe care îl trimet? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu, şi orb ca robul Domnului?

 

20.         Ai văzut multe, dar n'ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n'ai auzit:

 

21.         Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată.

22.         Şi totuş poporul acesta este un popor prădat şi jăfuit! Toţi zac înlănţuiţi în peşteri, şi înfundaţi în temniţe. Sînt lăsaţi de pradă, şi nimeni nu-i scapă! Jăfuiţi, şi nimeni nu zice: «Dă înapoi!»

23.         Cine dintre voi, însă, pleacă urechea la aceste lucruri? Cine vrea să ia aminte la ele şi să asculte pe viitor?

24.         Cine a dat pe Iacov pradă jafului, şi pe Israel în mînile jăfuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva căruia am păcătuit? Ei n'au voit să umble pe căile Lui, şi n'au ascultat Legea Lui.

25.         De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mîniei Lui, şi grozăviile războiului: războiul l-a aprins din toate părţile şi n'a înţeles; l-a ars, şi n'a luat seama.“

 

 

Numai Domnul răscumpără pe Israel.

 

43

 

1.           „Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele!“ Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.“

 

2.           Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi rîurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.

 

3.           Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, Sfîntul lui Israel, Mîntuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău.

 

4.           De aceea, pentrucă ai preţ în ochii Mei, pentrucă eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.

5.           Nu te teme de nimic, căci Eu sînt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău dela răsărit, şi te voi strînge dela apus.

 

6.           Voi zice miază noaptei: «Dă încoace!» şi miazăzilei: «Nu opri», ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele dela marginea pămîntului:

7.           pe toţi ceice poartă Numele Meu şi pe cari i-am făcut spre slava Mea, pe cari i-am întocmit şi i-am alcătuit.“

 

8.           „Scoate afară poporul cel orb, care totuş are ochi, şi surzii, cari totuş au urechi.

 

9.           Să se strîngă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Cari dintre ei ne-au făcut cele dintîi proorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: «Adevărat!“ -

 

10.         „Voi sînteţi martorii Mei -, zice Domnul, - voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sînt: înainte de Mine n'a fost făcut niciun Dumnezeu, şi după Mine nu va fi,

 

11.         Eu, Eu sînt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun Mîntuitor!

 

12.         Eu am vestit, am mîntuit, am proorocit, nu sînt străin între voi; voi Îmi sînteţi martori -, zice Domnul, - că Eu sînt Dumnezeu.

 

13.         Eu sînt dela început, şi nimeni nu izbăveşte din mîna Mea; cînd lucrez Eu, cine se poate împotrivi?“

 

14.         „Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfîntul lui Israel: «Din pricina voastră, trimet pe vrăjmaş împotriva Babilonului, şi pogor pe toţi fugarii, chiar şi pe Haldei, pe corăbiile cu cari se făleau.

15.         Eu sînt Domnul, Sfîntul vostru, Făcătorul lui Israel, Împăratul vostru.“

16.         Aşa vorbeşte Domnul, care a croit un drum pe mare, şi o cărare pe apele cele puternice,

 

17.         care a scos cară şi cai, o oştire şi războinici viteji, culcaţi deodată împreună, ca să nu se mai scoale, nimiciţi, şi stinşi ca un muc de lumînare:

 

18.         „Nu vă mai gîndiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi!

 

19.         Iată, voi face ceva nou, şi-i gata să se întîmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie, şi rîuri în locuri secetoase.

 

20.         Fiarele cîmpului Mă vor slăvi, şacalii şi struţii, pentrucă voi da ape în pustie, şi rîuri în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales,

 

21.         poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele.“

 

22.         „Şi tu nu M'ai chemat, Iacove, căci te-ai obosit de Mine, Israele!

 

23.         Nu Mi-ai adus oile tale ca ardere de tot, şi nu M'ai cinstit cu jertfele tale. Nu te-am chinuit cu daruri de mîncare, pe cari trebuia să Mi le aduci; şi nu te-am obosit cu jertfe de tămîie.

 

24.         Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint, şi nu M'ai săturat cu grăsimea jertfelor tale: dar tu M'ai chinuit cu păcatele tale, şi M'ai obosit cu nelegiuirile tale.

 

25.         Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

 

26.         Adu-Mi aminte, să ne judecăm împreună, vorbeşte tu însuţi, ca să-ţi scoţi dreptatea.

27.         Cel dintîi tată al tău a păcătuit, şi învăţătorii tăi s'au răsvrătit împotriva Mea.

28.         De aceea am socotit ca nişte pîngăriţi pe căpeteniile sfîntului locaş, am dat pierzării pe Iacov, şi batjocorii pe Israel.“

 

 

44

 

1.           „Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!“

 

2.           Aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut şi întocmit, şi care dela naşterea ta este sprijinul tău: „Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales.

 

3.           Căci voi turna ape peste pămîntul însetat şi rîuri pe pămîntul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămînţa ta, şi binecuvîntarea Mea peste odraslele tale,

 

4.           şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lîngă pîraiele de apă.

5.           Unul va zice: «Eu sînt al Domnului!» Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mîna lui: «Al Domnului sînt!» Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.“

6.           „Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: «Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.

 

7.           Cine a făcut proorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de cînd am făcut pe oameni din vremile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întîmple!

 

8.           Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sînteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stîncă, nu cunosc alta!

 

9.           Ceice fac idoli, toţi sînt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n'au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămînă de ruşine.

 

10.         Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu, sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el?

 

11.         Iată, toţi închinătorii lor vor rămînea de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu sînt decît oameni; să se strîngă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine.

 

12.         Ferarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri.

 

13.         Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rîndea, şi-i înseamnă mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într'o casă.

14.         Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe cari şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească.

15.         Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pîne, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol, şi îngenunche înaintea lui!

16.         O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură, şi se satură; se şi încălzeşte, şi zice: «Ha! ha!» m'am încălzit, simt focul!“

17.         Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl cheamă, şi strigă: „Mîntuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!“

18.         Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s'au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă.

 

19.         Niciunul nu intră în sine însuş, şi n'are nici minte, nici pricepere să-şi zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pîne pe cărbuni, am fript carne şi am mîncat-o: şi să fac din cealaltă parte o scîrbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?“

 

20.         El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mîntuiască sufletul, şi să nu zică: „N-am oare o minciună în mînă?“

 

21.         Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita!

 

22.         Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.“

 

23.         Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adîncimi ale pămîntului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel.

 

24.         Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Celce te-a întocmit din pîntecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pămîntul. Cine era cu Mine?

 

25.         Eu zădărnicesc semnele proorocilor mincinoşi, şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi, şi le prefac ştiinţa în nebunie.

 

26.         Dar întăresc cuvîntul robului Meu, şi împlinesc ce proorocesc trimeşii Mei; Eu zic despre Ierusalim: «Va fi locuit,» şi despre cetăţile lui Iuda: «Vor fi zidite iarăş, şi le voi ridica dărîmăturile.»

 

27.         Eu zic adîncului: «Usucă-te, şi îţi voi seca rîurile.»

 

28.         Eu zic despre Cir: «El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: «Să fie zidit iarăş!» Şi despre Templu: «Să i se pună temeliile!“

 

 

45

 

1.           „Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mînă, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să deslege brîul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă:

 

2.           «Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărîma uşile de aramă, şi voi rupe zăvoarele de fer.

 

3.           Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sînt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.

 

4.           Din dragoste pentru robul Meu Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bună voinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti.

 

5.           Eu sînt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.

 

6.           Ca să se ştie, dela răsăritul soarelui pînă la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sînt Domnul, şi nu este altul.

 

7.           Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.

 

8.           Să picure cerurile de sus şi să ploaie norii neprihănirea! Să se deschidă pămîntul, să dea din el mîntuirea, şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.“

 

9.           „Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! - Un ciob dintre cioburile pămîntului! - Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: «Ce faci?» Şi lucrarea ta zice ea despre tine: «El n'are mîni?»

 

10.         Vai de cine zice tatălui său: «Pentru ce m'ai născut?» Şi mamei sale: «Pentru ce m'ai făcut?“

11.         Aşa vorbeşte Domnul, Sfîntul lui Israel, şi Făcătorul său: «Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mînilor Mele?

 

12.         Eu am făcut pămîntul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mînile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.

 

13.         Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăş cetatea, şi va da drumul prinşilor Mei de război, fără preţ de răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul oştirilor.“

 

14.         Aşa vorbeşte Domnul: „Cîştigurile Egiptului şi negoţul Etiopiei şi ale Sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine şi vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănţuite, se vor închina înaintea ta, şi-ţi vor zice rugîndu-te: «Numai la tine se află Dumnezeu, şi nu este alt Dumnezeu afară de El.“

 

15.         Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mîntuitorule!

 

16.         Toţi sînt ruşinaţi şi uluiţi, toţi pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor.

 

17.         Dar Israel va fi mîntuit de Domnul, cu o mîntuire vecinică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci.

 

18.         Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pămîntul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit -: „Eu sînt Domnul, şi nu este altul!

 

19.         Eu n'am vorbit în ascuns, într'un colţ întunecos al pămîntului. Eu n'am zis seminţei lui Iacov: «Căutaţi-Mă în zădar!» Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.“

 

20.         „Strîngeţi-vă, veniţi şi apropiaţi-vă împreună, voi cei scăpaţi dintre neamuri! N'au nicio pricepere cei ce îşi duc idolul de lemn, şi cheamă pe un dumnezeu, care nu poate să-i mîntuiască.

 

21.         Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri dela început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decît Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mîntuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.

 

22.         Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mîntuiţi toţi ceice sînteţi la marginile pămîntului! Căci Eu sînt Dumnezeu, şi nu altul.

 

23.         Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvîntul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va jura pe Mine.

 

24.         «Numai în Domnul», Mi se va zice, «locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni, şi vor fi înfruntaţi toţi ceice erau mîniaţi împotriva Lui.

 

25.         În Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel.“

 

 

46

 

1.           „Bel se prăbuşeşte, Nebo cade; idolii lor sînt puşi pe vite şi dobitoace; idolii pe cari-i purtaţi voi au ajuns o sarcină, o povară pentru vita obosită!

 

2.           Au căzut, s'au prăbuşit împreună, nu pot să scape povara; ei înşişi se duc în robie.

 

3.           Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe cari v'am luat în spinare dela obîrşia voastră, pe cari v'am purtat pe umăr dela naşterea voastră:

 

4.           pînă la bătrîneţa voastră Eu voi fi Acelaş, pînă la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V'am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mîntuiesc.

 

5.           Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna, şi mă veţi potrivi?

 

6.           Ei varsă aurul din pungă, şi cîntăresc argintul în cumpănă; tocmesc un arginatar să facă un dumnezeu din ele, şi se închină şi îngenunche înaintea lui.

 

7.           Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămîne, şi nu se mişcă din locul lui. Apoi strigă la el, dar nu răspunde, nici nu-i scapă din nevoie.

 

8.           Ţineţi minte aceste lucruri, şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor.“

 

9.           „Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremile străbune; căci Eu sînt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sînt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine.

 

10.         Eu am vestit dela început ce are să se întîmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: «Hotărîrile Mele vor rămînea în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.

 

11.         Eu chem dela răsărit o pasăre de pradă, dintr'o ţară depărtată, un om ca să împlinească planurile Mele: da, Eu am spus, şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.

 

12.         Ascultaţi-Mă, oameni cu inima împietrită, vrăjmaşi ai neprihănirii!

 

13.         Eu Îmi apropii neprihănirea: nu este departe; şi mîntuirea Mea nu va zăbovi. Eu voi pune mîntuirea Mea în Sion şi slava Mea peste Israel.“

 

 

47

 

1.           „Pogoară-te şi şezi în ţărînă, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pămînt, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor; căci nu te vor mai numi supţirică şi plăcută.

 

2.           Ia pietrele de moară, şi macină făină; scoate-ţi măhrama, ridică-ţi poala rochiei, descopere-ţi picioarele, treci rîurile!

 

3.           Goliciunea ţi se va descoperi, şi ţi se va vedea ruşinea. Îmi voi răzbuna, şi nu voi cruţa pe nimeni.“ -

 

4.           „Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor, Sfîntul lui Israel.“ -

 

5.           „Şezi într'un colţ, şi taci, fata Haldeilor! căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor.

 

6.           Mă mîniasem pe poporul Meu, Îmi pîngărisem moştenirea, şi-i dădusem în mînile tale: dar tu n'ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrînului.

 

7.           Tu ziceai: «În veci voi fi împărăteasă!» şi nu te-ai gîndit, nici n'ai visat că lucrul acesta are să se sfîrşească.

 

8.           Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: «Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă, şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!»

 

9.           Şi totuş aceste două lucruri ţi se vor întîmpla deodată, în aceeaş zi: şi perderea copiilor şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descîntece.

 

10.         Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: «Nimeni nu mă vede!» Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: «Eu şi numai eu.»

 

11.         De aceea nenorocirea va veni peste tine, fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine, fără s'o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate.

 

12.         Vino dar cu descîntecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.

13.         Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pîndesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întîmple!

 

14.         Iată-i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă.

 

15.         Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Şi cei cu cari ai făcut negoţ din tinereţa ta se vor risipi fiecare într'o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.“

 

 

Vechile şi noile proorocii.

 

48

 

1.           „Ascultaţi lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, cari purtaţi numele lui Israel, şi cari aţi ieşit din apele lui Iuda; voi, cari aţi jurat pe Numele Domnului, şi cari chemaţi pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire!

 

2.           Căci ei îşi trag numele dela cetatea sfîntă, şi se bizuiesc pe Dumnezeul lui Israel, al cărui Nume este Domnul oştirilor.

 

3.           De multă vreme am făcut cele dintîi proorocii, din gura Mea au ieşit, şi Eu le-am vestit: deodată am lucrat, şi s'au împlinit.

 

4.           Ştiind că eşti împietrit, că grumazul îţi este un drug de fier, şi că ai o frunte de aramă,

 

5.           ţi-am vestit de mult aceste lucruri, ţi le-am spus mai înainte ca să se întîmple, ca să nu poţi să zici: «Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le-a poruncit!»

 

6.           Ai auzit toate aceste lucruri pe cari le vezi acum! Şi nu vreţi să le mărturisiţi acum? … De acum, îţi vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine.

7.           Ele se fac în timpul de faţă, şi nu fac parte din trecut; pînă în ziua de azi n'aveai nicio cunoştinţă despre ele, ca să nu poţi zice: «Iată, că le ştiam.»

8.           Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut, şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele: căci ştiam că ai să fii necredincios, şi că din naştere ai fost numit răzvrătit.

 

9.           Din pricina Numelui Meu, sînt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc.

 

10.         Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.

 

11.         Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea.

 

12.         „Ascultă-Mă, Iacove! Şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sînt Cel dintîi, şi tot Eu sînt şi Cel din urmă.

 

13.         Mîna Mea a întemeiat pămîntul, şi dreapta Mea a întins cerurile: cum le-am chemat, s'au şi înfăţişat îndată.

 

14.         Strîngeţi-vă cu toţii şi ascultaţi! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Acela pe care-l iubeşte Domnul va împlini voia Lui împotriva Babilonului, şi braţul lui va apăsa asupra Haldeilor.

 

15.         Eu am vorbit, şi Eu l-am şi chemat; Eu l-am adus, şi lucrarea lui va izbuti.

 

16.         Apropiaţi-vă de Mine, şi ascultaţi! Dela început, n'am vorbit în ascuns, dela obîrşia acestor lucruri, am fost de faţă. Şi acum, Domnul Dumnezeu m'a trimes cu Duhul Său.

 

17.         Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfîntul lui Israel: «Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!

 

18.         O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un rîu, şi fericirea ta ca valurile mării.

 

19.         Sămînţa ta ar fi fost ca nisipul, şi roadele pîntecelui tău ca boabele de nisip; numele tău n'ar fi fost şters şi nimicit înaintea Mea.

 

20.         Ieşiţi din Babilon, fugiţi din mijlocul Haldeilor! Vestiţi, trîmbiţaţi cu glas de veselie, daţi de ştire pînă la capătul pămîntului, spuneţi: «Domnul a răscumpărat pe robul Său Iacov!

 

21.         Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în cari-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stîncă, va despica stînca, şi va curge apa.

 

22.         Cei răi n'au pace, zice Domnul.

 

 

Lumina neamurilor.

 

49

 

1.           „Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M'a chemat din sînul mamei şi M'a numit dela ieşirea din pîntecele mamei.

 

2.           Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită, M'a acoperit cu umbra mînii Lui; şi M'a făcut o săgeată ascuţită, M'a ascuns în tolba Lui cu săgeţi,

 

3.           şi Mi-a zis: «Israele, Tu eşti Robul Meu, în care Mă voi slăvi.»

 

4.           Şi Eu Mă gîndeam: «Degeaba am muncit, în zădar şi fără folos Mi-am istovit puterea.» Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.

 

5.           Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M'a întocmit din pîntecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sînt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea.

 

6.           El zice: «Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului.

 

7.           Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfîntul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urît de popor, către Robul celor puternici: «Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voivozii se vor arunca la pămînt şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfîntului lui Israel, care Te-a ales.“

 

 

Aşezarea din nou a lui Israel.

 

8.           „Aşa vorbeşte mai departe Domnul: «La vremea îndurării Te voi asculta, şi în ziua mîntuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legămînt cu poporul, să ridici ţara, şi să împarţi moştenirile pustiite;

 

9.           să spui prinşilor de război: «Ieşiţi!» şi celor ce sînt în întunerec: «Arătaţi-vă.» Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele.

 

10.         Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.

 

11.         Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi bine croite.

 

12.         Iată-i că vin de departe, unii dela miază noapte şi dela apus, iar alţii din ţara Sinim.

 

13.         Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pămîntule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui.“

 

14.         Sionul zicea: „M'a părăsit Domnul, şi m'a uitat Domnul!“

 

15.         Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n'aibă milă de rodul pîntecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuş Eu nu te voi uita cu niciun chip:

 

16.         Iată că te-am săpat pe mînile Mele, şi zidurile tale sînt totdeauna înaintea ochilor Mei!

 

17.         Fiii tăi aleargă; dar ceice te dărîmaseră şi te pustiiseră vor ieşi din mijlocul tău.

 

18.         Ridică-ţi ochii de jur împrejur, şi priveşte: toţi aceştia se strîng, vin la tine.“ „Pe viaţa Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toţi aceştia ca şi cu o podoabă, şi te vei încinge cu ei ca o mireasă.

 

19.         Căci locurile tale pustiite şi pustii, ţara ta nimicită, vor fi strîmte pentru locuitorii tăi; şi ceice voiau să te mănînce se vor depărta.

 

20.         Fiii aceştia, de cari ai fost lipsit, vor spune mereu la urechile tale: «Locul este prea strîmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez.»

 

21.         Şi vei zice în inima ta: «Cine mi i-a născut? Căci eram fără copii, şi stearpă; eram roabă, izgonită: cine i-a crescut? Rămăsesem singură: unde erau aceştia?»

22.         De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, voi face neamurilor semn cu mîna, şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor, şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.

 

23.         Te vor hrăni împăraţi, şi împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la pămînt înaintea ta, şi vor linge ţărîna de pe picioarele tale, ca să ştii că Eu sînt Domnul, şi că ceice nădăjduiesc în Mine nu vor fi daţi de ruşine.“

 

24.         „Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare? -

 

25.         «Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi, şi voi scăpa pe fiii tăi.

26.         Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănînce carnea, şi se vor îmbăta ca de must de însuş sîngele lor. Şi va şti orice făptură, că Eu sînt Domnul, Mîntuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.“

 

 

Robul Domnului batjocorit şi ajutat.

 

50

 

1.           „Aşa vorbeşte Domnul: «Unde este cartea de despărţire, prin care am izgonit pe mama voastră? Sau, căruia dintre ceice M'au împrumutat v'am vîndut? Vedeţi, din pricina fărădelegilor voastre aţi fost vînduţi, şi din pricina păcatelor voastre a fost izgonită mama voastră.

 

2.           Pentru ce nu era nimeni cînd am venit? Pentruce n'a răspuns nimeni cînd am strigat? Este mîna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n'am Eu destulă putere ca să izbăvesc? Cu mustrarea Mea, Eu usuc marea, şi prefac rîurile în pustie; peştii lor se strică, din lipsă de apă, şi pier de sete!

 

3.           Îmbrac cerurile cu negura de jale, şi le învelesc cu un sac.“

 

4.           „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborît de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.

 

5.           Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, şi nu M'am împotrivit, nici nu M'am tras înapoi.

 

6.           Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.

 

7.           Dar Domnul Dumnezeu M'a ajutat; de aceea nu M'am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.

 

8.           Cel ce Mă îndreptăţeşte este aproape: «Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfăţişăm împreună!» «Cine este protivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!»

 

9.           Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osîndi? Într'adevăr, se prefac cu toţii în zdrenţe ca o haină: molia îi va mînca.

 

10.         Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întunerec şi n'are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!

 

11.         Iar voi toţi, cari aprindeţi focul, şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe cari i-aţi aprins. Din mîna Mea vi se întîmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri.“

 

 

Izbăvirea şi întoarcerea.

 

51

 

1.           „Ascultaţi-Mă, voi, cari umblaţi după neprihănire, cari căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stînca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.

 

2.           Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam, şi spre Sara care v'a născut; căci l-am chemat, cînd era numai el singur, l-am binecuvîntat şi înmulţit.

 

3.           Tot astfel, Domnul are milă de Sion, şi mîngîie toate dărîmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, şi pămîntul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi mijlocul lui, mulţămiri şi cîntări de laudă.

 

4.           Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi Legea, şi voi pune Legea Mea lumină popoarelor.

 

5.           Neprihănirea Mea este aproape, mîntuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine, şi se vor încrede în braţul Meu.

 

6.           Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pămînt! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pămîntul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mîntuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfîrşit.

 

7.           Ascultaţi-Mă, voi cari cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor.

 

8.           Căci îi va mînca molia ca pe o haină, şi-i va roade vermele cum roade lîna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, şi mîntuirea Mea se va întinde din veac în veac.“

 

9.           Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n'ai doborît Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul?

 

10.         Nu eşti Tu acela, care ai uscat marea, apele adîncului celui mare, şi ai croit în adîncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?

 

11.         Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cîntări de biruinţă, şi o bucurie vecinică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.

 

12.         Eu, Eu vă mîngîi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,

 

13.         şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pămîntul? Dece să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mîniei asupritorului, cînd umblă să te nimicească? Unde este mînia asupritorului?

 

14.         În curînd cel încovoiat supt fiare va fi deslegat; nu va muri în groapă, şi nu va duce lipsă de pîne.

 

15.         Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care stîrnesc marea şi fac să-i urle valurile, şi al cărui Nume este Domnul oştirilor.

 

16.         Eu pun cuvintele Mele în gura ta, şi te acopăr cu umbra mînii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pămînt nou, şi să zic Sionului: «Tu eşti poporul Meu!»

 

17.         Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te, Ierusalime, care ai băut din mîna Domnului potirul mîniei Lui, care ai băut, ai sorbit pînă în fund potirul ameţelii!

 

18.         Căci nu este nici unul, care să-l călăuzească, din toţi copiii pe cari i-a născut, nu este niciunul, care să-l ia de mînă din toţi copiii pe cari i-a crescut.

19.         Amîndouă aceste lucruri ţi s'au întîmplat: - dar cine te va plînge? - pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. - «Cum să te mîngîi eu?»

 

20.         Fiii tăi, leşinaţi, zăceau în toate colţurile uliţelor, ca cerbul într'un laţ, plini de mînia Domnului, şi de mustrarea Dumnezeului tău.

 

21.         Deaceea, nenorocitule, beat ce eşti, dar nu de vin, ascultă:

 

22.         «Aşa vorbeşte Domnul tău, Domnul, Dumnezeul tău, care apără pe poporul Lui: «Iatăcă îţi iau din mînă potirul ameţelii, potirul mîniei Mele, că să nu mai bei din el!

 

23.         Şi îl voi pune în mîna asupritorilor tăi, cari îţi ziceau: «Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!“ Îţi făceai atunci spinarea ca un pămînt, şi ca o uliţă pentru trecători.

 

 

52

 

1.           „Trezeşte-te, trezeşte-te! îmbracă-te în podoaba ta, Sioane! Pune-ţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfîntă! Căci nu va mai intra în tine nici un om netăiat împrejur sau necurat.

 

2.           Scutură-ţi ţărîna de pe tine, scoală-te, şi şezi în capul oaselor, Ierusalime! Desleagă-ţi legăturile dela gît, fiică, roabă a Sionului!

 

3.           Căci aşa vorbeşte Domnul: «Fără plată aţi fost vînduţi, şi nu veţi fi răscumpăraţi cu preţ de argint.»

 

4.           Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Odinioară poporul Meu s'a pogorît să locuiască pentru o vreme în Egipt; apoi Asirianul l-a asuprit fără temei.

 

5.           Şi acum, ce am să fac aici - zice Domnul - cînd poporul Meu a fost luat pe nimic?“ „Asupritorii lui strigă de bucurie - zice Domnul - şi cît e ziulica de mare este batjocorit Numele Meu.

 

6.           De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: «Iată-Mă!»

7.           Ce frumoase sînt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mîntuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte!“

 

8.           „Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul, şi strigă toţi de veselie; căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion.

9.           Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărămături ale Ierusalimului! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi răscumpără Ierusalimul.

 

10.         Domnul Îşi descopere braţul Său cel sfînt, înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pămîntului vor vedea mîntuirea Dumnezeului nostru.“

 

11.         „Plecaţi, plecaţi, ieşiţi din Babilon! Nu vă atingeţi de nimic necurat! Ieşiţi din mijlocul lui! Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului!

 

12.         Nu ieşiţi cu grabă, nu plecaţi în fugă; căci Domnul vă va ieşi înainte şi Dumnezeul lui Israel vă va tăia calea.“

 

 

Fiinţa şi lucrarea Robului Domnului.

 

13.         Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus.

 

14.         După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază - atît de schimonosită Îi era faţa, şi atît de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor -

 

15.         tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împăraţii vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră.

 

 

53

 

1.           Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

 

2.           El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr'un pămînt uscat. N'avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n'avea nimic care să ne placă.

 

3.           Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

 

4.           Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

 

5.           Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

 

6.           Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

 

7.           Cînd a fost chinuit şi asuprit, n'a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n'a deschis gura.

 

8.           El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

 

9.           Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

 

10.         Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă … Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

 

11.         Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune (Sau: îndreptăţi.) pe mulţi oameni într'o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

 

12.         De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentrucă S'a dat pe Sine însuş la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentrucă a purtat păcatele multora şi S'a rugat pentru cei vinovaţi.

 

 

Fericirea care aşteaptă pe Israel.

 

54

 

1.           „Bucură-te, stearpo, care nu mai naşti! Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulţi de cît fiii celei măritate, zice Domnul.“

 

2.           „Lărgeşte locul cortului tău; şi întinde învelitoarele locuinţei tale: nu te opri! Lungeşte-ţi funiile, şi întăreşte-ţi ţăruşii!

 

3.           Căci te vei întinde la dreapta şi la stînga, sămînţa ta va cotropi neamurile, şi va locui cetăţile pustii.

 

4.           Nu te teme, căci nu vei rămînea de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine; ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale, şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta,

5.           căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfîntul lui Israel. El se numeşte Dumnezeul întregului pămînt,

 

6.           căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţă, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău.“

 

7.           „Cîteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste.

 

8.           Într'o izbucnire de mînie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste vecinică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.

9.           Şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pămînt, tot aşa jur că nu Mă voi mai mînia pe tine şi nu te voi mai mustra.

 

10.         Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta dela tine, şi legămîntul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.“

 

11.         „Nenorocito, bătuto de furtună, şi nemîngîiato! Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu, şi-ţi voi da temelii de safir.

 

12.         Îţi voi face crestele zidurilor de rubin, porţile de pietre scumpe, şi tot ocolul de nestemate.

13.         Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, şi mare va fi propăşirea fiilor tăi.

 

14.         Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n'ai nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine.

15.         Dacă se urzesc uneltiri, nu vin dela Mine; oricine se va uni împotriva ta va cădea supt puterea ta.“

16.         „Iată, Eu am făcut pe meşterul, care suflă cărbunii în foc, şi face o armă după meşteşugul lui. Dar tot Eu am făcut şi pe nimicitor ca s'o sfărîme.

17.         Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osîndi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mîntuirea care le vine dela Mine, zice Domnul.“

 

 

Toate popoarele chemate.

 

55

 

1.           „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n'are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!

 

2.           De ce cîntăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi cîştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar, şi veţi mînca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.

3.           Luaţi aminte, şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi: căci Eu voi încheia cu voi un legămînt vecinic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David.

 

4.           Iată, l-am pus martor pe lîngă poapore, cap şi stăpînitor al popoarelor.

 

5.           Întradevăr, vei chema neamuri, pe cari nu le cunoşti, şi popoare cari nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul, Dumnezeul tău, pentru Sfîntul lui Israel, care te proslăveşte.“

 

6.           „Căutaţi pe Domnul cîtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, cîtă vreme este aproape.

 

7.           Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertînd.

 

8.           «Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul.

 

9.           «Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre.

 

10.         Căci dupăcum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pămîntul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentruca să dea sămînţă sămănătorului şi pîne celui ce mănîncă,

 

11.         tot aşa şi Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.

 

12.         Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din cîmpie vor bate din palme.

 

13.         În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn vecinic, nepieritor.“

 

 

56

 

1.           „Aşa vorbeşte Domnul: «Păziţi ce este drept, şi faceţi ce este bine; căci mîntuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate.

 

2.           Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămîne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pîngărească, şi stăpînindu-şi mîna, ca să nu facă nici un rău!

 

3.           Străinul care se alipeşte de Domnul, să nu zică: «Domnul mă va despărţi de poporul Său!» Şi famenul să nu zică: «Iată, eu sînt un copac uscat!»

 

4.           Căci aşa vorbeşte Domnul: «Famenilor, cari vor păzi Sabatele Mele, cari vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legămîntul Meu,

5.           le voi da în Casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune de cît fii şi fiice; le voi da un nume vecinic, care nu se va stinge.

 

6.           Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pîngărească, şi vor stărui în legămîntul Meu,

7.           îi voi aduce la muntele Meu cel sfînt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.“

 

8.           Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strînge pe cei risipiţi ai lui Israel: „Voi mai strînge şi alte popoare la cei strînşi acum din el.“

 

 

 

Mustrări şi mîngîieri.

 

9.           „Veniţi toate fiarele de pe cîmp, veniţi de mîncaţi, toate fiarele din pădure!

 

10.         Toţi păzitorii lui sînt orbi, fără pricepere; toţi sînt nişte cîni muţi, cari nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi, şi le place să doarmă.

 

11.         Totuş sînt nişte cîni lacomi, cari nu se mai satură. Sînt nişte păstori cari nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: -

 

12.         «Veniţi, - zic ei - am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mîne vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!“-

 

 

57

 

1.           Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că din pricina (Sau: înaintea nenorocirii.) răutăţii este luat cel neprihănit.

 

2.           El întră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihneşte în culcuşul lui.

 

3.           „Dar voi, apropiaţi-vă încoace fii ai vrăjitoarei, sămînţa precurvarului şi a curvei!

 

4.           De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg, şi scoateţi limba? Nu sînteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămînţă a minciunii,

5.           care se încălzeşte pentru idoli supt orice copac verde, care junghie pe copii în văi, supt crăpăturile stîncilor?

 

6.           În pietrele lustruite din pîraie este partea ta de moştenire, ele sînt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură, şi le aduci daruri de mîncare: «Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?

7.           Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe.

 

8.           Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşiorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul, şi faci legămînt cu ei, îţi place legătura cu ei, şi iei seama la semnul lor.

 

9.           Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimeţi solii departe, şi te pleci pînă la locuinţa morţilor.

 

10.         Oboseşti mergînd, şi nu zici: «Încetez!» Tot mai găseşti putere în mîna ta: De aceea nu te doboară întristarea.

 

11.         Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte, şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.

 

12.         Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!

13.         Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vîntul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar celce se încrede în Mine va moşteni ţara, şi va stăpîni muntele Meu cel sfînt.“ -

14.         Şi El zice: „Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!

 

15.         Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este vecinică şi al cărui Nume este sfînt. «Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.

 

16.         Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mînie necurmată, cînd înaintea Mea cad în leşin duhurile, şi sufletele pe cari le-am făcut .

 

17.         Din pricina păcatului lăcomiei lui, M'am mîniat şi l-am lovit, M'am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.

 

18.         I-am văzut căile, şi totuş îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi-l voi mîngîia, pe el şi pe ceice plîng împreună cu el.

 

19.         Voi pune lauda pe buze: «Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! - zice Domnul - Da Eu îl voi tămădui!

 

20.         Dar cei răi sînt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti, şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mîl.“

21.         „Cei răi n'au pace“ zice Dumnezeul meu. -

 

 

Adevăratul post.

 

58

 

1.           „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trîmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!

2.           În toate zilele Mă întreabă, şi vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, şi n'ar fi părăsit legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărîri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. -

3.           «La ce ne foloseşte să postim» - zic ei - «dacă Tu nu vezi? «La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?» - «Pentrucă, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre, şi asupriţi pe simbriaşii voştri.

 

4.           Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.

 

5.           Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului ?

 

6.           Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug;

 

7.           împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

 

8.           Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.

 

9.           Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: «Iată-Mă!» Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,

 

10.         dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunerecul tău va fi ca ziua nămeaza mare!

11.         Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

12.         Ai tăi vor zidi iarăş pe dărîmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit «Dregător de spărturi», «Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.»

 

13.         Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfîntă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmînd căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededîndu-te la flecării,

 

14.         atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.“

 

 

Nelegiuirile poporului.

 

59

 

1.           Nu, mîna Domnului nu este prea scurtă ca să mîntuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,

 

2.           ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să v'asculte!

3.           Căci mînile vă sînt mînjite de sînge, şi degetele de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri.

 

4.           Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuiesc pe lucruri deşerte şi spun neadevăruri, zămislesc răul, şi nasc nelegiuirea.

 

5.           Clocesc ouă de basilic şi ţes pînze de păianjen. Cine mănîncă din ouăle lor, moare; şi dacă se sparge vreunul, iese o năpîrcă.

6.           Pînzele lor nu slujesc la facerea hainelor, şi nu pot să se acopere cu lucrare lor; căci lucrările lor sînt nişte lucrări nelegiuite, şi în mînile lor sînt fapte de sîlnicie.

 

7.           Picioarele lor aleargă spre rău, şi se grăbesc să verse sînge nevinovat; gîndurile lor sînt gînduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sînt pe drumul lor.

 

8.           Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele, nu cunoaşte pacea. -

 

9.           Deaceea hotărîrea de izbăvire este departe de noi şi mîntuirea nu ne ajunge. Aşteptăm lumina, şi iată întunerecul, lucirea, şi umblăm în negură!

 

10.         Bîjbăim ca nişte orbi dealungul unui zid, bîjbăim ca ceice n'au ochi, ne poticnim ziua nameaza mare, ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi sîntem ca nişte morţi.

 

11.         Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mîntuirea, şi ea este departe de noi.

 

12.         Căci fărădelegile noastre sînt multe înaintea Ta, şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sînt cu noi, şi ne cunoaştem nelegiuirile noastre.

13.         Am fost vinovaţi şi necredincioşi faţă de Domnul, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am vorbit cu apăsare şi răzvrătire, am cugetat şi vorbit cuvinte mincinoase;

 

14.         şi astfel izbăvirea s'a întors îndărăt, şi mîntuirea a stat deoparte; căci adevărul s'a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie.

15.         Adevărul s'a făcut nevăzut, şi cel ce se depărtează de rău este jăfuit.

              Domnul vede, cu privirea mînioasă, că nu mai este nicio neprihănire.

16.         El vede că nu este nici un om, şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui Îl sprijineşte.

 

17.         Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mîntuirii; ia răzbunarea ca o haină, şi Se acopere cu gelozia ca şi cu o manta.

 

18.         El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da protivnicilor Săi mînia, va întoarce la fel vrăjmaşilor săi, şi va da ostroavelor plata cuvenită!

 

19.         Atunci se vor teme de Numele Domnului cei dela apus, şi de slava Lui cei dela răsăritul soarelui; cînd va năvăli vrăjmaşul ca un rîu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.

 

20.         „Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, cari se vor întoarce dela păcatele lor, zice Domnul.

 

21.         „Şi iată legămîntul Meu, cu ei, zice Domnul: «Duhul Meu, care Se odihneşte peste tine, şi cuvintele Mele, pe cari le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi pînă'n veac, zice Domnul.“

 

 

Ierusalimul zidit din nou.

 

60

 

1.           „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.

 

2.           Căci iată, întunerecul acopere pămîntul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.

3.           Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi în strălucirea razelor tale.

 

4.           Ridică-ţi ochii împrejur, şi priveşte: toţi se strîng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe, şi fiicele tale sînt purtate pe braţe.

 

5.           Cînd vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie, şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci bogăţiile mării se vor întoarce spre tine, şi vistieriile neamurilor vor veni la tine.

 

6.           Vei fi acoperit de o mulţime de cămile, de dromadere din Madian şi Efa; vor veni toţi din Seba, aducînd aur şi tămîie, şi vor vesti laudele Domnului.

 

7.           Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor fi în slujba ta; se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie, şi casa slavei Mele o voi face şi mai slăvită.

 

8.           Cine sînt aceia cari sboară ca nişte nori, ca nişte porumbei spre porumbarul lor?

9.           Căci, pe Mine Mă aşteaptă ostroavele, şi corăbiile din Tarsis sînt în frunte, ca să aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul şi aurul lor, pentru Numele Domnului, Dumnezeului tău, pentru Numele Sfîntului lui Israel, care te proslăveşte.

 

10.         Străinii îţi vor zidi zidurile, şi împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mînia Mea, dar, în îndurarea Mea, am milă de tine.

 

11.         Porţile tale vor sta vecinic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, şi împăraţii lor cu alaiul lor.

 

12.         Căci neamul şi împărăţia cari nu-ţi vor sluji, vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite.

 

13.         Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul şi merişorul (cimişirul), cu toţii laolaltă, ca să împodobească locul sfîntului Meu locaş, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele.

 

14.         Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta, şi toţi ceice te dispreţuiau se vor închina la picioarele tale; şi te vor numi «Cetatea Domnului,» «Sionul Sfîntului lui Israel.»

 

15.         De unde erai părăsită şi urîtă, şi nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă vecinică, o pricină de bucurie pentru oameni din neam în neam.

16.         Vei suge laptele neamurilor, vei suge ţiţa împăraţilor; şi vei şti astfel că Eu sînt Domnul, Mîntuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.

 

17.         În loc de aramă voi aduce aur, în loc de fier voi aduce argint, în loc de lemn, aramă, şi în loc de pietre, fier. Voi face ca pacea să domnească peste tine, şi să stăpînească dreptatea.

18.         Nu se va mai auzi vorbindu-se de sîlnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale «Mîntuire», şi porţile tale «Laudă».

 

19.         Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei; ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta.

 

20.         Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca; căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfîrşi.

 

21.         Nu vor mai fi decît oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpîni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mînilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.

 

22.         Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri, la vremea lor.“

 

 

Vestirea mîntuirii.

 

61

 

1.           „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M'a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M'a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea;

 

2.           să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mîngîi pe toţi cei întristaţi;

 

3.           să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plînsului, o haină de laudă în locul unui duh mîhnit, ca să fie numiţi «terebinţi ai neprihănirii,» «un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.“

 

4.           „Ei vor zidi iarăş vechile dărămături, vor ridica iarăş năruirile din vechime, vor înoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam.

 

5.           Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele, şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri.

 

6.           Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului, şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mînca bogăţiile neamurilor, şi vă veţi făli cu fala lor.

 

7.           În locul ocării voastre, veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii, se vor veseli de partea lor, căci vor stăpîni îndoit în ţara lor, şi vor avea o bucurie vecinică.

 

8.           Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor, şi voi încheia cu ei un legămînt vecinic.

 

9.           Sămînţa lor va fi cunoscută între neamuri, şi urmaşii lor printre popoare; toţi ceice-i vor vedea, vor cunoaşte că sînt o sămînţă binecuvîntată de Domnul.“

 

10.         „Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M'a îmbrăcat cu hainele mîntuirii, M'a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească, şi ca o mireasă, împodobită cu sculele ei.

 

11.         Căci, după cum pămîntul face să răsară lăstarul lui, şi după cum o grădină face să încolţească sămănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mîntuirea şi lauda, în faţa tuturor neamurilor.“

 

 

Venirea mîntuirii.

 

62

 

1.           „De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, pînă nu se va arăta mîntuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie, care s'aprinde.

2.           Atunci neamurile vor vedea mîntuirea ta, şi toţi împăraţii slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului.

 

3.           Vei fi o cunună strălucitoare în mîna Domnului, o legătură împărătească în mîna Dumnezeului tău.

 

4.           Nu te vor mai numi Părăsită, şi nu-ţi vor mai numi pămîntul un pustiu, ci te vor numi: «Plăcerea Mea este în ea,» şi ţara ta o vor numi Beula: «Măritată»; căci Domnul Îşi pune plăcerea în tine, şi ţara ta se va mărita iarăş.

 

5.           Cum se uneşte un tînăr cu o fecioară, aşa se vor uni fiii tăi cu tine; şi cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine.“

 

6.           „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, cari nu vor tăcea nici odată, nici zi nici noapte! Voi cari aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi de loc!

 

7.           Şi nu-I daţi răgaz, pînă nu va aşeza din nou Ierusalimul, şi-l va face o laudă pe pămînt.

 

8.           Domnul a jurat pe dreapta Lui şi pe braţul Lui cel puternic, zicînd: «Nu voi mai da grîul tău hrană vrăjmaşilor tăi, şi fiii străinului nu vor mai bea vinul tău, pentru care tu te-ai ostenit.

 

9.           Ci cei ce vor strînge grîul, aceia îl vor mînca şi vor lăuda pe Domnul, şi ceice vor face vinul, aceia îl vor bea, în curţile locaşului Meu celui sfînt.“

 

10.         „Treceţi, treceţi pe porţi! Pregătiţi o cale poporului! Croiţi, croiţi drum, daţi pietrele la o parte! Ridicaţi un steag peste popoare!

 

11.         Iată ce vesteşte Domnul pînă la marginile pămîntului: «Spuneţi fiicei Sionului: «Iată, Mîntuitorul tău vine; iată, plata este cu El, şi răsplătirile merg înaintea Lui.

 

12.         Ei vor fi numiţi «Popor sfînt, Răscumpăraţi ai Domnului.» Iar pe tine, te vor numi «Cetate căutată şi nepărăsită.“

 

 

O zi de răzbunare.

 

63

 

1.           „Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mîndru, în plinătatea puterii Lui? - «Eu sînt Cel care am făgăduit mîntuirea, şi am putere să izbăvesc!“ -

2.           „Dar pentru ce Îţi sînt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?“ -

 

 

3.           „Eu singur am călcat în teasc, şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mînia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sîngele lor a ţîşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el.

 

4.           Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.

 

5.           Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M'ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într'ajutor, şi urgia mea M'a sprijinit!

 

6.           Am călcat astfel în picioare popoare în mînia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sîngele pe pămînt.“

 

 

Rugăciunea poporului.

 

7.           Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui.

8.           El a zis: „Negreşit, ei sînt poporul Meu, nişte copii cari nu vor fi necredincioşi!“ Şi astfel El s'a făcut Mîntuitorul lor.

9.           În toate necazurile lor n'au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mîntuit; El Însuş i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.

 

10.         Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfînt; iar El li s'a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.

 

11.         Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise, şi a zis: „Unde este Acela, care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfînt;

 

12.         care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume vecinic;

 

13.         care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?“

 

14.         „Ca fiara, care se pogoară în vale, aşa i-a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!“

 

15.         „Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea sfîntă şi slăvită: unde este rîvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine!

 

16.         Totuş Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel nu ştie cine sîntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din vecinicie, Te numeşti «Mîntuitorul nostru.“

 

17.         Pentruce, Doamne, ne laşi să rătăcim dela căile Tale, şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale!

 

18.         Poporul Tău cel sfînt n'a stăpînit ţara de cît puţină vreme; vrăjmaşii noştri au călcat în picioare locaşul Tău cel sfînt.

 

19.         Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cîrmuit Tu, şi peste care niciodată nu s'a chemat Numele Tău …

 

64

 

1.           „O! de ai despica cerurile, şi Te-ai pogorî, s'ar topi munţii înaintea Ta,

 

2.           ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele, şi ar tremura neamurile înaintea Ta!

3.           Cînd ai făcut minuni la cari nu ne aşteptam, Te-ai pogorît, şi munţii s'au zguduit înaintea Ta,

 

4.           cum niciodată nu s'a pomenit, nici nu s'a auzit vorbindu-se, şi cum nici n'a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.

 

5.           Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mîniat, pentrucă am păcătuit: vom suferi noi vecinic, sau putem fi mîntuiţi?

 

6.           Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită. Toţi sîntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul.

 

7.           Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.“

 

8.           Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi sîntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: sîntem cu toţii lucrarea mînilor Tale.

 

9.           Nu Te mînia prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte dar, spre noi, căci toţi sîntem poporul Tău.

 

10.         Cetăţile Tale cele sfinte sînt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul o pustietate!

 

11.         Casa noastră cea sfîntă şi slăvită, în care părinţii noştri cîntau laudele Tale, a ajuns pradă flacărilor, şi tot ce aveam mai scump a fost pustiit.

 

12.         După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare şi ne vei întrista nespus de mult?“

 

 

Răsplătirile Domnului.

 

65

 

1.           Eram gata să răspund celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de ceice nu Mă căutau; am zis: „Iată-Mă, iată-Mă!“ către un neam, care nu chema Numele Meu.

 

2.           Mi-am întins mînile toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă pe o cale rea, în voia gîndurilor lui!

 

3.           Spre un popor, care nu conteneşte să Mă mînie în faţă, aducînd jertfe în grădini, şi arzînd tămîie pe cărămizile de pe acoperiş;

 

4.           care locuieşte în morminte, şi petrece noaptea în peşteri, mîncînd carne de porc, şi avînd în străchini bucate necurate.

 

5.           Şi care totuş zice: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sînt sfînt!“ … Asemenea lucruri sînt un fum în nările Mele, un foc, care arde necontenit!

 

6.           Iată ce am hotărît în Mine: „Nici gînd să tac, ci îi voi pedepsi; da, îi voi pedepsi.

 

7.           Pentru nelegiuirile voastre - zice Domnul - şi pentru nelegiuirile părinţilor voştri, cari au ars tămîie pe munţi, şi M'au batjocorit pe înălţimi, de aceea, le voi măsura plata pentru faptele lor din trecut.“

 

8.           „Aşa vorbeşte Domnul: «După cum cînd se găseşte zeamă într'un strugure, se zice: «Nu-l nimici, căci este o binecuvîntare în el!» tot aşa, şi Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul.

 

9.           Voi scoate o sămînţă din Iacov, şi din Iuda un moştenitor al munţilor Mei; aleşii Mei vor stăpîni ţara, şi robii Mei vor locui în ea.

 

10.         Saronul va sluji ca loc de păşune oilor, şi valea Acor va sluji de culcuş boilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta.

 

11.         Dar pe voi, cari părăsiţi pe Domnul, cari uitaţi muntele Meu cel sfînt, cari puneţi o masă «Norocului (Sau: Gad.)», şi umpleţi un pahar în cinstea «Soartei (Sau: Meni.)»,

 

12.         vă sortesc săbiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi junghiaţi; căci Eu am chemat, şi n'aţi răspuns, am vorbit şi n'aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea, şi aţi ales ce nu-Mi place.“

 

13.         De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că robii Mei vor mînca, iar voi veţi fi flămînzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete. Iată că robii Mei se vor bucura şi voi vă veţi ruşina.

14.         Iată că robii Mei vor cînta, de veselă ce le va fi inima, dar voi veţi striga, de durerea pe care o veţi avea în suflet, şi vă veţi boci, de mîhnit ce vă va fi duhul.

 

15.         Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume: «Domnul, Dumnezeu vă va omorî», şi va da robilor Săi un alt nume.

 

16.         Aşa că, cine se va binecuvînta în ţară, se va binecuvînta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.“

 

17.         „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pămînt nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.

 

18.         Ci vă veţi bucura şi vă veţi veseli, pe vecie, pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui în bucurie.

19.         Eu însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului, şi mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plînsetelor, nici glasul ţipetelor.

 

20.         Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrîni cari să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vîrsta de o sută de ani va fi încă tînăr, şi cel ce va muri în vîrstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.

 

21.         Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii, şi le vor mînca rodul.

 

22.         Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii, pentruca altul să le mănînce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mînilor lor.

 

23.         Nu vor munci degeaba, şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămînţă binecuvîntată de Domnul, şi copiii lor vor fi împreună cu ei.

 

24.         Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!

 

25.         Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mînca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărînă. Niciun rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfînt, zice Domnul.“

 

 

66

 

1.           „Aşa vorbeşte Domnul: «Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pămîntul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi, şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?

 

2.           Toate aceste lucruri, doar mîna Mea le-a făcut, şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa», - zice Domnul. - «Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mîhnit, spre cel ce se teme de cuvîntul Meu.

 

3.           Cine junghie un bou ca jertfă, nu este mai bun decît cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gîtul unui cîne, cine aduce un dar de mîncare, este ca cel ce ar vărsa sînge de porc, cine arde tămîie, este ca cel ce s'ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urîciunile lor.

 

4.           De aceea şi Eu, voi alege ce este spre nefericirea lor, şi voi aduce peste ei lucrurile de cari se tem, căci cînd am chemat Eu, n'au răspuns, şi cînd am vorbit Eu, n'au ascultat; ci au făcut ce este rău înaintea Mea, şi au ales ce nu-Mi place!“

 

5.           „Ascultaţi Cuvîntul Domnului, voi, cari vă temeţi de Cuvîntul Lui. Iată ce zic fraţii voştri, cari vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: «Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!» - Dar ei vor rămînea de ruşine!

 

6.           Un glas răsunător iese din cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Domnului, care dă vrăjmaşilor lui plata cuvenită!“

7.           „Înainte ca să simtă dureri, a născut, şi înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu.

8.           Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într'o zi? Se naşte un neam aşa dintr'o dată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!

9.           „Aş putea să deschid pîntecele mamei, şi să nu las să nască? zice Domnul. - Eu care fac să nască, aş putea să împedec oare naşterea?“ zice Dumnezeul tău.

10.         „Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul, şi veseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi ceice l-aţi plîns,

11.         ca să fiţi săturaţi, bînd laptele mîngîierilor lui, ca să vă desfătaţi în totul de plinătatea slavei lui.

12.         Căci aşa vorbeşte Domnul: «Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un rîu, şi slava neamurilor ca un pîrîu ieşit din matcă, şi veţi fi alăptaţi; veţi fi purtaţi în braţe, şi desmerdaţi pe genunchi.

 

13.         Cum mîngîie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mîngîia Eu; da, veţi fi mîngîiaţi în Ierusalim!

14.         Şi cînd veţi vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, şi oasele voastre vor prinde putere ca iarba.“ - Domnul Îşi va arăta astfel puterea faţă de robii Săi, dar va face pe vrăjmaşii Lui să-I simtă mînia.

 

15.         „Căci iată, Domnul vine într'un foc, şi carăle Lui sînt ca un vîrtej; Îşi preface mînia într'un jăratic, şi ameninţările în flacări de foc.

 

16.         Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr.

 

17.         Ceice se sfinţesc şi se curăţesc în grădini, mergînd unul cîte unul, în mijlocul celor ce mănîncă şi carne de porc, şi şoareci şi alte lucruri urîcioase, toţi aceia vor pieri, - zice Domnul. -

 

18.         «Eu pedepsesc faptele şi gîndurile lor! Dar vine vremea cînd voi strînge toate neamurile şi toate limbile; ele vor veni şi vor vedea slava Mea.

19.         Şi voi pune un semn între ele, şi voi trimete la neamuri pe cei ce vor scăpa din Israel, la Tarsis, la Pul şi la Lud, cari trag cu arcul, la Tubal şi la Iavan, în ostroavele depărtate, cari n'au auzit vorbindu-se niciodată de Mine, şi n'au văzut slava Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri.

 

20.         Vor aduce pe toţi fraţii voştri din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului, pe cai, în cară şi pe tărgi, pe catîri şi pe dromadere, la muntele Meu cel sfînt, la Ierusalim - zice Domnul - cum îşi aduc copiii lui Israel darurile de mîncare, într'un vas curat, la Casa Domnului.

 

21.         Şi voi lua şi dintre ei, pe unii ca preoţi şi Leviţi, - zice Domnul.

 

22.         Căci după cum cerurile cele noi, şi pămîntul cel nou, pe cari le voi face, vor dăinui înaintea Mea - zice Domnul - aşa va dăinui şi sămînţa voastră şi numele vostru.

 

23.         În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, - zice Domnul. -

 

24.         «Şi cînd vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor cari s'au răzvrătit împotriva Mea; căci vermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.“